Când te lași ghidat de viață, Universul vorbește cu tine, prin semne, mesaje, oameni și pur și simplu îți arată calea.
La final de 2021 am fost foarte obosită și nu vedeam cale de ieșire din tumultul în care eram. Lucram mult, iar asta nu era în sine o problemă, dacă nu eram atrasă în management… Iar managementul simțeam că mă seacă de energie, îmi lua de 5 ori mai mult decât ședințele de coaching și nici nu mă încarca precum mă încarca contactul direct cu clienții mei.
Singurul lucru pe care mi-l doream a fost să mă conectez cu mine, în spațiul de magie (care e de fapt spațiul de credință, încredere, iubire și recunoștință). Dar încărcarea în care m-am băgat până peste urechi a fost mult prea mare.
Am crescut afacerea mult, cu doar o mână de oameni, foarte bine intenționați, dar într-un haos specific creșterii. Cu schimbări de la o lună la alta, de la o săptămână la alta. Cu redresări frecvente. Cu răspunsuri și reacții în loc de strategii.
Colegii mei aveau nevoie de direcție, de răspunsuri. Iar eu simțeam adesea că oamenii din echipa mea îmi iau timpul din lucrul meu cu clienții și mă trag în management, adică într-o zona în care nu imi curge apa atât de ușor. Mai degrabă băltește. Și asa, în loc să trăiesc din inspirație, făcând ceea ce iubesc, trăiam cu o greutate imensă pe umeri, greutate creată de mine.
Mă simțeam obosită, neputincioasă și foarte încărcată. Și nu vedeam cale de scăpare.
Îmi doream să găsesc credința și încrederea în viața însăși. Dar nu aveam cum să o văd cu aceiași ochi, cu aceeași minte cu care am creat toată starea mea.
Atunci, întâmplător sau nu, am ajuns în contact cu Paramahansa Yogananda și cartea Autobiografia unui yoghin. Voiam de mult să o citesc. Dar ACUM a venit spre mine ca o recomandare de pe Audible și am spus DA. Era momentul. Și în plimbările mele pe malul oceanului (eram în Tenerife în acel moment), ascultam zilnic câte o oră, două, trei, cartea în format audio.
Încetul cu încetul, m-am reconectat cu spațiul de unde magicul era posibil. Cu fiecare pasaj simțeam că o greutate se ridică de pe umerii mei și că revin acasă, acolo de unde totul este posibil. Acolo de unde imposibilul devine posibil. Acolo de unde transformările din lucrul cu clienții sunt puternice, ireversibile, ușoare, limpezi și fără a lucra din greu. Am revenit acasă, în mine.
Offf, mi-a fost dor de acel loc.
Alături de cartea lui Yogananda urmăream și un curs avansat despre Misterele Hermetice, vechea cunoaștere egipteană.
Cele două căi, înspre același adevăr, au creat în mine un spațiu de liniște și încredere în viața însăși, precum un tărâm (bogat, prosper, prielnic, plin de nutrienți).
Am fost capabilă să văd măreția vieții, chemarea adevărului interior, să simt alinierea în mine, în jurul meu și în Univers. Să simt iubirea infinită.
Nu mintea m-a ajutat. Ci inima.
M-am reconectat cu conștiința faptului că treaba mea este să cultiv acest tărâm în mine, pentru ca el să fie spațiu de transformare pentru toți clienții cu care lucrez, pentru cei care mă urmăresc, pentru cei care aud măcar un mesaj din ceea ce fac.
M-am reconectat cu calea mea.
Din acel loc, posibilități noi au apărut, pentru că eu devenisem un nou eu. Am lăsat ca pe lângă mintea care îmi spune ce trebuie să fac, să își facă loc chemarea inimii către o ordine mai mare, către iubire.
Am să-ți spun mai multe despre călătoriile spirituale care au urmat, începând cu acel moment.
Însă acum, aș vrea să te întreb, tu ai avut momente când te-ai simțit una cu viața însăși?
Cu iubire,
Monica
