Skip to content Skip to footer

#FridaySpark 84 – Când încetezi să alergi după lucrurile greșite, dai șansa lucrurilor corecte să te ajungă din urmă

Hei, salut! 

Voi începe prin acest spark, și prin cele care urmează, o serie de audio-uri legate de emoții, stări și probleme cu care ne confruntăm pe parte mentală și emoțională ca oameni.

Așa că urmează să detaliez și să discut extensiv pe un subiect profund, anume emoțiile: de la frică, furie, până la alte trăiri intense.

Aș vrea apoi să vorbesc despre traume, răni, cum ar fi: rana de abandon sau umilință, respingere, trădare.

Următorul lucru pe care vreau să îl discut este neputința financiară și sentimentul acesta pe care îl ai, cum îți creezi tu această realitate.

Vreau să vorbesc apoi despre tristețe, depresie, neputință de diferite feluri, percepția de lipsă de putere de a face lucrurile.

Îmi doresc sa vorbesc despre vindecare și transformare rapidă, transformarea poveștii pe care ți-o spui despre viață, despre cine ești și ce e posibil.

Vreau să vorbesc, de asemenea, despre blocaje în creștere antreprenorială, dureri emoționale, dureri care duc la boli, lipsă de curaj, deznădejde, anxietate, deconectare de sine, deconectare de Dumnezeu, lipsă de sens și așa mai departe.

Așa că, dacă la spark-ul anterior mi-ai scris care sunt acele emoții despre care vrei să vorbesc, îți mulțumesc foarte frumos.

Le voi lua pe toate în considerare, chiar și cele care apar menționate o singură dată și le voi da spațiu, mă voi documenta, voi găsi exemple în felul în care am lucrat cu clienții sau exemple în felul în care le-am lucrat eu în relație cu mine însămi.

Așa că, dacă mai ai sugestii, te invit să oprești acest spark acum și să notezi care sunt acele subiecte despre care ai vrea să vorbesc în ceea ce privește relația cu tine însuți sau cu tine însăți, felul în care gândești, emoțiile pe care le ai, stările cu care te lupți, problemele pe care vrei să le rezolvi. Pentru că vreau ca următoarele spark-uri să răspundă cât mai mult la nevoile tale specifice, întrebările pe care ți le pui. Așa că dă-mi voie să te invit să le construim împreună.

Dacă ai vreo idee, vreo sugestie sau dacă simți nevoia sa afli mai multe despre felul în care interacționezi cu tine, despre felul în care gândești sau simți, despre blocajele pe care le ai sau dorințele de transformare, te rog, oprește acum acest spark și ia-ți un minut să notezi gândurile tale. 

Îți promit că citesc toate mesajele și că fiecare mesaj va fi pus pe categorii, urmând să construiesc un răspuns pentru acestea. Încă o dată îți spun, fiecare mesaj va fi citit și la fiecare mesaj am să răspund într-unul din audio-urile următoare. 

Așa că te rog și te invit să nu ai niciun fel de reținere, oricât de naivă sau prostească consideri că ar fi întrebarea. 

Te rog, pune-o. Cred că sunt o mulțime de oameni care au aceeași întrebare și nu au curajul, poate, să o adreseze. 

Așa că te rog frumos, scrie. Oprește audio-ul și scrie.

Astăzi am să fac o introducere în ceea ce privește emoțiile și stările integrate și aș vrea să fac o diferență între ele ca și introducere, urmând mai apoi ca în audio-ul următor să îți vorbesc în detaliu despre furie, pentru că foarte multe dintre voturile voastre sau dintre subiectele de interes s-au dus către furie, și nu e de mirare în lumea în care trăim.

Deci, în acest audio îți voi vorbi despre diferența dintre stările integrate și emoții. 

De ce e nevoie să avem emoții? 

Cum te ajută emoțiile? 

Cum te încurcă emoțiile? 

Care este nivelul optim la care să ai aceste emoții? 

Dar am să îți vorbesc și de stările integrate și cum poți să faci diferența între ele.

Aș vrea de la bun început să fac diferența între stările integrate și emoțiile pe care le avem din două perspective unice.

În primul rând, stările integrate pe care le avem, și o să ți le enumăr imediat, conțin atât pozitivul, cât și negativul în starea respectivă.

Stările sunt: iubire, recunoștință, prezență, inspirație, entuziasm și certitudine. 

Iar aceste stări integrate conțin atât plusul, cât și minusul atunci când le trăiești.

Spre exemplu, ești entuziasmat de o anumită situație atunci când vezi plusurile și minusurile, deci vezi provocarea, vezi potențiala durere și cu toate astea simți chemarea interioară și vrei să faci lucrul acela pentru că îl simți că te atrage din interior. 

Asta numim entuziasm și conține atât pozitivul, cât și negativul.

Dacă ne gândim la emoție, emoția echivalentă sau oarecum asemănătoare ar putea să fie bucuria. Bucurie înseamnă să vezi doar pozitivul, să nu vezi negativul situației. Adică din ce se întâmplă vezi doar pozitivul, oportunitatea, nu vezi minusurile ei și ai o stare de sus care mai apoi se va estompa.

Entuziasmul înseamnă Dumnezeul din interior, entheos – Dumnezeul din interior, care este dată de starea de aliniere cu sinele și este o stare care durează mai mult, nu este doar de moment, cum de exemplu este emoția de bucurie. O simți într-un moment, peste două ore poți să simți complet o altă emoție.

Și atunci aș vrea să fac diferența între cele două, între stările integrate și emoții. Ca stările integrate, fiind acele stări unde vezi pozitivul și negativul în egală măsură și ceea ce manifești față de plusul și minusul, și mixul de plus și minus pe care îl vezi, este prezență, iubire, recunoștință, entuziasm, certitudine și așa mai departe.

Deci sunt șase stări integrate.

Iubire

Iubirea adevărată înseamnă să vezi pe cineva cu plus și minus în egală măsură și să poți să fii recunoscător pentru persoana respectivă exact așa cum este.

Recunoștință

Din nou, recunoștința adevărată înseamnă să vezi plusurile și minusurile unei situații și să poți să manifești mulțumirea profundă față de acel lucru exact așa cum se întâmplă.

Prezența 

Înseamnă să vezi, să fii conștient de plusurile și minusurile unei situații și să nu le judeci, să nu te perturbe, să poți să le vezi, să le conții în același timp.

Inspirație și entuziasm 

O să le iau împreună:Inspirație și entuziasm.

Vin atunci când vezi o situație foarte clară, cu plusuri și minusuri, și ai chemarea interioară – asta-i inspirația – chemarea interioară să mergi către direcția respectivă ca o motivație interioară, și entuziasm – reflectă partea de aliniere cu Sinele tău profund, cu Sinele tău divin.

Iar certitudinea este atunci când ai claritate legată de o situație și vezi plusurile și minusurile și ai certitudine, știi exact încotro ai de mers fără să mai negociezi cu tine și fără să fie neapărat un proces decizional îndelungat, în care tot ai analizat plusurile și minusurile. Pur și simplu știi în mod spontan încotro să o iei.

Acestea sunt stările integrate.

Și acum voi reveni asupra fiecăreia dintre ele, dar aș vrea să mergem înspre a discuta despre emoții, pentru că e foarte fain când ajungi la stările integrate, dar până să poți să ajungi acolo e nevoie să gestionezi emoțiile.

Și atunci, o emoție este o reacție afectivă de intensitate mijlocie și durată relativ scurtă, așa este definită, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate. Atitudinea față de realitate.

Emoția este o stare mentală indusă de unul sau mai mulți stimuli interni sau externi, care determină modificări corporale chimice, răspunsuri comportamentale și o anumită stare.

Ce e important aici este că emoția este reacție la lumea din afară datorită percepțiilor pe care le ai legat de ceea ce vezi, în afară.

Deci dacă în afară ai o anumită percepție legat de mediul dinafară, vine o veveriță la tine, de exemplu. 

Această percepție este neutră, nu e nici pozitivă, nici negativă.

Dacă întâmplător ție îți plac animalele și ți se pare veverița un animal prietenos, adică dai interpretarea acestui animal în spațiul tău ca fiind ceva pozitiv, o să te bucuri și vei avea o stare reactivă la mediul din afară.

Dacă ești printre acele persoane care se tem de veverițe, vei percepe veverița ca fiind o amenințare și vei căuta o mătură sau un băț cu care să o dai de-o parte de tine, pentru că te sperie veverița.

Veverița în sine este neutră. Nu este nici o amenințare, nu este nici ceva pozitiv, ci ceea ce tu interpretezi. Și proiecția ta asupra acestei realități, asupra acestui fapt, că veverița vine înspre tine, va determina o anumită reacție emoțională. Poate să fie de frică, poate să fie de bucurie, poate să fie de dezgust dacă privești veverița ca fiind o rozătoare etc.

Și atunci ce e foarte important să știi este că emoția este o stare care durează puțin în timp și care este determinată de percepția pe care tu o ai asupra realității.

Și acum, în ultimele studii pe care le-am făcut pe partea spirituală, există diferite teorii care spun că emoțiile sunt cele care te ghidează în ceea ce privește relația ta cu spiritualitatea. 

Dă-mi voie să-ți spun că nu emoțiile, ci stările integrate.

Și aș vrea să fie foarte clară diferența între stările integrate, atunci când simți iubire și ai percepție de inimă deschisă și simți că ești una cu toată lumea – vorbim despre un sistem hormonal echilibrat, adică ești în echilibru, nu ai serotonina sau dopamina crescute, ci ești în echilibru – și celelalte stări în care există un dezechilibru hormonal, în care corpul tău se schimbă, și acestea sunt reacții la ce se întâmplă în lumea ta exterioară sau interioară. Pentru că s-ar putea să nu vină nicio veveriță. Poate tu te gândești dacă ar veni o veveriță și tot să simți frica respectivă, dezgustul sau bucuria.

Cum spuneam, este reacția la ceva interior sau ceva exterior, stimul interior sau exterior. 

O emoție este caracterizată de faptul că este o reacție la ceva și este de intensitate medie, asta e discutabil, pentru că sunt emoții foarte puternice de frică. Deci nu sunt de acord neapărat cu această definiție a emoției, că e de intensitate medie, dar are durată relativ scurtă. Asta da, pentru că este o reacție la ceva ce se întâmplă. În momentul în care schimbi percepția, schimbi focusul, emoția se duce.

Acum, ce e foarte important să știi în felul în care lucrez cu emoțiile este că acționez asupra cauzei cauzelor.

Nu lucrez în mod direct cu emoția, ci lucrez cu acea cauză perceptuală, adică ceea ce percepi tu că s-a întâmplat, interpretarea pe care tu o dai realității, prin care emoția respectivă cauzează schimbări profunde în structura ta.

Acum emoțiile sunt consumatoare de foarte mare energie.

În momentul în care ai inspirație, entuziasm, iubire, recunoștință, prezență, certitudine, nu îți consumă energie. Ci exiști cu aceste stări, atunci când experimentezi stările integrate, exiști într-un optimum emoțional și energetic. 

Te hrănești cu energie, dai energie, te hrănești cu energie și aproape ca un perpetuum mobile. La modul propriu nici nu îmbătrânești decât foarte puțin în situațiile în care trăiești în stările acestea integrate.

Cealaltă variantă atunci când ai emoții este că emoțiile te scot în afara optimumului acestuia funcțional și generează un consum de energie extraordinar de mare și ocupă spațiu și timp în mintea ta.

În momentul în care ai o emoție, fie ea pozitivă, cum ar fi o anticipare pozitivă, o bucurie că urmează să te întâlnești cu iubitul tău și este prima întâlnire și îți place foarte mult de el sau de ea( iubita), și ai această stare, îți repovestești în mintea ta din nou și din nou și din nou, povestea care te ține în starea respectivă.

Este o reacție la ceva ce se întâmplă în realitate, și îți consumă timp și spațiu în mintea ta. Nu te lasă să îți vezi de lucru în momentul în care ești în fața calculatorului și te gândești la lucrul acela care te bucură foarte mult. Pur și simplu mintea ți se duce încolo și adio focus și disciplină.

La fel se întâmplă și într-o situație când experimentezi o emoție negativă. 

Mintea ta se duce încolo, face proiecție și ești blocat la nivelul creierului, la nivelul minții, în aceleași bucle mentale.

Și aici e foarte important să vorbim despre ce înseamnă emoție, care vine din latinescul emotionis. În traducere este impulsul care aduce reacții, deci emoție egal reacție.

În psihologie este definită ca modalitate de percepție a elementelor și relațiilor dintre realitate și imaginație, exprimată fizic prin intermediul unor funcții fiziologice ca expresie facială, ritm cardiac și ducând până la reacții de conduită precum agresivitate sau plâns.

Deci, încă o dată, emoțiile sunt reacții. De asta emoțiile te costă, versus stările integrate care aduc aliniere și lumină în viața ta.

Acum o să te întrebi poate, care e diferența între emoție și sentiment? 

Pentru a distinge un sentiment de o emoție, e suficient să te întreb dacă trăiești un fel de experiență în momentul prezent sau dacă este vorba despre ceva ce trăiești profund, constant și mereu.

Emoția este ceea ce ți se întâmplă aici și acum. 

Sentimentul durează mai mult în timp și ocupă mai mult timp și spațiu în viața unei persoane.

Emoțiile te consumă mult pentru că se abat, te abat din optimumul de funcționare și ocupă timp și spațiu în mintea ta.

Paul Ekman a lansat ipoteza că ar fi șase emoții de bază: fericirea, tristețea, teama, furia, surprinderea și dezgustul.

Sunt mai mulți autori care au lansat mai multe asemenea ipoteze, însă voi merge pe varianta lui Paul Ekman și prima cu care voi începe, așa cum ai cerut tu este furia. 

Iar dacă cumva nu este furia, stay tuned. Stai aproape pentru că voi vorbi despre alte emoții, rând pe rând le voi lua pe toate, inclusiv cele care nu sunt emoțiile de bază, cele pe care le-a pomenit Ekman, dar cred că voi începe cu acestea, urmând să le detaliez pe toate cele pe care le-ați menționat în comentariile voastre pe YouTube.

Emoțiile au ca scop supraviețuirea și au ca scop să îți dea siguranță fizică, socială, emoțională și spirituală, și în esență, au două două funcții importante: una să te ferească de prădători și doi, să te ducă înspre contextul în care să poți să supraviețuiești, care înseamnă hrană și siguranță socială, oameni, prieteni care te susțin, familie și așa mai departe.

În esență, scopul emoțiilor este supraviețuirea. Dar mai este încă un scop secret al emoțiilor despre care am să îți vorbesc pe finalul acestui audio.

Acum, fiecare dintre emoții în parametri optimi te susține. Dacă este prea mult din emoția respectivă, te va bloca.

Spre exemplu, dacă luăm dezgustul în parametri optimi, te va proteja de chestiuni brutale față de care ești dezgustat, te va proteja de ceva insalubru sau de o mâncare care nu este, nu îți priește, nu te susține, nu-ți susține supraviețuirea, iar în parametri optimi e funcțional.

Dacă însă devine o chestiune cum ar fi o obsesie pentru spălat pe mâini sau o poveste anume care devine germofobie la un moment dat, atunci ocupă deja prea mult spațiu și timp în jurul tău și îți guvernează existența.

Scopul nostru ca oameni nu este să scăpăm de aceste emoții. Scopul nostru ca oameni este să integrăm aceste emoții și să le folosim în favoarea noastră, și o să vezi până la finalul acestui audio cum.

De asemenea, fericirea are ca scop să te mențină în parametrii optimi sau dacă este în parametrii optimi, te susține. 

Asta înseamnă că îți dă un mood bun de lucru, de interacțiune cu ceilalți. Dar dacă ești super fericit că s-a întâmplat ceva, tu știi deja că au fost situații în care ai fost foarte sus, a urmat un jos, ca o corecție, pe de o parte, pe de altă parte, ai avut o dezamăgire foarte mare sau chiar un mic accident care a urmat în urma acelui sus emoțional și pur și simplu ți-a ocupat foarte mult timp și spațiu în minte și n-ai putut să te concentrezi asupra altor lucruri.

Fiecare dintre emoții creează un set de hormoni în corpul tău, care produc anumite reacții la mediu. Reacțiile acestea pot să fie interne, adică simți în interiorul tău ceva sau pot să fie externe, cum ar fi, de exemplu, în situația furiei în care iei și trântești un lucru care este în apropierea ta sau arunci un pahar pe jos sau strigi la cineva.

Mai departe, legat de emoții, ce e foarte important de reținut este că emoție egal reacție, emoție egal reacție.

De ce e important asta? E important că nu acționez strategic pe baza emoțiilor. Și atunci, un lucru concret pe care poți să ți-l notezi de astăzi este: nu lua decizii atunci când ai emoții și nu stări integrate.

Nu lua decizii atunci când ești excesiv de bucuros sau bucuroasă. Nu lua atunci când ești trist sau tristă. Ci găsește acele stări de certitudine în tine, de certitudine, de inspirație și de acolo este spațiul din care să iei decizii și să acționezi.

De asemenea, când vorbim despre emoții, emoțiile vin cu un consum emoțional. Și, indiferent care este ruta acestui consum emoțional, mai întâi poți să ai un sus (de exemplu, cum e vorba de bucurie) și în urma bucuriei, care în sine necesită un consum emoțional pentru că ai un un set specific de hormoni secretați când ai emoția de bucurie, urmează inevitabil un jos.

Te costă să ai setarea mentală de bucurie, pentru că ai în minte ocupat de o poveste polarizată pe care îți pui o parte din energia ta, după care urmează un jos emoțional, ca să compenseze echilibrul din mintea ta.

De aceea, stările emoționale, stările integrate despre care am vorbit, ele conțin echilibrul și nu te duc sus sau jos hormonal, ci te mențin în optimumul de funcționare.

În situația în care începi cu în jos, poate cu tristețe, îți spui o poveste care te seacă de energie și urmează mai apoi un sus emoțional după un jos.

Diferența asta de altitudine între sus și jos este un consum emoțional care va fi plătit cu ore, zile din viața ta.

Nu vreau să spun că emoțiile sunt rele. Vreau doar să spun că măiestria constă în a te aduce la echilibru, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Adică să vezi cealaltă jumătate de plus sau de minus, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Deci, atunci când ai emoții, vei avea un consum destul de mare de energie odată pentru sus, o dată pentru jos și pe urmă pentru reglarea în spațiu și timp. 

Dacă ai avut un sus, inevitabil urmează un jos. 

Dacă ai avut un jos, inevitabil urmează un sus. 

Toate acestea costă. Iar yoyo-ul acesta de bucurie, tristețe, bucurie, tristețe, bucurie, tristețe vine cu un consum foarte mare de energie, și în loc să folosești energia aia a ta în a merge pe calea ta cu viteză, vei merge ca un zig-zag în jurul căii tale, ba sus, ba jos, ba sus, ba jos, ba sus, ba jos, iar progresul va fi mult mai mic decât ai fi capabil.

Asta înseamnă că cu cât îți echilibrezi mai repede emoțiile și revii înapoi la echilibru tu singur, și în următoarele audio-uri o să îți dau instrumente pentru asta, cu atât mai repede poți să progresezi pe calea ta, pentru că nu ești dus în dreapta sau în stânga de aceste abateri care se numesc sus-urile și jos-urile emoționale.

Și atunci Legea Echilibrului spune, în esență, că fiecare sistem tinde către echilibru.

La nivelul minții, echilibrul acesta este dat de stările integrate care sunt iubire, recunoștință, prezență, entuziasm, inspirație și certitudine.

Când ai aceste stări integrate, inclusiv sistemul tău hormonal funcționează optim. Nu sunt sus-uri, jos-uri date de oscilațiile hormonale, și doar din aceste stări tu poți să acționezi strategic.

În momentul în care intri într-o emoție și mintea ta este prinsă de o polarizare, adică vezi mai mult plus sau mai mult minus, așa definesc eu emoțiile.

Atunci când nu vezi un echilibru între plusurile și minusurile unei situații, vei avea o emoție. Atunci când vezi echilibrul între plusurile și minusurile unei situații, vei avea stare integrată.

În momentul în care vezi un dezechilibru între plusurile și minusurile unei situații, vei avea o emoție și vei avea o reacție. 

Ca să poți să acționezi strategic e nevoie să echilibrezi percepția ta față de ce se întâmplă în situația respectivă și să te centrezi înapoi în echilibru. 

Asta înseamnă inclusiv că se schimbă hormonii tăi în momentul în care faci aceasta echilibrare.

Spre exemplu, ai o teamă că unul dintre angajații tăi va pleca și trăiești cu teama aceasta și rulezi în minte povestea care te înfricoșează, poate te blochează, poate te duce către luptă sau către fugi. 

Oricare ar fi dintre cele 3 menționate, e o reacție. Atâta vreme cât ai teamă că îți pleacă angajatul ai o reacție. Asta înseamnă că vei acționa distorsionat.

Spre exemplu, e posibil să eviți să te întâlnești cu angajatul respectiv.

E posibil să-i cauți nod în papură.

E posibil ca să faci compromisuri în relație cu el și să-i dai mai mult decât consideri că merită doar ca să nu plece.

Toate aceste tipuri de reacție sunt reacții. În momentul în care mintea ta ajunge la echilibru și nu vezi doar minusurile faptului că angajatul o să plece, ceea ce a determinat frica în modul la nivelul inițial, în prima fază, ci vezi plusurile dacă angajatul pleacă și minusurile dacă angajatul rămâne în afacerea ta, ieși din zona de frică, nu mai ai dezechilibru hormonal și poți să acționezi strategic în situația respectivă.

Mai mult, dacă ajungi la recunoștință că omul acela te ține în șah poate, vei putea cu adevărat să faci un salt în felul în care privești relația cu el, dar pentru asta e nevoie să ajungi la echilibru și la recunoștință.

Deci scopul nostru în aceste următoare audio-uri va fi să vezi cum fiecare dintre aceste emoții pe care le-ai menționat la comentariile din acest spark și din spark-ul trecut, cum poți să lucrezi cu ele în așa fel încât să te duci înapoi la echilibru și să ajungi să stai mai mult în stările acelea integrate?

Și acum vreau să spun ceva emoțiile în sine nu sunt bune sau rele. Ele evident că au un scop, dacă există, și servesc unui scop, dacă ele există.

Și dacă punem primul nivel, de-o parte, acelea de supraviețuire – pentru că ai avut nevoie de ele să poți să supraviețuiești, să creezi contexte în care să poți să găsești pe cineva, să faci o familie și să supraviețuiască specia, de asemenea, de cine să te păzești ca să poți să supraviețuiești – deci ai avut nevoie de emoțiile acestea pentru supraviețuire.

Îți propun ca în această călătorie împreună, atunci când vorbim despre emoții și stări integrate, să te uiți la emoții ca la un semn că ai ceva de echilibrat, ca să poți să treci la nivelul următor.

Pur și simplu, aceste emoții, în special acelea pe care le resimți din nou și din nou și din nou, te vor ține într-un anume nivel de potențial și îți vor limita efectiv potențialul.

Nu înseamnă că ele sunt rele în sine, emoțiile.

Emoțiile sunt extraordinar de bune dacă te uiți la ele ca fiind un simptom, un semn ca tu să poți să crești și ele îți arată care sunt acele lucruri pe care cauți să le eviți sau acele lucruri pe care mintea ta le caută ca să le obțină și care te țin la același nivel de potențial.

Dacă ieși din acele condiționări, respectiv aceleași tipuri de reacții și faci saltul la un alt nivel, unde nu că nu vor exista emoțiile, dar vor fi alte tipuri și alte provocări, efectiv vei putea să crești accelerat.

Așa că scopul nostru în această călătorie în ceea ce privește relația ta cu emoțiile, nu este să le elimini, ci este să știi să le prelucrezi, să le integrezi în așa fel încât să asigure un salt în existența ta.

Dă-mi voie doar să îți dau un exemplu.

Teama mea cea mai mare a fost teama de abandon, care se manifestă în diferite forme și s-a manifestat în diferite forme de-a lungul timpului. Frica aceasta de abandon a generat o serie de reacții care m-au costat foarte mult, de la reacții de gelozie în relații până la reacții de compromis în relație cu angajații, tot felul de costuri pe care le-am plătit ulterior pentru teama de abandon.

În momentul în care am prelucrat și am integrat teama de abandon și nu o mai privesc cu frică, ci mă uit strategic la ea, îmi dau voie să mă uit la această latură a mea ca fiind un element pe care pot să îl folosesc în a-mi construi business-ul. 

Cum? Cum pot să gândesc un business în așa fel încât să nu fiu abandonată de clienții mei? 

Și chiar dacă emoția este acolo sau baza ei este acolo, felul în care o privesc este mai degrabă de colaborare cu acest mindset și a merge la un alt nivel în relație cu emoția aceasta, decât a fi blocată că mă părăsește o persoană sau decât teama de a fi părăsită de o persoană care poate să fie iubitul, poate să fie un angajat, poate să fie asistenta mea, oricine efectiv.

Și atunci, dacă tu îți prelucrezi aceste emoții, le echilibrezi la nivel profund, nu că ele vor dispărea din viața ta, ci poți să le folosești și să le accesezi atunci când ai nevoie de ele și cum ai nevoie de ele, ca să fie constructiv și ca să te ducă înspre scopul tău.

Dacă eu aș fi rămas blocată la nivelul de a pierde o persoană sau a pierde o relație, mi-ar fi fost imposibil să am gândul de cum pot să construiesc în afacere un sistem în care să nu pierd clienții. Pentru că este un alt nivel de impact și un alt nivel de durere potențială asumată. 

Dar e un loc în care am ajuns pentru că am lucrat cu mine și pentru că am depășit primul nivel de condiționare al acestei emoții.

Atunci te invit ca în următoarea săptămână, până ajungem la spark-ul în care am să îți vorbesc despre furie, doar să te uiți la emoțiile pe care le ai și stările pe care le ai într-o săptămână, să vezi ce fel de emoții ies la suprafață și să te uiți la ele ca la un semn legat de faptul că ai niște percepții de echilibrat, o cauză mai profundă.

Și aș vrea să închei doar cu o singură concluzie aici: Emoțiile sunt reacții, te împiedică să acționezi strategic.

Emoțiile sunt bazate pe percepțiile tale, emoțiile sunt trecătoare și, cel mai important, stă în puterea ta să îți transformi emoțiile, dacă acționezi asupra cauzei cauzelor, adică dacă acționezi asupra acelei percepții, acelei interpretări care determină emoția ta.

Poți să îți transformi emoția lucrând la cauza ei, adică la interpretarea pe care tu ai dat-o lumii care a generat acea stare în tine.

Mulțumesc frumos!

Lasă-mi te rog frumos gândurile, comentariile tale. În continuare, dacă ai vreo dorință de a lucra pe o temă anume, te rog frumos să o specifici ca să pot să o includ în temele care urmează.

Leave a comment