Cineva îmi spunea săptămâna trecută: femeile se căsătoresc cu bărbații în speranța că aceștia se vor schimba. Bărbații se căsătoresc cu femeile în speranța că ele vor rămâne la fel.
Ambele așteptări sunt surse de suferință în relație. Poate tu vrei ca soția ta să aibă aceeași disponibilitate sexuală, aceeași pasiune și aceeași relaxare legat de programul și interesele tale. Sau, mai mult, să facă așa cum faci și tu: să construiască o afacere, să facă profit și să mute munții din loc cu un business de succes. Ghinion 😀 Nu se întâmplă… întotdeauna.
Sau poate că tu vrei ca soțul tău să petreacă mai mult timp cu copiii, să stea mai puțin la birou și mai mult cu tine, să povestiți și să faceți o serie de activități (cele preferate de tine) împreună. Sau, mai mult: să se transforme în “prietena” ta, adică să fie acel bărbat înțelegător, tandru, cu energie feminină, cu care poți să vorbești ca și cum ai vorbi cu o prietenă… despre lucrurile despre care vorbim noi, fetele.
Suferința (în general) și în relații (in special), apare în 3 situații:
1. Când ai așteptări nerealiste ca să trăiești înafara IPP-urilor tale (Ierarhia Priorităților Personale). De exemplu, când ai așteptarea de la tine să fii cum e altcineva: să stai la fel de mult cu familia, să ai același succes în business, să mergi la sport – chiar dacă asta nu este în IPP-urile tale.
2. Când ai așteptarea ca altcineva să traiască înafara IPP-urilor sale. De exemplu, ai așteptarea ca soțul tău să meargă la cursuri, să învețe, în contextul în care dezvoltarea personală nu este în IPP-urile lui. Sau când ai așteptarea ca partenerul tău de viață să vrea să construiască un business profitabil, când nici banii, nici antreprenoriatul nu sunt în IPP-urile lui.
3. Al treilea motiv pentru care există suferință este când ai așteptarea ca tu sau altcineva să trăiți înafara legilor universale (legea dualității, legea escalării eristice, legea reflexiei, legea transformării energiei). Când vrei doar pozitiv fără negativ, când dorești să impui ordine fără să te aștepți să apară dezordinea, când nu vezi că ceea ce judeci sau admiri în altcineva ai în egală măsură în tine, sau când ai percepția falsă că pierzi sau câștigi ceva.
Adesea aud: aș vrea ca șeful meu să fie altfel, aș vrea ca soțul meu să mă înțeleagă, aș vrea ca asociatul meu să… fie în esență ca mine, să gândească ca mine, să acționeze conform cu ceea ce consider eu important.
Iubești cu adevărat pe cineva, dacă îl accepți cu bune și cu rele și poți să fii recunoscător atât pentru trăsăturile pozitive cât și pentru trăsăturile negative ale persoanei, fără să ai intenția să o schimbi.
Dacă dorești ca partenerul tău să devină altfel decât este, înseamnă că îți proiectezi IPP-urile asupra lui și nu îl iubești pentru ceea ce este. Această nerecunoștință va determina experiențe similare și suferință, pană când îți vei iubi partenerul exact așa cum este, pentru ceea ce este.
Magia este că, dacă îl iubești pentru ceea ce este, va deveni ceea ce îți dorești ca el să fie.
Știu că e contraintuitiv, dar te rog să mă mai asculți o dată: dacă îl iubești pentru ceea ce este, va deveni ceea ce îți dorești ca el să fie.
Pentru că, în adâncul inimii, fiecare își doreste să fie iubit și apreciat pentru ceea ce este.
Și schimbarea care vine din tine e cea mai importantă și puternică schimbare.
Monica ION
P.S. Scrie-mi te rog pentru ce trăsătură a partenerului ești recunoscător.
