Skip to content Skip to footer

Cum să nu transmiți rănile tale copiilor tăi

În Spark-ul de astăzi voi vorbi despre sentimentul de vină pe care îl dezvolți față de copii atunci când nu corespunzi așteptărilor lor sau nu corespunzi standardelor tale despre ce înseamnă a fi un părinte bun, precum și cum poți să gestionezi acest sentimente de vinovăție? 

Știi momentele acelea în care copiii plâng când îi lași la grădiniță sau îi lași la școală și au o suferință foarte mare pe care o vezi în ochișorii lor, și te simți extrem de vinovat sau vinovată că nu stai cu ei mai mult, că îi lași la școală, că îi lași plângând acolo, că îi lași cu o educatoare sau cu un învățător/învățătoare și practic nu stai suficient de mult cu copiii tai. 

Și n-am întâlnit părinte care să nu vrea să-și protejeze copilul de suferință. Și toți părinții vor să-și protejeze copilul de suferință.

 Nu vrei să vezi că puiul tău suferă. Și de fiecare dată când ajunge să sufere dintr-un motiv sau altul, te vei simți vinovat. Fie atunci când îl lași cu bona și spune că nu-i place, nu vrea, plânge când pleci de acasă, fie atuncia când îl lași la grădiniță, fie cu orice situație în care copilul plânge că nu poate să primească ceva ce își dorește și ce tu consideri că nu ar trebui să-i dai. 

De asemenea situații în care nu ai stat cu copilul și te-ai întors la lucru poate mai repede sau poate pentru că pur și simplu afacerea nu funcționa fără tine. Și te simți vinovat sau vinovată în situațiile astea. Mai mult de atât, dacă cumva te întorci în propriul tău business, sunt șanse bune ca atunci când te simți vinovat față de copilul tău, pentru că a trebuit să te întorci la business, în business și nu ai putut să stai suficient de mult cu copilul, atâta cât ți-ai fi dorit. Sunt sentimente bune să dezvolți resentimente față de businessul tău, pentru că dai vina pe business, pe oamenii din business, pe clienții din business, pe partenerul tău de viață sau din business, că nu s-au descurcat fără tine și că trebuie să fie acolo. Și pe lângă faptul că ai vină față de copil, că nu poți să petreci cât timp ai fi vrut cu el și îl supui la diferite suferințe, lăsându-l cu o bonă sau cu o bunică când plânge după tine, când pleci la lucru. În afară de asta, mai ai și o mulțime de resentimente pe care le cari cu tine în spate, pentru că ai renunțat la copil pentru alte lucruri, când tu ți-ai fi dorit să fii poate cu copilul sau să stai cu copilul, sau cel puțin să îl previi, de la sentimentele de suferință pe care i le-ai provocat, plecând sau nerăspunzând așteptărilor lui.

Acuma vreau să spun ceva ce nu o să îți placă și clienții mei știu deja că atunci când spun că urmează să spun ceva ce nu o să-ți placă, vine una destul de greu de digerat. Copilul tau reflectă rănile tale, și în momentul în care tu îl duci la grădiniță, copilul se apucă de plâns, pentru că înainte ca tu să-l duci la grădiniță, ai dezvoltat o poveste de – Săracul copil, va merge la grădiniță. Mi-e teamă că o să plângă, o să sufere.

Dar acest copil și plânsul pe care îl manifestă reflectă doar sentimentele tale de vină. Este o oglindă copilul pentru tine. 

Deci tu, prin faptul că porți aceste sentimente de vina, creezi în copil, practic această reacție de plâns. Deci copilul, în momentul în care plânge, când îl lași la grădiniță, nu face decât să oglindească rănile care sunt deja în tine. Supărările, frustrările, resentimentele, sentimentele de vină care sînt deja în tine și copilul îți reflectă și îți oglindește rănile tale nerezolvate. 

Te rog, notează asta. Copilul oglindește rănile tale nerezolvate. Și un nou lucru pe care vreau să ți-l spun și care din nou nu o să-ți placă. Nu poți să-i protejezi pe copii de suferință. E imposibil să-i protejeze pe copii de suferință. Nu există, orice mediu pe care ai putea să-l creezi pentru copilul tău care să fie fericit sau prin care copilul să fie ferit de suferință. 

De ce? Pentru că suferința apare atunci când ai o altă așteptare, să fie altfel decât este. În momentul în care copilul are așteptarea să fie altfel decât este, va apărea suferința. 

În momentul în care își dorește să fii mai mult cu el, va apărea suferința. Dar această suferință reflectă doar faptul că tu te simți vinovată sau vinovată, că l-ai lăsat singur, că ai petrecut ore fără el, că te-ai ocupat de alte lucruri în același timp. 

Deci două lucruri, te rog să reții până aici:

1. Copiii nu pot fi protejați de suferință. Și 2. Copilul oglindește rănile tale.

Asta vine și cu o veste extraordinar de bună. Pentru că dacă tu îți rezolvi rănile tale, creezi un spațiu în care copilul să experimenteze prin iubire ceea ce experimentează, nu din durerea despărțirii pe care de multe ori tu o simți. Știi situațiile alea în care mama nu își lasă puiul la grădiniță, deși poate e timpul ca el să meargă la grădiniță, pentru că el se gândește, săracul, puii nu o să mai stea cu mine. Dar e vorba despre rana mamei, nu despre rana copilului acolo. E vorba despre durerea mamei nerezolvată, pe care o reflectă copilul prin comportamentul lui. 

Și-atunci am să-ți spun puțin mai târziu cum poți să rezolve această situație, dar aș vrea să vorbim puțin mai mult și să ducem mai în profunzime vina pe care o poți dezvolta față de copil, prin povestea prin care o spui, săracul de el, care de fapt reflectă rana ta.

Și lasă mă să spun ce se întâmplă într-o situație în care dezvolți vină față de copil. Într o situație în care dezvolți vină față de copil și spui – Ooo, săracul, l am trimis prea repede la grădiniță, i-am adus mai multe dezavantaje decât beneficii prin faptul că l-am dus prea repede la grădiniță. O, săracul, l-am lăsat cu o bonă, i-am creat mai multe dezavantaje decât beneficii, lăsându-l cu o bonă. 

Oricare ar fi sentimentele divine, percepția este că prin comportamentele tale ai adus mai mult minus decât plus în viața copilului. Și acum ce se întâmplă? Ca să compensezi aceste sentimente de vină și acest dezechilibru perceptual pe care l-ai creat în viața copilului- încă o dată e un dezechilibru perceptual, nu este real, este doar în mintea ta. – 

Ce se va întâmpla este că vei căuta să compensezi pentru copil, să-i dai mai mult. Și aici apar două scenarii fie îl alinți, îi dai mai mult, fie începi să te sacrifici pentru el ca să compensezi și să dai mai mult de la tine pentru momentul acela în care nu ai mai putut să-i dai prezența ta, atenția ta, afecțiunea ta și așa mai departe. Deci vei compensa. 

Ce se întâmplă când vei compensa pentru sentimentele tale de vină, atunci când acestea se duc înspre zona de alint? Înseamnă că vei da mai mult suport decât challange copilul lui, și tu prin acest comportament îi vei crea pe cineva care va face bullying cu copilul, pentru ca la nivelul copilului să fie echilibru. 

Deci, atunci când îți alinți copilul si dai mai mult suport decât challange, pentru că nu există echilibrul la nivelul familiei, va veni cineva din afară și îi va da challange copilului, ca la nivelul copilului să fie echilibru. Și atunci, dacă tu din vină ai supra compensat cu alint către copil, îi vei crea un bully, vei crea pe cineva care o să-l persecute pe copil. 

Dacă tot așa, din dorința de compensare, ca să stai tu liniștit și să îți acoperi sentimentele de vină anterioare, vei supra compensa, sacrificându-te pentru copil, îi vei pune o povară extraordinar de mare pe umeri. Pentru că copilul percepe că ai făcut mult peste puteri, ai lăsat de la tine și vei crea un sentiment de îndatorare a copilului față de tine. 

Am mai vorbit despre subiectul ăsta în alt spark. În momentul în care te sacrifici pentru copil, din dorința de a compensa pentru sentimentele de vină pe care le-ai față de el, vei crea un sentiment de îndatorare al copilului. Sentimentul de îndatorare înseamnă că al tău copil va merge către viitor cu spatele înainte, uitându se către trecut, adică către tine, și o să meargă cu spatele înainte, cu gândul să nu te nemulțumească. Va fi permanent atent la tine, va avea grijă să nu iasă din ceea ce consideră el că tu consideri ca fiind bun, pozitiv, dezirabil și în loc să își împlinească misiunea și destinul, se va uita la tine și va rămâne la nivelul limitărilor tale, de ce îți dorești tu pentru el. Îi va fi teamă să își asume cine este cu adevărat și se va simți dator față de tine, să aibă grijă de tine, să compenseze și el pentru acea compensare pe care tu ai făcut-o, pentru sentimentele de vină din trecut. 

Ăsta este un ciclu extrem, extrem, extrem de păcătos, dacă putem să-i spunem așa. 

Și acum aș vrea să spun cum pot să compensezi pentru sentimentele acestea de vină, după care am să vorbesc despre alte două subiecte, tot legat de copii. 

În primul rând, înainte să-l duci la grădiniță sau înainte să-l expui la o situație în care ai o strângere de inimă și consideri că ar avea mai multe minusuri decât plusuri, ia hârtia și creionul și echilibrează-ți percepția legat de situația respectivă. Și ai de răspuns la două întrebări: ce beneficii are copilul că îl dai la o bonă să aibă grijă de el? Că îl trimiti la grădiniță și că va plânge dacă îl lași acolo cu educatoarea? Ce beneficii are copilul dacă îl lași la bunici, de exemplu? Oricare ar fi situația pe care o alegi, ce are de câștigat copilul din asta? 

Și doi, foarte important, ce dezavantaje ar avea copilul dacă tu ai rămâne cu el și ai face varianta ideală, cea pe care o consideri tu? Pentru că ca și mamă, ești foarte tentată să consideri că așa cum îți crești copilul, așa este corect. 

Și nimeni pe lumea asta, nici bunici, nici bonă, nici învățători, nu pot să-i dea copilului ceea ce-i dai tu. Și este adevărat, doar că copilul are nevoie de varietate pentru ca să poate să supraviețuiască. 

Ca atare, scoțând de pe un piedestal varianta asta ideală, respectiv, dacă copilul ar sta cu tine și ai sta cu el până la 7 ani și l-ai duce direct la școală și i-ai fi dat tot ce are nevoie în 7 ani, în primii 7 ani, ce dezavantaje ar avea? Deci, dacă s-ar întâmpla varianta ideală, ce dezavantaje ar avea copilul ? 

Și scrie la dezavantaje până ajung dezavantajele la nivelul beneficiilor în a sta cu copilul. În momentul respectiv ai echilibrat, și în interiorul tău este liniște. Asta înseamnă că cu detașare, fără emoție, poți să lași copilul la bonă sau poți să îl dai la școală. Iar dacă tu ești liniștit sau liniștită, copilul tău va fi liniștit și va oglindi ceea ce ești tu. 

Când plânge copilul este pentru că tu nu ți-ai rezolvat rănile din interior, Tu nu ți-ai făcut, ca adult, toate temele pe care poți să le faci în relație cu el. Vorbim de situația specifică de lăsat la școală sau lăsat cu bonă. 

Acum aș vrea să abordez al doilea subiect al zilei care ține de delegarea copiilor și aș vrea să-ți las o perspectivă puțin mai largă despre ce înseamnă să delegi copii. 

Delegi copiii către bunici delegi copiii către prietenii lor, uneori, delegi copii către un profesor, profesor care-i meditează, învățătoare, educatoare și așa mai departe. Dar la fel de bine îi delegi și către o bonă care are grijă de ei. 

Fii atent cum funcționeză lucurile din perspectiva legilor universale în ceea ce privește delegarea copilului. Niciun părinte nu poate să îi dea totul copilului, pentru că copilul, pentru a supraviețui, are nevoie de varietate. 

Este puțin iluzoriu să îți imaginezi că ai toate abilitățile din lume ca să poți să dai copilului tot pe lumea asta. Și atunci e normal ca la creșterea, la educarea copilului să contribuie și alte persoane. Și dacă tu te gândești așa, că îți delegi copilul din iubire în anumite momente, pentru ca tu să te poți centra și tu să poți să ai grijă de tine, ca să mergi către copil cu iubire și-l lași cu o bonă două ore, trei ore, în timp ce tu mergi la un film sau mergi la un masaj sau pur și simplu te plimbi în oraș pe la magazine, ca tu mai apoi să poți să mergi la copil înapoi din iubire și dintr-un spațiu de iubire să interacționezi cu el îți va fi mult mai ușor să pot să îl delegi pe copil.

Și acum o să spui da, este foarte exagerat ce spun și poate că ai dreptate, dar fii încă un pic cu mine cu ce înseamnă delegare asta. 

Lucrând cu părinți … De fapt lucrând cu copiii care au avut părinți, care i-au părăsit, fie că au plecat prea repede de pe lumea asta, au murit adică, fie că pur și simplu i-au părăsit, de cele mai multe ori echilibrând aceste percepții ale copiilor, am observat că atunci când copiii au fost părăsiți a fost pentru că nu părintele care le-a dat viață a putut să dea în cel mai eficient mod ce avea nevoie copilul ca să își împlinească valorile. Și atunci, sub o formă sau alta părintele s-a retras, din iubire pentru copil. 

Și iată testul pentru tine. Dacă ai ști că cineva poate să-ți crească copilul de 10 ori mai bine decât tine, să-i dea exact ce are nevoie ca să-și valorifice talentele, să-și descopere valorile, să trăiască în valorile lui cele mai înalte și să te iubească pe tine și să te prețuiască pentru asta l-ai da pentru o lună, două luni, șase luni?

 Sunt șanse mari ca răspunsul tău să fie da. Pentru că fiecare persoană își iubește suficient de mult copilul încât să vrea ce este mai bine pentru copil. Ce este mai eficient pentru copil. 

Și acum hai înapoi la situația de îl lași două trei ore cu bona, lucru pentru care mă simt vinovată. În momentul în care tu îți delegi copilul, pentru că tu știi că ești poate suficient de încărcată emoțional încât să nu poți să-ți gestionezi relația cu el doar din iubire.. Din iubire îl lași cu bona ca tu să poți să te centrezi și să mergi înapoi în relație cu el din iubire. 

Deci e foarte important ca în situația în care alegi să delegi copilul către cineva și te simți vinovat pentru asta sau vinovată pentru asta, să găsești beneficii pentru copil, că faci lucrul acesta și dezavantaje pentru copil, dacă tu ai petrece tot timpul cu el așa cum consideri tu că ar trebui să fie în mintea ta. 

Și tot în acest cadru, sentimentele de vină apar adesea din comparație cu standardele sociale, respectiv cineva din afară, în felul în care ți-a fost transmis în educație, în ce ai văzut că fac alte mame, alți părinți, cineva a decis sau ai înțeles tu că a decis ce înseamnă să fii o mamă bună. 

Și aș vrea să te scot puțin din paradigma asta și să te invit să gândești în felul următor: copilul tău s-a născut la tine în familie, pentru că din toate cele 8 miliarde de oameni care există pe Pământ, tu și partenerul tău de viață, sunteți cei care puteți să-i dați în cel mai eficient mod ce are nevoie copilul, inclusiv dacă alegeți să delegați copilul pentru o perioadă x de timp către bunici sau către altcineva. Deci cel mai eficient om de pe lumea asta care să-i dea copilului ce are nevoie, altfel nu ar fi venit în spațiul tău. 

Și atunci ce te invit să faci? Și ce este foarte important ca tu să poți să fii împăcată ca mamă sau să fii împăcat ca părinte… 

Ce e important este să îți definești propriile standarde de a fi părinte. Ce înseamnă pentru tine a fi o mamă bună? Dar nu aduci aicia deziderate sociale pe care le citești în tot felul de cărți. Și ai citit 10 cărți despre parenting sau 20 și din fiecare iei o listă de trăsături ideale și faci așa o super mamă sau un super părinte care are doar trăsături pozitive și nici una negativă. Și cu cât ai această imagine mai clar în minte, cu atât mai mult o să te judeci în comparație cu ea. 

Ci dă-ți voie să definești ce e important pentru relația ta cu copilul. Care sunt acele două, trei, patru elemente importante în care vrei să fii la standardele pe care tu le ai definit ca ce înseamnă o mamă bună. 

Spre exemplu, unul dintre lucrurile pe care le-am definit de când era Elena mică, în relație cu Elena și care a fost foarte important pentru relația mea cu ea, a fost că eu îmi doream să am o relație sinceră cu ea. Pentru că am avut percepția că am fost mințită de mama. Am avut percepția că a pus presiune foarte mare pe mine și am început să mint. Ca atare, nu exista o relație atât de sinceră între mine și mama. Și eu mi-am dorit să am o relație în care copilul meu să poată să vorbească orice cu mine. Ca atare, mi-am stabilit care sunt acele comportamente pe care eu să le am ca să pot să am o relație sinceră cu ea și să vorbească cu mine cum are curaj. Și cred că raportat la acest lucru, pot să spun că am fost o mamă bună. Sunt o mamă bună pentru că în continuare copilul poate să vorbească despre orice fel de probleme cu mine și mă consideră prietena ei cea mai bună sau una dintre prietenele ei cele mai bune, ceea ce e un lucru extraordinar. Așa am trecut prin adolescență și așa am avut o adolescență ușoară cu ea. 

Deci revin. Nu-ți da voie să intri în zona aia de mă compar cu standarde sociale din afară și-mi induc vină că nu sunt conform standardelor sociale din afară legat de ce înseamnă o mamă bună, ci defineste-ti propriile standarde – două, trei, patru lucruri care sunt importante, du-le la nivel de comportament, vezi ce comportamente trebuie să ai tu ca să poți să obții asta în relație cu copilul tău. 

Dar încă o dată spun, foarte important, asta nu va compensa pentru rănile pe care tu le ai. Adică în categoria asta de a fi un părinte bun înseamnă și să ai grijă de emoțiile tale în mintea ta și să faci tot ce ține de tine, să îți echilibrezi percepțiile ca să mergi dintr-un spațiu de curățenie în relație cu copilul. 

Deci, ce te rog să reții de aici sunt două lucruri: 1. Cum să echilibrezi percepțiile tale de vină în relație cu copilul și. 2. Definește ți propriile standarde de ce înseamnă să fii un părinte bun raportat la ce e important pentru tine să obții în relație cu copilul. 

Și acum aș vrea să-ți mai spun un ultim subiect, care din nou este și acesta delicat, în situația în care vrei să-l protejezi pe copil de rănile pe care tu le ai avut. Ceea ce se întâmplă foarte frecvent. Așa cum spuneam mai devreme, părinții vor să își protejeze copiii de suferință. Și, așa cum îți spuneam mai devreme, acest lucru este imposibil. 

Ce se întâmplă însă atunci când tu cauți să-ți protejezi copilul de o rană pe care tu ai avut-o… Din nou se întâmplă ceea ce nu îți dorești, pentru că intră în vigoare Legea Escalării Eristice și lasă-mă să-ți explic cum se întâmplă. Să spunem tu suferi de rana de abandon, și atunci creezi copilului un context în care el să nu se simtă niciodată abandonat. Și anume: doarme cu tine în pat când e el pregătit să plece din pat, poate la adolescență, îl lași să plece în dormitorul lui. Nu pleci de acasă până nu e el de acord cu tine, ca nu cumva să-i creeze sentiment de abandon… Și creezi tot felul de experiențe în jurul lui în așa fel încât să îl protejezi pe el, Doamne ferește să nu simtă rana de abandon pe care tu nu ți-ai rezolvat-o. Ei, cu cât mai tare îl vei proteja de această rană, cu atât mai mult vei crea pe cineva în spațiul lui care să-i producă această rană. Pentru că intervine legea Escalării Eristice. Cu cât mai mult vrei să eviți ceva, cu atât mai mult aduci acel lucru în spațiul tău. 

Deci, cu cât mai mult vrei să-l protejezi pe copil, creezi un gol, un vid, creezi un dezechilibru, pentru că i-ai dat doar plus fără minus și altcineva va manifesta față de el acel minus de care tu vrei să-l protejezi. Cu cât l-ai protejat mai mult, cu atât mai mult va suferi și va avea experiența de care tu vrei să-l protejezi. Singur se va duce către ea sau singur și-o va atrage. 

Deci, cu cât îl protejezi mai mult, cu atât devine mai vulnerabil și așa perpetuezi povestea vieții tale. Dacă tu ai avut rana de abandon prin dorința de a-l proteja, garantat îi creezi spațiul în care să primească rana de abandon. Poate nu de la tine, dar sunt șanse mari ca tu, inconștient, să faci același lucru cu el.

Ceea ce e foarte important este că, la nivel spiritual e important să știi că fiecare copil, indiferent ce faci, își va crea experiențe ca să aibă rănile perfecte de care are nevoie și procesele de vindecare aferente pentru a-și împlini misiunea. 

Și am să-ți mai spun asta o dată și te rog din suflet notează -Fiecare copil își creează experiențele, indiferent de ce faci tu. Experiențele perfecte ca să aibă rănile de care are nevoie și procesele de vindecare aferente pentru a-și împlini misiunea. Altfel spus, copilul va alege anumite tipuri de suferință cu care rezonează mai mult, poate pentru care a semnat înainte să vină pe lumea asta, suferință de care nu ai cum să-l protejezi. 

Ce poți să faci este să-i dai instrumentele prin care îl susții pe copil să se echilibreze și să vadă echilibrul universal. Și ce poți să faci este să-ți vindeci tu rănile și traumele în așa fel încât tu să fii primul sau prima care vezi echilibrul în spațiul tău, ca mai apoi să îl duci mai departe către copilul tău. 

Acesta este motivul pentru care am creat programul Putere pe tocuri, tocmai pentru ca mamele să poată să lucreze cu ele însele, ca să nu dea mai departe rănile și să poată să privească cu echilibru fiecare copil pe care îl au, înțelegând că de fiecare dată pentru copil va exista un suport și challenge în egală măsură. 

Leave a comment

error: Content is protected !!