Salut!
Suntem la spark-ul cu numărul 100.
Asta înseamnă că timp de 100 de săptămâni, săptămână de săptămână, m-am gândit la tine și am transmis cel mai relevant din existența mea, din munca mea cu clienții sau din ce am învățat în săptămâna respectivă.
Știi, cred că spark-ul acesta a fost un exercițiu de perseverență și un exercițiu prin care mi-am creat un context în care săptămânal să împărtășesc ceva relevant din ce mi s-a întâmplat în săptămâna respectivă.
Așa că, de-a lungul celor 100 de spark-uri care inițial au plecat ca o idee de un AHA pentru sfârșit de săptămână, food for thought sau ceva la care să te gândești la sfârșit de săptămână…
De la acea idee acest spark a crescut săptămână cu săptămână, și am împărtășit cu tine: research pe care l-am făcut pe diferite emoții, conversații pe care le-am avut de-a lungul timpului cu Ștefan, oportunități pe care le-am valorificat în a întâlni oameni deosebiți, cum ar fi de exemplu Dragoș, cel cu care am făcut antepenultimul spark până acum.
Și toate acestea le-am ambalat într-o formă în care să te ajute să ai transformări în interior.
Ce am făcut de-a lungul celor 100 de parcuri este că am împărtășit informație cu tine, dar și modalități concrete prin care să poți să obții transformări în viața ta. Iar acestea au pornit de cele mai multe ori de la provocări pe care le-am avut eu în perioadele respective ale vieții, AHA-uri pe care le-am avut, dar și ce am lucrat cu clienții.
Știi, de fiecare dată există teme pe care le întâlnesc în anumite perioade în relație cu clienții. Și am împărtășit inclusiv din aceste teme cu tine.
Aceste 100 de spark-uri pentru mine au fost un context în care să văd oportunități în realitatea care mă înconjoară, în munca mea de zi cu zi, să pot să împărtășesc acele experiențe, acele moduri de a privi viața prin perspectiva legilor universale care să aducă valoare în viața ta.
Așa că îți sunt foarte recunoscătoare că ai fost alături de mine de-a lungul celor 100 de săptămâni, de-a lungul celor 100 de spark-uri și îți mulțumesc foarte frumos pentru că ai lucrat cu tine, pentru că odată cu aceste informații care ajung în mintea ta, dar și cu întrebări pe care poate le-ai învățat din interacțiunile noastre, o transformare mică a încolțit în tine.
Și această transformare mică, în bine, mai mică sau mai mare, sigur s-a revărsat, s-a răsfrânt și asupra celor din apropierea ta.
Așa că îți sunt recunoscătoare nu doar că m-ai ascultat, ci și pentru că ai avut disponibilitatea să mergi în locurile acelea din tine, care poate uneori au fost neconfortabile sau chiar dureroase, să îți pui întrebări care au adus transformare în viața ta. Și sunt sigură că această transformare s-a răsfrânt și asupra acelor persoane relevante din viața ta cu care îți împărtășești existența.
Așa că îți mulțumesc încă o dată că ai fost alături de mine de-a lungul celor 100 săptămâni.
Iar pentru săptămâna asta ți-am pregătit ceva excepțional.
Este prima dată când înregistrez un spark împreună cu fiica mea.
Îți doresc să îl savurez și să ne revedem la următoarea sută de spark-uri cu aceeași energie, entuziasm, ci probabil mai înțelepți.
Elena: Te-am întrebat cum funcționează chestia asta, că pentru mine e destul de contradictory, că dacă îți dorești ceva destul de mult, o să se întâmple, iar dacă îți dorești prea mult, nu o să se întâmple și cumva universul „humbles you” prin a schimba situația.
Monica: Două lucruri aș spune, aș menționa aici, care sunt importante:
Unul este Legea Escalării Erictice…
Elena: Asta e una nouă! De asta nu știu nimic…
Monica: Legea Escalării Eristice spune, vine din matematică și din teoria haosului, că impunerea ordinii generează haos.
Cu cât vrei mai multă ordine, cu atât mai mult haos o să ai.
Și dacă îți amintești, am avut perioada aia de obsesie de curățenie în casă, să nu fie pete pe gresie.
Elena: Ai avut? Încă o ai!
Monica: Ok, încă o am! Și cu cât obsedam mai mult să nu fie vreo pată, se întâmpla că vărsai tu laptele pe jos sau venea mama și făcea pete.Și cu cât mai mult voiam ordine, cu atât mai mult haos era.
Și atunci când eu am echilibrat dezordinea, că îmi apăsa butoanele, că făceai dezordine și am văzut beneficiile dezordinii, atunci eu m-am liniștit și lucrurile au devenit în casă mult mai „smooth”. Era un nivel mai mare de ordine, nu-mi mai apăsa butoanele atunci când nu era ordine.
Legea Escalării Eristice spune că cu cât vrei mai mult un lucru, de fapt, cu atât mai mult vei genera opusul ca overall să existe un echilibru.
E ca și cum ar fi o formulare diferită pentru Legea Dualității și a Polarității, care spune că sunt lucruri opuse și egale într-un echilibru permanent, dar atunci când vrei ceva foarte tare, atunci obții reacția opusă.
Și sigur știi printre prietenii tăi că s-a întâmplat când cineva, o fată sau băiat, a vrut o relație foarte tare.
Elena: Da. Da.
Monica: Și atunci devine needy. Și care e reacția celuilalt când persoana devine needy?
Elena: Inclusiv eu, adică… Mi s-a întâmplat de mai multe ori. Nu neapărat în relații, dar în general în viață.
Monica: Și care e reacția atunci când cineva, într-o dinamică din asta, ori de cuplu, ori de prietenie, când cineva devine needy? Care e reacția celuilalt?
Elena: Că dispare și se retrage și fix chestia pe care nu o vrei. Adică în momentul în care ești needy îți dorești ca cealaltă persoană să „mirror your behaviour” cumva și să fie și el needy la rândul lui.
Înțeleg, pentru că atunci când cineva e needy, să zicem, față de mine, nu-mi mai vine cumva să vorbesc la fel de mult cu el, cumva mă simt overwhelmed și sufocată.
Monica: Dar așa-i de amândouă părțile.
Cumva cu cât vrei mai tare, cu atât mai mult îl îndepărtezi, și cu cât tu te îndepărtezi mai mult, cu atât celălalt vine mai mult către tine.
Dacă te gândești, sunt două extreme care de fapt sunt în echilibru.
Elena: Da, da. Mie mi se pare foarte greu cumva să fii „in the middle” pentru că… Uite, de exemplu, dacă nu îți pasă de ceva, deloc, și vine către tine, chiar dacă la un moment dat îți doreai chestia aia dintr-o dată nu o mai vrei deloc.
Nu știu cum să explic. Mi se pare că tu trebuie să fii în mijloc, nu chiar să nu îți dorești deloc, dar să nici nu îți dorești prea mult. Știi? Și mi se pare foarte greu să ajungi în punctul acela în care ești între ele. Că atunci atragi ce ai nevoie și de ce nu ai nevoie respingi, în loc să respingi tot sau să atragi tot.
Monica: Da. Și atunci un exercițiu bun este, și știi că noi am mai vorbit despre asta, să vezi lucrul acela pe care ți-l dorești foarte tare, ca să mergi înapoi la echilibru dintr-o extremă, ca să mergi înapoi este: ”Ce dezavantaje ai dacă obții lucrul acela?”
Adică dacă se întâmplă lucrul acela ce dezavantaje sunt.
Și poți să te gândești eventual la o situație pe care ai experimentat-o mai demult sau acum, la care doar să aplici întrebarea, ca să vezi cum funcționează.
Elena: Să zicem călătoritul cu tine.
Eu când eram mică eram foarte supărată că nu mă luai peste tot cu tine când mergeai mai departe, că în rest mă cam luai.
Dar când mergeai departe, de exemplu în State sau în Africa de Sud, îmi doream foarte, foarte, foarte mult să vin. Cumva, într-o oarecare măsură, probabil tocmai din faptul că îmi doream atât de mult să vin, se întâmpla să nu mă iei.
Monica: Și atunci dacă te uiți, de exemplu, la o situație cu Africa de Sud sau cu State, poți să te gândești ce dezavantaje ai fi avut dacă te-ai fi dus în excursia respectivă sau în călătoria respectivă?
Elena: Păi uită-te, de exemplu, voi v-ați dus la cursuri? Da.
Eu voiam pur și simplu să mă duc să explorez. Știi? Și cumva, având în vedere că eram mică, cred că aveam sub 13 ani, unele dintre ele cred că erau înainte să ne mutăm în Spania.
Și când eram așa mică nu prea puteam să fac chestia asta singură. Și, de asemenea, nu, nu cred că știam ce voiam să vizitez.
Acuma, când am fost în State anul trecut, cumva știam ce mă interesează, știam cum să caut chestii, mă puteam duce singură în locuri. Cum a fost New York-ul, că efectiv l-am explorat singură, știi?
Cu Africa de Sud, din ce mi-ai povestit tu, ai avut o experiență foarte, foarte diferită de a mea. Și atunci cred că dacă ar fi fost să se întâmple lucrurile exact cum s-a întâmplat după ce nu m-ai luat în Africa de Sud…
Monica: Au! Asta a fost o săgeată, „după ce nu m-ai luat din Africa de Sud”, Au! Glumesc, glumesc.
Elena: Încercam să mă gândesc cum să formulez propoziția. Deci, dacă totul ar fi fost la fel după vacanța respectivă, mă rog vacanță, excursia respectivă, dacă eu m-aș fi dus și aș fi avut o experiență proastă, e foarte posibil să mă fi dus cu un prejudice înapoi în Africa de Sud, primăvara asta.
Monica: Sau să fi refuzat să mergi.
Elena: Sau să fi refuzat, și aș fi avut complet altă experiență, sau n-aș fi avut parte de experiența genială pe care am avut-o acuma, când m-am dus în Februarie, știi?
Monica: Dacă mergeai mai de mult, atunci, cumva erai subordonată regulilor noastre, care noi mergeam la curs și înainte de zbor mergeam de la hotel la sala de curs și înapoi, n-am vizitat mare lucru.
Elena: Și oricum Johannesburg e știut să nu fie cel mai fain loc din Africa de Sud, pentru că e oraș, adică e orașul unei țări sărace până la urmă. În țările sărace la ce te duci și pentru ce te duci e pentru natură și pentru vegetație…
Monica: Faună, floră…
Și atunci, în momentul în care ești într-o situație din asta, când vrei foarte tare ceva, dacă îți pui întrebarea ”Ce dezavantaje ai?”, atunci lucrurile se relaxează și te poziționezi tu la mijloc.
De ce crezi că punem întrebarea ce dezavantaje ai?
De ce crezi că aia e întrebarea bună, dacă se întâmplă varianta ideală?
Elena: Păi ca să te aducă înapoi la echilibru, să nu intri în state-ul acesta de „Wow, totu-i perfect, totu-i foarte bine” că atunci e foarte posibil să se întâmple ceva care să te aducă la mijloc, care nu o să fie așa de plăcut și cumva te duci dintr-o extremă într-alta.
În schimb, dacă echilibrezi orice situație că e foarte bine, că e foarte rău, ajungi în mijloc și atunci nu mai atragi nici negativ și nici negativ că ești cumva balansat, oricum.
Monica: Da exact. Deci vezi varianta aia ideală, o vezi ca fiind doar cu pozitive, nu cu negative.
Ce perfect ar fi fost dacă ai fi mers în Africa de Sud! Și ai o fantezie din asta complet cu pozitiv, fără niciun negativ sau aproape fără niciun negativ.
Și pe urmă, când îți pui întrebarea care e negativul, vezi lucrurile mult mai repede și ajungi la echilibru.
Știai, de exemplu, că dacă îți dorești ceva foarte tare prin faptul că îți pui întrebarea asta, ce dezavantaje are varianta ideală, aduci lucruri mai aproape de tine. Și lasă-mă să îți dau un exemplu.
Îl vezi mai cu obiectivitate și poți să îl materializezi mai repede.
Ți s-a întâmplat vreodată să mergi pe stradă și să vezi de la distanță o persoană băiat, fată, bărbat, femeie care arată foarte, foarte bine?
Îl vezi de la distanță, și zici ”Ce draguț e!”sau „Ce fain e îmbrăcată tipa aia!”
Știi despre ce vorbesc, nu? Și pe măsură ce se apropie începi să vezi defectele persoanei respective.
Elena: Ha! Și după aia ajung la tine și îți dai seama că sunt hidoși ca naiba.
Monica: Exact. Și atunci, cu cât e atracția mai mare când e departe, cu atât dezamăgirea, când chiar îl vezi, e mai mare, de cele mai multe ori.
Elena: Se întâmplă oricum, când ai așteptări foarte, foarte mari. De aia înainte să intri într-o situație nouă, e bine să te duci fără așteptări, că sunt negative, că sunt pozitive…
Monica: Bine acuma… Teoretic da. Practic, mintea nu poate să nu aibă așteptări. Adică mintea își face scenarii.
Elena: Da, dar poți să le echilibrezi și poți să îți dai seama că cu tot bunul o să fie și rău și cu tot răul o să fie și bun, adică…
Monica: Da, dacă ai lucrat un pic cu tine. Dar dacă nu, și ai trecut prin experiențe din alea „ioi, ce băiat drăguț!” și e doar pozitiv, nu are nici o trăsătură negativă, și ”Oh, my God, are doi ochi și nu știu câte coaste și ce frumos e…”
Elena: Vorbind de asta… să zicem că îmi place de cineva. Da?
Și îmi place foarte, foarte, foarte mult de el. Îi văd părțile negative, sau unele, dar nu sunt destul încât cumva să mă aducă la mijloc, încât să mă gândesc ” dacă merge bine, foarte bine, dacă nu merge bine, aia e”. Și tot ajung în stadiul acela de obsesive și vai, vreau să-mi scrie, și neediness.
Adică cum funcționează chestia asta? Că tot îi vezi părțile negative dar they are not enough să te aducă la mijloc.
Monica: OK. Foarte fain că întrebi asta, pentru că asta e o cheie prin care poți să echilibrezi lucrurile.
Vezi părțile pozitive și vezi părțile negative. Dar părțile negative nu sunt opusul părților pozitive că sunt părți negative și gata. Și atunci nu se compensează. E ca și cum ai compara mere cu pere, stii? Adică de exemplu…
Elena: Ar fi la alt nivel. Nu sunt destul de importante cât să te deranjeze atât de tare.
Monica: Da, da, e ca și cum îți spune cineva „ce proastă ești, dar gătești bine”.
Nu se compensează una cu alta.
„Dar ți-am zis că gătești bine!”
Elena: Cumva asta… Să zicem cu prostul… cu proasta… Asta… atunci ar trebui să echilibrezi cu „E prost aici, dar e deștept aici, sau e foarte deștept aici, dar e foarte prost aici”.
Monica: Exact. De exemplu, poate să fie inteligent din punct de vedere al matematicii și poate să nu se descurce bine în situații sociale sau în practical intelligence. Și atunci se echilibrează.
Dar dacă iei doar… mai ales la faza de îndrăgostire, că ești îndrăgostit, vezi, alea pozitive și vezi ”Ah bine, fumează”.
Nu compensează fumatul pentru alea pozitive. Ci efectiv trebuie să cauți opusul la pozitivele respective, să vezi unde e.
Și aici o mare capcană a minții este că oamenii spun „Nu, nu are. Nu am văzut. Nu am avut timp să văd. Nu am avut timp să văd opusul!”
But it’s there from the beginning.
Elena: E acolo. It’s fine! Don”t worry!
Monica: Exact, exact. Cumva am discutat despre lucrurile astea, și sunt foarte faine întrebările tale.
Mai este încă ceva important aici: lucrurile care sunt aliniate cu tine și care nu sunt aliniate cu tine.
Pentru că dacă îți dorești lucruri care nu sunt aliniate cu tine, nu sunt pur și simplu. E ca și cum cineva vrea un corp frumos, dar nu are disponibilitatea să lucreze pentru el. Dar își dorește un corp frumos.
O să fie dezamăgit over and over again, pentru că nu susține interiorul lui lucrul acela.
Sau poate știi persoane care spun că vor o relație, dar sunt căsătorite cu jobul. Nu susține interiorul lor, ceea ce cred ei că vor declarativ.
Și atunci o parte e asta cu doritul foarte tare, și cealaltă parte este ”E aliniat lucrul acela pe care îl vrei cu tine sau nu?”
Și dacă e aliniat, atunci doritul acela foarte tare se transformă în certitudine. Știi că lucrurile o să fie într-un fel anume.
Gândește-te la un domeniu… De exemplu putem să luăm baletul, anii tăi de balet sau de sală, unde ai avut valoare mare. Ai valoare mare pe sport, pe sănătate.
Legat de sală, ai certitudine ce să faci pentru niște rezultate. Și știi că dacă îți asumi niște obiective, ai certitudine că ajungi acolo.
It’s not wishful thinking. Simți diferența?
Elena: Da, înțeleg ce zici dar at the same time încerc să mă gândesc. Nu știu… I”m trying to wrap my head around it. Că it makes sense but at the same time mi se pare destul de confusing … cam toate Legile Universale până la urmă.
Monica: Zi ce ți se pare confusing.
Elena: Nu știu… Tot mi se pare că sunt în contradictoriu chestiile astea… că până la urmă tu poți să îți dorești ceva… În ambele situații, că îți dorești ceva prea mult sau că îți dorești ceva.
Monica: Wow…Cum ai făcut asta?
Elena: Nu știu. Nu știu. Tot mi se pare că sunt în contradictoriu. Pentru că la una zici că dacă îți dorești destul de mult, se creează certitudine și la cealaltă zici că dacă îți dorești destul de mult sau prea mult, după aia Universul îți oferă ceva care să te aducă în mijloc, înapoi. Ce mi se păre cumva e exact același scenariu, numai pur și simplu e cum ție norocul, cum e..
Monica: E foarte fain ce zici și că ești așa precisă până ajungi la claritate.
În prima variantă nu e că îți dorești foarte mult până ajungi la certitudine, ci pentru că ești lucrul acela ai certitudine. Nu-i vorba de dorit, este știi că o să se întâmple.
Elena: A, ok! Deci atunci e dorință versus știut că o să se întâmple.
Monica: Certitudine. Exact!
Elena: OK, am înțeles, am înțeles!
Monica: Și atunci când știi că o să se întâmple, vine dintr-un spațiu de tu știi exact cine ești, ce ai făcut până în momentul acela, ce e relevant pentru tine…
E un spațiu de aliniere, momentul acela de certitudine. Și când ai certitudine, nu ai povestea aia în minte că „ioi, e doar pozitiv, fără negativ”.
De exemplu dacă ai un obiectiv legat de sport, în certitudinea respectivă îmbrățișezi și pozitivul, și negativul, și plăcerea și durerea.
Elena: Dar cumva tot știi că o să ajungi punctul acela.
Monica: Știi, nu îți dorești.
Elena: Am înțeles!
Elena: Wow,ce faină e chestia asta!
Apoi așa, frate, tu poți să „go through life and get everything you want” dacă știi cum să pui problema.
Monica: Exact.
Elena: Acela este scopul, evident.
Monica: Și nici nu te amăgești că faci lucruri care nu sunt aliniate cu tine.
Elena: Chiar vorbeam cu prietenele mele…
Nu știu cumva parcă toate sunt în așa grabă să fie totul așa cum își doresc ele, și că ce disappointed o să fie dacă nu iese așa, știi?
Și mă gândesc că și eu am vise și eu am dorințe și am unele chestii pe care vreau să le fac, dar cumva toate la rândul lor.
Și dacă nu se întâmplă atunci când vreau eu să se întâmple, o să se întâmple altădată, dacă chiar it’s meant to be.
Monica: Cool! Super!
Elena: Super cool!
