3 minciuni care îți distrug viața

Hey, te salut!

Bine ai venit la acest Spark în care vom vorbi despre trei minciuni sau scuze care îți distrug viața, și vom vorbi despre care sunt tiparele pe care le creezi cu asemenea minciuni.

Vom vorbi despre puterea de materializare a cuvântului și a gândului, și îți voi arăta care sunt acele trei lucruri pe care poți să le faci ca să poți să-ți recalibrezi mintea în așa fel încât să nu mai cazi în capcana acestor trei minciuni sau trei amăgiri de sine.

În primul rând, dacă mă știi deja puțin până acum, știi că atunci când vorbesc despre minciuni, sau despre orice lucru care se întâmplă, nu am o încărcătură emoțională negativă – în sensul în care nu judec lucrurile, nu judec oamenii care mint. 

Știu, la nivelul la care funcționează creierul uman, că în momentul în care o minte umană percepe că are mai multe beneficii în a minți decât în a spune adevărul va alege această cale. Așa că nu am judecată față de minciună, ci mai degrabă înțeleg care este modalitatea în care ea se formează în existența unui om.

Dar ce cred că impactează cu adevărat viața unei persoane este atunci când se minte pe ea însăși. Atunci când își spune ei lucruri care nu sunt adevărate, prin care își creează o realitate care mai apoi tot pe acea persoană o va durea. Adică îți creezi o realitate, care tot pe tine te va durea.

Și hai să vorbim despre cele 3 minciuni pe care ți le spui și care îți impactează în mod major, grav, ireversibil, realitatea.

Prima minciună sau prima distorsiune pe care ți-o spui este că „nu am bani, nu îmi permit”. Și cu siguranță au fost momente în care ai folosit această scuză în relație cu altcineva, sau ți-ai spus ție această poveste că „nu am bani, nu îmi permit” un lucru.

Poate te uitai la un inel scump dintr-o vitrină. Poate îți doreai un ceas pe care să-l cumperi, și răspunsul pe care tu ți-l dădeai era de „nu îmi permit, nu am bani” pentru acest lucru. 

Poate e vorba de investiția într-un curs sau într-un program și spui ”nu am bani, nu îmi permit”, și ai spus altcuiva acest lucru. 

Sau poate pur și simplu ai vorbit cu un agent de asigurări căruia i-ai spus această scuză că „nu am bani, nu îmi permit” să fac acest lucru. 

Dă-mi voie să spun ce face acest lucru în mintea ta, atunci când tu spui că nu ai bani și că nu îți permiți?

În momentul în care spui că nu ai bani și nu îți permiți, tu asta crezi și asta creezi în realitatea ta. 

Modalitatea în care tu te poziționezi în relație cu Universul, cu cealaltă persoană sau cu tine însuți, este o relaționare din rolul de victimă – „Nu am bani, nu pot”. E din neputință. Și transmiți Universului că nu ai putere să oferi ceva suficient de valoros în lumea asta, ca să fie recompensat și răsplătit cu bani prin care tu să obții acele lucruri pe care ți le dorești.

De asemenea, în momentul în care spui că „nu am bani, nu îmi permit”, transmiți în mod inevitabil că nu meriți acel produs sau serviciu care cu adevărat te poate susține să-ți rezolvi o anumită problemă. 

Tu transmiți Universului, când spui „nu am bani, nu îmi permit” că nu meriți în fapt acel lucru, și că alte lucruri merită resursele tale. Poate ceva pentru copiii tăi, pentru soțul sau pentru soția ta, pentru compania ta și așa mai departe. Dar nu tu.

Dă-mi voie să-ți spun ce se întâmplă în relație cu banii.

Eu văd banii ca o resursă aproape infinită la care noi putem avea acces. 

Dacă te gândești la circuitul banilor, e ca o găleată din care mulți oameni iau și mulți oameni pun înapoi în găleata respectivă bani. Iar această găleată este efectiv fără fund, pentru că cei care iau îi pun înapoi în diverse forme, și poți să iei în funcție de valoarea pe care o aduci în viața celorlalți, mai mult sau mai puțin, din această găleată infinită de bani, din această resursă aproape infinită de bani.

În momentul în care spui că nu am bani, am să te invit să reformulezi în mintea ta altfel: „Nu îmi pasă, de fapt, suficient de mult de problemele celorlalți încât să vreau să le rezolv; și nu îmi pasă suficient de mult de mine încât să cer bani pentru că am rezolvat acea problemă”. Și această afirmație este mult mai aproape de adevăr decât dacă spui pur și simplu „nu am bani, nu îmi permit”. 

Mai mult, dacă spui „nu am bani, nu îmi permit”, transmiți de fapt în Univers, în afară, exact acest lucru: adică că nu ai. Te concentrezi pe lipsă, te concentrezi nu pe soluție, ci pe problemă, și îți antrenezi mintea să vadă problema, să vadă lipsurile, și pe ce concentrezi mintea, acel lucru îl hrănești cu energie și acel lucru va crește.

Deci, în momentul în care spui „nu am bani, nu îmi permit”, tu de fapt contribui la creșterea percepției de neputință, de lipsă de materializare. Și asta transmiți în Univers, asta alimentezi cu energie, ca atare vei crea din ce în ce mai mult acest lucru în realitatea ta. 

În esență, atunci când spui „nu am bani sau nu îmi permit”, transmiți de fapt că nu meriți. Și începi să vezi de fapt lucrurile pe care nu ți le permiți, lucrurile care sunt în afara spațiului tău, și mintea ta va merge din ce în ce mai mult pe percepția de lipsă din care este foarte greu să creezi prosperitatea.

Te rog, crede-mă, să te concentrezi pe lipsă și să vrei să-ți acoperi nevoile te duce nu mai departe decât la nivelul de supraviețuire. 

Însă, dacă începi să te concentrezi pe ce ai și în loc să spui „nu îmi permit”, să spui cum îți permiți, și să găsești soluții de tipul cum pot să am acest lucru care e important pentru mine pentru că îl merit, viața ta va începe să arate altfel. Idei îți vor veni despre cum poți să obții acele beneficii financiare pe care le vrei ca tu să primești lucrurile pe care cu adevărat le meriți.

Și atunci, o altă perspectivă în ceea ce privește minciuna aceasta de „nu am bani, nu îmi permit”, este cea legată de ce fel de emoție sau ce vrei să eviți prin faptul că îți spui „nu am bani, nu merit”. Și o să-ți dau câteva exemple.

Dar, mai întâi, am să precizez încă o dată: ce vrei să eviți prin acest tip de afirmație și de acest acest tip de trăiri, când spui că nu am bani, nu merit? De ce fel de emoție vrei să te ferești în momentul în care spui „Nu am bani”? Și-am să îți dau doar câteva exemple.

Știi, clientele care, de exemplu, spun că nu au bani pentru programul prin care rezolvăm traumele, pentru programul Putere pe Tocuri, de fapt nu este că nu au bani, ci de fapt este despre faptul că vreau să evit să mă duc în locul acela în care mă doare. Și decât să mă duc odată în locul acela în care mă doare foarte tare, o să spun că nu am bani ca să evit acea durere, ca să trăiesc de fapt toată viața cu o durere mai mică care, cumulată în timp, ajunge la mult mai mult de atât. 

Și-atunci unul din motivele pentru care doamnele care se întâlnesc cu oportunitatea de a lucra pe traumele lor spun că nu au bani, este că de fapt vor să evite acea durere pe care pot să o rezolve.

Dar mai e ceva. Atunci când spui că nu ai bani, rămâi în rolul de victimă. Iar dacă ai spune „da, am bani, găsesc banii respectivi și mă duc să rezolv traumele respective”, îți asumi responsabilitatea pentru viața ta și nu mai poți să joci rolul de victimă.

Deci, în momentul în care spui „nu am bani”, îți asumi rolul de victimă. 

În momentul în care te gândești cum poți să faci rost de bani pentru oricare din lucrurile care contează cu adevărat pentru tine, e primul pas prin care poți să-ți transformi cu adevărat destinul.

Și dă-mi voie să-ți spun ceva. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, îți permiți. 

Și am să dau un exemplu extrem de dur, și l-am mai povestit. În liceu, înainte de clasa a XII a, a venit către mine un tânăr domn, care era student pe atunci, și mi-a propus extraordinara oportunitate să intru într-un sistem multi-level marketing. 

Și am spus ca și scuză în momentul acela, pentru că nu voiam să fac ceea ce propunea el, i-am spus „Știi, eu sunt în liceu, eu învăț, eu nu am bani”. 

Și el mi-a răspuns în felul acesta: „Dacă ar fi să faci rost de această sumă – de 1200 de euro cât era ca să intri în sistemul de multi-level marketing – pentru o situație de viață, de viață și de moarte pentru vreunul dintre părinții tăi, ai putea să faci rost de această sumă de bani?” 

Iar răspunsul meu a fost inevitabil „Da, clar că aș putea să fac rost de această sumă de bani!”

Deci nu este o chestiune de „nu pot sau nu am bani”. Este o chestiune de ce este cu adevărat prioritar și ce este cu adevărat important.

Și da, în momentul acela sistemul multi-level marketing nu rezona sub nicio formă cu mine. Nu voiam să-mi aloc energie într-un lucru în care nu credeam, pentru că cineva încerca să mă convingă să îl fac. 

Deci, practic, atunci când ceva contează cu adevărat vei găsi resursele și-ți vei permite lucrul respectiv. Și nu doar atât. Dacă îți dorești cu adevărat acel lucru pe care îl vrei și îți spui că îți permiți și cauți să găsești resurse ca să poți să rezolvi problema respectivă, vei vedea că și Universul lucrează împreună cu tine, exact așa cum se întâmplă în Alchimistul lui Paulo Coelho – atunci când ești pe calea ta și când vrei cu adevărat ceva, tot universul complotează ca tu să poți să obții lucrul respectiv.

Așa că, te rog frumos, de acum încolo nu mai spune niciodată „nu am bani, nu îmi permit”. Ci puneți întrebarea, pur și simplu: „Care sunt resursele pe care încă nu le-am valorificat, pe care pot să le folosesc ca să obțin acest lucru pe care mi-l doresc?” Sau poți să spui, pur și simplu, „Știi, nu e momentul pentru mine să cresc acum, să mă dezvolt acum, nu este o prioritate pentru mine”, oricare ar fi motivul real. Dar nu spune nu am bani, pentru că vei contribui la creșterea și dezvoltarea lipsei de prosperitate în loc de creșterea prosperității în viața ta.

A doua minciunică pe care și-o spune creierul sau pe care poate ai spus-o – ei, poate nu tu, poate altcineva, altora – a fost că „nu am timp”. Și lasă-mă să aduc câteva clarificări aici.

Poate deja știi că în realitatea pe care o trăim noi, din perspectivă cuantică și din tot ce am învățat despre Univers, că timpul este o iluzie. 

Tu știi, uneori, că timpul trece foarte repede și aceleași minute, 60 de minute, ai senzația că au trecut într-o clipă și aceleași 60 de minute, dacă faci ceva ce îți displace complet și nu e în valorile tale, ai senzația că trec 3 ore, 5 ore și nu mai scapi din acel chin.

Timpul este o iluzie, iar liniaritatea timpului este una dintre cele mai mari capcane în care putem să cădem, pentru că admit cauzalitatea succesivă, adică admit faptul că mai întâi este un efect, iar mai apoi, în spațiu și timp, apare cauza.

În momentul în care spui că nu ai timp, ce se întâmplă în mintea ta este că intri într-o percepție de lipsă și de obicei spui că nu ai timp pentru lucruri care crezi că ar trebui să fie importante pentru tine, dar în fapt nu sunt importante pentru tine și ai preluat acele valori de la altcineva.

Când spui că nu ai timp, de fapt este o scuză ca să nu onorezi acele lucruri pe care ți le cer ceilalți, ca să poți să faci lucrurile care crezi tu că trebuie să le faci. 

În momentul în care spui că nu ai timp, este o modalitate prin care din nou te concentrezi pe lipsă. Și vezi că o resursă care este aparent limitată, vezi că o nu o ai.

Cei care se concentrează foarte mult și au percepția de lipsă de timp, de cele mai multe ori ajung să aibă fie boli autoimune, fie au de-a face direct cu tiroidita Hashimoto. Și este specifică graba asta, și percepția de lipsă de timp, bolilor de tiroidă. Și sunt însoțite de o percepție de alergare, de „nu-mi ajunge timpul”, de „nu reușesc să trag de această resursă de timp ca să fac toate lucrurile pe care trebuie să le fac”. Și când spui trebuie să le fac este vorba de fapt de a prelua valori ale altora.

Când spui că nu ai timp, realitatea de fapt este, și mai bine să o spui drept, că nu este prioritar acest lucru, sau că nu îți pasă, sau că nu vrei să faci acel lucru. 

Decât să cultivi lipsa de timp și să mergi înspre o percepție din aceasta de lipsă, de nu am, de nu-i suficient și de nu sunt suficient sau suficientă, decât să mergi în zona asta, mai bine pur și simplu devino clar în ceea ce înseamnă prioritățile tale și prioritizează-le în așa fel încât tu să fii prima persoană care primește resursa de timp.

Când spui că nu ai timp, este pentru că aloci timpul mai întâi către cei din afară, în loc să-l aloci către tine, către creșterea ta, către dezvoltarea ta, către ce e important pentru tine.

Spui că nu ai timp când cauți să răspunzi așteptărilor părinților, copiilor, partenerului de viață, șefului, clienților și așa mai departe. Și ai senzația că toată ziua ai alergat pentru că ai avut percepția că nu îți ajunge timpul pentru toate lucrurile pe care le ai de făcut, și nu doar atât, la sfârșit de zi respiri cu limba scoasă. Te întrebi ce soare ai făcut atâtea ore în ziua respectivă, că nu ai făcut lucrurile care au fost cu adevărat importante pentru tine.

Ce ți-am descris eu este profilul omului care are probleme cu tiroida sau profilul care creează problemele cu tiroida. 

Și nu doar atât. După ce spui că nu ai timp, și ai așteptarea de la tine să ai timp pentru toate lucrurile care sunt importante pentru ceilalți, iar pe urmă lucrurile pentru tine, vine și percepția de judecată de sine, de vină sau de rușine pentru că nu ai reușit să faci toate lucrurile care crezi că trebuia să le faci, și pentru că ai spus o minciunică, un neadevăr – că nu ai timp. Te simți vinovat sau vinovată că nu ai reușit să prioritizezi lucrurile acelea pentru care percepi că ar fi trebuit să ai timp.

Te simți vinovat, vinovată că nu ai timp pentru tine, că nu ai timp pentru copii, că nu ai timp pentru lucrurile care în sufletul tău le consideri importante, dar care faptic rămân pe plan secundar atunci când te ciocnești de problemele curente de zi cu zi.

Deci, ce creează în realitatea ta percepția de „nu am timp” este judecată de sine, este focus pe ceea ce lipsește în loc de focus pe ceea ce ai, creează alergare continuă, din care cele mai mari șanse sunt să ieși cu un burnout, pentru că altfel nu te oprești, sau cu altă boală, pentru că altfel tinzi să nu te oprești.

Așa că, te rog frumos, în loc să spui că nu ai timp să-ți pui întrebarea: „Cum pot să prioritizez lucrurile care contează cu adevărat? Cum pot să am timp și pentru x activitate și pentru Y? Cum pot să încep ziua cu acele lucruri care sunt cu adevărat importante?”

 Și mai lasă-mă să îți dau un secret, un sfat secret.

Știi, timpul este tot ăla, în percepția minții noastre. Indiferent că te grăbești sau nu te grăbești, nu face diferență decât în calitatea experienței tale umane. 

Ai o oră să faci o activitate. Dacă te grăbești să faci activitatea respectivă, în cel mai bun caz vei termina cu 5 minute mai repede. Dacă te grăbești să ajungi din punctul A în punctul B, în oraș, vei ajunge în cel mai bun caz cu 5 minute mai repede. Însă stresul pe care îl înduri prin faptul că te consumi, că nu ajungi la timp, că nu îți ajunge timpul, este extraordinar de mare și-ți înveți mintea prin acest stres și prin această afirmație în care spui că „nu am timp”, să trăiască de fapt în nivel de supraviețuire.

Iar secretul este următorul: abordează orice fel de activitate ca și cum ai avea tot timpul din lume, și vei avea surpriza că în fapt ai făcut aceeași activitate liniștit, concentrat, te-ai încadrat în timp, fără stres, fără să intre mintea într-o zonă de supraviețuire, iar calitatea experienței umane, în a face activitatea respectivă, este complet diferită.

Iar ceea ce transmiți Universului și ceea ce replici cu această abordare este că ai tot timpul din lume pentru lucrurile care chiar contează. Te concentrezi pe abundență și pe prosperitate în loc să te concentrezi pe lipsă. 

Iar la final, atunci când închei în a vorbi despre „nu am timp”, vreau să spun un lucru cu care vreau să rămâi: ai tot timpul din lume pentru lucrurile care contează cu adevărat.

A treia minciunică pe care ți-o spui, sau pe care și-o spune creierul uman este că „am alte priorități, alte lucruri sunt importante”, iar acest „alte” de cele mai multe ori sunt ceilalți. 

Acum soțul meu face o investiție în X proiect. Acum soția mea s-a înscris la un curs, Acum copiii mei merg într-o tabără. Acum trebuie să plătesc rata copiilor la școală pentru educația lor privată. Acum s-a spart cazanul din casa și mă costă o mulțime de bani să înlocuiesc aceste lucruri. 

Și ce transmiți de fapt prin acest lucru este că ceilalți sunt mai importanți, ca atare resursele care aduc prosperitatea și abundența în viața ta să meargă către ceilalți, nu către tine.

Dacă ai profilul acesta de a-i pune pe ceilalți pe primul loc și a te pune pe tine pe loc secundar, și dacă reușești să faci mulți bani, banii ți se vor scurge printre degete. Pentru că transmiți în Univers că ceilalți sunt mai demni să primească resursele decât să le primești tu.

Așa că resursele de timp, energie, bani, orice fel de resurse ți se vor scurge printre degete și se vor duce către ceilalți, cei pe care îi crezi mai importanți în mintea ta decât ești tu. 

Și prin acest lucru ce faci este să perpetuezi modelul de sacrificiu. Adică, dacă tu așa faci, și resursele tale de timp, energie și bani se duc, spre exemplu, mai degrabă către copiii tăi, îi vei învăța pe copiii tăi că acesta este modelul normal de existență – să te sacrifici pentru ceilalți – și pe tine o să te doară inima când o să vezi că al tău copil e luat de fraier de un partener de viață, de un angajator, chiar și de un client în timp, pentru că vezi că-i prioritizează pe ceilalți și se lasă călcat în anumite situații în picioare.

Și-ți spun asta din experiență, cu toată iubirea de care sunt capabilă. E doar o atenționare să fii atent ce povești îți spui. 

Atunci când prioritizezi altceva decât creșterea ta, în primul rând, siguranța ta, dezvoltarea ta, evoluția ta, de fapt transmiți Universului că aceste resurse importante – aurul, talanții din viața ta – trebuie să meargă de fapt către altcineva. Și, în loc, să le arăți un model de cum poți să te prioritizezi pe tine, cum poți să te pui pe primul loc, cum poți să ai echilibru în viața ta, și să ieși din paradigma asta „sau îi prioritizezi pe ceilalți sau mă prioritizez pe mine”. Ci să-ți asumi efectiv destinul măreț care ți-a fost dat și să investești în acel destin, atunci cu adevărat se va transforma realitatea din jurul tău. 

Familia ta se va schimba, firma ta se va schimba și energia din care faci un schimb echitabil cu ceilalți se va schimba în momentul în care nu îți mai pui minciunica că ai alte priorități, că trebuie să-i prioritizezi pe ceilalți.

Deci cele 3 minciunele despre care ți-am vorbit au fost că : nu am bani, nu îmi permit. A doua este că nu am timp și a treia este că alții sunt mai importanți sau am alte priorități.

Acum, de ce aceste minciunele îți distrug viața?

 1. Este că fiecare din aceste povești îți creează realitatea. 

Ce spui asta se materializează. Ce îți spui ție asta se materializează. Ce transmiți prin comportamentele tale, chiar dacă nu spui, dar nu te prioritizezi, ci aloci resurse de către ceilalți, asta vei crea în viața ta: mai mult spațiu în care să te sacrifici pentru ceilalți.

 2. Al doilea lucru, pentru care aceste minciuni îți distrug viața, este că nu spui adevărul. Însă creierul tău crede ceea ce spui, și creează mai mult acea percepție de lipsă și acea durere decât dacă te-ai concentra pe ce ai, pe prosperitate.

3. Al treilea motiv, pentru care aceste minciuni îți distrug viața, este că în fapt minciuna necesită o acoperire a celorlalte minciuni care se întâmplă din minciuna inițială. Spui că nu ai timp, pe urmă trebuie să fii coerent cu această afirmație, ca atare îți vei crea realitatea că nu ai timp, unu, și doi, pe lângă faptul că îți creezi realitatea, îți vei acoperi minciunile mințind și mai mult. Ori, lucrurile acestea te costă extraordinar de multă energie. Am mai vorbit despre asta într-unul din reel-surile mele.

4. Al patrulea lucru, legat de aceste minciuni și de ce-ți distrug viața, este că te duc într-o modalitate de gândire de sau-sau. Și în loc să spui cum îmi permit și lucrul X și lucrul Y, în loc să-ți spui cum îmi permit să am grijă și de mine, să aloc resurse și către copiii mei. În loc să te gândești cum poți să te prioritizezi pe tine la același nivel la care-i prioritizezi poate pe colegii tăi, pe clienții tăi, în loc să pui aceste întrebări, te gândești, în modelul de gândire sau-sau, care este un model de gândire de supraviețuire, te duce la a supraviețui, nu la a prospera.

Și ultimul lucru care are impact foarte subtil și perfid asupra relației cu tine însuți este că minciuna creează o scădere de încredere în sine. Pentru că ceea ce spui nu este realitatea ta, este o scuză, nu este o asumare onestă a locului în care ești. Iar această scuză și neasumare scade încrederea în sine. Adică ce spui tu, pentru că nu este adevărat, pentru că este o minciunică, va scădea încrederea în tine, pentru că nu poți să onorezi din interiorul tău o minciunică. Trăiești departe de alinierea cu sufletul tău și alinierea cu misiunea ta divină.

Iar acum câteva sfaturi legat de cele trei minciunele care îți distrug viața și tiparele pe care le creează ele.

1. Puneți întrebarea de cum poți să le obții pe amândouă.

 Cum poți să ai bani și pentru un lucru și pentru alt lucru care te susține pe tine? Cum poți să ai și timp pentru tine și timp pentru celelalte lucruri pe care e nevoie să le faci pentru ceilalți? Cum poți să te prioritizezi și pe tine și pe ceilalți în egală măsură? Deci, puneți întrebarea cum pot să le aibă pe amândouă.

2. Asumă-ți ceva, chiar dacă nu găsești calea pentru acel lucru. Pentru că vei vedea dacă din interiorul tău, din sufletul tău, îți dorești cu adevărat ceva, și-ți asumi o anumită cale, vor veni resursele către tine. Și vei trăi, vei experimenta prosperitatea și abundența, pentru că tu ai avut încredere în tine, pentru că tu ți-ai asumat o cale. 

Universul, până la urmă vrea să reușești, vrea să ai o viață bună și prosperă. Numai mintea ta îți mai pune piedici la a obține lucrul acesta.

 3. Iar al treilea lucru pe care poți să-l faci, ca să ieși de sub influența acestor trei minciuni, este să rogi pe cineva apropiat, ca de câte ori spui nu am timp, nu îmi permit sau alte lucruri sunt mai importante, să-ți atragă atenția ca să poți să vezi cât de adânc este tiparul acesta înrădăcinat în viața ta.

Îți mulțumesc că m-ai ascultat, iar acum te rog frumos să-mi lași un comentariu, să-mi spui care din aceste trei minciunele ți le-ai spus. 

Sau poate există o altă minciunică pe care ți-ai spus-o mult timp în viață. Care este această minciunică?

Te rog, lasă-mi un comentariu! 

Și ca să vin cu aceeași monedă, trebuie să spun că minciuna pe care mi-am spus-o cel mai mult din cele trei a fost: nu am timp și iluzia lipsei de timp. Cu asta m-am bătut, am echilibrat cel mai mult, asta mi-a impactat cel mai mult existența.

Te îmbrățișez! Abia aștept să văd comentariile tale! 

Monica Ion