Te îmbrățișez!
Acesta este FRIDAY spark-ul, gândul meu care să te însoțească pentru weekend, care să te invite să gândești din perspective diferite lucrurile sau să găsești răspunsuri și să găsești soluții. Sau poate, în adâncul sufletului meu sper că pot să îți dau câteva răspunsuri la întrebările pe care le ai legat de viață, legat de viață, legat de felul în care funcționează mintea, și legat de cum poți să aplici Legile Universale pentru a-ți transforma prezentul și viitorul, dar și trecutul.
Hei, te salut!
Acest spark este despre libertate, pentru că a fost una dintre temele care a venit către mine în ultimele săptămâni și voiam să punctez câteva idei.
Hai să pornim de la faptul că, atunci când o activitate ți se pare grea, poate firma pe care o conduci și activități din firmă, poate relația în care ești și felul în care percepi că ai limitări în relație, viața pare grea și lipsită de libertate.
Ai senzația că ești într-o cușcă pe care tu ți-ai creat-o cu propriile tale alegeri. Însă, de cele mai multe ori tinzi să dai vina pe celălalt și să spui partenerului: ”Tu ești de vină că eu sunt într-o cușcă sau într-o colivie și că nu sunt liber.”
Sau să dai vina pe un sistem, pe angajați, că angajații ar fi de vină că tu nu ai libertate ca să poți să trăiești viața de antreprenor așa cum ai vrea să o trăiești. Și spui că ei sunt de vină pentru că nu își asumă responsabilitatea, nu fac lucrurile până la capăt și trebuie să-i verifici. Iată de ce ți-ai creat o firmă dintr-o dorință de libertate și te simți, poate, în propria capcană. Știi, în capcana pe care tu singur ai creat-o.
Ce trebuie să-ți spun este că, în primul rând, viața poate să pară la fiecare nivel de iluzie pe care o trăim, o cușcă, o colivie în care trăiești. Și ai această percepție de lipsă de libertate, pe care, de fapt, ți-o dau gândurile, emoțiile, tiparele pe care le ai, care te împiedică să ieși din această colivie și să mergi la nivelul următor.
Ai senzația că ești constrâns de viață, de alții, de un sistem în care trăiești, de oamenii din jur ca să trăiești viața într-un anume fel și simți că ai această lipsă de libertate în a te manifesta și în a te exprima.
Consideri că regulile care sunt în jurul tău sunt apăsătoare și ai face uneori aproape orice ca să poți să scapi din această colivie. Și, desigur că variantele confortabile și pe care nu le judecă nimeni, de a scăpa din această colivie, uneori sunt un pahar, două, de vin seara, o tură de shopping după o zi grea sau alte modalități de recompensare imediată, ca să spui că a meritat să stai în această colivie și în aceste restricții.
Și o să zici: ”Da, nu mă identific cu povestea asta.” și mă bucur pentru tine dacă nu te identifici, dar ascultă-mă, te rog frumos mai departe, pentru că am ceva important să-ți spun.
Libertatea este o iluzie și am să spun două-trei povești ale unor clienți cu care am lucrat de-a lungul timpului legat tocmai de această idee de libertate.
Unele dintre aceste povești sunt legate de viață personală, altele sunt legate de viața profesională.
1️⃣Am să încep cu povestea unui client care considera că viața profesională i-a creat o capcană, o colivie din care nu putea să iasă și își dorea mai mult decât orice libertatea.
Spunea că libertatea este valoarea lui numărul unu. Libertatea e ceea ce își dorește. Și, în firmă, spunea că: “Fac acum aceste lucruri pe care trebuie să le fac, pe care nu neapărat îmi place să le fac, ca mai apoi să pot să beneficiez de libertate. Și fac această firmă să funcționeze ca mai apoi, peste un an, doi, cinci, să pot să trăiesc viața de antreprenor pe care mi-o doresc. Adică, să pot să călătoresc acolo unde vreau, să lucrez maxim o oră sau două pe săptămână și să trăiesc libertatea așa cum mi-o doresc.”
Am o veste proastă pentru tine dacă trăiești în această iluzie: alegerile de a lucra în această afacere și nu în alta, îți aparțin ție și nimănui altcuiva.
Nimeni nu poate să-ți restricționeze libertatea, pentru că mintea ta este cea care creează capcanele, cea care creează colivia în care ești.
Este iluzoriu să te gândești că o să stai într-o capcană timp de patru ani de zile, ca mai apoi să poți să mergi în afară și să trăiești libertatea pe care ți-o dorești. Și, mai mult, vei fi foarte tentat să intri în această capcană care se numește firmă cu activitățile care nu îți plac, care îți displac și pe care le consideri apăsătoare.
Este iluzoriu să crezi că poți să intri în această capcană patru ani de zile și, din când în când, să îți permiți o vacanță de două săptămâni, de o săptămână, un weekend într-un oraș și să spui că trăiești libertatea.
Cele două se co-creează reciproc. Senzația de lipsă de libertate și percepția de libertate se co-creează reciproc, pentru că astăzi ești liber să alegi acele activități în firmă care să-ți dea împlinire în măsura în care, să simți că ești liber să faci ceea ce îți dă împlinire în firmă. Și, nu va fi nevoie să te recompensezi pe urmă cu o percepție de libertate ulterioară, pentru că o trăiești acum.
Libertatea și lipsa ei sunt ambele, doar niște percepții. Însă, în momentul în care trăiești aliniat cu tine și cu valorile tale cele mai înalte, simți că mintea are libertatea să creeze soluții, să exploreze, să descopere, să lucreze într-un spațiu nelimitat de posibilități, pentru că mintea și corpul te susțin să faci lucrul acesta.
Însă, în momentul în care tu decizi, și nimeni altcineva, că faci lucrurile pe care trebuie să le faci, atunci, în acea clipă, îți creezi percepția de lipsă de libertate și vei oscila între cele două.
Cu cât mai mult lucrezi din greu, cu atât mai mult vei simți nevoia să te recompensezi și să fii liber:
👉🏻să fii liber să îți cumperi ceasul pe care vrei să-l iei;
👉🏻să fie liber să îți cumperi mașina pe care o vrei;
👉🏻să fii liber să cheltui 10.000 de euro într-un weekend la Barcelona, pentru că așa simți că ești liber.
Cele două se creează reciproc.
Dacă trăiești aliniat cu tine în firma ta, vei avea percepția de libertate.
Și îți mai spun încă un lucru foarte important: dacă tu îți imaginezi că vei putea face o afacere din energia asta de lipsă de libertate, de «trebuie», pe care să o faci să funcționeze fără tine ulterior, este din nou o iluzie.
N-am văzut ceva de genul ăsta întâmplându-se.
Ori dacă faci o afacere pentru că ești inspirat de ceea ce faci în afacere respectivă, nu mai ai nevoia să o lași să funcționeze complet fără tine, ci faci salturi în interiorul ei, mai sus și mai sus și mai sus, la grade diferite de libertate și de impact.
Și acum, foarte pe scurt, hai să mergem să vedem cum se vede libertatea și lipsă de libertate în relație.
Aici am alte două povești pe care să ți le spun legat de clienți cu care am lucrat.
Ambii au fost și sunt în relații, căsătoriți și ambii au percepții de lipsă de libertate.
2️⃣Un client dintre cei doi este căsătorit în Londra și a avut o carieră profesională foarte inspirațională. Fiind de origine indiană, părinții lui eu i-au rezolvat căsătoria. Ca atare, s-a căsătorit cu o fată pe care părinții lui am ales-o pentru el.
Trebuie să recunosc că am fost ușor surprinsă că a respectat tradiția, el având o viață la Londra și fiind expus la un alt fel de a fi. Și momentul în care am lucrat cu el a fost după ceva vreme de la căsătorie, în care spunea că are percepția că nu are libertate, pentru că trăiește în această căsătorie pe care nu a ales-o și nu neapărat a vrut-o.
Am avut o ședință cu el prin care a obținut o schimbare extraordinară în percepție în momentul în care l-am întrebat: Care e forma în care are libertatea acum?
Ce am făcut este că am aplicat Legea Sincronicități și în contextul acela specific pe care am lucrat, a identificat momente în care a avut percepția că e lipsit de libertate.
L-am întrebat: Care e forma în care ai libertatea acum, pentru că poți să privești această relație ca o formă de stabilitate sau ca o formă de lipsă de libertate. În momentul în care vezi că ai libertate, de fapt, într-o altă formă, percepția legat de relație este că îți dă stabilitate.
A văzut că are de acasă, relațional vorbind, stabilitate hormonală, emoțională, mentală ca să poată să crească profesional. A văzut că are libertate mult mai mare în a crește profesional, pentru că nu este atras și distras de alte femei în cariera lui profesională.
Și când a văzut lucrul acesta, a reușit să fie cu adevărat recunoscător pentru soția lui. A fost un moment magnific în care efectiv a avut lacrimi de recunoștință pentru soția lui.
Relația lor este stabilă, se înțeleg bine și a crescut exponențial pe parte profesională.
3️⃣O altă poveste, a unui client care percepe lipsă de libertate, este despre un client cu care am lucrat recent și care, în relația pe care o are, percepe că nu are libertate de manifestare. A fost atras de cineva din afara relației care percepe că îi dă libertate totală de manifestare, pentru că acolo nu are niciun fel de angajament, obligații, așteptări și relația este în faza de amorezare, în care, pur și simplu oamenii nu gândesc cu capul, ci sunt foarte condiționați hormonal.
În situația asta, ce se poate face este că această atracție pe care clientul o are față de cineva din afara relației, care pentru el acum înseamnă libertate, este, de fapt, o lipsire de libertate în egală măsură. Pentru că, atunci când ești atras de cineva și nu poți să gândești cu capul și nu poți să gândești strategic, este, de fapt, o lipsă de libertate.
În momentul în care clientul vede că, de fapt, această pornire, această atracție, este în egală măsură o lipsă de libertate și vede cum în familia lui are și a avut libertate, lucrurile se pot echilibra.
Dacă vrea clientul să facă această transformare sau nu, este a doua poveste, dar de fiecare dată, ce te rog să reții este că, percepția de lipsă de libertate și libertate se co-crează reciproc. Dacă o ai pe una, adică percepi că nu ai libertate să te manifești, o vei avea și pe următoarea. Adică, vei avea nevoia să te manifești liber și o să supra compensezi.
În extremele acestea vei consuma multă energie, în loc să îți vezi de calea ta, care este calea către eliberare de iluzii, prin a trece la nivele din ce în ce mai mari de influență, pentru că ești aliniat cu misiunea ta, cu calea ta și mintea ta este mult mai deschisă în a privi lucrurile.
Asta este soluția, în fapt, iar aici nu oscilezi între libertate și lipsă de libertate. Aici doar ești și îți creezi tu următoarele provocări, îți alegi tu următoarele provocări pentru că ai libertatea să o faci și ai libertatea să găsești soluții. Mintea și corpul te susțin.
Te las cu aceste gânduri, iar acum singurul call to action e: Unde ai percepția de lipsă de libertate?
Lasă-mi un comentariu.
Abia aștept să văd ce ai de împărtășit!
Te îmbrățișez și îți doresc un sfârșit de săptămână fabulos!
Cu iubire și recunoștință,
Monica