Salut,
Episodul acesta este despre tristețe.
Am tot ezitat și amânat să vorbesc despre subiectul acesta până am găsit locul potrivit din mine din care să pot să vorbesc despre asta, dintr-un spațiu de autenticitate și fără să mă refer doar la studii.
De ce? Pentru că tristețea a făcut parte din viața mea și a fost o lungă perioadă un fel de a fi, și, de asemenea, din linia familiei, pe linie maternă pe care vin.
Adică mama a fost tristă, deprimată, pe bunica am văzut-o de cele mai multe ori tristă. Nu pot să spun că bucuria a existat acolo, în viața noastră, pe linie maternă.
Așa că în sine este un subiect mai dificil și nu voiam să îl tratez doar ca pe un subiect de research în care să-ți spun ce am găsit despre tristețe, când m-am documentat despre ea, ci voiam să aduc puțină autenticitate.
Și lucrurile au fost într-o aliniere perfectă astăzi, când în cadrul unei ședințe a venit o clientă în ședință și părea tristă și am întrebat-o cum se simte, având în vedere că lucrasem cu ea data trecută pe pierderea surorii ei și a spus că se simte tristă. Și am întrebat-o dacă are un motiv anume pentru care simte tristețea.
Și a zis ”M-am gândit bine, nu e legat de sora mea, e legat de mine și e legat așa… e ca o tristețe generală”.
Am întrebat-o, de asemenea, dacă este tristețea ei sau e tristețea altcuiva și a răspuns cu certitudine că este tristețea ei.
Tristețea, cum îți spuneam, a fost una dintre emoțiile la care să recurg cu ușurință, și am realizat într-una din experiențele mele spirituale de anul trecut, că am acumulat foarte multă tristețe în mine. Și nu doar asta, ci am acumulat și tristețe care nu a fost a mea, sau am capacitatea de a mă conecta cu spații de tristețe care nu sunt ale mele.
Această experiență am avut-o și acum câțiva ani de zile, când am fost în Madeira, în care pur și simplu am simțit valuri enorme de tristețe în corpul meu, în mine, în câmpul meu.
Așa că astăzi, când le-am adus toate acestea cap la cap, s-a aliniat să vorbesc despre tristețe.
Și primul lucru cu care aș vrea să încep este că tristețea pentru mine a fost o emoție învățată.
Am învățat-o de la mama ca modalitate de ajustare la situații și modalitate de a face față situațiilor. Și pentru că acest reseach pe care îl fac la invitația voastră, pentru că ați răspuns în comentarii despre ce vreți să vorbesc și despre ce stări și emoții vreți să vorbesc ca să puteți să le vindecați și să putem să le vindecăm, când am citit despre tristețe, am spus că sigur e un subiect profund.
Iar prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost, dincolo de faptul că am învățat această stare de acasă, pentru că asta mi-a fost modelată, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost „Care e diferența între tristețe, deprimare, depresie și melancolie în definițiile pe care le folosesc?”
Iar acum o să îți împărtășesc un secret extrem, extrem de important.
Felul în care definești o anumită situație, stare, emoție, problemă este jumătate din felul în care reușești să o rezolvi. Deci, dacă ai articulat bine și clar o stare, o emoție, o problemă, dacă ai articulat-o clar și i-ai dat o definiție clară de ce este, înseamnă că știi exact pe ce să lucrezi ca să poți să echilibrezi percepția respectivă. Așa că hai să trecem la treabă.
Prima dată voi face diferențierea între tristețe, deprimare, depresie și melancolie.
După aceea voi intra în a vorbi mai în detaliu despre tristețe și ce se întâmplă în interiorul tău când are loc tristețea.
Mai apoi am să spun câteva povești reale legate de tristețe, inclusiv povestea mea, și voi vorbi și despre tristețe preluată transgenerațional, despre ce ai de câștigat din tristețe, și pe urmă am să-ți spun și cum poți să echilibrezi tristețea și cum poți să lucrezi cu tristețea.
Și în timp ce vorbesc despre asta, vreau să spun că m-a vizitat un Gekko și nu știu dacă are legătură cu tristețea sau nu, dar cred că e un semn de noroc și de bine. Așa că hai să aducem puțină lumină în tristețe.
Tristețea este o reacție emoțională normală și temporară la evenimente sau circumstanțe dificile.
Este o emoție, se spune naturală, trecătoare și adesea legată de o pierdere sau o experiență neplăcută.
Manifestări în situația tristeții: poți să ai lacrimi, oboseală, sentiment de gol în stomac și poate afecta temporar starea ta de spirit și nivelul tău de energie. Este o emoție care trece în timp și nu persistă pe termen lung.
Ca definiție operațională, tristețea este dată de atașamentul față de ceva ce percepi cu mai mult pozitiv decât negativ și pierderea acelui lucru.
Acum, tristețe poate să fie atunci când iubești pe cineva și acea persoană moare și percepi că forma în care persoana respectivă s-a manifestat a avut mai multe plusuri decât minusuri pentru existența ta.
Asta este o variantă – varianta de ceva ce ai experimentat, ai văzut cu mai multe plusuri și ai un atașament față de formă. Pierzi forma respectivă și tânjești după forma respectivă.
În tristețe energia la care recurgi este o energie de retragere, tristețe, o energie joasă de retragere, de izolare și nu o energie de luptă. Adică, în situația tristeții dintre luptă și fugi, voi alege varianta de fugi, varianta de retragere.
Dacă îți amintești, săptămâna trecută când am vorbit despre furie, și în cazul furiei era atașamentul față de varianta ideală, dar alegeai în cazul furiei, varianta de luptă ca să potențezi energia, să ajungi către varianta ideală.
Însă aici, în tristețe, ai percepția că nu mai poți să faci nimic ca să obții varianta ideală, ca atunci când o persoană pleacă din viața ta și nu mai poți să faci nimic, ești trist sau tristă pentru că nu se mai manifestă persoana față de tine în forma aceea pe care tu o asociezi cu varianta ideală.
Deci la tristețe, energia către care mergi este o energie joasă, de izolare, joasă în sensul în care nu ai multă energie.
Deprimarea este o stare de dispoziție persistentă și profundă, caracterizată prin sentimente de tristețe, lipsa plăcerii și pierderea interesului pentru activitățile obișnuite.
Vezi aici, deja ai alte nuanțe decât la tristețe. Acolo pur și simplu spui că este o stare naturală trecătoare, legată de o pierdere sau experiență neplăcută.
Deprimarea se manifestă în felul următor: poate afecta somnul, apetitul, nivelul de energie și concentrarea. Poate duce la sentimente de inutilitate și pierdere a speranței. Ea este caracterizată de persistența simptomelor timp de cel puțin două săptămâni.
Deci, dacă simți tristețe două săptămâni și dacă pierzi apetitul, îți afectează somnul, energia și concentrarea și ai sentimente de inutilitate și pierdere a speranței, atunci vorbim despre deprimare.
Deci, dacă te gândești la aceeași definiție operațională pe care am folosit-o pentru tristețe, deprimarea este în continuare atașamentul față de o variantă ideală. În situația asta, simți că nu ai putere în a transforma situația respectivă și lași starea asta de tristețe să rămână cu tine și îi permiți să îți afecteze și alte aspecte ale vieții.
În situația în care vorbim despre tristețe, am spus mai devreme că tristețea e legată de pierderea unui ceva ce ai avut înainte și ai prețuit, poate să fie o persoană, poate să fie o calitate a ta, cum ar fi tristețea că am pierdut pielea fără riduri sau tonusul muscular, dar poate fi și pierderea unui lucru în care ai investit multă energie și pentru care ai sperat că în viitor se va întâmpla, poate aduce tristețe.
Deci e ca și cum speri că o să se întâmple o relație sau speri că o să primești o pisică de ziua ta de naștere, și nu a venit pisica de ziua ta de naștere, nu s-a întâmplat relația respectivă. Și toată investiția aia de energie, de speranță pusă în în ceea ce ai putea să obții este tăiată și asta duce la tristețe.
Deci la tristețe avem două direcții pe care putem să mergem una legată de trecut atunci când ai pierdut ceva ce ai experimentat ca fiind mai degrabă pozitiv decât negativ și una în viitor, atunci când ai încărcat tu cu mai mult pozitiv decât negativ ceva în viitor și ai pierdut posibilitatea să mai ajungi acolo.
Și la ambele situații există același lucru de imposibilitate de a merge către varianta ideală. Ai pierdut speranța că mai poți să obții lucrul respectiv. Iar dacă acea stare a stat cu tine cel puțin două săptămâni, se spune că e deprimare.
Depresia este o afecțiune clinică mai gravă, care poate avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a unei persoane și se referă la o stare persistentă de dispoziție scăzută, asociată cu simptome precum pierderea interesului, schimbări ale apetitului și probleme de somn.
Ca manifestare, depresia poate afecta funcționarea zilnică, relațiile sociale și poate duce la idei suicidare în cazurile severe.
Pentru a fi diagnosticată ca depresie majoră, simptomele trebuie să persiste cel puțin timp de două săptămâni și să cauzeze impact semnificativ asupra calității vieții. Așa este definită depresia.
Deci, în situația depresiei simți că nu ai putere să mergi către varianta ideală. Varianta ideală este legată de cum ar fi trebuit să se întâmple. În situația depresiei, e mintea atașată față de varianta ideală, dar percepe lipsă de putere, powerlessness, în a atinge acea varianta ideală, ca și cum tu nu ai ce să faci ca să ajungi încolo, înspre varianta ideală.
Acum, ca și termen operațional, tot în contextul ăsta, melancolia înseamnă să te gândești și să trăiești în trecut și să te gândești la momentele bune din trecut, neapreciind prezentul la valoarea la care ai apreciat trecutul.
Ești melancolic când te gândești la o relație trecută și cât de frumoasă a fost, și ai un soi de tristețe în prezent, pentru că nu mai poți să trăiești acel lucru și evident că nu vezi în prezent că ai acel lucru în altă formă.
Deci primul pas a fost să definim cele patru stări și să-ți spun că voi vorbi probabil despre depresie mai încolo, dacă este un subiect de interes, și te rog, lasă-mi un comentariu dacă vrei să vorbesc despre depresie, mai încolo.
Melancolia și stările de deprimare nu o să le tratez separat, pentru că voi da suficiente informații în acest podcast, în acest material, ca să poți să te ocupi și de stările de deprimare, pentru că sunt foarte similare cu tristețea și pot fi echilibrate, la fel cum poate fi echilibrată tristețea.
Când am făcut research-ul despre tristețe am întâlnit următoarea informație: se spune că tristețea are o funcție psihologică importantă. Ea este o modalitate naturală prin care oamenii fac față pierderilor, schimbărilor sau dezamăgirilor și permite procesarea emoțională a evenimentelor dificile și oferă oportunitatea de a reflecta asupra lor.
Personal nu sunt de acord cu aceste afirmații. De ce? Pentru că am fost șocată când am fost mică, mică însemnând… probabil eram până în 14 ani, și bunica avea o prietenă care venea la ea, o doamnă care era într-o altă religie. Nu mai țin minte care era religia în care trăia ea și fiul ei.
Și venise la bunica și povestise că cineva a murit și că urmează să meargă la înmormântare și că înmormântările lor sunt foarte frumoase.
Și am întrebat dacă oamenii nu sunt triști atunci când e o mormâncare. Și a zis nu, dimpotrivă, ei se bucură că persoană care a plecat de pe lumea asta este una cu Creatorul. Și a mai spus că la înmormântare se aplaudă, se cântă și oamenii se bucură.
Pentru mine a fost primul conflict între ce ar trebui să simtă o persoană și ce simte în mod real. Și mi-a venit în minte experiența asta odată cu ce am învățat despre emoții, că ele sunt destul de puternic condiționate cultural și social.
Altfel spus, noi învățăm că anumite experiențe trebuie însoțite de anumite emoții.
Noi învățăm că pierderea cuiva trebuie trebuie să aducă tristețe.
Noi învățăm că o dezamăgire pe care am suferit-o trebuie să aducă tristețe.
However, nu toată lumea trăiește experiențele în felul acesta. Sunt persoane care au pierdut pe cineva drag și nu au simțit tristețe. Au simțit pace în inimă și au simțit un soi de eliberare, ușurare.
Aici, în Bali, unde sunt acum, când vorbesc despre acest subiect, i-am întrebat cum reacționează când cineva moare. Și au spus, ”Avem două tipuri de reacții: suntem triști atunci când această situație vine pe neașteptate, de exemplu, atunci când o persoană are un accident și moare, dar atunci când o persoană suferă și e bătrână sau e bolnavă și ne așteptăm să moară, nu suntem triști, suntem bucuroși pentru ea, împăcați cu plecarea ei că nu mai trebuie să trăiască suferința umană.”
Din nou vedem că tristețea și felul în care îți dai voie să simți tristețea sau momentele în care îți dai voie să simți tristețea are o componentă socială.
Și de ce spun asta? Îți spun asta pentru că e o alegere în felul în care poți să trăiești fiecare experiență.
Tristețea poate varia în intensitate, de la o ușoară melancolie la o durere profundă și copleșitoare.
Factorii care pot influența intensitatea tristeții includ natura evenimentului, resursele emoționale ale individului și suportul social disponibil.
Aici, dacă pornim de la definiția operațională a tristeții, atașamentul față de o variantă ideală a unei experiențe pe care ai avut-o în trecut sau a unei proiecții pe care ai avut-o în viitor și reacția ta la acest atașament, este de retragere, aia este tristețe.
Și atunci, dacă aplicăm pe ceea ce am spus mai devreme, cât de puternică este tristețea, practic, cu cât mai mare este atașamentul, adică cu cât mai mult ai investit mai mult pozitiv decât negativ în experiența respectivă, cu atât mai trist vei fi.
Să îți dau un exemplu.
Poate vrei să îți cumperi un apartament sau poate vrei ca al tău copil să facă facultate.
Și ai pus o mulțime de speranțe în apartamentul pe care voiai să îl cumperi. Ai căutat foarte mult, ai făcut research, ai găsit apartamentul perfect, ai negociat cu proprietarii, ai pregătit banii, ai obținut creditul de la bancă și chiar înainte să semnezi contractul, proprietarii te anunță că au vândut apartamentul către altcineva care a oferit mai mult.
Cu cât ai investit mai multă energie și cu cât te vezi mai mult trăind în apartamentul respectiv, cu atât mai multă tristețe vei simți, pentru că tu ai investit energia aceea de pozitiv mai mult, în apartament, decât negativ. Adică ai creat un dezechilibru în viitor, iar tristețea din prezent este pe măsura dezechilibrului, a raportului plus pe minus pe care le-ai creat în viitor.
Cu cât mai mult ai investit apartamentul cu beneficii, cu atât mai trist te vei simți în prezent, iar tristețea echilibrează pentru investiția de energie pozitivă, de plusuri în viitor în apartamentul respectiv.
La fel și pentru situația în care copilul tău nu merge la facultate, decide că nu merge la facultate, și visul tău pentru el a fost să meargă la facultate. Și el alege să facă o firmă sau alege să călătorească în jurul lumii și nu corespunde ideii tale despre el.
Cu cât mai mult l-ai văzut la facultate și cu cât mai mult ai investit în visul acesta despre el, pentru el, cu atât mai trist te vei simți când el spune NU.
În niciuna din situații nu vei avea puterea că mai poți să faci ceva și vei accepta situația așa cum este, iar reacția ta de compensare pentru cât ai investit în visul pe care l-ai avut va fi reflectată în nivelul de durere pe care îl vei simți.
Atunci când simți tristețea, tristețea poate fi însoțită de manifestări fizice, cum ar fi lacrimi, senzație de apăsare în piept, oboseală, modificări ale apetitului. Din punct de vedere comportamental, oamenii pot deveni mai retrași, mai puțin activi și pot avea dificultăți în concentrare.
Atunci când te simți trist, hai să vedem ce se întâmplă la nivelul corpului și care sunt schimbările în sistemul nervos și endocrin și cum reacționează corpul.
La percepție, când percepi ceva care determină tristețea… Și e foarte important – pornim de la percepție.
Percepția este atașamentul față de o variantă ideală, față de care simți că nu mai ai nici o putere s-o transformi. Varianta aia ideală e investită cu mai mult plus decât minus și nu ai putere să transformi situația, o accepți așa cum este.
Tristețea începe ca un răspuns la percepția asupra unui eveniment sau situație înțeleasă de minte ca fiind dezamăgitoare, interpretată de minte ca fiind dezamăgitoare.
Vreau să spun că tristețea este dată de percepția pe care tu o ai asupra unui eveniment. Nu este evenimentul în sine care determină tristețea, ci percepția, adică interpretarea pe care tu o atribui evenimentului respectiv.
Și atunci această percepție activează centrii emoționali în creier, cum ar fi amigdala și hipotalamusul, iar răspunsul cerebral este că hipotalamusul inițiază o serie de reacții neurochimice și hormonale, iar acestea activează sistemul simpatic, declanșând eliberarea de substanțe chimice cum ar fi adrenalina și cortizolul în sânge.
Sistemul nervos autonom răspunde astfel: sistemul simpatic determină creșterea ritmului cardiac, creșterea tensiunii arteriale și dilatarea pupilelor. Aceste schimbări pregătesc corpul pentru a face față stresului și pericolelor.
Dacă îți amintești, săptămâna trecută, când am vorbit despre furie. Și în situația furiei ai adrenalină și cortizol. Și în situația furiei ai răspunsul hipotalamusului, însă diferența este în percepția asupra capacității tale de a schimba situația și nivelului de energie pe care îl determină un corp.
În momentul în care ai furie energia crește în corp și simți că poți să capacitezi energia ca să schimbi situația sub o formă sau alta. Este o modalitate prin care tu cauți să dobândești control asupra situației.
În situația tristeții, reacția corpului este diferită, pentru că nivelul tău de energie va fi scăzut. Mai degrabă vei accepta situația așa cum este, percepând că nu ai putere de schimbare asupra ei, dar este o interpretare, e o percepție, asta nu e realitatea și vei avea o reacție de distanțare, de retragere.
Se eliberează hormonul de stres, cortizolul, cunoscut sub numele de hormonul de stres în sânge. Acest hormon poate afecta nivelul de energie, metabolismul și funcțiile sistemului imunitar. Și e foarte important asta.
Sistemul imunitar este afectat de percepția ta și atașamentul tău față de opusele complementare pe care ai capacitatea să le vezi și față de felul în care tu interpretezi o situație în termeni de „întotdeauna sau niciodată”, doar pozitiv, fără negativ. Aceste judecăți afectează la nivel profund sistemul imunitar.
La nivelul creierului neurotransmițătorii, cum ar fi serotonina și dopamina, sunt influențați de starea emoțională și pot juca un rol în starea de tristețe. Dezechilibrul acestor substanțe chimice poate contribui la simptome emoționale și comportamente asociate cu tristețea.
Așa cum a vorbit și data trecută la furie despre beneficiile furiei, aș vrea să amintesc câteva dintre beneficiile tristeții.
Și în primul rând, una dintre beneficiile tristeții este conștientizarea și conectarea cu valorile personale.
Tristețea, în general, te îndeamnă la interiorizare, te îndeamnă să mergi înspre tine, pentru că reacția este de izolare de lume, de a merge mai mult către tine și de a reevalua care sunt lucrurile cu adevărat importante.
Atunci când a murit mama, într-adevăr am fost mai retrasă și am reevaluat ce e cu adevărat important. Ce e cu adevărat relevant pentru mine? Cum pot să-mi trăiesc viața în așa fel încât atunci când mor, să nu regret viața pe care am trăit-o?
Un alt lucru important pe care îl poate aduce tristețea este creșterea empatiei.
Persoanele care ajung la tristețe, care până în momentul acela au fost pe cai mari sau au fost aroganți, se deschid către ceilalți, lasă să primească ajutor, învață să ceară poate ajutor sau se lasă ajutați, văd că primesc sprijin de la alte persoane și poate determina și dezvolta empatie față de ceilalți.
Mai mult, atunci când cineva trece printr-o situație similară, înțelegi cum simte și îți este mult mai ușor să îl ajuți, să îl înțelegi, să fii mai deschis și mai receptiv la nevoile lor.
Un alt beneficiu al tristeții este că poate să stimuleze creativitatea. Și poate ai trecut și tu prin momente în care ai fost trist sau tristă și atunci te-ai apucat de scris, atunci ai făcut ceva ce a fost creativ și fain și important pentru tine, atunci ai desenat, atunci ai pictat, atunci ai scris poezii și ți-ai exprimat tristețea, stările, le-ai pus în cuvinte sau în forme artistice.
La mine tristețea determină conectarea cu sinele și scrisul cu certitudine.
Tristețea poate duce și la consolidarea relațiilor, dar, atenție, e un lucru foarte important aici.
Știi, există relații bazate pe tristețe. Este ca și cum ai avea o prietenie cu cineva sau o relație cu cineva în care tu vorbești despre lucruri care te întristează și te calibrezi cu o anumită frecvență energetică de tristețe.
În relația și în dinamica respectivă, conectarea se realizează prin tristețe. Deci practic poți să folosești tristețea ca și conectare, ca și cale de conectare cu diferite persoane, numai atenție să nu rămâi blocat în tiparul acesta.
Relațiile, de exemplu, care încep pe bază de tristețe în care el apare în viața ei sau ea apare în viața lui atunci când unul din cei doi a pierdut pe cineva și celălalt vine să îl consoleze pe tristețe, gândește-te că frecvența la care începe relația respectivă este o frecvență de tristețe și sunt șanse mari că acolo își găsesc conectarea cei doi și nu mai știu să se conecteze în alt spațiu. Nu mai au posibilitatea să se conecteze în alt spațiu pentru că creierul lor a antrenat atât de mult conectarea prin spațiu de tristețe, încât pur și simplu nu pot să se conecteze în alt spațiu.
Tristețea poate duce la creștere personală și poate fi un punct de cotitură în viață, determinând o persoană să își evalueze obiectivele și să fie mai degrabă aliniată cu ea însăși, să determine ce e important și ce nu e important, și un moment de tristețe poate să îți folosească cu adevărat să faci un salt în felul în care îți trăiești viața alegând ce e important, având capacitatea și onestitatea atunci să faci diferența între ce e important și ce e mai puțin important.
Alte beneficii ale tristeții.
Știi că îți spusesem mai devreme că sunt persoane care se conectează prin tristețe. La fel, sunt persoane care se identifică cu tristețea, a căror emoție preferată este tristețea.
La nivel profund aceste persoane se conectează cu ele însele prin tristețe, am cunoscut persoane de genul acesta, și se conectează cu alții prin tristețe, iar modalitatea lor de a simți lumea este prin tristețe.
Sunt persoane pe care le aud când merg în grădinile zoologice și văd animale și spun ce triste sunt. Nu este vorba doar despre tristețea animalului, este vorba despre modalitatea lor, a persoanelor de conectare cu animalele respective. Animalele pot să fie triste sau pot să aibă alte stări în fapt.
Unii oameni pot vedea tristețea ca pe o emoție care îi ajută să se adapteze sau să facă față la situații dificile. Și a vedea și a simți tristețe poate fi perceput ca o modalitate de a procesa emoții mai profunde și a le găsi înțelegere sau sens în anumite evenimente.
Imaginează-ți că ai o pierdere importantă și ca să poți să proceseze emoțiile respective de pierdere, alegi tristețea ca și cale de vindecare, adică pur și simplu te uiți înspre interiorul tău și cauți o modalitate prin care sa îți procesezi acea pierdere și te izolezi de alți stimuli din afară ca să îți dai voie tu însuți în interiorul tău să procesezi pierderea respectivă.
Apoi, tristețea poate fi folosită ca să eviți conflictele. Unele persoane, ca să evite conflicte, pot recurge la tristețe ca o modalitate de a ocoli conflictul direct.
Astfel, alegând tristețea în loc de furie, spre exemplu, o persoană poate spera să evite escaladarea situației sau o reacție negativă din partea altora. De ce? Pentru că atunci când te lupți, generezi luptă, vorbim aici de furie și reacția la furie, iar atunci când pari trist aproape nimeni nu dă într-o persoană tristă.
Așa că sunt șanse bune să nu mai ajungi în conflict dacă manifești tristețea în loc de furie, de exemplu.
Iar acum hai să vedem de ce femeile aleg mult mai frecvent tristețea decât o aleg bărbații.
Și fii atent, normele sociale și culturale joacă un rol important, în care oamenii își exprimă emoțiile.
În anumite culturi sau contexte, manifestarea tristeții poate fi mai acceptată din punct de vedere social și considerată mai potrivită, decât manifestarea furiei.
Și îți amintești poate de săptămâna trecută, când am vorbit despre furie și am spus că nu este acceptat din punct de vedere social ca o fetiță să își manifeste furia, în timp ce este mult mai acceptabil social ca un băiețel să manifeste furia atunci când este copil.
Și ce educă asta în fete este, „Tu, fetiță, nu ai voie să îți manifești furia, însă tu, băiețel, ai voie să îți manifești furia”.
Ca atare fetele recurg la alte modalități de a face față situațiilor, pentru că nu pot să își exprime furia, și vor alege următoarea emoție sau stare preferată – tristețea, pentru că este mult mai acceptabil din punct de vedere social ca o fetiță/femeie să fie tristă decât să fie furioasă.
Sunt cercetări care sugerează că, în general, femeile pot raporta mai des stări de tristețe sau depresie decât bărbații.
La un moment dat citisem un studiu că una din cinci femei, dacă nu mă înșel în Anglia era, la momentul studiului și asta cred că se întâmpla în perioada pandemiei, una din cinci femei manifesta stări de deprimare, ceea ce este foarte, foarte mult.
Iar acest lucru poate fi influențat de diferiți factori, cum ar fi inclusiv abordările culturale față de exprimarea emoțiilor, presiunile sociale, hormonii și alți factori specifici de gen.
Femeile ar putea să caute mai des ajutor sau să exprime mai deschis tristețea, în timp ce bărbații pot să manifeste aceleași trăiri prin alte modalități, cum ar fi iritabilitatea sau comportamentele autodistructive.
Deci, femeile reacționează la fight or flight, la luptă sau fugi prin fugi, retragere, tristețe, mai degrabă decât bărbații, iar bărbații tind să reacționeze mai mai degrabă prin comportamente de fight care pot să fie inclusiv comportamente autodistructive sau iritabilitate.
Am vorbit până acum despre tristețe și despre diferite aspecte tehnice ale tristeții. Acum aș vrea să adaug mai mult din experiența mea în ceea ce privește tristețea și o să pornesc de la propria experiență.
Cum îți spuneam mai devreme, eu cred că tristețea, ca mecanism de reacție la provocările cu care te confrunți, se poate învăța de acasă, poate fi învățată de acasă.
În situația mea, cu certitudine așa este, pentru că eu am văzut că reacțiile mamei la ce se întâmplă în afară au fost reacții de dezamăgire care au determinat tristețe, care ulterior au determinat depresie.
Și asta vine cu o capacitate a copilului de a alege mai degrabă tristețea decât orice fel de altă reacție, ca să se adapteze la mediu atunci când lucrurile nu ies așa cum ar fi trebuit să iasă sau așa cum se aștepta să iasă.
Și mai vine cu încă un lucru, există o tristețe transgenerațională pe care o purtăm cu noi, și există locuri care sunt mai încărcate cu tristețe decât alte locuri.
Spre exemplu, unul din motivele pentru care nu cred că voi fi vreodată capabilă să merg la Auschwitz este pentru că cred că este un loc încărcat cu foarte multă tristețe și pentru mine, ca să mă conectez cu atât de multă tristețe, este uman imposibil să duc acea tristețe la nivelul meu de sensibilitate. Pur și simplu nu pot să o duc.
În experiența mea de lucru cu oamenii, cu doamnele în mod special, foarte multe situații au fost de lucru cu tristețe transgenerațională.
Și ce înseamnă tristețe transgenerațională? Înseamnă că o mamă îi dă fiicei ei o modalitate de reacție la mediu favorită, care este tristețea, care vine cu un soi de powerlessness, cu lipsa de putere de a face lucrurile într-un anume sens.
E foarte important ce spun, pentru că tristețea vine cu o resemnare că nu ai ce să faci, că nu există ceva, ceva ce tu ai putea să faci și e o percepție că tu nu poți să faci nimic, și aduce o resemnare legat de capacitatea ta de a-ți atinge obiectivul, fie că e vorba de ceva dorit în viitor, fie că e vorba de ceva ce ai fi putut să ai în trecut , ce ai avut în trecut și nu mai poți să ai.
Și această mamă, de cele mai multe ori învață de la mama ei tristețea, care mama ei învață de la mama ei, care mama ei învață de la mama ei, care mama ei învață de la mama ei, și uite așa, până într-un moment, în trecut, când cineva a avut o traumă și n-a vorbit despre trauma respectivă și a transformat-o într-o profundă tristețe pe care o duce și o cară cu ea.
Și din momentul acela, generații întregi sunt încărcate cu tristețe.
E ca și cum un bagaj îți este dat de la o generație la alta, și nu numai că dai mai departe bagajul pe care l-ai adunat din generațiile trecute, ci mai pui și tu tristețile tale în bagajul tău și dai mai departe bagajul tău copilului tău, și copilul tău mai pune și el bagaj în bagajul lui tristețe și dă mai departe copilului lui. Și uite așa se întâmplă tristețea transgenerațională.
În momentul în care lucrez cu o persoană pe tristețe, să echilibrez tristețea, și o să-ți arăt imediat câteva modalități în care am lucrat pe tristețe, în momentul în care lucrez cu tristețe, un strat de dizolvare a tristeții, a acestei stări, este să lucrez pe propriile percepții de atașament față de varianta ideală și lipsă de putere, resemnare, și să transformăm tristețea în recunoștință.
Asta facem atunci când lucrăm pe tristețe, mergem la cauza ei reală și aducem acea aliniere în spațiul persoanei respective, care îi permite să transforme tristețea și să vadă cum acel atașament de fapt și faptul că a pierdut acea variantă ideală de care mintea era atașată, de fapt este pentru ea, se întâmplă pentru ea. O să îți dau imediat detalii concrete când o să vin cu situații specifice.
A doua situație legată de tristețe, atunci când lucrez pe tristețe, este tristețea transgenerațională și în situația aceasta folosesc o meditație în care lucrez transgenerațional. Cred că meditația o pot găsi pe site-ul meu și pot să lucrezi pe eliberarea acestor emoții adunate transgenerațional, care pot să fie emoții de tristețe, furie sau altele.
Lucrând cu emoțiile transgeneraționale, de obicei le duc pe doamne într-o meditație profundă în care le susțin să lucreze cu Energia Universală, energia Pământului și energia ce vine din centrul Universului, și printr-un setup specific, persoana care lucrează aduce acea persoană de la care a preluat energia de tristețe și emoțiile acestea, și are loc o reîntregire la nivelul persoanei de la care a preluat această energie și la nivelul persoanei care a preluat această energie. De asemenea, persoana care a preluat această energie își reia dreptul divin de a trăi fără această emoție de tristețe, recunoscând și beneficiile extraordinare pe care acest tipar le-a avut în viața ei.
Este o meditație mai complexă, mai lungă. Poți să găsești pe site-ul meu și poți să o cumperi de acolo. O să-i rog pe colegi să facă disponibil link-ul în acest Spark.
Acum aș vrea să îți spun mai departe legat de tristețe: sunt două nivele la care lucrăm tristețea unui personal, celălalt transgenerațional.
Acum câteva moduri în care am prelucrat tristețea.
Am lucrat cu o clientă pe faptul că copilul ei nu învață bine și reacția la care a recurs clienta a fost tristețea.
Copilul nu învață bine înseamnă că această doamnă și-a proiectat în viitorul ei la un moment dat, că al ei copil trebuie să învețe bine așa cum a învățat și ea, și să aibă note bune și că asta este varianta pozitivă.
Ea a investit tot ce a putut în faptul ca copilul ei să învețe bine, adică a văzut doar pozitiv în asta.
Și tristețea vine din faptul că percepea că nu are mijloace prin care să îl facă pe copil să învețe mai bine decât învață și nu are putere asupra lui. Și s-a resemnat.
Asta a fost situația ei atunci când am început să lucrăm împreună.
Ce am lucrat cu ea pe tristețe a fost să o întreb două lucruri ce beneficii are ea și copilul, că nu învață bine copilul și ce dezavantaje ar avea ea și copilul dacă copilul ar învăța bine, și întrebarea 3 este sincronicitatea.
A mers pe momente specifice în care copilul nu învăța și am întrebat-o pe clienta mea, ”Ce înseamnă în momentul respectiv că nu învață copilul? Ce își face copilul că nu învață?”
Și ea a spus că „Își irosește potențialul”.
„Perfect. Exact în momentul acela, unde își folosește întregul potențial, unde își investește întregul potențial?”
Și a zis „În fotbal, în jocuri, în relație cu prietenii”.
Super! Deci copilul învăța practic, prin fotbal, jocul, relații cu prietenii. Asta era forma lui de învățare.
Și atunci când a răspuns clienta la cele 3 întrebări în repetate rânduri și-a echilibrat tristețea, iar lucrul magic care s-a întâmplat după 2 ședințe cu clienta mea este că copilul ei, pentru prima dată în viață, și-a făcut temele singur.
Adică până în momentul acela, clienta mea stătea cu copilul, în clasa a patra, și făcea temele cu el în fiecare zi, copilul refuzând să își facă temele singur. Iar după aceste două ședințe copilul a început să-și facă temele singur.
Da, asta a fost modalitatea prin care prelucrăm tristețea.
Și atunci, pornind de la acest exemplu specific, hai să vedem cum poți să prelucreze tristețea.
Dacă este vorba despre o variantă ideală care nu se întâmplă: apartamentul pe care vrei să îl cumperi nu mai este disponibil, copilul nu a intrat la facultate, copilul alege să nu meargă la facultate, vei întreba:
1. Care sunt dezavantajele pentru varianta ideală?
2. Ce dezavantaje ai tu și persoana în care ai investit, în cazul în care e vorba despre altcineva? Ce dezavantaje ați avea pentru varianta ideală?
3. Ce beneficii aveți că lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă și veți aplica sincronicitatea pe momente specifice, adică unde se întâmplă în același timp opusul la ceea ce judeci și la ceea ce ești, ceea ce percepi că nu ești, cu ce nu ești mulțumit?
Acum, având în vedere că vorbim despre tristețe și în definiția operațională a tristeții, este că e atașamentul față de o variantă ideală, acceptarea stării de fapt și a faptului că nu mai poți să acționezi asupra variantei ideale, adică nu ai putere, o întrebare extrem de importantă este și legată de „Ce poți să schimbi tu în situația aceasta? Ce stă în puterea ta să schimbi în situația asta?”
E foarte important asta pentru că îți dă o senzație de putere în loc de acceptare, de mă complac cu ce este și accept ce este. O întrebare importantă este și ce poți să schimbi tu.
Asta este valabil și atunci când e vorba despre copilul care nu învață, atunci când ai pierdut o oportunitate, spre exemplu, cum e cea cu apartamentul despre care ți-am povestit.
Al doilea lucru pe care aș vrea să-ți spun cum poți să lucrezi este pierderea cuiva, în care simți o tristețe pentru că percepi că forma pe care ai avut-o, a persoanei respective a fost mai valoroasă și ți-a adus mai multe beneficii decât dezavantaje.
Despre pierdere am să fac un audio separat pentru că mi se pare unul din elementele cele mai importante în existența noastră, și atunci când vorbim despre pierdere, folosim în primul rând legea transformării.
Și aici o să dau exemplul meu cu Legea Transformării.
Mama a murit acum… în aprilie vor fi cred că 5 ani de zile… și în situația respectivă știam că o să moară, era de așteptat asta, iar în momentul în care a murit am avut una dintre cele mai puternice experiențe spirituale pe care le-am avut în viață.
Am avut percepția… eram acolo lângă ea și imediat după ce a murit, am ieșit pe balcon cu tata la spitalul în care stătea mamă și am simțit efectiv că se deschid cerurile și am o conectare directă cu divinitatea, o conectare directă cu mama mea. A fost una dintre cele mai profunde experiențe spirituale pe care le-am avut.
Când a murit mama, de fapt, din timpul în care ea era bolnavă, eu mă pregătisem pentru moartea ei și eram pregătită să văd cum pot să observ Legea Transformării în lucru.
Legea Transformării spune că nimic nu se pierde, totul se transformă și când o persoană moare, trăsăturile ei sunt automat preluate de către persoanele din jur. Și în momentul în care mama a murit, mintea mea a fost setată să vadă Legea Transformării.
Mama mea a murit Sâmbătă dimineața, în zori, la răsăritul soarelui. Și după ce am ieșit pe balcon cu tata și am avut momentul acela de conectare cu Universul, cu divinitatea și ne-am îmbrățișat cu tata și am vorbit cu mama, ne pregătiseră de dinainte să o însoțim pe mama în timpul acela, până își dă seama ce se întâmplă, citisem câte ceva despre ce se întâmplă cu cei care mor.
Ei, după momentul acela am intrat înăuntru și ne-au primit medicul cu două asistente și pentru momentul acela, medicul și asistentele au preluat trăsăturile mamei, pentru că medicul a vorbit exact așa cum ar vorbi mama într-o situație de genul acesta, foarte calm, cu blândețe, cu empatie, fără să dramatizeze lucrurile, fără să le coloreze în roz. Pur și simplu, așa cum ar fi vorbit mama cu mine într-o situație de genul acesta, mai mult orientat medicul, cum ar fi făcut și mama, către lucruri practice către care să meargă mintea noastră în momentul acela.
Iar cele două asistente care ne însoțiseră pe parcursul nopții, cât mama a făcut trecerea, au fost acolo cu calmul, iubirea și empatia cu care mama ar fi fost într-o situație de genul acesta, dacă ar fi fost ea să mă consoleze. Deci am văzut Legea Transformării imediat, imediat.
După care ne-am dus acasă cu tata și când am ajuns acasă cu tata, tata a vrut să-mi gătească. Acuma trebuie să știi că atunci când stăteam acasă în Cluj, de fiecare dată dimineața când mă trezeam, mama mă alinta și îmi făcea micul dejun.
Deci, când erau în vizită părinții mei la mine în Cluj, mama mă alinta și îmi făcea micul dejun și cafeaua. Și cum am ajuns acasă, tata a preluat această trăsătură și mi-a făcut mic dejun, așa cum îmi făcea de obicei mama și inclusiv cafea, mi-a pregătit mic dejun.
Acum e important să înțelegi că tata este mai degrabă genul de persoană care ajută la gătit, dar care nu gătește și care mai degrabă așteaptă să i se pună mâncarea în față decât să facă el asta pentru el sau pentru altcineva.
Așa că a fost o surpriză că tata a preluat în momentul respectiv trăsăturile mamei și nimic nu a lipsit.
După ce tata a plecat din Cluj, a plecat la Satu Mare să ia niște documente de care era nevoie pentru ca să putem să facem procedurile de înmormântare pentru mama.
După ce tata a plecat, m-am culcat. Stătusem toată noaptea trează, m-am culcat și când m-am trezit simțeam nevoia de comfort food și m-am dus la Mall să cumpăr comfort food. Și m-am pus la o coadă, am schimbat coada, am ajuns la altă coadă.
În sfârșit, când am ajuns în fața ghișeului și urma să spun de ce am nevoie și ce vreau să comand, domnișoara care era la ghișeu, la casă, mi-a spus să stau puțin.
S-a dus, a făcut altceva, s-a pierdut pe drum, a primit instrucțiuni de la alții ce să facă pentru alții și cred că la un loc din ăsta de fast food, unde trebuie să primești în câteva minute să-ți fie procesată comanda, am stat în fața unei case goale timp de cinci minute și începeam să mă enervez că persoana respectivă pur și simplu nu prioritizează clientul și se pierde pe drum.
A spălat inclusiv pe jos, ceva care s-a vărsat, deci pur și simplu a avut focus pe altceva.
Și când a venit domnișoara i-am spus că uite, senzația mea a fost că nu face diferența între a servi clientul și a face alte lucruri și că aș fi preferat să vină mai repede înapoi.
Imediat ce am rostit pe gură lucrurile acestea, mi-am dat seama că mama era domnișorica respectivă, pentru că mama în bucătărie se purta exact cum se purta această domnișoară pe acolo. Mama încerca să facă mai multe lucruri deodată, să facă pe plac tuturor, și Elenei, și mie, și la tata și ei însăși, începea altceva, făcea altceva pe urmă, și efectiv se pierdea în sarcini și nu mai avea focus pe ceea ce era important.
După ce mi-am dat seama că mama se manifesta față de mine în momentul acela, efectiv m-a bufnit râsul, pentru că mi se părea incredibil de tare universul acesta și cum funcționează Legea Transformării.
În timp, după aceste experiențe și după înmormântarea mamei, am fost atentă să văd cine a preluat rolul mamei.
Și au fost două persoane care au avut un rol extraordinar de important în viața mea, care au preluat rolul mamei: Shelle Rose Charvet care este un nume în domeniul NLP-ului și care mi-a spus explicit că ar fi bucuroasă să fie mama mea, să joace rolul mamei mele, și Geanina Cardon, soția lui Alain Cardon, care a spus că poate să joace ea rolul acesta și să o sun pe ea atunci când simt nevoia să vorbesc cu o mamă.
Și mi s-a părut incredibil, pentru că cele două femei puteau să aibă o contribuție mult mai relevantă în traiectoria mea personală, profesională decât ar mai fi putut să aibă mama în forma ei veche.
Și un moment de profundă recunoștință și iubire am exprimat, am trăit față de mama atunci pentru că mi-am dat seama că din iubire față de mine și față de toate celelalte persoanele implicate, sora mea și tata, mama a plecat, lăsând locul altor persoane să manifeste față de fiecare din noi trăsăturile pe care ea le manifesta, ea realizând că nu mai putea să facă lucrul acesta pentru noi.
Așa că, am fost tristă când a plecat mama? Nu.
Am trăit efectiv Legea Transformării în moment și am căutat să văd ce îmi aduce forma nouă a felului de a fi a mamei în formele în care ea s-a exprimat față de mine și a fost prezentă față de mine.
Așa că, prin felul în care am prelucrat, am procesat plecarea mamei, nu a trebuit să țin ani de doliu, iar nivelul de tristețe pe care l-am prelucrat ulterior a fost foarte mult legat de tristețea transgenerațională pe care am purtat-o cu mine.
Acesta e al doilea mod în care poți să prelucrezi tristețea.
Cum spuneam, nu am să îți spun aici cum poți să gestionezi efectiv o situație de pierdere, o să îți spun atunci când voi vorbi despre pierdere și voi vorbi atunci și despre bani și despre cum procesez pierderea unei persoane.
Acum, în momentul în care vorbim despre orice fel de situație legată de tristețe, atunci când percepi că ai pierdut ceva, ceea ce voiai în viitor sau ceva de care erai atașat în trecut, ai trei întrebări, poate patru, pe care să ți le adresezi:
1. Care sunt dezavantajele situației față de care mintea e atașată așa cum ai fi vrut să fie în viitor sau așa cum a fost în trecut? Adică un pozitiv în trecut, pe care l-ai văzut doar cu pozitive și nu mai este în prezent. Cum ar fi, de exemplu, faptul că ai pierdut sănătatea și ești trist că ți-ai pierdut sănătatea. Deci, care ar fi fost dezavantajele situației ideale?
2. Care sunt beneficiile lucrurilor așa cum s-au întâmplat? Care sunt beneficiile faptului că trăiești acum o situație pe care o consideri ca fiind de boală? Sau care sunt beneficiile faptului că ai pierdut apartamentul sau oportunitatea pe care ai avut-o în viitor?
3. Și sincronicitatea și anume să vezi ce în mod specific te întristează, în mod specific, și unde ai opusul în exact același moment? Unde? În ce formă ai opusul în exact aceleași moment?
4. Ce poți să faci? Care sunt acele lucruri asupra cărora ai putere de transformare?
Un alt exemplu, mai amuzant aș vrea să îți relatez.
Am avut o situație faină în care o doamnă a vrut să lucreze pe relația cu copilul ei și era tristă doamna, că băiatul ei de 18 ani voia să își înceapă viața sexuală. Sau 16 ani, nu mai țin minte câți ani avea. Voia să își înceapă viața sexuală.
Doamna era tristă pentru că băiatul o să își piardă puritatea, că e prea devreme și că intră prea repede într-o lume a adulților. Și am lucrat exact la fel cu ea, cu cele 3 întrebări.
Am întrebat-o ce beneficii are copilul că își începe viața sexuală?
Adică dacă se întâmplă acel lucru pe care ea îl percepea ca fiind negativ, ce dezavantaje ar avea dacă ar fi în continuare în această bulă de percepție, de puritate și de nu-și începe viața sexuală, e mai degrabă conectat cu familia decât cu cineva din afară?
Și am lucrat sincronicitatea, respectiv percepția ei de pierdere în viitor, moment specific în care a văzut ce ar pierde copilul și în momentul respectiv ce ar câștiga, opus și egal în același moment.
Și ce s-a întâmplat atunci este că am întrebat-o pe doamna , „OK, care e acel lucru asupra căruia ai putere de transformare, ce poți să schimbi?”
Și doamna a exclamat în râs „Pot să iau prezervative și pot să am o conversație onestă despre sex și sexualitate cu el”.
Și a fost foarte fain pentru că această echilibrare, care adusese tristețe inițial în viața clientei mele, a adus de fapt un spațiu de transformare a relației dintre cei doi.
Că și-a început copilul viața sexuală sau nu? Nu stiu, dar știu că mama a fost foarte bucuroasă să fie alături de copilul ei în experiențele prin care copilul urma să treacă, și a fost trup și suflet acolo, fără să îl judece și dintr-un spațiu de iubire și recunoștință, fără să proiecteze așteptările ei asupra lui și practic a ieșit prin asta din tristețe.
Sper că acest material îți este de folos, legat de tristețe. Să îți priască!
Lasă-mi te rog frumos un gând legat de ce a rămas cu tine din acest vast material despre tristețe.
Te îmbrățișez cu multă iubire și să ne vedem, să ne auzim cu bine la următorul episod de Friday Spark.
