Skip to content Skip to footer

Friday Spark #91 – Cum să scapi de sentimentul de vină

Acesta este un Spark creat special la cererea ta, pentru că în urma ultimelor sparkuri am primit multe comentarii ca invitație să vorbesc despre sentimentele de vină și rușine pe care cineva le experimentează și despre cum poți să transformi sentimentele de vină și rușine.

Așa că sparkul acesta și sparkul următor vor fi despre sentimentele de vină și rușine.

În acest spark voi vorbi despre vină, iar în sparkul următor voi vorbi despre sentimentul de rușine, inclusiv cum este el asociat cu divorțul.

Acum, în acest spark, voi vorbi despre sentimentul de vină și care este procesul prin care treci, mental și emoțional, atunci când experimentezi vină.

Voi vorbi despre relația vinei cu alte procese, alte stări sau alte emoții, cum e vina în relație cu copii, vina în relație cu părinții, vina celui care a supraviețuit, în timp ce alții din familie au murit, legătura dintre vină și burnout.

Voi vorbi, de asemenea, despre vină pe care o simți în relație cu partenerul și cum poți să transformi sentimentele de vină.

Voi vorbi, de asemenea, despre care este legătura între sentimentele de vină și între nivelul tău de merit.

Iar motivul principal pentru care vorbesc și aleg să vorbesc și să răspund invitației tale de a vorbi despre sentimentele de vină și rușine este că au un impact extraordinar de mare în viața oamenilor.

În primul rând, atunci când vorbim despre sentimentul de vină, nu există persoană în lumea asta care să nu simtă sentimente de vină și rușine.

Vină este percepția falsă că prin acțiunile tale ai creat mai mult negativ decât pozitiv, mai multă durere decât plăcere, ai adus mai multe dezavantaje decât beneficii unei alte persoane.

Rușinea este percepția că prin acțiunile tale ți-ai creat ție mai multe dezavantaje decât beneficii raportat la o serie de standarde care inițial au fost externe și pe urmă le-ai internalizat.

În acest spark, voi vorbi despre vină și pornesc cu definiția.

Cum spuneam, vina este percepția falsă că ai adus prin acțiunile tale mai mult negativ decât pozitiv.

Acum, din perspectiva Legilor Universale, și vorbim doar despre Legile Universale aici, fiecare eveniment este neutru. 

Ca atare, ce faci tu la nivelul acțiunilor tale este neutru. Ceea ce face altcineva în relație cu tine este neutru. 

Cum zice Caroline Myss, în cărțile ei și în discursurile ei, în Universul acesta nu este nimic personal – ”Nothing personal in this Universe”.

Adică nimic nu se întâmplă pentru ca tu să fii rănit sau rănită și nici tu nu faci adesea intenționat lucruri pentru ca cineva să fie rănit sau rănită, ci într-o ordine mai mare a lucrurilor, tu, prin acțiunile tale în interacțiune cu cineva, manifești plus și minus în egală măsură.

Felul în care cealaltă persoană percepe lucrul acela pe care l-ai făcut în relație cu ea ține de interpretarea ei, iar ceea ce percepi tu că i-ai făcut din nou ține de interpretarea ta.

Asta înseamnă că la nivelul faptelor evenimentele sunt neutre, însă tu și/sau cealaltă persoană poți să ai o interpretare diferită, de pozitiv sau negativ, asupra aceluiași eveniment.

Adică tu spui cuiva ceva despre activitatea lor, despre acțiunile lor. Acea persoană poate să perceapă ceea ce spui tu ca ajutor și să îți fie recunoscătoare. 

Tu poți să percepi acel lucru și să zici: „Am fost prea dur sau prea dură cu persoana respectivă, Nu trebuia să-i spun așa direct lucrurile”, și te simți vinovat. Adică tu, tu mergi pe latura negativă, persoana merge pe latura pozitivă. În fapt, ce ai spus tu este o propoziție, este neutru.

Adică foarte mult, când vine vorba despre vină, dar și despre celelalte emoții, se reduce la percepție, la felul în care percepi tu lucrurile.

Neutralitatea asta a evenimentelor înseamnă că orice eveniment care se întâmplă are plus și minus în egală măsură. 

Dacă există o percepție distorsionată că e mai mult plus sau mai mult minus, atunci vei avea o percepție polarizată și vei interpreta evenimentul ca fiind negativ sau rău, sau îl vei interpreta ca fiind pozitiv sau bun.

Ca atare, vina înseamnă că nu respecți acest echilibru în interpretarea evenimentului respectiv și vezi, ai percepția deformată, distorsionată, că prin ceea ce ai făcut tu ai adus mai multe deservicii persoanei cu care ai vorbit și căreia i-ai spus lucrul respectiv, pentru care te simți vinovat sau vinovată.

Adică tu spui copilului tău schimbă-te, nu îți stă bine haina respectivă și apoi te simți vinovată pentru felul în care i-ai spus copilului acest lucru. 

Ai percepția că i-ai adus mai mult negativ decât pozitiv, pentru că ai percepția, interpretarea că i-ai distrus încrederea în sine cu felul în care i-ai spus să se schimbe că nu este bine o haină anume, sau că i-ai afectat imaginea de sine, sau oricare ar fi interpretarea ta.

La nivel faptic, evenimentul este neutru. În interpretarea ta poate să fie negativ. La fel, în interpretarea celeilalte persoane, a copilului tău, poate să fie pozitiv sau negativ.

Deci, în situația sentimentelor de vină, ceea ce spui tu sau ceea ce faci tu prin acțiunile tale tu percepi ca adus mai mult negativ decât pozitiv persoanei respective și ce percepe cealaltă persoană este mai puțin relevant. 

Poate să perceapă la fel sau poate să perceapă chiar opusul, sau să perceapă că a fost ceva neutru, dar interpretarea pe care tu o dai evenimentului este că tu ai adus mai mult negativ decât pozitiv în dinamica cu persoana respectivă. 

E percepția ta, nu este realitatea. Realitatea este echilibrul între plusuri și minusuri în situația respectivă.

De aceea, definiția sentimentului de vină este că: vina este percepția falsă că prin acțiunile tale ai adus mai mult negativ decât pozitiv. Și acest fals are de-a face cu Legea Dualității și a Polarității, care spune că de fiecare dată, în orice fel de situație, există un echilibru.

Mai mult, mergem mai mai departe în profunzime și vorbim despre Legea Sincronicității, care spune că de fiecare dată, într-o situație anume, când tu spui și tu manifești față de cineva, o anumită polarizare, plus sau minus, altcineva va face opusul față de acea persoană, pentru ca echilibrul să se mențină în acel moment față de persoana respectivă.

Adică, dacă tu critici pe cineva pe un subiect, altcineva îl va lăuda pe acel cineva, pe primul pe care tu l-ai criticat în exact același moment, în așa fel încât la nivelul persoanei respective există un echilibru.

Deci, sentimentul de vină este percepție falsă, bazat pe cele două legi, pe Legea Dualității și a Polarității și pe Legea Sincronicității.

Această interpretare nu face ca tu să te simți mai puțin vinovat pentru ceea ce se întâmplă, dar voiam să subliniez aici este foarte important că vina este percepția ta și dacă este percepția ta, înseamnă că tu o poți transforma și este foarte important lucrul acesta.

Și cum îți spuneam, vina nu are de-a face cu percepția celuilalt, pentru că adesea tu poți să faci ceva ce tu consideri că este corect și celălalt față de care ai manifestat acțiunea inițială să spună că nu e corect. 

Îți dau un exemplu. Tu simți că este corect să pui reguli și consecințe pentru copilul tău și să nu te simți vinovat sau vinovată pentru asta, atunci când pui niște limite și consecințe în relație cu copilul, dar copilul se poate simți nedreptățit și să încerce să determine să te simți vinovat sau vinovată pentru acțiunile tale și să vezi cum îi aduci mai multe minusuri decât plusuri. Poate să încerce să te influențeze.

De aceea insist că vina are de-a face mai mult cu percepția ta decât cu percepția celuilalt. 

Tu percepi că e corect. Copilul poate să perceapă că nu este corect. 

La fel și în relație cu un angajat. Tu percepi că este corect și angajatul tău percepe că este incorect. Nu te simți vinovat.

De asemenea, poate să fie și invers. 

Tu percepi că ce ai făcut este incorect, ai adus mai multe minusuri decât plusuri în relație cu persoana respectivă și pe persoana cealaltă nu a atins-o. 

Poate ți s-a întâmplat și ție vreodată, cum mi s-a întâmplat și mie să spun ceva și m-am gândit „O, Doamne, cum poate fi interpretat lucrul ăsta?” Și m-am simțit vinovată. Nu am putut să dorm o seară întreagă pentru că m-am gândit „Wow, cum poate fi interpretat! E foarte nasol.” Și m-am simțit vinovată față de persoana respectivă, în timp ce persoana respectivă nu a băgat de seamă, nici nu a atins-o evenimentul respectiv.

De ce am insistat asupra acestui lucru? Este că percepția determină sentimentul de vină și percepția este a ta, ca atare, poți să transformi sentimentele de vină.

Pentru că sentimentele de vină sunt doar o modalitate de manifestare bazată pe moralitate, nu o să insist pe subiectul acesta acuma decât foarte puțin, și nu au de-a face cu echilibrul și cu Legile Universale.

Ori de câte ori încalci legile universale, vei suferi. 

Ori de câte ori vezi mai mult plus decât minus și te mândrești că ai lăudat sau ai susținut pe cineva, opusul sentimentelor de vină, atunci vei suferi.

De asemenea, la fel vei suferi dacă percepi că ai făcut cuiva mai mult negativ decât pozitiv în interacțiunea cu ei, el/ea.

Care sunt etapele prin care treci mental și emoțional atunci când ai un sentiment de vină

Care sunt etapele prin care procesezi și transformi sentimentul de vină

Acum e important să știi că sentimentul de vină e o emoție complexă, care poate să aibă un impact profund asupra stării de bine a unei persoane, asupra nivelului de merit al unei persoane.

Acest sentiment de vină se desfășoară în etape, fiecare etapă având caracteristici și intensități diferite de la persoană la persoană, o dată, și doi în aceeași etapă, în același sistem mental emoțional al unei persoane, poate un sentiment de vină să aibă intensități diferite ale procesului de manifestare.

Descrierea acestor etape și cum sunt trăite de o persoană poate să ajute la o înțelegere mai bună a procesului emoțional implicat.

1️⃣ Prima etapă a sentimentului de vină este evenimentul declanșator. 

Totul începe cu un eveniment sau o acțiune specifică care declanșează sistemul de vină. Asta înseamnă că vina se bazează pe a ta percepție că prin acțiunile tale ai cauzat cuiva mai mult negativ decât pozitiv. Adică e percepția ta că prin acțiunile tale ai adus cuiva mai multe deservicii decât beneficii.

Realizarea că acțiunile proprii au avut consecințe negative, respectiv interpretarea pe care o dai acelei situații, este primul pas în experimentarea sentimentului de vină.

Deci, primul pas este un eveniment declanșator: ce ai făcut tu prin acțiunile tale și interpretarea pe care ai dat-o asupra acelor acțiuni în relație cu o persoană față de care ai manifestat acțiunile respective.

2️⃣Etapa a doua în desfășurarea sentimentelor de vină este conștientizarea și auto acuzarea.

După ce ai dat interpretarea că ai adus cuiva mai mult negativ decât pozitiv, și insist aici să nu folosesc cuvântul ”după ce realizezi că ai greșit ”- ”greșit”, pentru că din perspectiva Legilor universale nu există greșeală într-o situație anume. Există un echilibru de forțe care se desfășoară în fiecare moment al existenței tale.

Deci, după ce ai dat interpretarea faptului că prin acțiunile tale a adus mai mult minus decât plus, urmează o perioadă de autoevaluare și autoacuzare. Adică tu începi să îți spui că nu ai făcut așa cum ar fi trebuit. Și aici la ”nu ai făcut așa cum ar fi trebuit”, te compari cu o moralitate pe care ai învățat-o din afară și te compari sau/și cu răni pe care tu le ai și nu le-ai vindecat.

Acum, când vorbesc despre moralitate pe care ai preluat-o din afară, poate să fie moralitate religioasă sau de altă natură. Iar acest lucru nu este universal. Depinde foarte, foarte mult de cultură.

În ultima carte pe care am parcurs-o săptămâna trecută, cartea se numește The Anatomy of Love de Helen Fisher, am învățat lucruri extraordinare despre diferite culturi. 

Cum felul în care, de exemplu, infidelitatea este acceptată, tolerată, binevenită de anumite culturi, dar, de exemplu, în anumite culturi acest lucru putea să ducă la moarte, deci putea să fie pedepsită femeia respectivă cu moarte. Bărbatul nu a fost pedepsit cu moartea pentru infidelitate aproape niciodată. Nu zic că niciodată, pentru că or mai fi fost momente, dar în general standardele față de ei sunt diferite și în anumite culturi infidelitatea este binevenită, tolerată, acceptată.

Spre exemplu, în Nepal există comunități în care o femeie trăiește cu mai mulți bărbați, nu se știe cine, care dintre ei este tatăl copilului. Bărbații se ocupă de creșterea copiilor și femeia se ocupă de afacere. Ca atare, setup-ul este foarte diferit. Moralitatea acolo este diferită de moralitatea în contextul nostru, european creștin.

De aceea spun că moralitatea aceasta, standardele cu care tu te compari în momentul în care ai perceput că te-ai abătut de la normă și că ai cauzat cuiva mai mult negativ decât pozitiv, se bazează pe această moralitate și/sau pe rănile pe care tu le ai din trecut. 

Lasă-mă să dau un exemplu. Dacă tu ai o rană legată de critică, ai fost criticat/criticată și te doare lucrul ăsta sau te-a durut lucrul acesta, dar nu ai dizolvat sentimentele respective de durere. 

Dacă tu ai trecut prin experiența asta și tu îți critici copilul și copilul poate reacționează, poate nu, poate tu ai post-procesare prin care tu interpretezi că ai făcut mai mult negativ copilului decât pozitiv, acel mai mult negativ decât pozitiv se poate baza foarte bine pe rănile tale nevindecate din trecut, pentru că pe tine te-a durut lucrul acela când tu ai fost prin experiențele respective, când tu ai trecut prin experiențele respective.

Adică interpretarea pe care tu o dai asupra unui eveniment depinde de moralitatea în care ai fost crescut, care este condiționată cultural și nu este universală și/sau depinde de rănile pe care tu le ai avut.

Cauza sentimentelor de vină ține de moralitatea la care ai fost expus, care nu este universală și ține de rănile tale nevindecate.

Deci, a doua parte, în experimentarea și în trăirea sentimentelor de vină este conștientizarea și auto acuzarea, adică ai făcut ceva prin acțiunile tale, prin care ai perceput că ai adus cuiva mai mult negativ decât pozitiv.

Iar a doua etapă este că devii conștient de acea interpretare pe care mintea ta o dă și începi să rulezi povestea asta în care spui „Ah, am greșit, l-am rănit pe celălalt, am făcut ceva prin care am adus mai mult minus decât plus.”

Dar această interpretare se bazează pe experiențele tale și pe standardele morale în care tu ai fost educat. Și standardele morale, inclusiv cele morale, depind de la o familie la o familie.

În unele familii este absolut normal să fii criticat, în alte familii ești tratat ca și cum ai fi un ou sensibil, care să nu se spargă. Din nou ține de cum interpretezi binele și răul la nivelul aceleiași familii.

Ce vreau să reții de aici este că interpretarea pe care o dai tu asupra faptului că ai produs cuiva mai mult negativ decât pozitiv se bazează pe rănile tale și se bazează pe ce ai învățat tu ca fiind bine sau rău în experiența ta, în copilăria ta, de la părinți, bunici, profesori, preoți și orice fel de autorități la care ai fost expus.

Voi reveni puțin asupra lucrului acestuia atunci când spun de ce are legătură vina cu stima de sine.

3️⃣Etapa a treia prin care treci sunt emoțiile intense.

Sentimentul de vină poate fi însoțit de o gamă largă de emoții intense, inclusiv tristețe, furie, anxietate și depresie.

Persoana poate să se simtă copleșită de aceste emoții care pot afecta capacitatea sa de a funcționa în viața de zi cu zi.

Adică te simți atât de apăsat de sentimentele de vină și de emoțiile care vin cu asta, de tristețe – că ești dezamăgit de tine, de ce ai făcut persoanei respective, furie față de tine, anxietate- să nu te întâlnești cu persoana respectivă, depresie – din nou. Atașament față de varianta ideală.

Și starea de spirit în general este de melancolie și descurajare, cel puțin. Adică simți că ai făcut ceva mai mult negativ decât pozitiv prin care ai adus mai mult negativ decât pozitiv unei persoane. 

După ce ai această interpretare în faza a treia, vei avea o serie de emoții intense. Și ce se întâmplă este că îți rulezi filmul în minte și îți spui din nou și din nou aceeași poveste și devii din ce în ce mai anxios că ai făcut acea acțiune prin care ai adus mai mult negativ decât pozitiv.

4️⃣Etapa a patra în experimentarea sentimentelor de vină este izolarea socială.

Din cauza sentimentelor și a stimei de sine scăzute, ce vine odată cu sentimentul de vină, persoanele care se luptă cu vinovăția tind să se izoleze. 

Și aici sunt două tipare de reacție la mediu din afară:

1️⃣ atunci când ai mândrie, atunci scoți pieptul afară, ai gură mare, vorbești tare, te faci văzut și auzit

2️⃣ atunci când ai vină, atunci te faci mic, bagi capul între umeri, vorbești în șoaptă, nu vrei să fii văzut.

Persoanele care simt vină și rușine, dar despre rușine vom vorbi separat, persoanele care simt vină tind să se izoleze pentru că simt că nu merită să fie văzute, auzite și pentru că nu au curaj să vorbească pentru ele însele, pentru că știu, în interpretarea minții lor, că ele au greșit.

Și atunci persoanele pot evita interacțiunile sociale de teamă de a nu fi judecate sau din dorința de a nu-i împovăra pe alții cu problemele lor. Aceasta poate duce la singurătate și izolare. Acesta a fost al patrulea în experimentarea sentimentelor de vină.

5️⃣ Etapa a cincea – căutarea mântuirii sau a compensației. 

Mi se pare foarte interesant acest pas și foarte relevant, mai ales în relație cu sentimentele de vină și mai ales în relație cu stima de sine și nivelul de merit scăzut care se bazează pe sentimente de vină și rușine.

În etapa a cincea, în căutarea mântuirii și a compensației, în încercarea de a scăpa de greutatea vinovăției, persoana va căuta modalități de a compensa sau de a se mântui pentru dezechilibrul pe care percepe că l-a făcut în spațiul celuilalt.

Și atunci acest lucru poate include a face fapte bune, a cere iertare, a încerca să repare daunele, a face donații, a-și ”răscumpăra păcatele”.

Asta este locul în care se vede foarte clar relația dintre sacrificiu și vină, relația dintre nivel de merit și vină. Și atunci cauți să îți răscumperi păcatele atunci când ai păcătuit și vei căuta supracompensezi. 

Lucrul acesta se vede foarte, foarte clar în relația cu copii, în situația în care faci ceva prin care percepi că i-ai adus copilului tău mai mult minus decât plus, mai mult negativ decât pozitiv. 

Ai strigat la el, l-ai pedepsit, simți că n-a fost drept că l-ai pedepsit și pe urmă vei căuta să supracompensezi. Și lași de la tine legat de culcatul de seară, îi iei mai multe jucării decât poate ar avea nevoie ca tu să te simți bine.

De asemenea, dacă nu stai suficient timp cu copilul, cauți să supra compensezi poate financiar și să îi iei lucruri ca să compensezi pentru absența ta, doar dacă te simți vinovat.

Dar nu doar legat de copil, e asta, ci legat de partenerul de viață, legat de orice fel de altă persoană față de care percepi că ai manifestat mai mult negativ decât pozitiv.

Poate ai percepția că ai ”greșit”, că ai adus mai mult negativ decât pozitiv în relație cu un client. 

Vei căuta să supracompensezi și să îi oferi gratuități clientului respectiv, să relaxezi regulile în relație cu clientul respectiv, pentru că tu te simți vinovat. 

Ca atare, atunci când tu te simți vinovat, tinzi să te sacrifici, să lași de la tine pentru ceilalți și tinzi să nu mai lucrezi într-un spațiu de aliniere cu tine, ci vei căuta să supra compensezi.

De aceea, vina te costă foarte mult, pentru că vei căuta să te revanșezi față de persoanele respective și pentru că percepi că ai avut un schimb neechitabil, respectiv ai adus mai multe dezavantaje decât beneficii în relația cu persoana respectivă.

Vei căuta să compensezi prin beneficii ca să existe un echilibru la nivelul dinamicii tale cu persoana respectivă, deși totul pleacă de la interpretarea ta asupra ceea ce s-a întâmplat.

Bun, însă ce e interesant este că la nivel profund nu reușești să îți răscumperi păcatele cu a supra compensa și intri într-un sentiment de vină, din nou, și rușine, pentru că nu ai respectat niște norme, niște reguli.

Lasă-mă să îți dau un exemplu. Ai strigat la copil sau l-ai uitat la grădiniță. S-a întâmplat ceva și nu ți-ai respectat un cuvânt față de copil, să zicem, un cuvânt dat copilului nu l-ai respectat.

Te simți vinovat sau vinovată pentru asta, vei căuta să supra compensezi și să-i oferi mai multe. 

Poate îi cumperi mai multe jucării, poate îl lași să stea mai târziu seara, după care tu te judeci pe tine că n-ai fost tu în stare să te ții de reguli în relație cu copilul, asta este rușine, și în relație cu copilul, ulterior te simți vinovat sau vinovată, pentru că el va cere și mai mult și mai mult și zici „OK, copilul nu e în stare să respecte reguli. Ține de mine, pentru că eu am tot lăsat regulile respective.” Ca atare, determini un ciclu de vină și rușine care scade în continuare nivelul tău de merit asta este o problemă. 

De aceea, dacă mergi în ciclul acesta de vină și rușine și supracompensare, rămâi în bucla asta care se tot repetă, se tot repetă și erodează stima ta de sine și nivelul tău de merit.

Etapa a cincea a fost căutarea mântuirii și a compensației. Aici oferi mai mult ca să-ți răscumperi păcatele, să reușești să aduci un echilibru în relația cu persoana respectivă, dar nu rezolvi cauza. 

De ce? Pentru că cauza este interpretarea pe care tu ai dat-o experienței respective, situației respective, ceea ce ai făcut, a ceea ce ai făcut tu în relație cu persoana respectivă. Deci, tu ai dat o anumită interpretare.

Faptul că tu plătești cu ceva pentru interpretarea pe care tu ai dat-o nu rezolvă în fapt cauza, pentru că acea compensare nu va rezolva percepția inițială în care tu ai spus că ai făcut mai mult negativ decât pozitiv persoanei respective.

Să revenim la exemplul cu copilul, încă o dată. Ai strigat la copil și pe urmă te-ai simțit vinovat sau vinovată pentru că ai strigat la copil și vei căuta să compensezi pentru asta, și îi iei o jucărie sau iei ceva scump. 

Faptul că i-ai luat ceva scump nu va schimba interpretarea ta, că prin faptul că ai strigat la copil ai adus mai mult negativ decât pozitiv în relație cu copilul. Ca atare, ciclul se repetă pentru că nu ai compensat cauza, nu ai adus echilibrare la nivelul cauzei.

6️⃣ Etapa a șasea în experimentarea sentimentelor de vină este echilibrarea. 

Și sunt două direcții în care poate să meargă etapa 6. 

În etapa șase poți să bagi sub preș aceste sentimente de vină și rușine și spui că timpul trece și le vindecă pe toate. 

Timpul trece, dar nu le vindecă pe toate timpul, ci fiind percepția ta este responsabilitatea ta să echilibrezi.

Dacă nu echilibrezi percepția ta, atunci această experiență va merge în subconștientul tău, o ascunzi acolo și pe urmă te miri de ce nu reușești să obții creșterile pe care le vrei, pentru că trag foarte mult în jos sentimentele de vină și rușine acumulate în timp.

Etapa 6 poate să meargă în două direcții: 

1️⃣ Îți iei viața în mâini și faci echilibrarea percepțiilor tale de vină și rușine pentru că sunt percepțiile tale, tu ești responsabil pentru ele.

2️⃣ Le bagi sub preș și vei plăti pentru acest băgat sub preș, pentru că îți erodează nivelul tău de merit.

Asta este etapa 6 în experimentarea sentimentelor de vină.

Relația dintre vină și alte situații specifice 

Aici îți voi da câteva exemple despre cum i-am asistat pe clienții mei să își prelucreze sentimentele de vină. 

Nu uita că interpretarea fiecărei persoane este subiectivă asupra lucrurilor, legat de care se simte vinovat, pentru că este o interpretare personală, bazate pe acțiunile ei din trecut și experiențele ei din trecut și bazate pe moralitatea în care a fost educat. Și din nou, am să îți spun câte ceva despre moralitate, foarte puțin.

Gândește-te că dacă tu ai fost crescut într-o familie în care scopul principal este să câștigi și ai fost crescut într-o familie competitivă, în care este considerat normal și moral să treci peste cadavre ca să îți atingi scopul, și că a câștiga este supremă valoare, vei judeca viața într-un fel și te vei simți sau nu te vei simți vinovat pentru anumite aspecte ale existenței tale.

Dacă într-o familie în care ai crescut, sau familia în care ai crescut, cea mai importantă valoare sunt relațiile, atunci în jurul relațiilor se învârt lucrurile, asta este prețuit, apreciat, ca atare încălcările a ceea ce privește bine și rău sau felul în care e diferit perceput binele și răul, va fi complet diferit decât în familia competitivă.

În familia în care relațiile contează, poate familia e pe primul loc, poate relațiile sunt pe primul loc, respectarea persoanei celeilalte e pe primul loc și a câștiga contează mai puțin. Ca atare, te vei simți vinovat sau vinovată pentru complet alte lucruri.

De ce spun asta? Este că nu există universalitate în percepția sentimentelor de vină, pentru că moralitatea pe care se bazează nu este universală.

Și acum o să spun ceva ce e posibil să nu îți placă deloc.

Piața câștigă întotdeauna, iar în jocul vieții, în toată desfășurarea magnifică a vieții, și vorbim de cosmos, nu vorbim despre o familie anume, viața câștigă întotdeauna.

Chiar dacă acest fel în care viața câștigă întotdeauna este despre supraviețuire și evoluție și poate să nu aibă nimic de-a face cu felul în care o familie anume gândește despre ce este bine sau rău.

Pentru că la nivel cosmic lucrurile merg către evoluție, transformare și viața întotdeauna câștigă în forme de manifestare care ne-au surprins de-a lungul milioanelor de ani, din ceea ce știm până acum despre experiența planetei și ne vor surprinde în continuare.

Sentimentele de vină în relație cu copiii și ce induc acestea

În primul rând, atunci când spui copilului „am făcut pentru tine și tu trebuie să faci ce îți cer”, se bazează pe a induce un soi de vină copilului că dacă tu te-ai sacrificat pentru el, el îți este dator. Și aici vorbim și despre inducerea sentimentelor de vină. Copiii sunt foarte vulnerabili pentru asta.

Orice percepi că ai făcut copilului și copilul este dator față de tine prin faptul că tu ai făcut pentru el și te-ai sacrificat pentru el, va induce vină copilului.

Și în cealaltă variantă este valabil, adică am lucrat cu copil major fiind deja, matur fiind deja, în care a perceput că a primit o mulțime de lucruri de la părinți și că nu a existat un schimb echitabil, nu a onorat așteptările părinților, cum ar fi de exemplu, că s-a lăsat de facultate. 

Și atunci s-a simțit vinovat față de părinți, copilul, că ai lui părinți au făcut eforturi mari pentru el, i-au dat bani, au făcut ce a trebuit pentru ca copilul să poată să își urmeze visele, însă copilul nu a onorat așteptările părinților, chiar dacă părinții n-au spus „Hei, ne-am sacrificat pentru tine, câte am făcut pentru tine”, ci l-au lăsat pe copil să se manifeste. Pentru că nu a onorat așteptările părinților se simte vinovat că nu și-a terminat facultatea.

Și am lucrat și cu părinții și cu copii în ambele sensuri în situația respectivă. Am să-ți dau un exemplu aici.

Copil care a primit multe de la părinți, a fost susținut în ce a făcut și nu și-a terminat facultatea. L-am întrebat „Care au fost beneficiile pentru părinții lui că au investit atât de mult în el și că nu și-a terminat facultatea?” 

Și a găsit mai multe răspunsuri până un răspuns a ajutat-o să transforme situația respectivă complet, în care a spus că ”Îmi dau seama prin faptul că eu nu am terminat facultatea am onorat de fapt așteptarea părinților ca eu să fiu o ființă independentă, care gândește pentru ea însăși”. Și asta a fost o transformare foarte puternică, interioară (Îți dau doar rezultatul).

Am întrebat-o ce dezavantaje ar fi avut părinții tăi dacă tu ai fi terminat facultatea și ai fi răspuns așteptărilor lor în urma faptului că ei au investit atât de mult în tine și ți-au dat atâția bani. Și din nou a răspuns, a răspuns până a echilibrat situația.

Și următoarea întrebare a fost „Tot tu, în relație cu părinții, care este forma în care le-ai onorat așteptările și ai onorat investiția pe care ei au făcut-o în tine?” 

Și a spus „în forma în care sunt capabilă să iau liberă decizii pentru mine. Părinții mei au vrut să fiu liberă”. 

Ca atare a fost o transformare extraordinară pentru această persoană cu care am lucrat în calitate de copil în relația cu părinții lui. 

Prin faptul că a avut sentimente de vină, nu și-a dat voie să își trăiască viața din plin și s-a sabotat jucând cu jumătate de măsură tot ce făcea în viață, pentru că nu și-a dat voie să fie cu adevărat, să-și asume puterea pe care o are, uitându-se la părinți, să nu cumva să îi dezamăgească după ce au investit și au susținut-o.

Însă după această transformare importantă, ea și-a luat puterea în mâini, a făcut o schimbare importantă în carieră și a crescut exponențial.

Care sunt cele două principii pe care le-am folosit atunci când am adresat întrebările?

Primul este Legea Dualității și a Polarității. Faptul că tu nu ai răspuns așteptărilor părinților și te simți vinovată pentru asta, percepi că a adus mai multe dezavantaje decât beneficii părinților. 

Ca atare, întrebarea pe care i-am adresat-o a fost: Ce beneficii ai avut? Ca să vadă și cealaltă jumătate care n-a avut-o.

Ce beneficii au avut părinții tăi că tu nu ai terminat facultatea după ce ei au investit în tine atât de mult? 

Următoarea întrebare a fost tot bazată pe Legea Dualității: Ce dezavantaje ar fi avut părinții tăi dacă tu făceai lucrurile așa cum se așteptau ei? Tot legea dualității a avut o la bază.

Și pentru ultima întrebare, a treia întrebare: Unde, tot tu ai onorat așteptările părinților tăi în ceea ce privește dezvoltarea și evoluția ta profesională, ca ținea de carieră, profesie, educație? Și a văzut că tocmai prin faptul că a fost capabilă să ia decizii pentru ea, a văzut că a onorat așteptările părinților. Adică banii pe care i-au investit în ea nu au fost degeaba.

Odată cu această echilibrare, nu a mai simțit că trebuie să fie mai mică, pentru că se simțea vinovată în relația cu părinții. 

Atunci când te simți vinovat, te faci mic. Atunci când te simți mândru, te faci mare.

Dacă te faci mic, nu îndrăznești să spui ce gândești, să ceri cât consideri că meriți și joci la un nivel mai jos decât este adevăratul tău potențial. Și așa a făcut și această domnișoară despre care îți spun.

Acum, din perspectivă inversă, ce am lucrat cu părinți raportat la copiii lor atunci când au spus: „Da, eu am făcut pentru ei x și y lucruri, de ce nu fac și ei pentru mine Y și Z lucruri ?”

Lucrurile stau în felul următor, și asta vorbesc de cele mai multe ori cu părinții. Le spun părinților că practic ei nu au făcut pentru copii, ei au făcut pentru valoarea lor educație și nici un părinte nu are dreptul să-i reproșeze copilului ce a făcut pentru el, ci mai degrabă să înțeleagă că orice a făcut părintele pentru copil a fost ca părintele să își împlinească valorile. Nu a fost pentru ca să poată să-i reproșeze ulterior copilului acel lucru.

Ca atare, părintele a ales, în calitate de om matur și responsabil, cum să-și împlinească cel mai bine valoarea copil sau educația copilului sau oricare ar fi lucrul pe care l-a susținut în relație cu copilul, iar orice fel de reproș ulterior sau presiune sau inducere de vină ulterioară, nu este decât ca să își impună valorile lui asupra copilului.

Adică eu am făcut pentru tine, acuma tu trebuie să renunți la tine, copil, și să faci așa cum îți spun eu, pentru că eu vreau ca tu să trăiești în valorile mele.

Și aici nu o să ezit să citez un studiu în care mai mulți oameni au fost întrebați dacă preferă ca al lor copil să recunoască că este homosexual sau să trăiască în ascuns și nefericit raportat la alegerea lui sexuală, felul în care își trăiește viața sexuală, viața intimă.

Părinții au spus că ei preferă ca copiii să ascundă și să corespundă normelor și să fie nefericiți decât să își asume ei disconfortul de a crește și a îmbrățișa orice formă de manifestare a copilului. Ca atare, studiul acesta spune multe și dă mult de gândit.

Și atunci, oricare ai fi părinte în relație cu copilul tău și încerci să îi induci sentimente de vină, te rog frumos să realizezi că proiectarea valorilor tale asupra copilului va avea impact negativ asupra copilului pe termen lung. 

Nu îi dai voie și nu îl apreciezi pentru cine este el cu adevărat. Nu vezi geniul în el atâta vreme cât tu vrei ca el să fie altfel.

Și orice copil care nu se simte iubit pentru cine este, va căuta iubirea în altă formă și va dezvolta o dependență față de iubire și apreciere în altă formă. Ca atare, grijă mare cu inducerea sentimentelor de vină copilului.

Asta în relația dinspre părinte către copil atunci când induce vină.

Sentimentul de vină atunci când există o vină a celui care a supraviețuit 

Adică poate să existe o situație în care a fost un accident cu 4 membri ai familiei, unul a supraviețuit, trei au murit. Asta poate fi și o situație în care ai pierdut pe cineva, mai multe persoane importante din viața ta și din familia ta și te simți vinovat că ai supraviețuit.

Adică o parte din tine simte că a dezamăgit persoanele respective pentru că tu trăiești și ceilalți au murit și poate că nu ai putut să faci suficient pentru ei.

Aici sunt două componente:

1️⃣ Îți reproșezi că nu ai făcut suficient de mult pentru persoanele respective

Te simți vinovat sau vinovată pentru că nu ai făcut, în percepția ta, tot ce ține de tine ca să ajuți să salvezi persoanele respective. 

2️⃣ Poate să fie că ai insistat foarte mult să-i ajuți, să-i salvezi și ai mai chinuit prin asta în percepția ta, 6 luni sau niște ani de zile.

Adică tu voiai mai mult ca persoana respectivă să trăiască și ai insistat pentru încă o intervenție chirurgicală, pentru încă un tratament, și persoana respectivă s-a chinuit mai mult pe planetă și percepi că ai adus mai mult negativ decât pozitiv prin asta.

3️⃣ Vina supraviețuirii

Adică niciuna din cele două mai devreme. Nici nu percepi că ai insistat prea mult, nici nu percepi că n-ai făcut tot ce ține de tine să o ajuți pe persoana respectivă, ci pur și simplu simți că prin acțiunile tale, prin faptul că tu trăiești astăzi, este vinovat sau vinovată față de ceilalți care au plecat.

Cum îndrăznești tu să ai o viață bună, în timp ce ceilalți au plecat de pe lumea asta?

Înainte să îți dau o soluție de cum să echilibrezi aceste percepții vreau să îți spun un lucru. Atunci când o persoană alege să plece de pe lumea aceasta, este o alegere individuală a persoanei respective, dar și mediul ei susține plecarea acelei persoane de pe lumea asta.

Deci, dacă o persoană alege să plece de pe lumea asta la nivel subconștient și să moară, nu o să poți să stai în calea acestei voințe manifestate conștient sau inconștient. 

Ca atare ce te ajută mai mult nu este să te lupți cu realitatea, ci să înțelegi lucrurile din perspectiva persoanei care a plecat de pe lumea asta. Și aicia sunt mai multe lucruri care se întâmplă:

1️⃣ Prima perspectivă este că există niște cicluri închise pentru persoana respectivă. Adică a făcut ce a avut de făcut cu resursele care i-au fost date sau pe care le-a avut. Și sunt niște cicluri închise. Își știe copiii bine, își știe nepoții bine, știe că a sădit semințele bune. Asta e o perspectivă.

2️⃣ A doua perspectivă, legat de plecarea unei persoane de pe lumea aceasta ține de faptul că în momentul în care o persoană alege să plece, fie conștient, fie la nivel de subconștient, este pentru că asociază și are mai multă, mult mai multă durere legat de a trăi decât de a pleca. Adică durerea de a pleca este mai mică decât durerea de a trăi.

Aici poate să fie dezamăgiri, sentimente de vină pe care le are sentimente de rușine, faptul că nu reușește să iasă din niște bucle, cum ar fi, de exemplu, băut, reproșuri și așa mai departe. 

Poate să fie un profund sentiment de tristețe, de lipsă de conectare care, indiferent ce crezi tu din afară, persoana respectivă le simte prin felul în care vede ea lumea.

Ca atare, te ajută să înțelegi decizia persoanei respective, alegerea persoanei respective de a pleca din perspectiva ei și a valorilor ei. 

Și atunci, să nu îți proiectezi valorile tale asupra ei, că ar fi trebuit să stea pentru mine, pentru copii, pentru alții, ci pur și simplu să înțelegi că persoana respectivă a făcut treaba pe care a făcut-o, și/sau avea mai multă durere legată de a trăi decât de a pleca de pe lumea asta, care poate fi și durere fizică și durere emoțională. 

Aceasta e o parte importantă a înțelegerii a ceea ce se întâmplă în viața persoanei respective.

Legat de relația persoanei care pleacă de pe lumea asta cu ceilalți, să știi că nu există dispariția unei persoane din viața cuiva fără să fie asociată cu un anumit sentiment de eliberare. 

Și vreau să spun aici că de fiecare dată când pleacă un părinte, pe lângă durerea profundă pe care cineva o simte legat de plecarea părintelui respectiv, există și o eliberare la fel de puternică ca durerea pe care o simte. 

Eliberarea de a fi tu însuți, de a face acele lucru care nu ai putut să le faci până a trăit părintele și e imposibil să nu existe mici sau mai mari asemenea condiționări. Fiecare din noi le avem, ca atare există și această eliberare.

Și mai vreau să-ți spun un lucru. Gândește-te că felul în care ne raportăm la plecarea unei persoane de pe lumea aceasta este puternic condiționată social și cultural, raportat la obișnuințele mediului în care trăiești.

Gândește-te că nu de multă vreme se aștepta în India ca o femeie să moară împreună, sau să fie arsă pe rug, împreună cu soțul ei. Acesta era standardul dacă soțul ei pleca de pe lumea aceasta.

Adică avem condiționări foarte diferite cultural legat de cum să relaționezi cu moartea, ca atare, nu există o lege universală care să domine această zonă decât Legea Transformării. Adică tot ce ai în spațiul tău nu pierzi nimic, nu câștigi nimic, doar se transformă lucrurile acestea.

Cum să îți gestionezi sentimentele de vină că n-ai făcut destul pentru persoanele respective?

1️⃣ Du-te înapoi în situațiile în care ai percepția că nu ai făcut ce consideri că ar fi trebuit să faci, să mai lupți, să mai insiști sau oricare ar fi fost situația și vezi care ar fi fost dezavantajele pentru persoana care a plecat, dacă făceai acele lucruri pe care te gândești că ar fi fost bine să le faci.

2️⃣Ce beneficii a avut persoana respectivă, că te-ai purtat exact în felul în care te-ai purtat? Ce percepi că i-ai făcut prin faptul că nu ai făcut mai mult pentru ea? 

3️⃣Ce percepi că i-ai făcut și cine a făcut opusul față de acea persoană în același timp, sau cum ai făcut tu opusul față de persoana respectivă în același timp?

Ca atare, aplică cele două legi, Legea Dualității și Legea Sincronicități și vezi că a existat o perfecțiune și în plecarea persoanei respective de pe lumea asta, și inclusiv pentru tine.

Acum nu am să intru în cum să prelucrezi pierderea cuiva, că nu asta este scopul aici, dar o să mai lucrez pe cealaltă situație de te-ai simțit vinovat că a insistat prea mult și ai supus-o pe persoana respectivă să treacă prin anumite procese care au fost dureroase pentru ea.

Vezi din nou ce beneficii a avut persoana respectivă că ai invitat-o să treacă prin procesele respective și o să vezi aici ceva foarte fain. Ai să vezi că nu ai putut să te lupți cu voința persoanei respective de a pleca de pe lumea asta.

În schimb, persoana respectivă a stat acolo în procesul în care tu ai invitat-o, până te-ai împăcat tu cu faptul că ea poate să plece, la nivel subconștient.

Echilibrarea situației respective e bazată pe aceleași întrebări

1️⃣ Ce dezavantaje ar fi avut persoana respectivă dacă renunțai mai repede și făceai așa cum te-ai judecat ulterior că ar fi trebuit să faci?

2️⃣ Ce beneficii a avut că ai insistat să treacă prin mai multe etape ale procesului?

3️⃣ Cine a făcut opusul față de ea în același moment?

În felul acesta vei vedea că există un echilibru. 

Asta este o vină mai specială, vina a celui care a supraviețuit. 

Am vorbit despre două situații specifice legate de vină: una legată de relația dintre părinte și copil și cealaltă legată de plecarea cuiva de pe lumea aceasta.

Situații în care te pedepsești pe tine pentru niște sentimente profunde de vină pe care le ai

Și cum te pedepsești pe tine?

1️⃣Poți să lucrezi până la epuizare și să dai în burnout, bazat pe niște sentimente de vină profundă pe care le ai.

2️⃣Poți să dai în mâncat compulsiv, bazat pe sentimente de vină pe care le ai.

În situația asta, sentimentele de vină sunt cauza unei probleme manifestate. 

Problema în sine, mâncatul compulsiv sau, de exemplu faptul că ajungi la burnout, nu au toate la bază sentimentele de vină. Sunt doar exemple cu care m-am întâlnit și cu care am lucrat.

Și o să dau un exemplu aici. Chiar în situația mea am avut o perioadă de mâncat compulsiv și de a mânca altfel decât erau obișnuințele mele alimentare înainte. 

În momentul în care am plecat din România în Spania, când ne-am mutat și m-am simțit vinovată că îi las pe părinții mei singuri.

Ca să ies din judecata asta pe care o aveam față de mine, că i-am lăsat pe părinți singuri și că nu mai eram acolo fizic, aproape de ei, am început să mănânc compulsiv. 

Și ce se întâmplă aici este că ai un sentiment de vină. 

Mintea îți rulează filmul respectiv, intri în fight or flight, bazat pe sentimentele de vină pe care le ai, și ca să îți liniștești mintea, să ieși din fight or flight, să intri în rest and digest, în sistemul de digestie parasimpatic, în situația respectivă mănânci.

Mâncatul compulsiv fiind o soluție pentru creier, ca să scoată creierul din varianta de luptă sau fugi și să îl bage în modul de rest and digest, adică odihnă și digestie. Pentru că cele două sisteme, simpatic și parasimpatic, luptă sau fugi sau rest and digest, de digestie și de odihnă, nu pot să funcționeze simultan, sau e unul sau celălalt.

Și atunci mâncatul compulsiv poate să apară pe baza unor sentimente de vină și rușine. 

Nu este datorat doar sentimentelor de vină și rușine, dar poate să aibă la bază sentimente de vină și rușine. Spun asta din experiența mea proprie.

Cum am echilibrat percepția aceasta este să văd care au fost beneficiile părinților mei, că i-am lăsat pe cont propriu, i-am lăsat numai pe ei doi și nu au mai avut un scop în a fi în mine?

Care ar fi fost dezavantajele lor dacă eu rămâneam acolo? 

Și aici s-a produs un declic foarte mare, pentru că ei ar fi simțit că eu n-am reușit din cauza lor, dacă rămâneam acolo, adică s-ar fi considerat că nu au fost părinți suficient de buni dacă rămânem în România, pentru că m-ar fi văzut că mă lupt cu un mod de a fi care nu mi se potrivea, pur și simplu nu mi se potrivea.

Sincronicitatea: În momentul în care eu am plecat și percep că i-am abandonat, atenție, m-am judecat pentru rana mea de abandon, în momentul în care am plecat, cine a fost acolo pentru ei? 

Și am văzut că au preluat alții rolul și mintea mea s-a liniștit, ca atare și mâncatul compulsiv s-a redus semnificativ și s-a transformat.

Acesta a fost un alt mod de a te uita la mâncatul compulsiv și la vină ca și cauză pentru mâncatul compulsiv în situațiile în care am întâlnit asta.

Apoi, un alt context în care am întâlnit sentimentele de vină a fost cu un client care lucra până la burnout și nu știa să lucreze altfel și se simțea vinovat față de tatăl lui, care făcuse cancer de mai multe ori. 

Tatăl lui trăiește în continuare, dar pentru că s-a distanțat de tatăl lui, a făcut o transformare importantă în viața lui. S-a mutat din orașul în care trăia aproape de tatăl lui, s-a mutat în alt oraș, a ales un alt fel de viață, inclusiv a ales să divorțeze și să o ia de la zero în alt context. 

S-a simțit vinovat profund față de tatăl lui, față de standardele pe care le-a preluat de la tata. Ca atare, s-a pedepsit pentru acesta părăsire a tatălui, în contextul în care era și bolnav, prin faptul că lucra până la epuizare.

Și atunci vina poate să fie o cauză a burnout-ului. 

A durat ceva ca să ajungem la această rădăcină a problemei, dar și odată ce a fost rezolvată și a văzut cum i-a servit tatălui că el a divorțat, cum a servit tatălui lui, că el s-a mutat din oraș, cum a servit tată lui că și-a asumat responsabilitatea singur în lupta cu cancerul, în loc să îl salveze copilul, a văzut că a fost perfect pentru tatăl lui că a plecat. 

Din momentul acela, efectiv din momentul acela, clientul a început să poată să doarmă, să se odihnească, să se prioritizeze și să iasă încet încet din burnout-ul pe care l-a avut. 

Tot așa, alte experiențe de sentimente de vină, care arată foarte foarte mult cum apare vina atunci când de fapt este totul în capul tău și în interpretarea ta, a fost atunci când i-am spus unui client ceva, și s-a întâmplat de mai multe ori cu mai multe persoane, e doar un exemplu pe care ți-l dau. 

Și pe urmă m-am gândit ”Dumnezeule, cum poate fi interpretat lucrul acesta de client?” 

Nu am putut să dorm seara, pentru că mă gândeam că am stricat relația cu clientul pentru felul în care ar fi putut fi interpretat acel lucru pe care l-am spus. I-am spus ceva dintr-un loc de tachinare și inocență, nu cu gânduri ascunse și pe urmă mi-am dat seama cum poate fi interpretat. 

Nu știam dacă clientul a interpretat sau nu, dar m-am simțit foarte vinovată pentru felul în care ar fi putut clientul să interpreteze lucrurile.

Asta este un exemplu foarte clar care arată că vina este doar în capul tău. Nu are nimic de-a face cu cealaltă persoană și cu realitatea ei. Este în capul tău vina, nu altundeva. 

Ca atare, am început să lucrez, să văd care au fost beneficiile clientului, că eu am spus lucrurile acela și l-am dezavantajat, așa cum credeam eu în capul meu, și care ar fi fost dezavantajele dacă făceam varianta ideală și Sincronicitatea cine a făcut față de el opusul în același moment.

După ce am făcut echilibrarea asta și, recunosc, am făcut-o noaptea în pat, am reușit să adorm, altfel nu reușeam să scot din minte acea interpretare pe care putea clientul să o dea.

A doua zi am vorbit cu el și i-am zis: „Uite, îmi pare rău, nu m-am gândit că poate fi interpretat așa. Suntem ok?” Și a zis: ”Da, sigur, n-am niciun stres legat de asta. Nici nu m-am gândit la ce ai zis tu”.

Din nou arată că e totul în mintea ta. 

Situații când ți se induce sentimentul de vină.

Și foarte mult se găsește asta în relația dintre adulți și copii și foarte mult se găsește asta în cupluri și foarte mult se găsește asta în firmă.

„Eu am făcut ceva pentru tine. Nu ți-e rușine ție să nu faci ceva pentru mine? ” 

Și există tot felul de învinovățire care se aduc în relații. ”Eu mă simt rău din cauza ta, că tu ai făcut și tu ai spus. Uite unde am ajuns, m-am îmbolnăvit din cauza ta. Mă simt rău din cauza ta.”

Asta nu este o asumare responsabilă a vieții, pentru că tu te simți rău nu din cauza a ceea ce a spus celălalt, ci din cauza interpretării pe care tu ai dat-o. Ori interpretarea îți aparține, ca atare capacitatea de a face ordine îți aparține.

Și aici arăt acest joc din două perspective:

1️⃣ Din perspectiva ta, a celui care cauți să spui „din cauza ta sunt aici, din cauza faptului că părinții mei nu mi-au dat, nu au făcut, sunt aici”.

Nu funcționează asta. Ești responsabil pentru viața ta. Până când vrei să-ți spui povestea asta, că alții sunt de vină pentru realitatea ta?

Atâta vreme cât îți spui povestea asta, nu ai capacitatea de a o transforma, pentru că percepi că nu depinde de tine viața ta.

2️⃣ Când cealaltă persoană caută să dea vina pe tine și să te facă pe tine responsabil pentru felul în care se simte sau situația în care este. 

Deci, tu ești cel învinovățit și cel față de care încearcă celălalt să își impună sentimentele de vină, adică să te ducă într-un loc de vină ca să faci ceea ce vrea celălalt.

E o manipulare între tine și mine, fie vorba care funcționează foarte des și am învățat să răspundem pozitiv la asemenea manipulări.

Acum, dacă o persoană caută să-ți inducă vină, gândește-te că percepția ei este responsabilitatea ei. Emoțiile ei sunt responsabilitatea ei.

Aici e o poveste zen foarte faină în care un maestru zen este întrebat legat de un sentiment de vină și proiecția sentimentelor. Și el răspunde așa: 

Dacă cineva îți dă un dar, îți oferă un dar și tu refuzi darul acela, a cui este darul?

Darul se duce înapoi la acea persoană care l-a trimis inițial.

Ca atare, dacă tu refuzi să preiei sentimentul de vină, se va duce înapoi la persoana respectivă în cauză și va fi determinată sau nevoită să lucreze cu propriile emoții. Și în felul acesta poți să fii cu o persoană matură și responsabilă emoțional.

Lucrul ăsta s-a întâmplat foarte mulți ani de zile în relația dintre mine și Ștefan, căci am căutat să induc sentimente de vină. Nu funcționa. 

Și bravo pentru el că a făcut asta, pentru că dacă nu ar fi fost asta, nu mi-aș fi asumat responsabilitatea mea față de propria viață, propriile emoții și, implicit, față de reușitele pe care le am.

Am vorbit despre vină în acest episod de Spark. Sper că te-a ajutat. 

Te rog frumos să îmi lași un comentariu legat de care e, ipotetic vorbind, cea mai mare vină pe care ai vrea s-o dizolvi.

Îți mulțumesc foarte frumos că ascultați sparkul!

Să ne vedem, să ne auzim cu bine!

Leave a comment

error: Content is protected !!