Episodul acesta este despre creierul, banii și energia de supraviețuire.
Este foarte important să vorbesc despre energia de supraviețuire, pentru că mi se pare că foarte ușor, ca oameni, putem să mergem înapoi, să cădem în energia de supraviețuire.
Și când spun să mergem înapoi sau să cădem este că fiecare dintre noi, cel mai probabil, a avut momente în care a trăit din energia de supraviețuire.
În energie, de supraviețuire te lupți pentru viață, te lupți pentru traiul de astăzi, de mâine.
În energia de supraviețuire ai percepția că nu îți ajung lucrurile, nu îți ajunge timpul, nu îți ajunge energia, nu îți ajung banii, și în energia de supraviețuire viața este o luptă.
Însă Aristotel spune „Supraviețuirea nu este suficientă. Trebuie să trăim bine.”
Binele acesta înseamnă să trăiești în prosperitate, să trăiești în stare de bine, să fii în echilibru cu tine și să îți împlinești misiunea.
Așa că vorbim despre energia de supraviețuire și despre cum poți să ieși din energia de supraviețuire, pentru că este foarte important să știi că creierul funcționează în două module, în două moduri:
Unul este în energia de supraviețuire în care gândește pe termen lung, în care se activează amigdala creierului și în care te gândești de cum poți să scapi de o anumită situație și cum poți să treci mai repede prin ea sau peste ea.
Al doilea mod în care funcționează creierul este energia de prosperitate, așa cum gândesc oamenii bogați.
Așa că, de ce vorbim despre energia de supraviețuire? Este pentru că creierul, în momentul în care este în energia de supraviețuire, nu poate să construiască ceva care să fie cu adevărat outstanding, spectaculos, ci poate să treacă peste un hop și te ajută să treci peste un hop, dar nu poți să trăiești foarte mult din zona aia.
Motivul pentru care foarte multă lume ajunge la burnout este că trăiește mult în energia de supraviețuire, adică creierul se activează ca și cum lucrurile sunt pe viață și pe moarte, capacitează resursele tale enorme pe care le ai și trăiești la cote maxime.
E ca și cum ai încerca să alergi un maraton, dar alergi cu viteza și cu energia cu care alergi 100 de metri de viteza și nu ai cum să ai rezultate așa.
De aceea vorbim despre energie de supraviețuire astăzi și de aceea am să îți arăt ce este energia de supraviețuire, cum se manifestă la nivelul creierului, cum se manifestă ea din punct de vedere financiar și în relația ta cu banii, ce faci atunci când ești în energia de supraviețuire, câteva simptome, legătura energiei de supraviețuire cu traumele, cum învață creierul, cum funcționează el pe energia de supraviețuire și cum învață el atunci când este pe modul de învățare și pe modul opus energiei de supraviețuire.
Îți voi vorbi despre cum se transmite energia de supraviețuire transgenerațional.
Am să-ți arăt comportamente care indică că este în energia de supraviețuire, legat de bani, legat de business și legat de altele. Cum arată o firmă care trăiește în energia de supraviețuire? Ce legătură există între apartenența la grup și energia de supraviețuire, precum și cum se vindecă această energie de supraviețuire, cum poți să ieși de acolo.
Cam despre asta este vorba în episodul de astăzi.
Pune-te, te rog, să asculți acest episod cu creionul și hârtia și să-l asculți de mai multe ori, pentru că e vital pentru tine ca să poți să ai o viață împlinitoare, să îți scoți creierul din energia de supraviețuire, să știi cum să faci asta într-o secundă și să știi cum poți să îți activezi cealaltă parte a creierului mai mare, care e centrul executiv al creierului și cu care poți să creezi cu adevărat lucruri incredibile.
Așa că te invit să asculți acest episod.
Înainte de a merge mai departe, te rog frumos să pui acest episod pe pauză și să-mi lași un mesaj legat, un comentariu legat de despre ce vrei să mai vorbesc, despre ce emoții mai vrei să vorbesc.
Am atins până acum furia, am atins până acum frica. Au fost cele mai dorite episoade și cele mai urmărite episoade. La frică am făcut chiar 3 episoade.
Acum în continuare, despre ce fel de emoții îți dorești să vorbesc?
Aș vrea să știu care sunt cele mai mari provocări ale tale și care te preocupă și pe care vrei să le rezolvi, ca episoadele acestea pe care le-am deschis pe subiectul emoțiilor și a felului în care funcționează mintea pentru a avea o viață împlinitoare, să fie dedicate ție, celui care ești abonat la acest canal și celui care ascultă aceste episoade.
Dacă nu ai ascultat episoadele legate de furie și frică, te invit să-ți aloci timp, sunt lungi, și să le asculți pentru că este foarte multă valoare acolo, în ultimele patru episoade, ultimele patru Spark-uri.
Iar acum oprește te rog frumos acest audio si spune-mi, scrie-mi într-un comentariu despre ce anume mai vrei să vorbesc în următoarele episoade.
Iar acum hai să pornim să vorbim despre creier, bani si energia de supraviețuire.
Ce este energia de supraviețuire și cum se manifestă ea la nivelul creierului?
Termenul de energie de supraviețuire se referă la resursele mentale și emoționale pe care o persoană le mobilizează pentru a face față stresului, adversității și provocărilor din viață.
Aceasta energie este esențială pentru adaptare și rezistență în fața dificultăților și pentru a te menține pe drum, în ciuda obstacolelor.
La nivel de creier, energia de supraviețuire se poate manifesta prin activarea anumitor regiuni și sisteme neuronale. Iată câteva modalități în care acest lucru se poate întâmpla.
Sistemul limbic
Acesta este centrul emoțiilor în creier și este implicat în procesarea și reglarea răspunsului la stres. Sub influența stresului regiunile precum amigdala creierului și hipotalamusul pot fi activate, declanșând reacții fiziologice și emoționale specifice.
Cortexul prefrontal
Această parte a creierului este implicată în luarea deciziilor, planificare, controlul impulsurilor și reglarea emoțiilor. În situații de supraviețuire cortexul prefrontal poate fi mobilizat pentru a elabora strategii și soluții pentru a depăși obstacolele. Dar creierul este pe modul de alertă.
Sistemul de recompensă
Neurotransmițătorii precum dopamina sunt implicați în motivarea și recompensa comportamentului adaptativ.
Altfel spus, dacă ai reușit să te adaptezi la mediu, vei primi senzația de recompensă prin neurotransmițători, cum ar fi dopamină. Ai o senzație de reușită și ești motivat că ai reușit să treci prin acea experiență.
Energia de supraviețuire poate crește nivelurile de dopamină în creier pentru a te menține motivat și focalizat pe supraviețuire.
Atenție! În general, când creierul funcționează pe energia de supraviețuire, este pentru a trece un hop mare și nu poate să funcționeze așa pe termen lung. În esență, vrea să scape de ceva durere, nu să caute ceva împlinitor.
În general, energia de supraviețuire se manifestă la nivel cerebral prin activarea diferitelor sisteme și regiuni pentru a ajuta omul să facă față situațiilor dificile și să supraviețuiască în medii amenințătoare.
Iată acum câteva acțiuni pe care le întreprind oamenii care trăiesc și gândesc din energia de supraviețuire.
Oamenii care gândesc și acționează din energia de supraviețuire tind să manifeste o serie de comportamente și acțiuni orientate spre asigurarea supraviețuirii imediate, în fața pericolelor sau a amenințărilor.
Iată câteva exemple de acțiuni:
Reacții rapide și automate.
Creierul de supraviețuire poate iniția reacții rapide și automate la pericole, fără a fi necesară o analiză prelungită sau deliberată a situației. Acest lucru poate include reflexe de apărare, cum ar fi mișcarea mâinilor, pentru a evita ceva ce se apropie rapid sau sărind la sunete puternice.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu este activat neocortexul prefrontal, ci că răspunzi dintr-un reflex, dintr-o dorință de supraviețuire, dintr-un instinct de supraviețuire, și asta își are rădăcină în amigdala creierului și hipotalamus, care sunt răspunzătoare de răspunsurile de fight or flight, adică luptă sau fugi.
Vei reacționa automat, fără să gândești rațional. Dacă ai gândi rațional cu neocortexul prefrontal, nu ai avea reacție suficient de rapidă. Ca atare, creierul este dotat cu această parte, care se numește amigdală, care te determină să ai o reacție instinctivă imediată.
În situația de supraviețuire apare hiper vigilența.
Oamenii pot deveni mai atenți și vigilenți într-un mediu perceput ca fiind periculos sau amenințător. Ei pot fi mai sensibili la semnalele de avertizare și pot monitoriza constant mediul pentru orice indicație a unui pericol potențial.
Altfel spus, ești capabil să observi lucruri pe care nu le observi din punct de vedere vizual, din punct de vedere auditiv, dacă ești într-o stare de alertă sau de hiper vigilență.
E ca și cum îți capacitezi mintea, ca să poți să primești toate informațiile din mediu care să-ți asigure supraviețuirea. Adică creierul este în alertă.
Mobilizarea resurselor.
În fața unei amenințări iminente oamenii pot mobiliza rapid resurse fizice și mentale pentru a face față situației. Acest lucru poate include creșterea nivelului de energie, creșterea focusului și capacitatea de a ignora alți stimuli care nu sunt relevanți pentru supraviețuirea imediată.
Altfel spus, ești capabil să ai focus și să îți canalizezi energia pentru un timp foarte scurt, exclusiv pentru supraviețuire, fără să mai acorzi atenție altor stimuli sau altor probleme care nu sunt la fel de presante cum este supraviețuirea imediată.
Gândește-te că ai o situație în firmă, ai o criză financiară în firmă, nu ai încasat o factură mare și ai de făcut o plată mare sau ai de făcut niște plăți mari și nu le mai poți amâna.
Creierul intră într-un mod de supraviețuire și funcționează din zona de supraviețuire, pentru că ai percepția că îți moare businessul dacă nu reușești să faci plățile. Adică le-ai întins cât ai putut, dar ai percepția că îți moare businessul dacă nu reușești să faci plățile.
Asta înseamnă că îți capacități toate resursele și ești atent pe această problemă, de cum faci rost de bani, cum reușești să treci prin această criză financiară, celelalte probleme le ignori, pentru că nu sunt relevante pentru supraviețuire, cum ar fi, de exemplu, o problemă de management sau o sentință de management pe care trebuia să o ai. Și te concentrezi asupra a ceea ce este urgent. Ca atare, mintea ta va focusa toate resursele tale mentale, emoționale și fizice pentru a rezolva prima dată problema care asigură supraviețuirea, urmând ca după aceea să te ocupi de lucrurile strategice.
Pregătirea și planificarea pentru riscuri.
Oamenii care gândesc cu o energie de supraviețuire pot fi mai predispuși să planifice și să se pregătească pentru riscuri potențiale.
Acest lucru implică crearea unui plan de acțiune în caz de urgență, stocarea de provizii sau dobândirea abilităților și cunoștințelor necesare pentru a face față situațiilor dificile.
Altfel spus, dacă ai trecut prin situații de urgență, situații de criză și creierul a perceput că ești într-o energie de supraviețuire, ai învățat din experiența respectivă și devii mai precaut. Dacă mintea e acolo și ai trecut odată printr-o criză, vei fi mai precaut.
Spre exemplu, în 2008-2009, când a fost criza, am trecut printr-un jos financiar. Mi-am propus în momentul acela că nu o să mai ajung niciodată în situația respectivă financiară și am avut de fiecare dată, ulterior, pentru că mintea a învățat din acea experiență de supraviețuire care a fost dură pentru mine, am avut ulterior de fiecare dată resurse, oricât de grele ar fi fost situațiile financiare din jurul meu sau situația economică din jurul meu.
Deci poți să înveți din experiențele pe care le-ai avut și să devii mai prevăzător acum.
La fel s-a întâmplat și în situația din Ucraina, în criza din 2008-2009 și în pandemie. Adică ai învățat din experiențele pe care le-ai avut în trecut. Și ce se întâmplă în situația asta, când apare o criză și când se activează energia de supraviețuire? Îți aduni resurse.
Dacă vă amintiți cum s-a întâmplat când a fost declanșat războiul din Ucraina. Te gândeai care sunt resursele disponibile, resurse financiare, resurse de mâncare, resurse, orice resursă de care ai nevoie, inclusiv relaționale, ca să poți să pleci din zona afectată sau din zona de risc.
În pandemie iarăși s-a activat energia de supraviețuire când rafturile au fost golite de o serie de alimente, inclusiv de hârtie igienică, oamenii s-au concentrat pe a aduna resursele care îi ajută la supraviețuire. Și atunci intră în panică și adună resurse mai multe decât au nevoie, pentru că nu vor să ajungă într-o situație în care să nu aibă elementele de bază, adică hrană, căldură, un adăpost în care să stea ca să poată să supraviețuiască. Deci asta se întâmplă atunci când este în energie de supraviețuire.
La fel se întâmplă cu energia de supraviețuire în afacerea ta și în viața ta curentă, chiar dacă este vorba despre chestiuni emoționale. Pentru că poate te temi de despărțirea de cineva și în situația asta mintea intră într-o energie de supraviețuire, vezi care sunt resursele de care ai nevoie ca să poți să treci prin situația respectivă. E mintea care funcționează în felul ei.
Problema cu energia de supraviețuire este că funcționează pe termen scurt și consumă foarte, foarte multe resurse. Nu este fezabil să te gândești că poți să trăiești din energia de supraviețuire foarte multă vreme.
De unde vine energia de supraviețuire?
Sunt trei zone din care vine energia de supraviețuire:
1. Creierul tău este programat pentru supraviețuire.
Instinctul și impulsul, adică evitarea pericolului și căutarea hranei, sunt programate în tine, la nivelul creierului, pentru a asigura supraviețuirea speciei. Dar vreau să mergem mai departe de atât.
2. Experiențele tale în care nu ai avut resurse
Experiențele tale în care nu ai avut resurse și ai avut percepția de lipsă, și de aici vine energia de supraviețuire. Sunt momente în care nu ai avut timp, nu ai avut bani, nu ai avut energie, nu ai avut afecțiune.
Spre exemplu, am lucrat cu o clientă care pur și simplu nu a mai avut energie. Ajuns într-un burnout și nu mai avea energie pentru supraviețuire, nu mai avea energie să se ocupe de copiii ei, nu mai avea energie să se ocupe de business-ul ei, nu mai avea energie să facă aproape nimic. Pur și simplu nu mai avea energie. Era cu creierul în energia aceasta de supraviețuire.
Mai vreau să spun aici ceva, de unde mai vine energia de supraviețuire. Vine din evenimentele în care ai fost copil și ai fost privat de afecțiune și s-a activat energia de supraviețuire în tine.
Lasă-mă să îți dau un exemplu. Ai făcut un lucru cu care părinții tăi nu au fost de acord. Și mama sau tata te-au certat și te-au trimis în camera ta și ți-au spus „Stai acolo și sunt foarte supărat, foarte supărată pe tine”.
Ce înseamnă asta pentru copil? Înseamnă că este privat de afecțiune, este privat de prezența părinților, este privat de grija părinților și mintea lui poate să perceapă că nu are cum să supraviețuiască, pentru că nu ai cum să supraviețuiești ca și copil la doi, trei, cinci ani fără prezența părinților.
Așa că, dacă părinții, și am auzit povestea asta de mai multe ori, te scot în fața casei, te scot gol în fața casei, se izolează de tine sub o formă sau alta, și am avut experiența asta cu mai mulți clienți cu care am lucrat pe momente de genul acesta, că au fost scoși ca și copii în fața casei sau au fost scoși goi în scara blocului, ai o experiență în care mintea percepe că ești pe viață și pe moarte și se activează această energie de supraviețuire.
Dacă mintea ta înregistrează acel eveniment ca fiind dureros și ai percepția că nu ai afecțiune, energie, timp, bani sau orice fel de alte resurse și ai acut percepția de lipsă, vei avea o durere înregistrată în corpul tău, în mintea ta, în spațiul tău energetic în care ai perceput acea amenințare și vei dori să eviți acea amenințare. Imediat am să-ți spun și cum se reactivează acea amenințare.
3. Traumele nerezolvate
Adică o durere extremă pe care ai percepută la un moment dat, care a fost catalogată de mintea ta ca fiind cu doar cu negativ, doar cu minus, fără plus, și ai percepția că trebuie să te aperi în permanență să nu mai ajungi în situațiile respective.
Oricare ar fi fost trauma și oricât de dureroasă sau nedureroasă pare dinafară, pentru tine, ca om care a experimentat acea trăire, mintea ta va căuta să te apere cu orice preț și orice te poate duce înspre o situație similară. Se activează energia de supraviețuire.
Lasă-mă să îți dau un exemplu aici. O clientă cu care am lucrat, părinții ei se certau adesea și a dezvoltat o sensibilitate la țipete, pentru că percepea, atunci când a fost mică, că mama și tata când se ceartă, este amenințată siguranța ei. Și atunci când mama și tata se ceartă și vorbesc cu voce tare, pentru ea se activează acel loc de durere în care nu mai funcționează cu mintea normal, cu mintea rațională, ci intră în energia de supraviețuire.
Ca atare, când cineva ridica tonul în jurul ei, fie că era vorba de ridicat tonul la ea, fie că se certau doi oameni pe stradă, instan intra în energia de supraviețuire, într-o spaimă, într-o teamă și percepea că trebuie să facă ceva ca să se salveze din situația respectivă.
Acum aș vrea să îți vorbesc despre ipoteza neuro energetică și relația cu energia de supraviețuire dintr-un articol, cum energia sprijină creierul.
Traumele și mentalitatea de supraviețuire. Și se zice așa că există un lanț cauzal în care o traumă nerezolvată, metabolizată la nivel neuronal, adică informația este înmagazinată în hipocamp și lăsată acolo, este activată de triggeri, care aduc din nou trauma înmagazinată în lobul frontal și determină mentalitatea de supraviețuire temporară.
Și lasă-mă să îți dau un exemplu. Poți fi mentalitate de supraviețuire și episodic, chiar dacă acum nu îți trăiești viața în felul acesta.
Spre exemplu, acum ai bani și poți să ai o viață fără griji și poți să îți satisfaci micile plăceri, cum ar fi vacanțe, pantofi și așa mai departe.
80% din timp ești generoasă sau generos. Adică faci cadouri, inviți oameni la cină, donezi către cauze care te inspiră. Dar poate să apară un trigger, un factor declanșator pentru tine, cum ar fi să ți se ceară bani cu împrumutul.
Și pentru că în copilărie părinții îți luau banii strânși din greu, de la rude și de la colindat, fără să ți se spună și îți luau bani fără să-i dea vreodată înapoi, acest lucru poate fi trigger-uit, poate fi declanșat de momentul în care cineva îți cere bani cu împrumut. Și instant creierul tău merge înapoi în energia de supraviețuire și în mentalitatea de supraviețuire, pentru că vei percepe că rămâi fără nimic dacă dai banii împrumut, deși realitatea ta nu mai este asta.
Deci, un anumit trigger sau factor declanșator extern îți poate schimba tiparul și îți poate schimba mentalitatea. Poți să mergi din energia de siguranță într-o energie de supraviețuire și pentru o anumită perioadă specifică. Deci nu trebuie să fii tot timpul acolo, dar poți într o mică fracțiune de secundă să mergi înapoi în energia de supraviețuire și să reacționezi din energia de supraviețuire.
În contextul acesta, este foarte posibil ca să reacționezi revoltat, revoltată fiind de situația respectivă. Nu pentru că ți s-au cerut bani, ci pentru că ție îți declanșează o nevoie de a te apăra exact așa cum a fost în copilărie, când ți se luau banii fără să ți se spună și nu ți se mai dădeau înapoi și percepeai că asta este un lucru negativ.
Cum se rezolvă lucrurile acestea? Cum se echilibrează situația asta?
Echilibrezi traumele care duc la declanșarea acestui surviving mode, a modului de supraviețuire.
Ce spune ipoteza neuro energetică
Fiziologic, creierul consumă 25% din energia corpului, cu toate că reprezintă mai puțin de 2%.
80-90% din activitate este dirijată către activități spontane ce au loc în resting state, adică gândurile subtile legate de idei, creativitate, presupuneri, cum ar fi, de exemplu, că omul ăsta se uită urât la mine, cred că mă detestă.
Deci gânduri involuntare pe care le ai ies la suprafață în funcție de condiționările neuro tipice construite de-a lungul vieții. Adică 80 90% din activitatea creierului nu este dirijată conștient, ci este bazată pe reacții determinate de condiționările anterioare ale minții tale, bazate pe experiențele tale.
Doar 10% din energia pe care o ai, a creierului, este pentru task-uri specifice. Adică, atunci când te concentrezi pe un anume subiect și focusul tău conștient este pe subiectul respectiv.
Cum ar fi atunci când vrei să înveți ceva, când faci ceva ce e în valorile tale cele mai înalte sau în situații în care trebuie să fii foarte atent să vezi dacă zgomotul pe care l-ai auzit îți afectează sau nu îți afectează siguranța.
Acest metabolism energetic diferit al creierului arată că există o semnătură energetică diferită între stările de unconscious state și awake state, adică modurile acelea inconștiente după care funcționează creierul atunci când reacționează spontan și awake state, atunci când ești conștient complet de ceea ce se întâmplă și ești cu focusul și energia ta acolo.
Persoanele care experimentează traumă și trăiesc în modul de supraviețuire își suprimă acest unconscious state, adică acele lucruri care vin din programările anterioare din motive de conservare, și caută să facă totul dirijat și controlat, caută să își anuleze dialogul interior cu ei înșiși și au la nivel neuronal de concentrare pentru task-uri specifice, adică cele în care ești prezent, crescut la 35%. Deci nu mai gândesc critic sau conceptual, ci doar pentru a se concentra pe nevoile de bază.
Asta înseamnă că dacă ai experimentat trauma, mintea ta va deveni hiper vigilentă. Folosește mai multă energie decât în mod normal în stări relaxate pentru că se simte amenințată, bazat pe experimentarea unei traume din trecut.
De aceea, cei care au trăit traume consumă mai multă energie, se îngrijorează mai mult, folosesc mai mult din resursele proprii în stări normale de non stress și văd stimulii ca fiind mai periculoși decât ei sunt în fapt.
Și atunci, pentru că creierul consumă 25% din energia corpului și tu în loc de 10% pentru taskuri specifice folosesc 35% din energie în loc de 10, asta înseamnă că folosești de 3 ori mai mult decât este nevoie, pentru activități de supraviețuire. Atenție, pentru activități de supraviețuire!
Adică ești mult mai în alertă decât alții, vezi amenințarea mult mai mare, o vezi și mult mai repede și îți folosești mai multe resurse pentru a te proteja de posibile amenințări și te odihnești mai puțin. Adică îți lași mintea să se odihnească mai puțin.
Acum hai să vedem care este diferența între learning brain și survival brain, adică creierul care e capabil să învețe și creierul care se ocupă de supraviețuire.
Learning Brain se referă la partea creierului care este implicată în procesele cognitive superioare, cum ar fi: învățarea, memorarea, gândirea abstractă și rezolvarea problemelor. Vorbim în special de neocortex aici.
Creierul de învățare este asociat cu cortexul cerebral, în special cu cortexul prefrontal și parietal, care sunt implicate în procesarea informațiilor și luarea deciziilor.
Prioritatea creierului de învățare este adaptarea la mediul înconjurător prin înțelegerea și aplicarea cunoștințelor noi și construirea abilităților și dezvoltarea de strategii pentru a rezolva probleme complexe.
Deci, creierul de învățare activează neocortexul prefrontal și cortexul parietal și scopul lui este să te adaptezi la mediu. Asta doar o parte, pentru că este și centrul executiv al creierului și este responsabil pentru împlinirea misiunii tale și a valorilor tale cele mai înalte.
Creierul de supraviețuire – Survival Brain – se referă la partea creierului care este responsabilă de reacțiile și comportamentele necesare pentru a asigura supraviețuirea și protecția organismului în fața pericolelor și amenințărilor imediate.
Creierul de supraviețuire este asociat cu sistemul limbic și alte regiuni subcorticale, cum ar fi amigdala și hipotalamusul, care sunt implicate în răspunsul la stres și emoții.
Prioritatea creierul lui de supraviețuire este asigurarea supraviețuirii imediate, orientându-se spre detectarea pericolelor, reacționând rapid și eficient la acestea și garantând supraviețuirea organismului.
Acum aș vrea să îți vorbesc despre un studiu pe un eșantion extins despre cum Holodomorul din Ucraina, a cauzat surviving mode intergenerațional până la a treia generație.
Marea foamete cauzată de Uniunea Sovietică în Ucraina și un studiu făcut pe aceasta, sursa este Living in Survival Mode, Social Science Journal, University of Cambridge a făcut acest studiu.
A vrut să vadă cum acest mod de supraviețuire, după care funcționează creierul, este transmis transgenerațional și cum o traumă, aceasta a genocidului sau foametei din 1932- 1933 din Ucraina a fost transmisă transgenerațional.
Studiul arată cum acest genocid, care a determinat moartea a milioane de oameni prin înfometare, a determinat efecte importante asupra generațiilor care s-au născut la niște zeci de ani ulterior.
Impactul intergenerațional pare că afectează supraviețuitorii din a doua și a treia generație, asta a demonstrat studiul.
Trauma colectivă impactează emoțional starea interioară și mecanismele de adaptare ale descendenților.
Asta înseamnă că nu doar cei care au experimentat trauma, ci până la trei generații după, vor avea comportamente similare de supraviețuire și se vor teme, vor intra mai mult în energia de supraviețuire, generații încolo, trei generații ulterior.
Și studiul acesta, realizat de Universitatea din Cambridge, spune că emoții sau stări cum ar fi: frica, teroarea, lipsa de încredere, tristețea, vina, furia, stresul și anxietatea, o scădere a stimei de sine și aprecieri de sine, acumularea de mâncare, să fie mâncare în casă și adunarea compulsivă de mâncare, aprecierea mâncării, dorința de a avea mâncare, supraaprecierea mâncării, a mânca mai mult decât ai nevoie, incapacitatea de a arunca mâncarea pe care nu ai folosit-o, nu ai mâncat-o, nevoia de a termina totul din din farfurie, dar și indiferența față de alții, ostilitate în contexte sociale sunt comportamente transmise transgenerațional, adică le au trei generații după cei care au experimentat și au trăit prin genocid, prin foametea din 1932-1933.
Studii similare au fost făcute și pe supraviețuitorii Holocaustului sau pe cei care au pierdut familia în Holocaust și s-a demonstrat că patru generații din familie au fost afectate ulterior. Adică traumele acestea sunt transmise transgenerațional.
Poți să ai astăzi overeating, să mănânci mai mult decât este nevoie, pentru că străbunicii tăi au trecut printr-o perioadă de foamete.
Poți să ai astăzi nevoia de a aduna mai multă mâncare și de a fi sigur că ai mâncare în casă, pentru că bunicii sau străbunicii tăi au trecut prin foamete și pentru că ai aceste traume transmise transgenerațional.
Mi se pare foarte important acest studiu, pentru că nu doar traumele acestea sunt transmise transgenerațional, ci sunt transmise și alte tipuri de traume.
De exemplu, am lucrat cu persoană care nu a avut treabă să experimenteze vreun viol, dar are o frică de bărbați și teama de a fi violată. De ce? Pentru că am descoperit că bunica ei în război a trecut printr-un viol și asta a explicat frica ei, transmisă transgenerațional de la mamă la fiică, la nepoată și așa mai departe. Și poți să ai frici și să intre creierul în survival mode, nu doar datorită traumelor pe care le-ai experimentat tu, ci traumelor care au avut loc cu generații, cu câteva generații înaintea ta.
Acum aș vrea să îți vorbesc despre câteva comportamente, multe, care indică că ești în energia de supraviețuire. Și pentru că sunt multe la număr, am să le contextualizez pe diferite zone.
Inițial voiam să vorbesc despre aceste comportamente de supraviețuire separat la nivel general, separat la nivelul firmei și separat la nivel de bani, dar pentru că vreau să mă încadrez într-o oră cu acest Spark, nu le voi diferenția. Dacă există interes, pot să fac un Spark separat pe energia de supraviețuire în relație cu banii sau pe energia de supraviețuire în firmă.
Hai să vedem deci câteva comportamente care indică că ești în energia de supraviețuire.
30 de comportamente care arată că ești în energia de supraviețuire
Nu o să intru la fiecare în detalii.
Un comportament care arată că ești în energia de supraviețuire este că vânezi gratuități.
Vânarea gratuităților, fie că este vorba despre un curs gratuit, fie că este vorba despre a beneficia de servicii gratuite în firmă, fie că este vorba despre un produs gratuit pe care poți să îl iei 2+1 gratuit, ține de energia de supraviețuire, pentru că ai percepția că nu ai sau nu o să ai mâine.
De ce ți-ar trebui un produs gratuit? Pentru că ai percepția că nu ai destul și se bazează pe frica de a nu avea. Adică vânzarea de gratuități se bazează pe frica de a nu avea.
Iau astăzi că nu o să am mâine, iau mai mult, mai mult decât am nevoie, că nu o să am mâine.
Profit de asta și nu vreau să am un schimb echitabil, și vreau să iau gratuit lucrul acestea pentru că am percepția că nu am banii să plătesc pentru lucrul respectiv. Și te ține, vânarea aceasta de gratuități, te ține într-o mentalitate de supraviețuire din care greu poți să ieși, pentru că ai percepția că poți să ai gratuit aceeași calitate pe care o ai atunci când plătești pentru ea. Ori asta nu este adevărat. Adică ai percepția că faci un progres, în fapt, rămâi la același nivel.
În energia de supraviețuire gândești de pe azi pe mâine.
Gândește-te că în energia de supraviețuire îți capacități niște resurse incredibile ale creierului ca să poți să treci peste un pericol iminent. Ca atare, în energia de supraviețuire gândești de pe azi pe mâine.
Într-o afacere în care lucrurile se întâmplă de la o lună la alta sau de la o săptămână la alta, gândul este de pe azi pe mâine și firma trăiește într-o energie de supraviețuire.
De asemenea, gândul din punct de vedere financiar, să-mi ajungă de pe azi pe mâine sau de la o săptămână la alta este tot așa, în energia de supraviețuire.
Asta înseamnă că îți este teamă să mergi în momentul respectiv în care nu o să mai ai și trebuie să te asiguri că faci tot ce ține de tine astăzi, pentru că mâine nu se știe și ești amenințat că mâine nu o să mai ai.
Și mâine vei începe ziua cu același tip de supraviețuire, de energie, de supraviețuire. Astăzi să trec, pentru că mâine nu se știe cum o să fie, dar astăzi să trec peste ziua de astăzi.
Vreau să spun că mintea folosește foarte multe resurse când trăiești în energia de supraviețuire și de aceea ajungi la burnout.
Un alt comportament care arată că ești în energia de supraviețuire este că cumperi mai mult pentru că ai percepția că nu va mai fi, sau nu vei mai prinde la același preț, sau nu vei mai putea beneficia de aceeași ofertă.
E ca și cum ai cumpăra trei pachete de făină la reducere, pentru că ai percepția că peste trei luni de zile, când o să îți mai trebuiască făină, nu o să mai fie la același preț și nu o să mai ai banii să plătești.
Ori asta este o iluzie și intenționat comerțul te bagă în scarcity-ul acesta de „beneficiază de ofertă astăzi, până la sfârșitul zilei, că mâine nu o să mai fie același preț”, bazat pe această mentalitate de supraviețuire. Nu poți să nu reacționezi la ea. Dacă ești un pic un pic în energia de supraviețuire vei spune da la oferte de genul acesta.
În energia de supraviețuire vrei repede și nu gândești strategic.
Adică vrei lucrurile de pe azi pe mâine. Firmele care vor repede recrutare, firmele care vor repede soluții, firmele care vor rezultate repede sunt foarte multe în energia de supraviețuire și energia de supraviețuire te împiedică să gândești strategic.
De asemenea, acele programe care îți spun „Înscrie-te la cursul acesta și repede vei obține rezultate financiare spectaculoase”, activează energia de supraviețuire din tine, vorbesc cu energia de supraviețuire din tine.
Dragilor, lucrurile mărețe nu se construiesc repede, se construiesc în timp și cu strategie, ca atare, mare atenție la cei care vreți repede lucrurile, pentru că mergeți cu mintea în energia de supraviețuire.
Mintea de supraviețuire are focus pe ce lipsește și vede în primul rând ce nu are și percepe că nu ai timp, nu ai energie, nu ai bani, nu ai spațiu suficient.
Asta înseamnă că în casa ta vei percepe că nu este loc suficient pentru suficient de multe haine pe care le ai, vrei să ai mult, să stochezi multe lucruri, să le aduni multe lucruri în spațiul tău și vei spune că nu ai spațiu suficient pentru haine. Asta este o energie de supraviețuire. Ți-s dulapurile pline și vrei un dulap mai mare pentru haine. E energie de supraviețuire.
Energia de supraviețuire are focus pe pierdere sau pe câștig, nu pe transformare.
Adică se gândește că vreau să câștig repede, vreau să nu pierd nimic și nu are focus pe transformare, ca atare, este într-o permanentă frică de pierdere, o mică dorință de câștig și nu vede cum lucrurile se transformă. Produce un stres pentru minte și pentru corp.
Comportament de supraviețuire este când gândești limitativ în termeni de spațiu, timp, posibilități, resurse, energie și când te auzi că spui „asta nu se poate”, și este o credință în spatele lucrului că acest lucru nu se poate, nu se poate să ai rezultatele acestea, e o gândire limitativă asociată cu energia de supraviețuire, pentru că nu vrei să mergi în locul în care riști un pic ca să poți să ajungi să vezi ce e dincolo de acel nu se poate.
Cel care este în energia de supraviețuire îi prioritizează pe alții și se sacrifică.
De ce? Pentru că se teme visceral că pierde aprecierea, atenția celorlalți și de aceea simte nevoia să se sacrifice.
Sacrificiul acesta vine în energia de supraviețuire, inclusiv cu faptul că nu ai un schimb echitabil, inclusiv cu faptul că nu îți dai ție resursele de care ai nevoie ca să poți să funcționezi în termeni optimi.
În energia de supraviețuire, cel care trăiește în energie de supraviețuire crede într-un Dumnezeu care pedepsește, care ia, care te pedepsește pentru greșelile tale și crede în păcat. În schimb, în energia și în mentalitatea de prosperitate ai percepția că ai dreptul divin la bogăție, la prosperitate, la a avea o viață împlinitoare.
În energia de supraviețuire vei vrea recompensă imediată.
Adică vrei să faci un lucru să scapi de el și vrei recompensă imediată. Oamenii care cer bonusuri trăiesc în energia de supraviețuire. „Fac asta dacă îmi dai un plus” – trăiesc în energia de supraviețuire.
Asta înseamnă că nu fac ceea ce îi împlinește, ci fac ceva din lucruri, din zona de valori joase și deci din energia de supraviețuire.
Cei care trăiesc în energie de supraviețuire acționează din frică. Cei care trăiesc din energia de prosperitate acționează din inspirație.
Să acționezi din frică, din frica de a nu avea, din teama de a pierde, îți activează energia de supraviețuire și nu gândești strategic. Adică ești tentat să cumperi lucruri fără să le gândești strategic.
Dai banii fără să gândești strategic, iei trei pachete de făină în loc de două sau în loc de unul, de cât ai nevoie, fără să gândești strategic că banii de făină stau în dulapul tău, chiar dacă peste trei luni de zile, când vei mai avea nevoie de făină, făina va fi tot acolo, în rafturi. Și gândul tău se concentrează pe „să nu cumva să pierd”: să nu pierd oportunitatea, să nu pierd această ocazie, să nu pierd bănuții pe care îi am, să nu pierd acest om.
Energia de supraviețuire acționează din frică într-o situație în care te temi să pierzi un om din firmă și faci compromisuri în relație cu el. Tot din energia de supraviețuire te duci. „Doamne, ce o să se întâmple cu firma dacă pleacă această competență din compania mea?”, în loc să te gândești că există Legea Transformării care spune că nimic nu se pierde, totul se transformă.
În energia de supraviețuire vezi viața în termeni de „sau am una sau am cealaltă”, sau am bani sau am fericire, sau am creștere sau am stabilitate, sau am una sau am alta.
În schimb, din energia de prosperitate, viața se vede în termeni, de „și-și” și îți pui întrebarea cum pot să am și una și cealaltă.
În energia de supraviețuire bogăția se vede ca bani, deci bogăția înseamnă bani din energia de supraviețuire, în timp ce din energia de prosperitate bogăția înseamnă împlinire din punct de vedere al valorilor tale cele mai înalte și a trăi o viață sănătoasă, a avea o familie frumoasă, a-ți trăi toate valorile, nu doar să ai bani în buzunar. Energia de supraviețuire vede bogăția ca bani.
Din energia de supraviețuire omul o să spună „Eu știu mai bine. De ce să dau bani altora ca să îmi spună lucrurile pe care le știu?”
Caută gratuități, vânează gratuități și nu este dispus să învețe din experiența altora și să plătească cu bani experiența altora, ca atare, se va învârti foarte mult în același cerc.
Firmele care sunt în energie de supraviețuire vor repeta aceleași cicluri, vor avea aceleași probleme cu care se întâlnesc din nou și din nou, și pentru că sunt în energia de supraviețuire și nu dau bani pentru competențe mai înalte, nu dau bani pentru soluții testate, rămân în același cerc.
În energia de supraviețuire mintea este prinsă cu jocuri mici, de cine ce a spus.
Adică preocupările sunt de genul „Ah, ce a spus omul respectiv despre mine în firmă?” Și mintea ta va fi va cheltui energie pe cine, ce a zis și pe jocuri mărunte de putere.
În energia de supraviețuire percepția legată de cei care fac bani este că fie au avut noroc, fie au moștenit, fie au făcut ilegalități, fie au dobândit banii respectivi prin relațiile pe care le aveau. Nu se vede capabil din energia de supraviețuire să servească cu capacitățile pe care le are, ca să aibă banii pe care și-i dorește.
Din energia de supraviețuire, omul se plânge foarte mult și dă vina pe alții.
Este o mentalitate de victimă în care ceilalți ar trebui să se schimbe sau să facă ca el să poată să aibă o altă viață. În energia de supraviețuire, omul nu își ia puterea și nu își asumă puterea asupra propriului destin.
În energia de supraviețuire, omul face tot ce poate în casă sau în firmă, fără să delege, din ideea de a economisi, din percepția falsă că în felul acesta va economisi. Nu se gândește la valoarea pe care o aduce omul în casă sau în firmă și să delege tot ce este sub această valoare, să fie făcut de alte persoane și el să se concentreze să facă lucrurile care sunt cu adevărat relevante și acolo unde valoarea pe care o aduce, contribuția pe care o aduce, este mai mare.
Din energia de supraviețuire, omul reacționează și nu își manifestă un plan strategic. Reacționează la stimuli în loc să acționeze strategic.
În energia de supraviețuire, omul învață din încercare și eroare.
„Lasă că știu eu mai bine, lasă că fac eu, încerc eu” Și nu îți dai seama cât de mult timp cheltui în felul ăsta și pierzi în felul ăsta, dar ai percepția că ai economisit timp sau energie.
În energia de supraviețuire reacționezi la probleme, nu rezolvi probleme strategic, adică reacționezi la probleme și firma în felul acesta arată ca o activitate de pompieri în care apare un foc, îl stingi și reacționezi la probleme, în loc să gândești strategic lucrurile și să creezi sisteme ca să nu mai apară problema respectivă.
În energia de supraviețuire te gândești cum să îți protejezi copiii și ceea ce faci să faci pentru copiii tăi, însă în mentalitatea de prosperitate ai încredere că copiii au resurse suficiente încât să facă pentru ei.
De aceea, cei mai bogați oameni din lume își lasă copiii să o ia de la zero. Nu îi trimit pe copii cu casă, mașină și cu o avere semnificativă în viață. Majoritatea dintre ei își lasă copiii să o ia de la zero și au încredere în ei că au capacitatea să facă lucrul acesta, că e în sângele lor.
În energia de supraviețuire te temi de judecată.
Te temi de judecată publică, de ce spun părinții, de ce spun vecinii, de ce spun prietenii tăi că ai mai mult decât ei în energia de supraviețuire. În energia de prosperitate îți asumi că ești diferit decât ceilalți și că vei fi judecat pentru asta cum vei fi și apreciat pentru asta.
În energia de supraviețuire, omul se teme în primul rând să nu piardă, ca atare, nu dă mai departe informațiile, ține secrete pentru el și focusul este pe această frică de a nu pierde mult mai mult decât pe dorința de a câștiga.
Asta la nivel de bani înseamnă că o să ții cu dinții de resursele tale de bani și îți este teamă să nu îi dai pentru a învăța ceva, pentru că o să-i pierzi banii respectivi.
Tot așa, în firmă poți să iei decizii cum ar fi „Nu-i trimit pe oameni la curs pentru că o să plece și am teamă că o să plece cu informația respectivă. Nu dau informația mai departe pentru că mi-e teamă că o să afle concurența” și este foarte mult din energia de supraviețuire. Această teamă de a pierde activează energia de supraviețuire.
Cei din energie de supraviețuire vor recompensă imediată. O să dezvolt subiectul acesta când vorbesc despre valori.
În energia de supraviețuire apar dependențele. Voi dezvolta asta și atunci când vorbesc despre valori și energia de supraviețuire.
Una dintre dependențele preferate și nediscutate suficient este dependența de social media. Dar aici o să vorbesc acum.
Dependența de social media este legată de energia de supraviețuire în mai multe feluri.
Odată, capacitatea de concentrare și de atenție când ești pe social media este în medie de trei secunde. E exact același nivel de energie, de supraviețuire de „acum trebuie să supraviețuiesc”.
Apoi, determină foarte mult comparație și teama de a nu avea și percepția de sărăcie prin comparația realității tale curente, cu imagini fantastice din viețile altora, care te duce în energia de supraviețuire și de sărăcie, în esență.
Deci, atunci când ești pe social media și când petreci mult timp pe social media, să știi că activezi energia de supraviețuire și să știi că ești pe social media prea mult pentru că trăiești din energia de supraviețuire. Sunt interconectate și apar simultan.
În energia de supraviețuire ai percepția că viața este despre concurență și este despre care pe care, sau câștig eu sau câștigă celălalt. Nu putem să câștigăm împreună.
În energia de supraviețuire, focusul tău va fi în business pe ce face concurența, pe să bat concurența, să fiu departe de ei. Nu este despre a-ți împlini valorile și nu este despre a te defini pe tine cu claritate cine ești și să știi că ai o contribuție unică.
În energia de supraviețuire ești influențat mai mult de ce poți să pierzi și este foarte ușor activat scarcity, adică teama aceea de a pierde decât de ce poți să câștigi. Ca atare, ai focus pe rezultate imediate decât pe viziunea mare și nu vrei să pierzi un pas acum în ideea unei viziuni mai mari, ci te concentrezi și depui aceeași energie pentru fiecare pas să nu pierzi, să nu pierzi, să nu pierzi, pierzând imaginea de ansamblu.
Nevoia de supraviețuire și ierarhia valorilor
Știi deja, poate că valorile sunt lucruri concrete pe care le faci și care se văd în viața ta, ca și cum ți-ai filma viața și acele lucruri pe care le faci și care se vede că le faci fără să iei în considerare ceea ce spui cu adevărat, ci ceea ce faci, acele lucruri sunt valorile tale cele mai înalte, valorile tale.
Valorile sunt organizate într-o ierarhie a valorilor, de la cea mai importantă până la cea mai puțin importantă valoare.
În momentul în care trăiești în valorile tale cele mai înalte, se activează neocortexul prefrontal și centrul executiv. Acela care răspunde de analiză, are capacitatea de a evalua obiectiv o situație și este acel centru al creierului care aduce obiectivitate și aduce echilibru.În situația asta poți să gândești strategic.
Deci, atunci când trăiești în valorile tale cele mai înalte, poți să gândești strategic și poți să gândești obiectiv.
Doar în valorile tale cele mai înalte nu ești în energia de supraviețuire.
În schimb, dacă ești în valorile tale cele mai joase, intri automat în energia de supraviețuire.
De ce? Pentru că mintea este condiționată de impuls și de instinct, adică de evitare a durerii și de căutare a plăcerii, adică de a fugi de un predator și a urmări o pradă sau a-ți asigura hrana. Deci a supraviețui în relație cu un posibil atacator sau a găsi hrană suficientă.
În situația asta, în valorile cele mai joase se activează amigdala creierului, nu se activează neocortexul și deci intri în energia de supraviețuire.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că vei face activitățile din „trebuie să fac, vreau să fac și să scap odată de asta” și nu le vei face din inspirație. Le vei face suficient de bine încât să supraviețuiești, nu încât să faci o operă de artă din activitatea respectivă.
Altfel spus, dacă te gândești la un angajat pe care îl ai, poate în firmă,sau dacă te gândești la o muncă pe care tu o faci, acele munci care nu îți dau împlinire, le faci efectiv din energia de supraviețuire și activezi energia de supraviețuire. Ca atare le vei face suficient de bine încât să treacă, să scapi odată de ele, în loc să le faci la nivel de măiestrie, așa cum le faci în valorile tale cele mai înalte.
Deci în valorile tale cele mai înalte, și atunci când îți iei provocări mari, rămîi în neocortex și nu percepi că intri în energia de supraviețuire, problemele le privești ca provocări și chiar dacă ai probleme acolo, îți vei capacita resursele altfel, nu în fight or flight mode, care e energia de supraviețuire, ci vei vedea ca o oportunitate problema care este în valorile tale cele mai înalte.
În schimb, dacă lucrezi în valorile tale joase și faci lucruri în valorile tale joase, orice problemă o vei vedea acolo ca pe un atac, respectiv că va trebui să investești mai mult timp și energie, să faci lucruri care îți displac la nivel profund și care trebuie, percepi că trebuie să le faci.
Deci, atunci când trăiești în valorile tale cele mai înalte, atunci trăiești din energia de inspirație și ești capabil să creezi lucruri incredibile. Provocările, problemele le vezi ca provocări și le vezi pe calea ta, nu le vezi că te opresc în a-ți împlini viziunea.
În schimb, atunci când trăiești în valorile tale cele mai joase, vei avea percepția că orice lucru pe care îl mai ai de făcut acolo e un atac.
Și acum hai să vedem o situație cu care cel mai probabil ești familiarizat. Ai un copil adolescent la care îi spui să facă ceva care este ceva valoros pentru tine, dar nu este nicicum aliniat cu valorile lui, cum ar fi „du-te, te rog frumos, du gunoiul!”
Adolescentul acesta va percepe această activitate ca un atac la valorile lui, că trebuie să facă ceva ce nu e în valorile lui cele mai înalte, că trebuie să facă ceva ce e în valorile joase și va reacționa aiurea pentru că este atacat în ceea ce privește valorile lui cele mai înalte. Nu este lăsat să trăiască în valorile lui cele mai înalte. Ca atare, va reacționa poate într-un mod care îți displace.
Epictet spune „Nu ne este dat să trăim pentru totdeauna, dar putem trăi în modul cel mai înalt, care este suficient.”
Asta înseamnă că putem să trăim în conformitate cu natura noastră, iar natura noastră sunt valorile tale cele mai înalte. Adică, dacă trăiești aliniat cu valorile tale cele mai înalte, așa cum spune și Epictet, îți împlinești menirea pe lumea aceasta și trăiești într-un mod frumos, prosper, nu dintr-o energie de supraviețuire.
În schimb, atunci când trăiești în valorile tale cele mai joase, trăiești din energia de supraviețuire.
Banii și energia de supraviețuire
Orice situație în care reacționezi financiar, fie bazat pe orgoliu, fie bazat pe frică de a pierde, activează în fapt energia de supraviețuire.
Am întâlnit mai multe persoane care au povestit că au cumpărat lucruri doar bazat pe orgoliu, pentru că acel vânzător care vindea produsul respectiv a spus că nu crede că îți permiți lucrul acesta și este o strategie de vânzare asta.
Am lucrat cu un client care, de ambiție, și a cumpărat o mașină scumpă, foarte scumpă, pe care nu și-o permitea, pentru că vânzătorul i-a activat ego-ul și este tot o acțiune din energia de supraviețuire, nu este din energia de prosperitate.
De asemenea, din energia de supraviețuire reacționezi atunci când cumperi ceva la reducere, când cumperi pachete 2+1 gratuit, când cumperi la percepția de nu va mai fi și această ofertă nu va mai fi disponibilă de mâine.
Tot energia de supraviețuire ți-o adresează și ce se întâmplă este că iei un lucru din energia de supraviețuire, iar mai apoi va trebui să îți explici într-un mod suficient de bine creierului de ce ai luat decizia respectivă, adesea având regrete.
Și atenție că dacă reacționezi la asemenea stimuli, practic cultivi în tine energia de supraviețuire în loc de a gândi strategic. E ca și cum spui „uite cursul acesta la reducere 50% pe care îl ai doar în perioada următoare pentru 24 de ore” Și cumperi cursul doar pentru că este la reducere, nu pentru că el este cu adevărat aliniat cu misiunea ta și cu valorile tale și cu obiectivele tale reale.
Asta înseamnă că practic, din energia de supraviețuire ești mult mai degrabă dispus și vulnerabil să cheltui bani aiurea, degeaba, care nu sunt aliniați cu obiectivele tale decât din energia de prosperitate.
Adică din energia de supraviețuire ești mai disponibil să pierzi bani, chiar dacă te strădui să nu îi pierzi, și ești mult mai dispus, să nu gândești rațional și strategic, ci să gândești de pe azi pe mâine.
De aceea a ieși din energia de supraviețuire este vital. Firmele care trăiesc în energia de supraviețuire trăiesc ca și cum de fiecare dată, managerul sau managerii trebuie să stingă incendii și se gândesc de la o lună la alta să aibă următoarele salarii de plătit, următoarele tranșe de plăți către furnizori de plătit și nu gândesc în termeni strategici. Rezolvă problemele prin peticire, nu prin a face ceva extraordinar, lucrat în timp și construit în timp. Este despre de pe azi pe mâine.
Firmele cu energie de supraviețuire vor lucrurile astăzi, repede, dacă se poate, gratuit. Și firmele din energie de supraviețuire au oameni destul de mulți în burnout. Se lucrează foarte mult și nu are nu se are focus pe eficiență.
Firmele din energie de supraviețuire fac lucruri pentru că trebuie, nu pentru că sunt inspirați și nu ține cont de faptul că un om are anumite valori, cele mai înalte, cu care poate să contribuie cu adevărat în firmă, ci faci pentru că trebuie făcut, pentru că nu este nimeni altcineva care să facă.
Nu se plătește expertiza, ca atare oamenii fac lucrurile la nivel mediu și mediocru pentru că trăiesc în energia aceasta de supraviețuire.
Acum aș vrea să vorbesc foarte pe scurt despre apartenența la familie, la trib și energia de supraviețuire.
Gândește-te că în trecut să rămâi singur și să fi exclus din trib, la modul propriu echivala cu moartea, pentru că nu puteai să îți procuri hrană singur poate, să supraviețuiești singur, pentru că nimeni nu îți păzea spatele, și era foarte dificil lucrul acesta. Ca atare, excluderea din trib, excluderea din familie la nivel ancestral este foarte conectată cu energia de supraviețuire.
Gândește-te că poate suntem la niște milioane de ani după ce am trăit în peșteri și am avut nevoie unii de alții să supraviețuim și tot avem nevoie astăzi unii de alții să supraviețuim, pentru că o persoană nu poate să supraviețuiască pe cont propriu și să-și producă astăzi, sau sunt șanse destul de mici, să producă astăzi tot ce are nevoie ca să supraviețuiască: legume, fructe, carne și așa mai departe. Adică foarte puțin probabil în viața noastră de oraș să se întâmple lucrul acesta.
Dar programarea aceasta că nu te poți descurca singur este foarte, foarte veche și mai mult când ești copil și când îți este amenințată supraviețuirea prin faptul că ai tăi se depărtează emoțional de tine sau ai tăi părinți te pedepsesc și te izolează, sau nu își manifestă afecțiunea față de tine, se activează în tine energia de supraviețuire, pentru că ai percepția că nu poți să supraviețuiești fără ei.
De aceea, atunci când este vorba despre a fi respins, a te despărți de cineva, atunci când este vorba despre a nu avea acordul părinților, a nu avea acordul sau aprobarea tribului sau comunității din care faci parte, toate acestea activează energia ta de supraviețuire.
Frica de a pierde aprobarea părinților, suportul tribului din care faci parte, comunitatea religioasă, comunitate etnică, oricare ar fi grupul din care faci parte, frica de a pierde partenerul tău, sunt atât de mari încât activează instant energia de supraviețuire.
Și creierul nu poate să compenseze frica aceea acumulată inclusiv transgenerațional, în tine, de supraviețuire. Teama de supraviețuire nu o poate compensa mintea conștientă.
De aceea e foarte important să lucrezi pe relația cu părinții tăi și pe apartenența la orice fel de trib, inclusiv pe relația cu orice fel de figură de autoritate pe care ai avut-o, a cărei aprobare îți este teamă să o pierzi. Este foarte, foarte important asta.
Nu poți să îți manifești autentic potențialul dacă nu ai echilibrat părinții tăi și figurile autoritare relevante pentru tine, care poate să fie preotul relevant din viața ta, figură autoritară din punct de vedere mental din viața ta, șeful tău, clientul tău cel mai important, orice fel de persoană care are un impact asupra ta și este autoritate din vreun punct de vedere pentru tine.
Pentru că altfel activează instant energia de supraviețuire, teama de a pierde persoana respectivă si nu vei mai acționa strategic, nu vei mai acționa raportat la viziunea ta, ci vei acționa pe baza fricii de a pierde persoana respectivă.
Cum se vindecă, cum se echilibrează această energie de supraviețuire și cum poți să ieși din energia de supraviețuire?
În primul rând, energia de supraviețuire se bazează pe percepția de lipsă. Nu am destul, nu am destul timp, nu am destui bani, nu am destulă energie, nu am destulă afecțiune și orice situație în care ai perceput acut lipsa, va determina în subconștientul tău această energie de supraviețuire care poate fi trigger-uită sau poate fi activată de situații din viața reală.
Exact așa cum ți-am dat exemplul cu a cere bani împrumut de la o persoană care activează la persoana respectivă energia de supraviețuire, căci i se luau banii când a fost mică.
Ce e de făcut în situația asta? Du-te înapoi în momentele din trecut în care ai avut percepția acută că nu ai, oricare ar fi lucrul acela, nu am afecțiunea părinților, părinții și-au retras afecțiunea de la mine, și vezi cine a manifestat față de tine acel lucru pe care percepi că nu l-ai avut. Care e forma, în care ai avut acel lucru, care percepi că ți-a lipsit într-un moment anume.
Spre exemplu, am lucrat cu un client pe această energie de supraviețuire, client care a avut o setare anume în relație cu mâncarea.
Când a fost mic, frigiderul era gol, nu era mâncare în casă. Și adesea mâncau o dată pe zi. Mama le dădea porții limitate și nu le dădea mâncare. Erau mai mulți frați, surori în familie, destul de mulți erau.
Percepția clientului era de lipsă de mâncare. Ca atare, ce făcea în prezentul lui făcea overeating, pentru ca să compenseze din momentele acelea de trecut care erau adânc programate în el, de lipsește mâncarea.
Și ne-am dus într-o situație specifică în care s-a dus acasă și nu era mâncare în frigider și era foarte supărat că nu era mâncare în frigider, și l-am întrebat: „Ce percepe că-i lipsește atunci? Mâncare pentru supraviețuire.
L-am întrebat unde e mâncarea în același moment pentru tine? Frigiderul este gol. Unde este resursa mâncare pentru tine?
Și a spus instant „A, la școală. De fiecare dată, la școală mâncam din sandvișurile colegilor. Colegii împărțeau mâncarea cu mine. Nu aveam problema asta la școală.” Ca atare când mergea acasă mergea mâncat, era frigiderul gol, dar mâncarea el o primea de la școală.
O altă situație pe care am lucrat e cu o clientă care a perceput că nu primea afecțiune de la bunicii care au crescut-o și alții primeau mai multă afecțiune decât primea ea. Adică practic era privată de afecțiune, nu era preferata bunicilor și acest lucru se vedea în relație cu clienții ei de fiecare dată când percepea că nu primește destulă atenție de la clienți sau că clienții ei se uită la altcineva, percepea ca trădare și consuma extrem de multă energie că clienții o trădează când aleg pe altcineva pentru un serviciu pe care-l oferea ea.
Și atunci, în situația respectivă, ne-am dus înapoi, în momentul de percepție în care a văzut moment concret în care nu a primit afecțiune de la bunica. Am întrebat-o cine i-a dat afecțiune în exact același moment și a venit răspunsul foarte repede și ferm cealaltă bunică.
Aici am aplicat sincronicitatea în care practic ea a văzut că a avut tot ce a avut nevoie exact în forma în care a avut nevoie.
În cele două situații m-am dus înapoi și am pus și următoarele două întrebări:
Care au fost beneficiile tale că ai primit mâncare de la colegii de clasă?
Care au fost beneficiile tale, că ai primit afecțiune de la bunica cealaltă ?
Și ce dezavantaje ai fi avut dacă ai fi avut în momentul ăla mâncare în frigider?
Ce dezavantaje ai fi avut dacă ai fi primit afecțiune de la bunica de la care îți doreai să primești afecțiune atunci?
Cu aceste două întrebări se echilibrează percepția.
Vezi forma în care ai lucruri care percep că îți lipsește și devii recunoscător pentru forma aceasta.
Dacă faci acest exercițiu în repetate rânduri, ce se va întâmpla este că mintea ta va percepe că există transformare și că există tot ce ai nevoie exact în forma, în care ai nevoie și iese din energia de supraviețuire.
Ca să poți să faci asta cu adevărat ia cea mai mare problemă de supraviețuire pe care o ai, la mine este afecțiunea și a fi, a conta cu adevărat pentru cineva, și du-te înapoi în situațiile în care ai avut percepția că ți-a lipsit lucrul acela, oricare ar fi resursa care percepi că ți-a lipsit și fă sincronicitatea și aplică cele două întrebări:
Care sunt beneficiile tale că ai avut resursa în forma în care ai avut-o și ce dezavantaje ai fi avut dacă ai fi avut resursa respectivă în altă formă acum?
Cum echilibrezi această energie de supraviețuire?
Pasul 1 a fost să mergi înapoi în momentele în care ai avut percepția că nu ai resursa și să echilibrezi cu metoda pe care ți-am dat-o situațiile de lipsă din trecut până vezi că ai avut tot ce ai avut nevoie exact în forma în care ai avut nevoie.
Ca atare, acele răni din trecut care vibrează cu energia de supraviețuire și la care poți să mergi înapoi cu mare ușurință în energia de supraviețuire, se vor vindeca și mintea ta va putea gândi strategic, nu se va mai duce în energia de supraviețuire.
Al doilea lucru pe care te invit să îl faci este să lucrezi pe traumele nerezolvate.
Așa cum ți-am spus mai devreme, traumele neechilibrate din trecutul tău sunt ca niște răni care,cu anumiți triggeri pot fi foarte ușor activate, reactivate și deschise. E ca și cum zgândărești rana respectivă cu foarte mare ușurință și mergi instant înapoi în energia de supraviețuire.
Exagerezi lucrurile și nu le mai vezi cu obiectivitate, ca atunci când, de exemplu, ai fost uitat la grădiniță sau părinții tăi ți-au promis că te iau de la bunici și nu te-au mai luat, te-au mințit, ai o rană de abandon și într-o situație reală în care soțul tău întârzie, faci un scandal monstru, nu pentru că soțul ar fi făcut ceva sau a întârziat, ci pentru că ți se activează rana de abandon din trecut.
Ce trebuie să faci în situația asta este să mergi înapoi în trecutul tău, să rezolvi cele mai importante răni care te duc într-o clipită înapoi în energia de supraviețuire. Asta facem în Putere pe Tocuri pentru doamne și în Brain Remodeling for Men pentru domni. Este o muncă strategică.
Nu am cum să îți las aici toată rețeta de transformare, pentru că e o muncă strategică destul de lungă, în care poți să afli instrumente specifice cu care poți să-ți rezolvi, să îți dizolvi destul de repede traumele și poți să rezolvi acele dureri din trecut, din relație cu părinții care te duc în energia de supraviețuire.
Acum aș vrea să spun, tot în contextul acesta, că Platon spune că „fericirea nu constă în a avea ceea ce vrei, ci în a vrea ceea ce ai. De aceea, când aplici acea Lege a Sincronicități și vezi care-i forma în care ai avut lucrurile și devii recunoscător pentru forma în care ai avut lucrurile, atunci realitatea ta se transformă și vezi că ai avut tot ce ai avut nevoie exact în forma în care ai avut nevoie. Ca atare, nu mai e nevoie să mergi cu mintea în energia de supraviețuire și începi să ai încredere în viață.
Un lucru foarte important aici, în situația de supraviețuire, este dependența de urgență. Și vreau să îți atrag un semnal de alarmă aici – este atunci când spui că nu mai vrei să trăiești în energia de supraviețuire, spui că nu mai vrei ca să fie focuri în firmă pe care să le stingi ca un pompier, dar în fapt, îți repeți aceeași realitate din nou și din nou și din nou.
Aici există un tipar specific pe care o persoană îl are atunci când începe să-i placă să trăiască în energia de supraviețuire și să fie dependent de urgențe.
Ce se întâmplă atunci este că ai nivelul de adrenalină crescut și îți place această senzație de adrenalină și ești dependent de situații de urgență.
Acesta este adesea unul din blocajele importante pentru care o firmă nu crește, pentru că proprietarul firmei, în felul acesta se simte important. Cocreează câte o urgență, să fie nevoie de el, să intervină, să rezolve problema și în felul acesta să își transforme realitatea. El devine important și relevant.
Ca atare, am să îți vorbesc aici despre o soluție, despre cum poți să ieși din tiparul acesta de dependență de urgență.
Și, foarte pe scurt, îți voi spune, nu o să intru în foarte multe detalii pentru că necesită din nou un lucru mai complex cu tine, dar primii pași am să ți-i spun.
Dacă ești în situația aceasta în care percepi că ești dependent de urgențe și în care ai senzația că îți trăiești viața ca într-o rotiță de hamster în care alergi și mai repede, și mai repede, și mai repede și ai senzația că nu ajungi odată să te liniștești, atunci această secvență a audio-ului este pentru tine.
Primul pas pe care te invit să-l faci este să faci o listă cu 50 de beneficii pe care le ai, pentru că trăiești în această stare de urgență.
Ce ai de câștigat că trăiești într-o stare de urgență? Și o să spui „Nu am nimic de câștigat, am doar de pierdut. Îmi consum energie foarte mare. Nu vreau de fapt să trăiesc așa.”
Cu toate astea, dacă tu îți trăiești viața așa, înseamnă că mintea ta percepe că ai un raport mai bun de beneficii per dezavantaje, dacă trăiești așa decât dacă trăiești oricum altfel într-o lume predictibilă. Și atunci vei trăi într-o zonă de urgență permanentă.
Fă o listă de 50 de beneficii pe care le ai că trăiești într-o dependență de urgență, într-o situație de urgență permanentă și la fel, 50 de dezavantaje pe care le-ai avea dacă ai trăi așa cum zici tu că îți dorești să trăiești.
Și poate ai o imagine despre cum îți dorești să trăiești, să ai o viață liniștită, să mergi la birou, să nu fie probleme, să lucrezi strategic, să nu fie probleme care să te ducă în situație de urgență. Ei, dacă trăiești așa ce dezavantaje ai?
Dar te rog frumos să intri în detalii și răspunsul la a doua întrebare să nu fie opusul răspunsurilor la prima întrebare că îți păcălești mintea singură. Ci în situația în care răspunzi la întrebarea ce beneficii ai că trăiești în situații de urgențe, pornești de la situațiile de urgență și vezi efectiv cât se poate de specific ce ai de câștigat până răspunsul pe care îl dai este suficient de concret, nu ai doar un răspuns de genul sunt important, ci vei intra în detalii și vei spune „Din ce punct de vedere ești important? Păi arăt că știu cel mai bine și găsesc soluții cel mai bine din firmă.” Perfect. Acesta este un răspuns suficient de specific.
La fel pentru cealaltă întrebare ce ai de pierdut dacă trăiești,nice and easy, sau varianta pe care zici tu că ți-o dorești, ce ai de pierdut dacă trăiești așa?
Să presupunem că acel lucru s-a întâmplat și dai răspunsuri din acea realitate. Ce ai de pierdut dacă acest lucru se întâmplă? Nu opus la ce ai spus înainte, ci efectiv pornești de la premisa că acel lucru se întâmplă, ce dezavantaje ai dacă se întâmplă acel lucru?
Și aici să dai răspunsuri suficient de specifice. Ce dezavantaje ai dacă se întâmplă acel lucru?
După ce ai aceste răspunsuri, următorul lucru pe care să îl faci este la prima întrebare să vezi ce alternative ai să obții același beneficiu altfel decât prin urgență, prin situație de urgență.
Spre exemplu. „Dau soluții la situații specifice și simt că sunt deștept că îmi folosesc competențele.” Cum altfel mai poți să te simți deștept și să simți că poți să folosești competențele altfel decât prin a genera situații de urgență? Și să aibă cel puțin trei alternative de răspuns.
În felul acesta vei avea pentru fiecare din răspunsurile pe care le-ai dat la beneficii, vei avea trei alternative de răspuns. Vei face un top al alternativelor pe care le-ai dat la cele 50 de beneficii.
Dacă ai trei alternative de răspuns la fiecare vei avea 150 de răspunsuri, iar acele răspunsuri 10 care se repetă cel mai frecvent, le vei conecta cu valorile tale, răspunzând la întrebarea cum a face acțiunea X te ajută pe tine în valorile tale.
Și vei da 10 răspunsuri la fiecare conexiune între acțiunea respectivă care te duce la alt fel de trai decât dependența de urgență.
Hai să îți dau un exemplu până la capăt.
Un răspuns pe care ți l-am dat a fost că am senzația că dau soluții la probleme specifice și mă simt deștept. Perfect.
Cum altfel mai poți să dai soluții la situații specifice și să te mai simți deștept decât generând situații de urgență? Cum altfel?
Stabilesc planuri, întâlniri strategice cu echipa și vin cu 3 propuneri în aceste întâlniri strategice, lunare sau trimestriale. Acesta e un exemplu de răspuns concret pe care îl faci.
Apoi vei lua acest răspuns concret pe care îl ai: Stabilesc întâlniri lunare strategice cu colegii și vin cu 3 propuneri concrete de îmbunătățire a vânzărilor, de exemplu. Și vei lega vei conecta acest răspuns cu valoarea ta numărul unu, dezvoltarea de business.
Cum îți folosește în dezvoltare de business că faci acest comportament? Și dai 10 răspunsuri.
Cum îți folosește în valoarea 2, familie să zicem, că faci acest plan de întâlnire trimestrială sau lunară cu colegii și vii cu soluții concrete? Și vei da și pe sănătate, dacă sănătatea e valoarea 3, vei da răspunsuri la întrebarea cum a face aceste întâlniri lunare te ajută pe tine în valoarea sănătate.
Și când vei conecta această acțiune cu valorile tale cele mai înalte, vei avea noi cărări bătătorite în mintea ta să aleagă altă cale decât dependența de urgență.
Acești primi 3 pași, dacă îi faci, ce obții este că duci mintea în locul acela în care îi dai posibilitatea să aleagă între a merge pe calea de urgență sau a merge pe altă cale. Dar ca să rezolvi problema de la cauză, acele probleme pe care le-ai identificat când ai dat primele 50 de răspunsuri la ce beneficii ai că trăiești în urgență, o parte dintre ele sunt condiționări adânc întipărite în mintea ta, care se rezolvă cu lucru strategic, cu lucru mai profund decât pot să îl împărtășesc aici, în acest material.
De cele mai multe ori asta rezolvăm în Putere pe Tocuri și în BRM. Așa că, dacă cumva vrei să ieși din dependența de urgență și simți că această parte a rezonat cu tine, lasă-mi un comentariu și pot să-ți spun mai multe despre cum poți să rezolvi aceste lucruri în programul BRM și în PPT, Brain Remodeling for Men și Putere pe Tocuri.
Câteva concluzii legat de energia de supraviețuire.
Când trăiești din energia de supraviețuire, vezi viața ca o luptă și ai o forță de frecare mare cu viața, pentru că ai percepția că trebuie să te lupți pentru viață și trebuie să te lupți cu viața.
Ai o capacitate mică de adaptare și consumi extrem de multe resurse pentru a trece de la o zi la alta sau de la o oră la alta. În opoziție, cealaltă parte este să trăiești viața dintr-un spațiu de certitudine, de siguranță și de inspirație.
Asta se întâmplă atunci când trăiești în valorile tale cele mai înalte și atunci când îți prelucrezi traumele din trecut, ca să nu mai fie elemente care pot fi declanșate pentru energia de supraviețuire din acele răni din trecut. Ca atare, poți să faci două lucruri importante ca să nu trăiești în energia de supraviețuire, ci să trăiești în energia de inspirație.
1. Să trăiești în valorile tale cele mai înalte.
2. Să mergi în trecutul tău și să rezolvi cele mai mari dureri din trecutul tău, care pot declanșa energia de supraviețuire.
Îți mulțumesc frumos că m-ai ascultat până aici. Lasă-mi un comentariu acum, legat de care a fost cea mai importantă lecție, cel mai important AHA pe care îl ai din acest Friday Spark.
Îți mulțumesc frumos!