Skip to content Skip to footer

Rănile nevindecate îți limitează potențialul

În Spark-ul acesta voi vorbi despre siguranță și despre cum nevoia de siguranță îți creează un spațiu plin de limitări. 

Aș vrea să pornim de la lipsa de siguranță și percepția de lipsă de siguranță și de unde vine ea. 

Că n-ai avea nevoie de siguranță dacă ai percepe că o ai deja. Ai nevoie de siguranță doar atunci când percepi că ea îți lipsește, iar percepția aceasta de “îmi lipsește siguranța” sau “nu am siguranță” vine din răni nerezolvate din trecut. 

Adică undeva în trecut a experimentat mai multă durere decât plăcere și în mintea ta ai învățat că nu mai vrei să mergi niciodată în locul ăla, pentru că doare. Ai suferit și vrei să fii protejată. 

Vrei să te protejezi în primul rând pe tine de acel tip de suferință și pe urmă vrei să fii protejată și de alții, de acel tip de suferință. 

Și ceri siguranță din afară, ceri siguranță din relație și poate pare uneori că vrei să obții controlul: “Sună-mă, ce faci?”, “La ce oră vii? Cu cine ești?”, “Nu mai vorbi cu persoana X sau Y”, “Nu angaja persoana X, da afară persoana Y” și așa mai departe. Deci ceri siguranță din afară. 

Ceri ca celălalt să își modifice comportamentul raportat la nevoia ta de siguranță, care e dată în fapt de o interacțiune cu o persoană care s-ar putea să nu mai existe în prezentul tău. Deci cândva, în trecut, te-a durut ceva și pentru că nu ți-ai rezolvat rana respectivă, limitezi acțiunile cuiva din spațiul tău, limitezi acțiunile partenerului tău de viață sau a soțului tău, limitezi acțiunile copilului tău pentru ca tu să te simți în siguranță, pentru că tu nu ți-ai rezolvat rana. 

Mai mult, ceri siguranță din afară și în job sau în business, în relații cu clienții, cu angajații.

Această percepție, de lipsă de siguranță, este ca un fractal, se va răspândi în toate ariile vieții tale. 

Vei avea un anume tip de colaborări cu un anume tip de oameni care poate nu îndrăznesc să facă mai mult, pentru că i-ai ales în așa fel încât nu cumva să facă mai mult ca să nu te rănească. 

Vei avea un anumit tipar de client, care sunt cuminți, sunt la locul lor, nu cumva să viseze mai mult, să ceară mai mult, să fie outstanding, excepțional într-un fel, pentru că s-ar putea să te rănească sau să plece și să te rănească. 

Și uite așa îți limitezi practic potențialul prin faptul că ai nevoie de această siguranță. Și toate din jur, pentru că e un fractal, le vei seta în așa fel încât să nu mai poți să fii rănit așa cum ai fost odată, în trecut. 

Și vreau să-ți spun câteva lucruri foarte importante. Și te rog din suflet ia-ți creion și hârtie și notează lucrurile astea. Lasă-le la vedere, să le lași să intre în mintea și în inima ta. 

Niciun aranjament din afară nu va compensa rănile tale nevindecate. 

Orice ai vrea să faci în afară, nu o să vindece rănile pe care le ai din trecut, pentru că rana rămâne. Aranjamentul din afară, poate ipotetic deși nu-i așa, te protejează de o rană viitoare, dar cu cât fugi mai mult de rana respectivă, cu atât mai mult ți-o aduci în cale. E Legea Escalării Eristice despre care am mai vorbit în alte materiale. 

Al doilea lucru pe care te rog frumos notezi este că: nimeni nu poate să-ți dea siguranță din afară. Tu singura ești cea care poți să-ți dai siguranță din interior. Deci nimeni, din afară, nu poate să-ți dea siguranța pe care tu însăți nu ți-o dai din interior.

Atâta vreme cât ai rana respectivă, oricât ar încerca mintea ta să-i roage pe ceilalți să te protejeze sau să facă aranjamentele ca să te protejeze, în fapt, acea protecție pe care aparent o primești din afară nu va compensa pentru rănile tale din trecut, nu le va vindeca. 

Al treilea lucru pe care te invit să îl notezi este: nimeni nu poate să-ți dea mai multă siguranță decât îți dai tu însăți sau decât îți dai tu însuți. 

Deși nimeni nu poate să-ți dea mai multă siguranță decât îți dai tu, tot, tot ce construiești în jurul tău în ideea de siguranță este o iluzie și iluzia respectivă, la un moment dat va fi distrusă, va fi spulberată, te vei trezi la realitate și vei da față în față cu aceeași durere pe care nu o ai rezolvat-o din trecut, cu scopul de a învăța lecția iubirii și din acea experiență. 

Și al patrulea lucru e că: nimeni nu este dator să plătească pentru rănile tale din trecut. Este responsabilitatea ta să le vindeci și a nimănui altcuiva. Și asta este extrem de important. 

Tu ești singura persoană din lumea asta care poate să-și vindece rănile. Nimeni din afară, cu orice aranjament ai încerca, prin care ceri siguranță celor din jur, nu va fi capabil să vindece rănile. Este treaba ta și responsabilitatea ta să-ți vindeci rănile respective. 

Și aici am să-ți spun o poveste pe care am mai spus-o și pe care am citit-o undeva. E o poveste foarte faină și foarte relevantă legat de rănile pe care le avem.

Imaginează-ți că ai o durere generată de un ghimpe pe care îl ai înfipt în brațul tău. Și nu doar atât. Ghimpele acesta este înfipt aproape de un nerv pe care îl ai și de câte ori îl atingi sau îl atinge cineva, te doare extraordinar de tare.

Și acest ghimpe este un simbol pentru o durere pe care ai experimentat-o în trecut și pe care n-ai vindecat-o. Ea a rămas ca informație în mintea ta, în subconștientul tău și în corpul tău fizic, precum un ghimpe, pe care, dacă vine o situație în viața reală, care seamănă cu durerea pe care ai experimentat-o în trecut, vei căuta să eviți acea durere, protejându-ți ghimpele, practic. 

Și atunci, practic, viața ta arată în felul următor: că îți protejezi ghimpele.

Creezi dispozitive prin care să-ți protejezi ghimpele. Nu dormi liberă sau liber, așa cum vrei, ci dormi într-o anumită poziție, ca nu cumva brațul tău să atingă patul sau să-ți atingă partenerul de viață sau soțul/soția. 

De asemenea, îți protejezi ghimpele atunci când sar copiii în pat sau când ai orice interacțiune în casă cu ei. Vei face tot ce ține de tine și îți dai seama că comportamentul tău nu va mai fi natural. Va fi un comportament limitat în care vei face acțiunile în așa fel încât să-ți protejezi ghimpele respectiv. 

Atunci când mergi în situații sociale, vei spune povestea vieții tale că ai fost rănită, ai ghimpele acela înfipt în tine și că din cauza asta nu poți să faci anumite lucruri, nu poți merge în anumite contexte, ai anumite fobii sau frici, poți sau nu poți să interacționezi cu un anumit tip de persoană și așa mai departe. 

Și de multe ori folosești această rană sau această durere, inclusiv să te lauzi că uite cât ai încercat, uite cât ai suferit și uite cât ai încercat să vindeci rana respectivă, dar în fapt ai ales să trăiești cu rana respectivă. “Uite ce ghimpe mare am în braț!” 

Și le ceri altora, după ce ți-ai făcut tot sistemul tău în așa fel încât să te protejezi, le ceri altora să îți protejeze ghimpele.

Îi spui soțului tău sau soției tale să nu mai doarmă pe partea aia, să doarmă în celălalt pat sau în alt dormitor, să nu te atingă, să nu te îmbrățișeze, să nu facă anumite comportamente. Și nu numai că-ți limitezi ție libertatea, îi limitezi libertatea și lui. Le spui copiilor să nu-ți sară în brațe. Le spui copiilor să nu vină seara târziu. Le spui copiilor să facă diverse lucruri ca să te protejeze pe tine de rănile emoționale pe care le-ai avut. 

În business, poate nu explicit, dar spui că nu lucrezi cu X tip de angajat. Nu iau Y tip de angajat pentru că știu că o să plece și nu vreau să mă rănească, cum ai mai fost rănită sau rănit în copilărie. Nu lucrez cu X tip de client, că știu eu cum sunt ei, că vor să mă păcălească și nu mai vreau să fiu rănit sau rănită, așa cum am fost rănit în copilărie.

Și practic acționezi în relație cu ceilalți pe bază de teamă și acționezi în relație cu tine pe bază de teamă. Teama să nu fii rănit sau rănită așa cum ai mai fost rănită. Și practic te protejezi prin orice fel de mijloace și-ți limitezi propria ta libertate, ca să nu mai fii rănită, cum ai fost în trecut. 

Deși e o experiență care este foarte veche, nu are nimic de-a face cu realitatea, atâta vreme cât nu ai echilibrat-o, ea există ca o durere potențială și e ca un ghimpe pe care nu l-ai scos.

 Și încet încet, observi că din dorința de a te proteja, ți-ai construit de fapt o colivie, din nevoia de siguranță. Și fiecare din zăbrelele coliviei este de fapt o limitare pe care tu ți-ai pus-o ție de: nu mai fac asta pentru că am fost rănită; nu mai vorbesc cu oameni din aceștia pentru că am fost rănită de acest tip de om; știu eu cum sunt ăia, nu vorbesc cu ei, nu fac business cu ei pentru că am fost rănită sau rănit de un asemenea om. 

Și uite așa îți construiești convingeri care de fapt sunt zăbrelele coliviei în care tu singură te-ai băgat și ai construit-o în jurul tău. Și e o colivie care pare o colivie de aur pentru că ai creat tot ce a ținut de tine, să rămâi în siguranță și să nu mai fii rănită, să nu se apropie cineva atât de tare de tine încât să-ți poată atinge ghimpele și să te poată răni. 

Și toți cei pe care i-ai rugat să te protejeze pentru că tu ai suferit, de fapt și ei creează barele acestei colivii. 

Când tu ai cerut partenerului tău de viață să facă sau să nu facă ceva sau să se poarte într-un fel cu tine, pentru că tu nu ți-ai vindecat o rană din trecut, contribuie la limitarea ta ca persoană. 

Și astfel uiți cine ești, uiți cine te-ai născut să fii, uiți potențialul incredibil pe care tu îl ai în tine, și alegi să crezi o poveste veche care ți s-a întâmplat, căreia i-ai dat putere prin toate mecanismele de protecție prin care te-ai putut lupta cu acea durere. 

Tu ai dat putere acelei povești prin faptul că ai vrut să te protejezi de ea. 

Ai adus-o în prezent și prin fiecare acțiune prin care ai vrut să te protejezi de o durere trecută, de fapt, ți-ai construit încă o zăbrea în colivia ta. 

Nu poți să crești decât cât te lasă rana. Nu poți să crești dincolo de ea. Nu poți să crești până nu o vindeci și nu o rezolvi.

Iar acum ai o alegere de făcut. Mai vrei să-ți spui povestea că ai fost rănită și să rămâi în continuare în colivie și să acționezi poate cu o mică parte din potențialul tău? 

Sau e momentul să-ți schimbi povestea, să-ți vindeci rana și să te eliberezi din colivie ca să poți să îmbrățișezi ceea ce ai fost dintotdeauna. 

Și dacă un pic a rezonat mesajul meu cu tine, atunci te invit să dai un click pe linkul acesta și să te înscrii la o ședință de consultanță gratuită cu unul dintre colegii mei care îți va vorbi despre programul Putere pe Tocuri- în care exact asta facem – distrugem coliviile pe care noi înșine le-am construit din dorința de a ne proteja de rănile din trecut.

2 Comments

  • Carmen Croitoru
    Posted 31 octombrie 2023 at 23:36

    Monica, îți mulțumesc cu recunoștință!!

    Te-am descoperit la recomandarea surorii mele acum o lună și ceva. Eu i-am transmis un link despre un terapeut și ea mi-a răspuns cu un link – un material de-al tău Friday Spark.
    Recunosc că era weekend și am devorat 8-10 înregistrări. Era atâta adevăr și logică în ce spuneai și mă regăseam din ce în ce mai tare în situațiile prezentate.
    Incă ascult și lucrul fain este că am început să notez chestii ca să le și aplic.
    Uite, de exemplu, dimineață mi-ai venit în gând și suflet fără să te chem intenționat.
    Stăteam de dimineată cu fața spre lumină și mă străduiam să îmi liniștesc valul de gânduri care îmi tropăia. Și am început să analizez ce simt, să fiu atentă la ce îmi spune corpul meu. În afară de senzația plăcută sub mângâierea soarelui și un fel de joc de umbre luminoase ca niște năluci nedefinite pe care le vedeam în spatele ploapelor închise, am realizat că undeva, în capul pieptului și mai jos chiar simt o mare greutate. Și m-am străduit să îmbrac această greutate în culori frumoase – am ales cu mintea întâi alb, apoi albastru. Nu am reușit să dau culoare și atunci mi-am imaginat că efectiv sparg această greutate așa cum spargi ceva foarte tare. Preț de câteva zeci de secunde am vizualizat că acea greutate este ca un elefant mare dintr-un material dur ( piatră, ceramică..) pe care eu am să îl sparg în bucăți foarte mici cu un ciocănel și apoi, din toate bucățile acelea voi face un superb mozaic pe care voi călca într-un nou început.
    Și acum realizez că nu am reușit să dau culoarea albastră formei de lumină cu care am vrut să îmbrac durerea din mine în schimb am vizualizat atât de frumos cromatic mozaicul pe care l-am făcut mental. Și elefantul pe care îl spărgeam era colorat și nu am simțit că fac asta cu răutate și că nu este un gest de distrugere ci un gest de reparare. Era metoda prin care îmi asiguram materialul pentru mozaicul superb.

    Nu stiu dacă am fost destul de coerentă. Am ținut să îți scriu aceste lucruri și să îți mulțumesc pentru ce am ascultat și ce urmează să învăț de la programul tău.

    Am intrat pe site și am văzut că ai programe structurate frumos. Dar cu ce să înceapă un om care ajuns la vârsta maturității are o valiză mare și grea pe care o târăște după el??
    Și mi-ar fi fost de folos și niște repere materiale ca să îmi pot planifica niște resurse ( datorită ție am realizat că nu am definită valoarea banilor și am de lucru și aici).

    Îți mulțumesc și te îmbrățișez cu lumină!!
    Carmen Mirela Croitoru

    • Post Author
      Monica Ion
      Posted 3 noiembrie 2023 at 18:07

      Carmen draga mea, iti multumesc frumos pentru mesaj si pentru apreciere. Te rog lasa-mi numarul tau de telefon in privat pe Facebook sau pe Instagram, si te va contacta colega mea Florentina, care te va insoti sa gasesti cea mai buna alternativa pentru tine, raportat la provocarile sau obiectivele tale.

Leave a comment

error: Content is protected !!