Prezentul e alegerea ta: repeți o poveste învolburată sau vezi că ai ordine perfectă în viața ta

Te îmbrățișez! 

Acesta este FRIDAY spark-ul, gândul meu care să te însoțească pentru weekend, care să te invite să gândești din perspective diferite lucrurile sau să găsești răspunsuri și să găsești soluții. Sau poate, în adâncul sufletului meu sper că pot să îți dau câteva răspunsuri la întrebările pe care le ai legat de viață, legat de viață, legat de felul în care funcționează mintea, și legat de cum poți să aplici Legile Universale pentru a-ți transforma prezentul și viitorul, dar și trecutul. 

Cred că momentele de conștientizare sau micile momente de iluminare vin atunci când ești pur și simplu prezent cu ceea ce se întâmplă în jurul tău și stai și observi în liniște, fără critică, fără judecată, doar prin a fi. 

Și cu cât mai mult ești una cu ceea ce se întâmplă în jur, cu atât mai mult înțelegi lucrurile din plin.

Aș vrea să îți împărtășesc unul dintre aceste momente pe care le am avut în călătoria noastră în fiorduri, când am trecut pe lângă nenumărate cascade. 

1️⃣ Una dintre cascadele la care ne-am oprit și unde am petrecut un pic de timp a fost la Hellesylt, în care un râu ieșind dintre munți, curgea lin, mai apoi forma o cascadă largă și extrem de învolburată. Iar la podul de jos de pe cascada respectivă, cascada intra în fiord și se contopea cu o mare de apă liniștită, nemișcată, aproape dintr-odată. 

Și văzând această imagine mai întâi de acolo, de lângă cascada, de pe podul de pe care am privit cascada și mai apoi din poză și de pe vas, am realizat că și viața e așa. 

Ai o perioadă liniștită, iar apoi urmează o perioadă extrem, extrem de învolburată când vin crize, provocări pe care fie ți le-ai dat tu, fie ți le dă universul sau pur și simplu întâmplări pe care mintea ta le interpretează dramatic. 

Și atunci treci printr o perioadă învolburată, ca mai apoi să intri într-un spațiu de liniște. 

Ce-i interesant este că, în fapt, cele două există simultan și partea învolburată a apei și partea liniștită a apei există simultan. Totul e unde îți muți focusul în momentul în care trăiești prezentul:

Îți muți focusul asupra poveștii învolburate pe care ți-o spui, care nu este decât o poveste pe care mintea ta o spune despre realitate 

Sau

Îți muți focusul asupra imaginii mai mari adică, acolo unde apa învolburată a ajuns la marea de apă liniștită și a devenit una cu ea. Și dacă îți muți focusul pe asta, vezi că, de fapt, totul este într-o ordine perfectă și într-o liniște perfectă.

Acum, partea interesantă este că, mai mult decât atât, podul care trecea peste cascadă, unul din cele două, despărțea partea învolburată de partea liniștită. 

De-o parte a podului puteai să vezi partea învolburată a apei, de cealaltă parte a podului puteai să vezi partea liniștită a apei. E ca și cum ar fi o linie între cele două și puteai să te întorci fie într-o parte să vezi partea învolburată. 

E ca și cum îți orientezi atenția asupra dramei pe care ți-o spui și ți-o respui cu mintea ta, provocărilor, supărărilor, jumătate din poveste sau te întorci de cealaltă parte a podului și te uiți către partea liniștită a apei, unde vezi calmul, liniștea, totul, întregul, imaginea de ansamblu și vezi că, în fapt, totul este în regulă. 

Dar e o alegere. Stai cu fața către povestea pe care ți-o spui sau stai cu fața către întreg. 

2️⃣A doua parte a acestei călătorii interioare, în relație cu apa, a fost când am trecut pe lângă o cascadă înaltă, mult mai puțin învolburată, în care apa, ca și cum ar fi căzut din de pe o stâncă, era într-un spațiu de imponderabilitate, ca și cum ar fi plutit apa când cădea de pe stâncă. 

Aveai o senzație de nemișcare. 

Și mi-am pus întrebarea: cum e să fii cascadă și care e întregul cascadă?, ca și ca și cum ar fi o entitate, un întreg, un spațiu viu, ca și cum ar fi ceva personificat, ca și cum ar avea propria viață, cascada. 

Și am avut la un moment dat, în corp, senzația aceasta că e o curgere lungă de apă, ca și cum ar fi infinită. 

Dar, pe urmă, mi-am pus întrebarea: dacă de acolo începe și acolo se termină sau, de fapt, vine de undeva din adâncul pământului, dintr-o sursă de apă și reintră în apă, conectându-se cu întregul apă, marea, în contextul ăsta, oceanul. 

Și, mai mult, mi-am pus întrebarea: dacă întregul la care m-a dus mintea este doar această cascadă? Este cascada împreună cu marea în care se varsă sau este întregul, întreaga planetă, întregul sistem solar, întregul univers și așa mai departe. 

Și da, știu! O să spui, am intrat foarte mult în filozofie, este o amărâtă de cascadă dar lucrurile sunt importante, în fapt. 

De ce? 

Pentru că nu poți să separi apa cascadă de marea în care se varsă. 

Este aceeași apă. 

Iar dacă te uiți la cascadă ca ceva separat, e ca și cum te uiți la tine ca fiind ceva separat. Și de aici vin o serie de probleme pe care le avem noi, ca oameni, pentru că, în fapt, nu suntem separați nici unii de alții, fiind alcătuiți din aceleași elemente care își au originea în Soare. 

Nu suntem separați nici de conștiința divină care se manifestă prin noi în fiecare clipă, prin ceea ce facem. 

Nu suntem separați de întregul din care facem parte. 

De fiecare dată facem parte dintr-un ecosistem care, și el face parte dintr-un ecosistem și așa mai departe. 

Ori, senzația de separare este una dintre cele mai profunde temeri pe care pe care o putem avea. 

Iar, pentru că în această călătorie am învățat și am ascultat, am urmărit un curs al lui Eckhart Tolle în cadrul The School of Awakening – Becoming a Teacher of Presence, la foarte puțină vreme, a doua zi după ce am ascultat, după ce am avut gândurile acestea legate de cascadă, a dat un exemplu similar cu apa.

Și a spus în felul următor: ”În momentul în care un ghețar plutește pe apă, este doar o mică parte care se vede, 10%, 20% și cealaltă jumătate a ghețarului, cea de 80 %, jumătatea mare, dacă vrei să spunem așa, partea mare a ghețarului nu se vede.”

La fel e și mintea umană: partea conștientă versus parte subconștientă.

Dar, ghețarul este, în esență, apă care plutește într-o senzație de separare, pentru că arată altfel în ocean, care este și el apă. 

Și, uneori, se întâmplă ca ghețarul să dispară sub apă, să se întoarcă partea de jos, să ajungă la suprafață. Partea care era deasupra apei să ajungă în profunzime, ca și cum viața se întoarce cu susul în jos pentru tine și, la un moment dat, nu mai știi ce e important.

Dar, ești în apă, ești una cu totul și cu toate. Nu ești într-o senzație de separare.

Și la un moment dat ghețarul se topește și atunci are loc marea Uniune între această percepută conștiință individuală, cine ești tu și poveste pe care ți-o spui despre tine, cu întregul din care faci parte.

Așa și cu cascada și cu partea tulbure a apei și cu partea liniștită a apei. 

Te rog să reții că, de tine depinde la ce alegi să te uiți:

☯️La întreg, acolo unde vezi plusul și minusul și acolo unde mintea ta se face liniștită, calmă, ca o apă, ca un lac nemișcat.

Sau alegi te uiți la o parte a problemei.

🌑🌕 La acea poveste pe care ți-o spui despre un dezechilibru, acolo unde vezi doar minusul sau doar plusul și acolo unde mintea devine învolburată, agățată de o poveste care crește din ce în ce mai mult în mintea ta și e o alegere de făcut.

În această dualitate în care poți să te uiți, fie de o parte a apei, fie de cealaltă parte a apei, te invit să îți amintești că nu ești niciodată separat de întreg. 

Ești parte din întreg, ești una cu întregul, cu apa, dacă vrei, în povestea aceasta. 

Acum, te invit să îți lași comentariul și să îmi spui: care este acel lucru la care te-ai uitat multă vreme ca fiind învolburat și pe urmă, ai găsit pacea?

Apreciez foarte mult dacă faci asta și scrii în comentariile tale, te rog, iar mai apoi te invit, dacă acest mesaj a avut o rezonanță deosebită pentru tine și dacă crezi că poți să susții pe cineva prin acest mesaj, să îl dai mai departe. 

Îți mulțumesc și te îmbrățișez cu iubire!

Monica

Ascultă audio aici.

Monica Ion