Skip to content Skip to footer

Cele 9 cărți cu cea mai înaltă vibrație spirituală 

Cele 9 cărți cu cea mai înaltă vibrație spirituală monica ion

Cele 9 cărți cu cea mai înaltă vibrație spirituală 

pe care le-am citit sau ascultat

Ascultând acum colecția de cărți a lui Neville Goddard, am avut două evenimente care m-au determinat să fac această listă de cărți.

Iată cele două evenimente:

1. Ascultând “At your command”, am gândit că aceasta este una dintre acele cărți care se apropie cel mai mult de adevărul pe care în primul rand sufletul meu îl simte, iar mai apoi mintea îl are confirmat prin experiențele spirituale prin care am trecut, în special în ultimii 2 ani. Și mai mult, am gândit că probabil aceasta este cartea cu cea mai înaltă frecvență spirituală din cele citite de mine de-a lungul timpului. Apoi, discutând cu Ștefan despre carte, a devenit curios și a început să asculte și el. Nu a trecut mult, până ca el sa spună explicit “cartea aceasta are o vibrație foarte înaltă”

2. Al doilea eveniment care m-a determinat să fac această listă a fost o dimineață încărcată și mental și emoțional, în care, după ce mi-am terminat treaba, am plecat în oraș. Iar pe mașină am ascultat din nou una din carțile lui Neville Goddard. Pe drum, trecând printre pinii și smochinii de pe insulă și pe lângă casele în stil mediteranean, privind natura, am realizat dintr-o dată ca sunt într-o stare profundă de conectare cu Universul. Am avut binecuvântarea să primesc informații într-o lumină nouă, să fac conexiuni pe care nu le-am mai realizat și să îmi vină idei creative legat de munca mea. Atunci am primit și informația pentru meditația pe care urmează să o fac pentru membri comunității “Întoarcerea la origini”. A fost un moment de iluminare și inspirație. 

După această experiență înălțătoare, am revizuit lista cărților citite în ultimii 2 ani și am căutat acele cărți care m-au dus în spațiul acela de conectare, de înțelegere, de închinare față de măreția Universului în care trăim. 

Aceste cărți sunt acelea care m-au susținut să mă conectez cu ceva mai mare, să am o înțelegere mai profundă a misiunii ca om într-un spațiu spiritual, să văd cu claritate conectarea dintre minte, suflet și Dumnezeu. M-au transformat iremediabil și au atins corzi din inima mea, când am știut cu claritate că am acces la un adevăr mai mare decât putea mintea mea rațională să îl cuprindă. Am știut cu inima.

Lista aceasta este exclusiv stabilită după percepția mea, după capacitatea cărții de a trezi ceva înălțător în mine și de mă propulsa spre un contact direct cu mine și cu Dumnezeu. 

Da, desigur, este o percepție subiectivă și ai putea să argumentezi că sunt multe cărți mai profunde. Și cel mai probabil ai dreptate. Te rog însă, să privești lista cu inima, nu cu mintea, să o privești prin ochii spiritului tău care vrea să iasă din iluzie și nu prin prisma programărilor de orice natura prin care ei fost format, să o privești cu dorința de descoperire și curiozitate și nu cu judecată. Oare poți?

Iată lista:

1. Neville Goddard – “At your command”

Neville explică conectarea dintre om, conștiință, Dumnezeul Tată și Isus, într-un mod care dă foarte multă putere și încredere în ceea ce suntem capabili ca oameni. 

El face referire la citate din Biblie pentru a-și susține perspectiva, face legături interesante între psihologie și religie, arătând cum putem să vedem mult dincolo de simboluri și povești, căutând sensul profund al devenirii omului. 

2. Paramahansa Yogananda – “Autobiografia unui yoghin”

Cartea aceasta m-a dus în spațiul posibilităților și mi-a amintit la nivel profund că trăim o viață magică. Yogananda descrie cum și-a găsit misiunea și cum a fost ghidat de mari maeștri pe calea lui.

3. Ervin Laszlo – “Inteligența cosmosului”

Ervin, pe care am avut plăcerea să îl intervievez și pentru întâlnirile de comunitate, are o viziune asupra lumii în care vede cu claritate interconectarea dintre tot ce exista-n lumea aceasta. Vede Pământul ca un organism viu, din care facem parte și noi ca omenire. Vede și întregul Univers ca pe o inteligență în manifestare și formare continuă.

4. Amit Goswami – “The quantum doctor”

Amit a fost descoperirea anului, iar cartea aceasta, care nu a fost prima citita, face legatura dintre spiritualitate și vindecare cu atâta claritate și cu multiple argumente științifice. Merită citită și recitită.

5. Eckhart Tolle “Puterea prezentului”

Cred că este una dintre cărțile care merită citite și recitite. Dar mai mult de atât, să practici a fi în prezent și să nu te lași prins de poveștile ego-ului și să dizolvi “corpul de durere”, au fost cele mai importante lecții ale mele, din aceasta carte.

6. Uell S. Andersen – “The magic in your mind”

Andersen face parte din categoria autorilor, precum și Maxwell Malz, care aduce în ochii cunoașterii metode specifice prin care poți să îți transformi realitatea folosind puterea minții. 

7. David R. Hawkins – “Letting go”

Cartea scoate în evidență puterea pe care ți-o dă capacitatea să lași în urmă judecățile. Explică clar și în detaliu ce înseamnă emoțiile și cum ele te țin captiv în povești pe care ți le spui. 

8. Michael A. Singer – “The surrender experiment” 

Cartea descrie experiența personală a lui Michael începând cu decizia lui de a se lăsa ghidat de viață și a trece cu eleganță prin fiecare provocare și binecuvântare. Cartea m-a învățat să ascult și să observ semnele prin care viața vorbește cu mine.

9. Jay Shetty “8 rules of love”

Jay face o incursiune în tema iubirii, îmbinând o abordare realistă, adecvată stilului de viață din prezent cu educația spirituală la care a fost expus. Cartea dă speranță și claritate pentru orice persoană care este într-o relație de cuplu sau care își caută pereche, și te invită să iubești totul în lumea aceasta, ca fiind de fapt parte din tine.

Lasă-mi te rog un DA în comentarii dacă te-a atins profund vreuna dintre cărțile de mai sus.

Cu iubire,

Monica

5 Comments

  • Roxana Rotaru
    Posted 18 septembrie 2023 at 15:21

    Din cele 9 cărți am citit-o doar pe „Letting go”, care m-a super atins și într-adevăr este de recitit.♥️ Le adaug la listuță și pe restul pe care le-ai menționat. Mulțumesc. 💚
    Acum eu am inceput „The presence process” – Michael Brown, al cărei subiect este starea de prezență, în prezent.
    „Gratitude is the one single marker that we can depend on as an indicator of how present we are in our life experience.”

  • Elena
    Posted 18 septembrie 2023 at 16:03

    Da. Chiar mi- am selectat din lista 5 cărți pe care le voi citi. Mulțumesc.

  • Bia
    Posted 18 septembrie 2023 at 21:03

    Da! Ce faina lista! Mulțumesc pentru impartasire!

  • Bianca Sinatovici
    Posted 19 septembrie 2023 at 16:22

    Va multumesc! V-am ascultat la Fain& Simplu! Aveti o voce speciala! Mi-a placut mult! Sa fiti sanatoasa!

  • Gabriela Miu-Rinja
    Posted 4 mai 2024 at 15:47

    Multumesc Monica. Am citit Puterea Prezentului , Letting go si Opere Complete a lui Neville, care contine si At your command!
    Intr-adevar te ajuta sa te conectezi cu sinele superior si cu Divinitatea. Totul devine atat de inaltator iar spatiul care se creaza, este doar iubire si prezenta. Multumesc mult. Ma inspiri zilnic!

Leave a comment

error: Content is protected !!