Larisa m-a întrebat recent cum poate să echilibreze această percepție și programarea pe care o are de mică, de acasă, teama să nu deranjeze.
Și poate ești obișnuit cu expresiile, dacă nu, chiar le spui: „Nu vreau să vă deranjez!”, „Scuze!”, “Scuzați-mă!”, “Excuse me!” sau „Îmi pare rău că vă deranjez!”, “Nu vreau să vă rețin…”și așa mai departe.
Și uite așa începi o discuție cu cineva într-un mod în care te poziționezi de la bun început sub nivelul persoanei respective.
Aceste afirmații însă, oglindesc o stimă de sine destul de scăzută. Ca și cum tu nu ai merita să vorbești cu persoana respectivă sau acea persoană este atât de sus încât tu nu meriți să se uite la tine sau să vorbească cu tine.
Iar această stimă de sine e însoțită și de un nivel de merit scăzut.
Tu nu meriți să vorbești cu această persoană. Ca și cum ce vrei tu și ce e important pentru tine în lumea asta, nu contează. Sau, în lumea asta nu poți să primești acel lucru care e important pentru tine decât dacă poate te milogești sau te micești de față cu celălalt.
Ca și cum ai relaționa cu celălalt într-un mod în care ce vrei tu, ce spui tu, ce e important pentru tine e irelevant pentru celălalt, și ca atare, nu-i relevant pentru tot Universul.
Dar dacă pentru tine nu-i important, suficient de important să ceri, să deschizi gura, de ce ar fi important pentru altcineva? Sau de ce ar fi important pentru Univers ca să-ți dea lucrul ăla?
Acum, primul lucru de la care aș vrea să pornim este să spun că este datoria ta să-ți urmărești împlinirea valorilor tale, și singura ta datorie este față de valorile tale.
Și ce spun acum e foarte important să ajungă la mintea și la inima ta.
Pe lumea asta nu există nici o persoană care să se trezească și să lucreze pentru visele tale, viziunea ta, misiunea ta. Tu ești singurul care ești dator pentru a-ți împlini valorile și nimeni nu o să tragă mai tare pentru asta decât tragi tu.
Nu înseamnă că nu vor exista persoane care sunt aliniate cu misiunea ta și care vor lucra la tine în firmă. Sunt, dar ele vor sta în firmă atâta vreme cât își împlinesc misiunea lor, personală, la tine în firmă, după care pleacă.
Dar tu stai cu tine o viață întreagă și tu ești singura persoană care se va trezi pentru visul tău, pentru viziunea ta. Ca atare, ești persoana responsabilă ca să-ți îndeplinești această viziune.
Al doilea lucru pe care aș vrea să-l menționez în contextul acesta de expresii folosite gen, „scuze, scuzați-mă, nu vreau să vă deranjez”, ține de principiul schimbului echitabil, care este de fapt o lege – Legea Sincronicității, aplicată într-un moment și context specific.
Legea Sincronicității spune că echilibrul există sub formă de suport și challenge de fiecare dată, în orice fel de interacțiune, la orice fel de nivel.
Asta înseamnă că în momentul în care ai un schimb cu cineva, schimbul respectiv va fi echitabil, dacă ceri și dai în egală măsură.
Omiți să vezi lucrul ăsta, pentru că nu așa a fost condiționată mintea prin educația pe care am primit-o, dar ceri și dai în egală măsură.
Există un schimb echitabil acolo, în relația pe care tu ai cu persoana respectivă, și e foarte important asta.
Voi reveni la tema asta în momentul în care îți voi spune cum poți să echilibrezi percepțiile și ce poți faci ca să ieși din modalitatea asta de relaționare cu ceilalți în care te micești.
Un lucru foarte important legat de a cere, pe care l-am văzut în webinariile pentru doamne și în cursurile pentru doamne, este că oamenii, și o să includ aici și domnii, pentru că se întâmplă și la ei, nu cer ceea ce vor cu claritate.
În momentul în care într-un webinar rog participanții să spună cu claritate ce își doresc să obțină din webinarul respectiv, care este intenția lor pentru webinarul respectiv, de cele mai multe ori apare un cuvânt în loc de intenție: echilibrare sau să scap de teamă.
Asta e o lipsă de asumare foarte mare. Este atât de general încât nici mintea ta nu știe ce să caute și reflectă faptul că simți că nu meriți să ceri pentru că nu meriți să primești.
În loc să spui „Eu, Monica, îmi doresc de la webinarul acesta să aflu 3 metode prin care să pot să-mi echilibrez frica de apă adâncă”, de exemplu, spui „să echilibrez frica.” Ori dacă așa ceri, așa o să primești.
Dar ce reflectă de fapt lucrurile acestea și care e legătura cu „nu deranjez”?
Practic, o altă modalitate de a nu deranja este să nu cumva să spui ce vrei cu adevărat. Dar dacă nu spui ce vrei cu adevărat, nu ai cum să primești, pentru că vei primi răspuns la întrebările pe care le pui. Ca atare, a nu spune foarte clar ce vrei, specific, este o altă fațetă la „a nu deranja”.
La fel este și cu delegarea. Cei care nu deleagă au un nivel de merit scăzut. Ei percep că nu merită să ceară lucrurile care li se cuvin, nu merită să ceară de la alții să facă anumite munci pentru ei sau în locul lor. Este tot o altă fațetă a aceluiași principiu în care te micești în raport cu ceilalți și, în esență, percepi că nu meriți.
Există însă, o teamă de a cere și de multe ori au fost persoane cu care am lucrat, clienți cu care am lucrat, care au spus, „Cine ești tu să te gândești că poți să obții un vis pe care îl ai? Cine ești tu să crezi că meriți să umbli în haine atât de scumpe?”, atunci când copilul tânjea spre ceva mai mare.
Și această teamă de a cere, de a spune clar ce vrei, de a nu cumva deranja există foarte adânc programată în noi, în variate forme, inclusiv în ceea ce privește delegarea. Și am văzut-o atât la clienții mei, cât și în situația mea.
Acum, dacă revenim puțin la principiul schimbului echitabil, înseamnă că de fiecare dată când ceri și oferi ceva. De fiecare dată când mergi către cineva cu o solicitare să-ți rezolve o problemă și dai ceva în egală măsură – în egală măsură însemnând cât ceri atâta și oferi în relația respectivă.
Și mai mult, același principiu e valabil și la nivelul celeilalte persoane, știi? Cât oferă, atâta și primește din relația cu tine.
Deci schimbul echitabil are loc în amândouă sensurile și la nivelul tău și la nivelul lui. Tu dai și primești în egală măsură. El primește și dă în egală măsură. Și este treaba fiecăruia să-și echilibreze percepțiile pe care le are în acest schimb echitabil. Adică, tu nu o să poți să echilibrezi percepțiile lui, pentru că el este responsabil de percepțiile lui.
Tu însă ești responsabil pentru percepțiile tale și este treaba ta să vezi cum, atunci când ai percepția că deranjezi de fapt, oferi celuilalt ceva.
Un alt lucru pe care e important să-l discutăm aici, când vine vorba despre a cere scuze într-o interacțiune, este faptul că noi toți suntem Interconectați și facem parte din același organism care este viața însăși. Și prin această interconectare înseamnă că tu și cealaltă persoană, în esență, sunteți la fel, altfel nu v-ați fi întâlnit.
Când spun la fel, nu înseamnă că aveți același set de gene, înseamnă că aveți același set de trăsături și înseamnă că aveți același fractal. Altfel, nu ai fi reușit să te întâlnești cu cineva din afara fractalului tău. Ca atare, aveți lucruri de împărțit și dacă el nu este din alt fractal decât fractalul tău, înseamnă că nu e chiar atât de departe și nu e chiar atât de sus încât să gândești că îi deranjezi dacă-i ceri ceva.
Al treilea lucru despre care aș vrea să vorbesc aici este dualitatea și cum se aplică sau cum este încălcat principiul dualității aici.
Știi, în momentul în care tu simți că există o lipsă de echilibru, o simți în primul rând în corpul tău. În momentul în care tu spui “Scuzați-mă, nu vreau să vă deranjez!”, te pleci un pic, te faci mai mic sau mai mică, îți lași capul în față ca și cum te-ai pleca efectiv în fața persoanei respective.
Iar acest lucru se întâmplă odată, că percepi persoana respectivă ca fiind mai sus decât tine, și acest lucru l-am dizolvat când am spus că suntem interconectați și facem parte din același fractal. Nu-i din altă lume persoana pe care o vezi, oricât de mult s-ar crede ea în altă lume. Dacă ai întâlnit-o, e din aceeași lume ca a ta, e tot om, are o viață, are un început, are un sfârșit, nu-i altfel decât tine.
Și a doua oară, că încalci Legea Dualității, pentru că percepi că-i aduci celuilalt mai multe dezavantaje decât beneficii prin faptul că îi ceri ceva. Si nu o sa spun “Îi ceri o favoare”, ci prin faptul că-i ceri ceva.
Dacă tu spui cuiva că vrei ceva de la el, percepi că prin acea întrebare îi aduci mai multe dezavantaje decât beneficii.
„Scuzați-mă, pot să vă pun o întrebare?”, înseamnă că îi aduce dezavantaje persoanei respective, perceptual vorbind. Ca atare, e încălcată Legea Dualității: nu vezi că-i aduci beneficii prin faptul că-i pui întrebarea respectivă.
Și aici aș vrea să îți dau un exemplu.
Primesc multe întrebări pe Instagram, pe Facebook, cereri de tot soiul. Și sunt cereri care spun foarte clar ce vor. La unele spun da, pot să te susțin într-un fel sau nu. Și sunt alte cereri care încep cu „Scuzați mă!”, „Aș putea…”, „S-ar putea…” și așa mai departe.
În situația asta, foarte adesea, persoanele care spun „nu vreau să deranjez”, de fapt, vin cu niște întrebări foarte istețe, care pentru mine aduc foarte multă valoare prin faptul că îmi dau idei despre: cum simt și cum gândesc clienții mei, de ce au nevoie, care sunt temele pe care ar fi fain să fac video-uri, audio-uri, care sunt nevoile clienților noștri ca firmă raportat la programele pe care le-am creat, și așa mai departe.
Ca atare, dacă încalci acest echilibru, această Lege a Dualității, care e legea echilibrului, vei vedea la sfârșit ce sens au întrebările pe care le-am spus, cum te aduc înapoi în echilibru, pentru că ai încălcat această Lege a Dualității.
Deja probabil că poți să ghicești că o să pui întrebarea, “Ce beneficii are cealaltă persoană, că i-ai pus întrebarea pe care i-ai pus-o, sau că îi soliciți o favoare, sau că-i soliciți ceva? Și ce dezavantaje ar avea dacă nu i-ai solicita favoarea respectivă și dacă nu ai vorbi cu ea?” Și asta e o parte din echilibrarea pe care ți-o propun.
Mai vreau să vorbesc despre încă o lege, și al patrulea principiu după care abordez subiectul acesta de “să nu deranjez” și anume Legea Transparenței și Reflexiei.
Această persoană căreia ai ceva de cerut, și pe care poate o vezi mai sus decât tine dacă spui „Nu vreau să vă deranjez”, o vezi ca având anumite trăsături pe care tu nu le ai. Ori asta încalcă Legea Transparenței și Reflecției, care spune că tot vezi în celălalt, de fapt, ai și tu în tine.
Celălalt este egalul tău. Are aceleași trăsături pe care le ai și tu. Forma de manifestare poate să difere, e adevărat, dar va avea aceleași trăsături pe care le ai și tu.
Dacă nu vrei să mă crezi pe cuvânt, testează te rog frumos lucrul ăsta și fă exercițiul să vezi trăsăturile unei persoane și să vezi care-i forma în care le manifești și tu 100% și în egală măsură cu persoana respectivă, calitativ și cantitativ, egal.
Acuma am vorbit despre patru subiecte legat de “a nu deranja” sau legat de „Îmi pare rău că vă deranjez!”,”Scuze!”, „Scuzați-mă!”:
- Am vorbit despre principiul schimbului echitabil, care se regăsește în foarte multe domenii, nu doar în a cere o favoare sau nu doar atunci când vine vorba de bani, ci inclusiv atunci când vrei să delegi ceva, se regăsește principiul schimbului echitabil.
- Am vorbit apoi despre faptul că toți suntem Interconectați. Tu ești parte din celălalt, celălalt e parte din tine; suntem toți făcuți din praf de stele, la propriu.
- Al treilea lucru despre care am vorbit este Legea Dualității, care este încălcată atunci când percepi că, prin faptul că abordezi o persoană îi aduci mai multe dezavantaje decât beneficii, altfel nu ți-ai cere scuze.
- Și al patrulea lucru despre care am vorbit este Legea Transparenței și Reflexiei, care spune în esență, că cel pe care-l ai în față este egalul tău și tot ce admiri, sau judeci la acea persoană, de fapt ai și tu în tine.
Așa că, în loc de „Scuze!” sau „Nu vreau să vă deranjez!”, cum să echilibrezi lucrul ăsta?
În mintea ta, fă exercițiul schimbului echitabil și vezi ce oferi tu celuilalt, ce are cealaltă persoană de câștigat adică, prin faptul că tu-i pui o întrebare. Ce beneficii are persoana pe care “o deranjezi”? Ce beneficii are persoana respectivă că tu-i pui o întrebare, că-i adresezi o cerere? Ce are ea de câștigat? Până vezi că are în mod egal beneficii cu dezavantajele faptului că “ai fi deranjat-o”.
Și vezi ce primește el, ce-i oferi tu în această interacțiune. Efectiv când tu-i ceri ceva, tu ce-i oferi? Îi oferi atenția ta 100%, aprecierea ta, recunoștința ta, până vezi că ceea ce i-ai solicitat tu ca efort și ceea ce primește de la tine se compensează, sunt în egală măsură; e ca o balanță perfect înclinată.
Al doilea pas, pe care te rog să-l faci atunci când îți vine să spui „Scuze!” sau „Nu vreau să vă deranjez!”, este să spui clar ce vrei să obții direct și cu încredere, pentru că ești copil al lui Dumnezeu, cum și celălalt este copil al lui Dumnezeu.
Și noi, în evoluția noastră, creștem împreună prin serviciul pe care îl oferim unii altora, prin felul în care ne susținem unii pe alții.
Este cea mai faină modalitate de creștere posibilă.
Ca atare, tu ca și copil al lui Dumnezeu, meriți să spui ce vrei și să creezi spațiu pentru celălalt să-și manifeste misiunea, oferindu-ți ție ceea ce este pe calea lui să ofere.
Și uite, în felul acesta are loc un schimb echitabil: că tu ai șanse mult mai mari să primești pentru că ceri și oferi spațiu pentru celălalt să-și împlinească misiunea.
