O discuție sinceră despre emoții și vindecare, cu fiica mea, Elena
Monica: Bine ați venit la spark-ul numărul 122. Astăzi am alături de mine pe Elena, fiica mea, în contextul în care vorbim despre relații și emoții, care e un subiect de interes și pentru Elena.
Așa că ea va fi partenera mea de discuție astăzi, când vorbim despre relații și emoții.
Elena, vom explora astăzi, împreună, trei tipuri de relații și emoțiile care vin cu cele trei tipuri de relații și care sunt pașii pentru a avea o relație împlinită.
Vom avea câteva sugestii și o soluție cu bătaie un pic mai lungă.
De ce ai vrut să participi pe subiectul acesta la Spark?
Elena: Relațiile sunt un lucru pe care îl ai în oricum viață și cumva mi se pare că tot timpul avem de învățat despre cum să ne gestionăm emoțiile în relații.
În special eu acum.. prima relație care îmi vine în minte este cea cu iubitul meu. Și aici vin foarte multe emoții la suprafață și mi se pare un subiect interesant și mă regăsesc.
Monica: Super. Vom discuta despre relații în context de relație părinte-copil, copil- părinte.
Vom discuta despre relație inclusiv cu partenerul de viață, dar și relații în business, inclusiv relația cu banii, pentru că, până la urmă, toate funcționează după același tipar.
Mai știți ce e aia un tipar?
Elena: Un pattern, un fractal, Legea Fractalilor. Mai mult de atât nu știu să spun.
Monica: E o serie de obișnuințe mentale, emoționale și comportamentale care duc la rezultate predictibile.
Și sigur ai observat și tu în viața ta, în dinamicile pe care le ai, că ai anumite tipuri de emoții pe care le simți din nou și din nou.
Tipul de emoție nu depinde de persoana cu care interacționezi atât de mult, ci este obișnuința ta să te simți într-un fel.
E obișnuința ta să te simți veselă sau furioasă. A mea e cu furia. Foarte ușor intru în furie. Sau obișnuința ta e poate să fii tristă.
Elena: Oare de la cine luăm asta cu furia?
Monica: Nu știu. Dăm vina pe bunici, pe bunica.
Discutăm despre 3 tipuri de relaționare pe care poți să le ai cu o persoană, dar de data asta vom discuta despre aceste tipuri de relaționare nu din perspectiva valorilor, cât din perspectiva emoțiilor pe care le trăiești, ce anume determină relația respectivă în tine.
Primul lucru despre care aș vrea să vorbim sunt relațiile acestea distructive, toxice, în care scoți cel mai rău din celălalt și celălalt scoate ce e cel mai rău din tine.
Al doilea tipar de relație despre care vom discuta este când ești la indiferență cu celălalt, ca și cum nu îți dai voie să simți emoții în relație cu celălalt.
Și al treilea nivel de relaționare este atunci când îl susții pe celălalt să fie cea mai bună variantă și scoți ce-i mai bun din celălalt.
Și asta merge în amândouă sensurile. Le luăm de jos în sus.
Ce știi despre relații toxice sau relațiile alea în care unul scoate ce-i mai rău din celălalt?
Elena: Cred că mulți dintre noi am avut ori un prieten, ori o persoană din familie care a fost într-o relație de genul. Cumva vezi că ceva nu e ok acolo.
Monica: Ce-i de știut aici este că în mod constant cei doi își apasă butoanele, reciproc.
Și vreau sa fie clar – intri cu un bagaj emoțional într-o relație.
Adică vii cu niște tipare emoționale învățate de la părinți, învățate de la bunici, învățate din școală, ca mecanisme de adaptare și intri în relație cu tot bagajul acela emoțional.
O relație toxică, sau o relație atunci când scoți ce-i mai rău în celălalt, este când cei doi își apasă în mod reciproc aceste butoane, din nou și din nou și din nou. Și apăsatul acesta de butoane reciproc, duce într-o spirală din asta de emoții negative din ce în ce mai puternice. Și se repetă ciclurile acestea negative: adică apăsat butoane reciproc, coborâre emoțională și explozie. Se repetă din ce în ce mai frecvent și cu intensitate din ce în ce mai mare.
Elena: Am o întrebare aici. Dacă întrebi oamenii dacă vor să fie într-o relație toxică, o să spună nu. Așa că vreau să te întreb dacă îți alegi partenerii în mod subconștient ca să-ți apese butoanele astea, pentru că ai nevoie să-ți fie apăsate.
Monica: Este adevărat.
În primul rând, vei alege partenerii care îți apasă acele butoane cu care ești obișnuit, care îți declanșează acele emoții cu care ești obișnuit, de acasă.
Adică tu ți-ai ales un partener care să-ți apese acele butoane ca să te înfurii, dacă emoția ta preferată este furia. Îl alegi subconștient ca să-ți apese aceste butoane.
Dacă rana ta este rană de abandon sau de respingere, vei alege un partener care o să-ți activeze rana de respingere sau rana de abandon.
De ce? Pentru că ai o obișnuință mentală, emoțională și involuntar, inconștient, scanezi lumea prin acești ochelari și îi vei alege pe aceia care îți dau acel confort cu care ești obișnuit, mental și emoțional, chiar dacă e disconfort.
Elena: Chiar dacă emoția e negativă. Tu știi cum se simte și ești obișnuit cu ea, și atunci acela e confortul, nu?
Monica: Exact. Și cealaltă parte este valabilă: vei alege pe cineva care să-ți apese butoanele ca să te susțină să te vindeci.
Adică nu alegi pe cineva care să-ți distrugă viața, ci care să îți arate care sunt acele răni pe care tu ai nevoie să le vindeci.
Așa cum te învață relațiile astea apropiate, soț – soție, copil – părinți, să-ți vindeci rănile, nimic altceva nu te învață, pentru că ăștia sunt oamenii care-ți apasă cel mai tare butoanele, și unde nici nu ești în contextul acela social în care poți să îți controlezi emoțiile, cum ar fi la job unde nu dai chiar așa de ușor pe dinafară.
Dar aici cumva nu poți să scapi de ăștia care îți apasă butoanele, și atunci… singura șansă este vindecarea.
Adică e și o latură luminoasă, latură pozitivă în toată povestea asta.
Aș vrea să mai vorbim despre partea asta de răni nevindecate din trecut pe care le aduci în relație.
Odată am zis că scanezi lumea pe baza acestor obișnuințe mentale și emoționale și alegi partener care corespunde cu emoțiile care sunt cunoscute, familiare ție.
Acum, ce se întâmplă adesea în emoții în situații de genul acesta este că trăiești anxietate pentru că nu te simți în siguranță cu cineva care îți apasă butoanele. Poți să simți frică pentru că nu te poți baza pe acea persoană.
Simți că nu te poți baza. Nu este adevărul, este doar o percepție.
De asemenea, ai percepția că îți apasă butoanele și scoate furia la suprafață.
De multe ori se întâmplă, nu doar că sunt activate aceste stări sau emoții, ci ca unu să apese butoanele celuilalt în așa măsură încât pentru fiecare se întâmplă ce-i mai grav din punct de vedere mental și emoțional.
De exemplu, dacă rana mea cea mai dureroasă este abandonul și partenerul meu se retrage într-o situație de conflict, pentru că rana lui este respingere, eu l-am rănit. El percepe că a fost respins, el se retrage.
Pentru mine e cel mai rău lucru care se poate întâmpla, pentru că pentru mine echivalează cu abandonul. Ca atare, mă duc și mai mult să-l rănesc, se retrage și mai mult, și activează din ce în ce mai puternic și din ce în ce mai mai brutal aceste răni.
Elena: Am înțeles.
Monica: Mai este ceva aici în zona asta de emoții toxice și stări toxice – relațiile de codependență. Știi ce sunt alea?
Elena: Îmi pot imagina un picuț. Bănuiesc că una dintre persoane simte nevoia de cealaltă persoană și simte că nu ar putea trăi fără cealaltă persoană.
Monica: Chiar dacă cealaltă persoană are o dependență.
De obicei aici e vorba despre un alcoolic, iar iubita sau iubitul celui alcoolic nu îl poate părăsi pe celălalt. Sau jocuri de noroc și cealaltă nu poate să îl părăsească.
Este tot o relație toxică pentru că nu scoate ce-i mai bun din fiecare. Nu scoate partea luminoasă la suprafață și-și apasă butoanele.
Am o poveste interesantă aici. O doamnă care-mi este foarte dragă a avut un tată alcoolic și s-a căsătorit cu un bărbat, surpriză, căruia îi place să mai bea din când în când… nu să se îmbete grav, dar cât să devină mai binedispus și să aibă starea aia de ebrietate ușoară.
Îi apasă extraordinar de tare butoanele numai când vede că își toarnă bere sau vin sau țuică în pahar.
Elena: E trigger din childhood.
Monica: Da, exact asta-i.
Ce e important în situațiile astea e ca nu prea există rațiune în relațiile de genul ăsta. Adică e foarte greu să ajungi la echilibru mental și emoțional. Ce se întâmplă cel mai mult este că spui „tu ești de vină, tu ai făcut asta”. Voiai să zici ceva?
Elena: Da, exact asta voiam să zic. Cumva, ca și oameni, ne e greu să ne asumăm că problema… nu neapărat problema, dar, trigger-ul acesta vine de la noi, de fapt, nu de la cealaltă persoană.
Că cealaltă persoană nu o face conștient. Cealaltă persoană își trăiește viața.
Adică intenția, rareori e cu adevărat să rănești o altă persoană, în relațiile de zi cu zi. Sunt situații, sunt excepții. Dar, foarte, foarte greu îți dai seama că tu ai la tine de lucru, nu că cealaltă persoană are de lucru la el sau la ea.
Monica: Este ușor de văzut, nu?
Elena: Da, exact. „Ăla trebuie să se ducă la terapie”.
Și tu trebuie să mergi la terapie.
Monica: Am am auzit odată vorba asta că „butoanele tale vor fi apăsate atâta vreme cât ele există”, cât sunt ale tale.
Dacă nu mai există. Nu mai are ce să-ți apese.
Și acum, pe partea asta de emoții, gândește-te că oamenii intră cu niște răni emoționale în relație și amândoi ajung la minte de supraviețuire.
Când sunt certurile alea crunte, prin care poate fiecare din noi am trecut la un moment dat, și nu mai gândește persoana, efectiv se poartă ca un animal rănit. Poate să distrugă foarte mult în jur, pentru că, pur și simplu, nu vede altă șansă.
Elena: Și ajungi în situații în care rănești și înjuri și vorbești foarte urât cu cealaltă persoană și de fapt nu spui lucruri pe care le crezi cu adevărat. Efectiv ies dintr-un cum ai zis tu, dintr-un moment de supraviețuire.
Monica: Da, și de animal rănit.
Și fiecare intră în relație cu emoțiile astea și cu durerile astea.
Imaginează-ți că naști un copil într-o relație de genul acesta. Ce învață acel copil? Cu ce fel de emoții se conectează? Cum simte sau nu simte siguranța? De ce mecanisme de adaptare are nevoie ca să poată să supraviețuiască într-un mediu de genul ăsta?
Și faza cu copii este că și dacă faci frumos și zici „lăsa să treacă de la mine”, în afară pare să fie zen, dar nu e chiar așa, pentru că copilul preia și copiază emoțiile tale, gândurile tale…
Elena: Copiii simt tot chiar dacă nu-și dau seama, chiar dacă nu pot să descrie ce simt. Adică, și dacă tu, ca părinte, te comporți că totul e mega ok și că sunteți cei mai îndrăgostiți, copilul o să simtă dacă nu-i așa?
Monica: Da, așa este.
Și acum, legat de emoțiile astea și de stările astea de supraviețuire pe care le avem în relații de multe ori, nu înseamnă că toată viața o trăiești acolo sau relația ta este tot timpul acolo.
Dar întrebarea este cât din relația ta ajunge în punctele acestea? Pentru că s-ar putea ca într-adevăr 80-90% să fie acolo și să ai percepția că doar asta este sau este posibil să ajungi o dată pe săptămână sau o dată pe lună și să fie un consum emoțional extraordinar de mare.
Elena: Am auzit o chestie despre relațiile toxice că așa sus-uri și jos-uri au încât persoanele stau în relație pentru că tânjesc după următorul „sus”. Și atunci le e ușor să treacă cu vederea jos-ul pentru că știu că o să urmeze un „sus” la un moment dat. Și de aia rămân prin preajmă.
Monica: Asta e dualitatea manifestată în spațiu și timp.
Dacă ai jos-urile și sus-urile separate și nu le ai în același moment, asta este rețeta sigură pentru dependență în relație, să fii dependent de celălalt partener.
Asta e rețeta sigură în orice fel de dependență, că așa este și cu alcoolul, așa este și cu orice.
Legat de emoțiile acestea, ideea este că dai vina pe celălalt de multe ori, și degeaba încerci să-l vindeci pe celălalt, cum ai zis mai devreme, „că ai nevoie de terapie”.
Tu ai o responsabilitate față de vindecarea ta proprie și față de vindecarea rănilor tale și față de propria ta evoluție. Și acest lucru nu o să se întâmple dacă arăți cu degetul către cineva din afară.
Am creat o serie de experiențe live despre emoții, în care iau fiecare emoție și/sau stare din cele mai importante. Stările și emoțiile importante care strică relațiile și strică și relațiile personale, le strică și îți împiedică și creșterea profesională, împiedică și creșterea financiară, pentru că dacă nu îți stăpânești emoțiile, nu ai cum să stăpânești banii.
Și voi lua aceste stări și emoții și voi discuta despre ele, despre cum poți să le dizolvi, cum poți să lucrezi la propriile tale răni, la vindecarea ta emoțională ca să poți să ai o relație împlinită.
Pentru că dacă tu te schimbi, se schimbă întreaga dinamică cu partenerul.
Dacă tu cu adevărat ai lucrat la tine, se schimbă întreaga dinamică cu partenerul.
Deci, dacă ești interesat să-ți vindeci partea emoțională, bagajul tău emoțional ca să poți să ai o relație împlinită, ca să poți să ai stăpânire asupra banilor, ca să poți să evoluezi profesional, ca să poți să și gestionezi emoțiile în afacerea pe care o crești, ca să poți să ai stabilitate, să poți să iei decizii mai înțelepte, te invit să te înscrii pe linkul din descriere, de sub acest video ca să vezi despre ce este vorba în seria aceasta de experiențe LIVE despre emoții.
Și acuma vreau să te întreb pe tine Elena, apropo de ce o să lucrăm acolo în seria de experiențe live, dacă ai folosit lucrul pe emoțiile proprii ca să obții o schimbare și în dinamica cu celălalt.
Elena: Da, am avut o situație care mi s-a părut ca o foarte mare descoperire.
Monica: Adică ți-a asigurat un salt cuantic, o schimbare mare în realitate.
Elena: Da, și cumva mi-a deschis ochii și am văzut, după ce am dizolvat, am văzut cum s-a schimba dinamica.
Este foarte, foarte fain după ce lucrezi și reușești cumva să te detașezi de situație și să vezi din afară , să vezi cum se schimbă dinamica și cum atragi unele lucruri. E foarte fain.
Ce s-a întâmplat e că am avut o discuție cu mama fostului meu iubit și m-am simțit cumva respinsă, m-am simțit dată la o parte.
Eu vorbeam cu ea și ea, cumva, în timp ce vorbeam, s-a întors în altă parte să asculte discuția dintre iubitul meu de atunci și tatăl lui.
Monica: Numai puțin, emoția asta, de fapt nu emoția, rana asta de a fi respinsă îți este familiară? Te-ai mai întâlnit cu ea?
Elena: Da. Sigur, nu mai țin minte când, dar e probabil. Eu țin minte foarte mult în prietenii chestia asta.
Și ce am făcut este că am am lucrat pe feelingul acesta de respingere și pe momentul respectiv cu Legea Dualității. Rr fi intrat și Legea Reflexiei, dar Legea Dualității și a Polarității pe aia am folosit-o.
Și după vreo două- trei săptămâni după ce am lucrat pe situația asta s-a schimbat atât de tare dinamica.
A început mama fostului meu iubit să vină către mine. Și eu nu am mai făcut nimic. M-am retras cumva, mi-am ascultat limitele, m-am ascultat pe mine când ieșeau ei în oraș, în loc să ies și eu de fiecare dată ca să câștig acceptarea ei.
Am stat acasă și mi-am văzut de treabă, pentru că chiar n-am vrut să ies în oraș și după aia iubitul meu îmi spunea că „Da, să știi că mama mea chiar ar fi vrut să vii și că mai vrea să vorbești cu ea”. M-a întrebat dacă „e ok, dacă îi dau numărul tău de telefon?”.
Cumva din situația aceea în care eu îmi doream foarte, foarte mult ca ea să mă placă, m-am dus în neutru și a început să vină ea către mine.
Monica: Exact asta se întâmplă atunci când lucrezi pe aceste emoții și stări. Le vindeci și ți se schimbă realitatea foarte, foarte repede.
De-asta mi se pare foarte mișto să poți să aplici Legile Universale în a-ți gestiona propriile emoții, că tu puteai să dai vina pe mama fostului tău iubit și să spui „Ea m-a respins, ea e de vină, ea nu a fost politicoasă”. Și să-ți cultiv povestea asta în minte.
Dar cu povestea asta nu poți să ajungi la înțelegere și la armonie în relație.
Elena: Aici aș vrea să fac doar o paranteză sau cel puțin să-ți pun o întrebare.
În situația asta, eu am atras către mine. Adică am câștigat ceva. A venit ea către mine.
Dar, se poate întâmpla și să pierzi ceva ce nu e menit pentru tine, după o echilibrare de genul?
Mă rog, nu pierzi, dar să-ți iasă din viață, că nimic nu se pierde, doar se transformă – Legea Transformării.
Monica: Poți.
De exemplu, când am lucrat cu cuplurile. Eu pot să spun că poți să iei orice decizie iei cu pace și cu iubire în suflet. Fie că rămâi împreună cu partenerul, fie că nu rămâi împreună cu partenerul.
De multe ori se întâmplă ca partenerul să se întoarcă, dar asta nu ți-o poate garanta nimeni. Asta este treaba lui Dumnezeu. Nu poți să garantezi tu.
Dar ce pot să spun este că dacă cumva cealaltă persoană dispare din viața ta, adică nu dispare, e Legea Transformării, dar nu rămâne în forma aceea, pot să-ți garantez că tu ai gândit deja lucrul acesta, altfel nu s-ar fi întâmplat.
Adică nu o să fie ca o surpriză. Tu știai că vrei să dispară persoana respectivă din viața ta.
De ce zâmbești așa?
Elena: Zâmbeam pentru că voiam să împărtășesc cu oamenii care ascultă că aproape de fiecare dată când am venit la tine cu rugămintea de a-mi da un sfat exact ce să fac, îmi spuneai „Dar tu ai luat deja decizia. Tu știi deja ce să faci”. Aproape de fiecare dată.
Câteodată e enervant, dar… nu știu, cumva faptul că mi-o spui, mă și face să conștientizez că eu știu de fapt ce vreau. Știu sau știam deja de mult timp că urma să se întâmple și că, de fapt am făcut pace cu situația respectivă.
Monica: Deci acesta a fost un exemplu în care tu ai lucrat la emoțiile tale și realitatea ta s-a restructurat foarte repede.
Hai să vedem un al doilea tipar de relaționare: tiparul acela de amorțire emoțională și indiferență care apare în relații.
Nu mai există percepția de iubire acolo, nici nu îți apasă celălalt atât de tare butoanele. Ești într-o amorțire emoțională.
Foarte mult asociez starea asta cu dependențele, pentru că în situația asta în care oamenii nu vor să simtă emoțiile, și le amorțesc prin dependențe, și aici nu vorbesc doar de dependențele alea alcool, droguri, ci vorbesc și de dependență, cum ar fi Netflix, cum ar fi sport, cum ar fi muncă. Alergi acolo pentru ca să nu simți emoțiile care de fapt nu știi cum să le gestionezi.
Elena: Asta e problema? Că nu știi cum să gestionezi emoțiile?
Monica: Este una dintre posibilele situații pentru care apare dependența. Nu este singura, nu este cauza principală sau doar aia. Nu o poți reduce doar la ea, dar foarte des apare.
Și aici am o poveste cu o persoană cu care am lucrat.
Este un CEO care nu-și putea gestiona emoțiile legat de relații, adică din punct de vedere profesional era foarte, foarte puternic, cerebral, putea să-ți țină emoțiile, dar din punct de vedere personal nu mai avea aceleași bariere de exprimare sau de conținere emoțională și dădea foarte mult pe dinafară.
Și ca să poată să își controleze, să își amorțească acele emoții obișnuia să bea în fiecare seară și ajungea până bea o sticlă de vin, ca să nu dea pe dinafară emoțional, în contextul în care era într-o relație în care lucrurile nu erau cum voia și venea și cu un bagaj emoțional foarte mare. Și atunci a intrat în zona asta de amorțire.
Vreau să zic aici un lucru foarte important. Modalitatea asta de abordare a relațiilor în care ești amorțit, nu este că e ceva defect la tine, este că la un moment dat ți-ai făcut o strategie de supraviețuire prin a nu simți.
Poate au fost emoții foarte puternice ale tale sau ale părinților tăi sau a unuia dintre părinți și nu ai putut să le duci.
Poate pur și simplu te-ai deconectat de tine în urma unui abuz și ca să nu mai retrăiești emoția sau ca să ascunzi emoția aia, te-ai deconectat de tine, și ai ales varianta asta de amorțire, de indiferență.
Problema e că din acest spațiu ai emoții care sunt suprimate acolo, cu care nu ești în contact, care din când în când dau pe dinafară sau dau pe dinăuntru. Când dau pe dinăuntru produc boli și vorbim de boli care au cauze emoționale, sau dau pe dinafară, când faci un exces de ceva, cum este binge-watching – te uiți toată noaptea – și cumva autodistructiv- la Netflix, de exemplu. Sau joci jocuri de noroc și pierzi niște bani. Ai o situație de genul acesta.
Una din variantele în care coexiști într-o relație așa este să fii închis într-un turn de fildeș în care nimeni nu are acces la tine.
Și am văzut puține persoane care au strategia asta de supraviețuire, dar există.
Ca și cum nu am emoții, trăiesc în turnul meu. Prezint imaginea asta de persoană foarte puternică, dar nimeni nu poate să ajungă cu adevărat la inima mea.
Nu se deschid să iubească și nu se iubesc nici ei pe ei.
Și aici un principiul foarte important când vine vorba de relații și emoții (cele trei tipuri de relații despre care discutăm) nu poți să iubești cu adevărat pe cineva dacă nu te iubești pe tine.
Nu poți să simți cu adevărat împlinire într-o relație dacă nu o ai în relație cu tine și o să vorbim despre asta mai mult la pasul al treilea.
Elena: Cum aplicăm chestia asta în relațiile de business? Cum se întâmplă? Pentru că ai zis că în business persoanele par foarte puternice și nu își dau voie să dea pe dinafară. Și asta e văzută ca un lucru pozitiv în business.
Monica: Latura negativă a ce ai spus tu, și e foarte bună întrebarea, este că nu sunt în contact cu propriile lor emoții și propriile lor intuiții.
Decid doar cu capul și adesea lucrul acesta afectează relațiile din business.
S-ar putea să nu ia cele mai inspirate decizii, pentru că decid doar strategic, doar mental. Ca și cum nu verifici cu corpul tău dacă e corectă decizia aia pentru tine și pentru misiunea ta.
Elena: Deci cumva e separarea între creier și minte, sau creier și suflet, sau creier și inimă.
Monica: Da, poate să fie și varianta asta. Și fii atentă ce fac.
Sunt foarte puternici mental și e în regulă asta, dar pe urmă merg și dau pe dinafară, poate cu ceva sport extrem, cu kickboxing, unde își scot emoțiile și unde își dau voie să scoată emoțiile, sau fac CrossFit, de exemplu, unde este intensitate mai mare, unde poți să scoți din tine emoțiile respective.
Elena: Unde poți să simți durerea, că la crossfit este durere, îți zic eu. E un fel în care simți ceva.
Monica: Sau se întâmplă de multe ori că se rețin în context de business și merg acasă, iar acasă dau pe dinafară, nu-și conțin emoțiile legat de copii, legat de partenerul de viață.
Elena: Extrema cealaltă.
Monica: Da, extrema cealaltă.
Aici foarte des apare depresia, odată cu percepția de neputință, că nu poți să schimbi ceva. Cumva depresia și neputința au o componentă comună.
Apare senzația asta de separare. Dacă ești izolat, ești în zona asta de îl accept pe celălalt…cumva mi-a fost dat, gata, îl accept, dar nu sunt de fapt deschisă față de el.
Apare și senzația de separare, că nu ajung ceilalți la tine, și odată cu separarea, apare și singurătatea, apare și anxietatea. Sunt niște posibile stări sau emoții legate de zona aceasta de deconectare.
Elena: OK, dar dacă aici e dinamică de indiferență, îi mai interesează că oamenii nu pot să ajungă la ei?
Monica: Nu sunt conștienți că sunt indiferenți. E ca și cum trăiesc unul cu celălalt într-o relație în care nu le pasă. Nu îți pasă în mod real de celălalt.
Ești mai bine decât la supraviețuire, decât în prima variantă, dar ești pe protecție.
Elena: Ei nu știu ca lor nu le pasă?
Monica: Nu, nu stiu.
E ca și cum te gândești că „Ei bine, asta a fost soarta care mi-e dată, n-am decât să trăiesc cu partenerul ăsta.”
„Asta-i soarta care mi-a fost dată, n-am decât să trăiesc cu angajatul acesta, sau n-am decât să trăiesc cu șeful ăsta.”
Elena: Din seria „Nu sunt în controlul vieții mele”.
Monica: Exact și de aici neputința și legătura cu depresia, că depresia are componenta asta.
Elena: Am înțeles. Deci cumva așa mi s-a dat, așa a fost să fie. Eu nu am control, nu pot să schimb.
Am înțeles de unde vine neputința atunci, că în mintea mea era persoană de neoprit, pentru că-s indiferenți.
Monica: Foarte, foarte bună întrebarea asta.
Aici și să evadezi în zonă mentală îți dă o anumită siguranță, că nu ești în zona emoțiilor. Pot să exceleze oamenii aceștia pe plan intelectual, să fie foarte buni strategi, de exemplu, sau să gândească foarte rece și obiectiv lucrurile, dar în același timp, ei nu sunt acolo cu inima în ceea ce fac și le este foarte greu să se conecteze, asta și în business și personal. E același tipar până la urmă.
Elena: Deci cumva ei caută un loc unde au control. De exemplu intelectual, la strategii. Strategiile ți le planifici ca să ai control în anumite situații.
Monica: Poate să fie asta. Eu aș formula puțin altfel: că tot ce există servește unui scop. Ca atare, dacă ai tiparul acesta, nu este greșit că el există, ci există locuri în care poți să funcționezi cel mai eficient din tiparul acesta.
Problema cu tiparele astea este că poți să ajungi până la un anumit nivel cu el și de acolo nu te mai ajută.
Adică poți să funcționezi foarte clar mental până la un anumit nivel, dar de la un anumit nivel, ca să crești, poate ai nevoie de doza aia de intuiție sau credință sau altceva mai soft care care acompaniază partea aia de abordare mentală. Deci nu este greșit.
Dar în schimb, un om de genul acesta care este foarte mental și este mai degrabă indiferent, amorțit decât conectat, un om de genul acesta sunt șanse mari să atragă pe cineva care este foarte emoțional ca să compenseze.
Și nu o să înțeleagă de ce celălalt se manifestă atât de puternic emoțional, că pentru el lumea este alb și negru, e explicabilă rațional și e pentru el un mecanism de supraviețuire, de adaptare. Dar atrage pe cineva emoțional care să-i apese butoanele care să-l scoată din zona aia de indiferență, amorțire.
Elena: Și atunci, aici ai de dizolvat iarăși chestii din copilărie care te-au făcut să-ți dezvolți mecanismul acesta de apărare, de indiferență?
Monica: Da. De cele mai multe ori, dacă mergi în trecut, sunt două posibile cauze aici.
O dată, poate să fie o traumă, o emoție foarte puternică pe care a simțit-o, care nu a fost echilibrată, pe care a resimțit-o ca durere și care nu a fost prelucrată, n-a fost dizolvată.
Cealaltă este: asta a văzut și asta a învățat. Adică asta a văzut de la cineva de acasă, ca mecanism de alăptare, a copiat, a învățat, a preluat, așa știe să răspundă la lume. Pentru că acesta este modelul adaptativ pe care l-a găsit.
Aici aș vrea să punctez ceva foarte important.
De multe ori am auzit, din mai multe surse și așa de bine se potrivește cu modelul de lucru pe care îl folosesc, în contextul în care emoțiile sunt problema, că dacă lucrezi pe emoții e un caz pierdut.
Am auzit-o și pe Caroline Myss spunând lucrul acesta.
Pentru că nu lucrezi de fapt pe cauză.
Apare un eveniment, o situație, o întâmplare care este un fapt, pur și simplu un fapt.
Cineva a spus ceva despre tine sau cineva a ignorat ce spuneai tu. E un fapt.
N-a băgat în seamă – nu-i nici bun, nici rău.
Urmează apoi o interpretare asupra a ce s-a întâmplat:„Ah, m-a ignorat. Nu mă ia în seamă. Nu sunt suficient de importantă. M-a respins”.
Elena: Percepția noastră.
Monica: Percepția.
Și urmează apoi emoția. Ce ai simțit ca emoție?
Elena: Asta e o întrebare sau vrei să îți spun ce am simt eu ca emoție?
Monica: Ce ai simțit tu atunci, în situația descrisă, ca emoție?
Elena: Cumva durere. Dar a și fost un moment din asta de: „E vina ei. Ce nesimțită e ea.”
Monica: Deci ce ai simțit? Ai simțit furie, ai simțit frustrare, ai simțit neputință, ai simțit… ce ai simțit?
Elena: Frustrare aș zice.
Monica: Frustrare.
Și pe urmă urmează o reacție comportamentală și de cele mai multe ori, după percepție și emoție.
Există un cerc din acesta vicios care merge într-un context în care emoția alimentează percepția și-ți întărește percepția și generează un alt strat de emoție și iară merge la percepție.
Elena: Ai zis-o atâta de repede…. Vedeam un cerc în mintea mea…
Monica: Așa e. A fost evenimentul, a fost percepția ta că te-a întrerupt, s-a întors cu spatele… Cum ai pus eticheta la asta? Ce ți-a făcut?
Elena: Că m-a respins și m-a dat la o parte.
Monica: OK, asta este percepția. Emoția a fost frustrare.
Frustrarea aia merge înapoi la percepția de „ea e de vină că te-a respins”, care creează o emoție și mai puternică și mai inflamată de frustrare și de durere, că nu ai ce să faci legat de situația asta, că a trecut deja, și mergi înapoi la percepție și o întărește.
Deci se creează acolo un ghem din acesta de emoții și de percepții care se amplifică una pe alta și ca rezultat, de cele mai multe ori ai un comportament exagerat raportat la ce s-a întâmplat. Nu zic de tine, zic în general se întâmplă.
Ce-i fain e că în seria aceasta despre emoții și despre stări, vom vorbi despre frică, anxietate, furie, depresie, vină, despre cele mai dureroase și cele mai grele.
Te voi învăța cum să acționezi asupra cauzei cauzelor, adică asupra percepțiilor care determină situația respectivă, care determină emoțiile și pe urmă rezultatele respective, în așa fel încât să poți să le dizolvi odată și pentru totdeauna.
Și ce înseamnă asta? Nu înseamnă că nu o să mai simți emoția respectivă deloc, doar că nu o să te mai deranjeze, nu o să-ți mai conducă viața.
Adică, nu că nu o să mai simți respingerea deloc. O să zici „ei bine, m-a respins persoana asta” și mergi mai departe, pentru că nu simți emoția. Nu înseamnă că nu o să se mai întâmple deloc comportamentul. O să apară respingere într-un loc unde nu te afectează.
Elena: Asta începe să sune un picuț a indiferență. Care este diferența dintre tiparul de indiferență și echilibrare?
Monica: La tiparul de indiferență nu simți.
La echilibrare trăiești stări integrate: iubire, recunoștință, prezență, certitudine. Ești în corpul tău, în mintea ta, prezent aici.
Neutralitatea aia de indiferență nu rezolvă problema cu adevărat, nu o rezolvă. O duce doar la nivel mental, nu și la nivelul corpului fizic.
Al treilea tip de relație și de tipar relațional este când potențezi ce e mai bun în celălalt.
Și aici premisa este că fiecare dintre oameni vrea să fie iubit pentru cine este cu adevărat și prețuit, pentru cine este cu adevărat. Nu să trebuiască să fie altfel ca să fie iubit. Pentru că dacă critici pe cineva sau dacă îi spui că trebuie să fie într-un fel, înseamnă că de fapt nu îl iubești pentru cine e cu adevărat.
Și atunci cealaltă variantă este varianta de a scoate ce e mai bun în celălalt. Asta înseamnă că îl prețuiești pentru ce este și pentru cine e cu adevărat.
Dar crezi că poți să faci asta dacă duci o căruță de emoții nerezolvate cu tine?
Elena: Nu, dar nu știu de ce nu.
Monica: Intuiția e bună. Nu, pentru că: Legea Reflexiei. Vezi în ceilalți ceea ce este și în tine.
Elena: Oh, Doamne, ce tare! Păi și atunci vezi chestiile care-ți apasă butoanele, pe care le ai în tine, la care tu trebuie să lucrezi.
Monica: Exact. Și atunci nu poți să îl iubești pe celălalt pentru ceea ce este, pentru că tu nu te iubești pe tine și tu vezi în celălalt. Bravo pentru Aha-ul ăsta.
Când ești într-o relație din aceasta, în care scoți ce-i mai bun din celălalt și din tine, ai suport pentru celălalt, cum ai suport și sprijin pentru tine.
Nu te sacrifici pentru celălalt ci respecți cine ești tu, cine este celălalt.
Apare înțelegere față de celălalt pentru că ești înțelegător și față de tine.
Ai posibilitatea de a crește împreună, dar nu neapărat în moduri identice. Adică tu ai calea ta, înțelegi că ai calea ta și înțelegi că celălalt are calea lui și îl prețuiești pentru acea cale. Dar nu poți să faci asta dacă nu îți ai emoțiile vindecate.
De aia mi se pare atât de important să lucrezi la tiparele acestea emoționale și stările care îți dictează existența, pe care le repeți din nou și din nou.
Elena: Din punctul meu de vedere, în cupluri, oamenii nu se completează.
Pur și simplu dacă sunt aliniați, trăiesc împreună și cumva scot ce e mai bun unul din altul. Dar nu se completează. Nu-mi place vorba asta că „noi ne completăm și suntem unu împreună”.
Nu. Sunteți două persoane care vă știți valorile unul altuia și ați învățat să vă respectați unul pe altul din punct de vedere al valorilor. Și atunci fiecare e bine cu el și ajung să fie bine unul cu altul.
Monica: Da, asa este.
Aici aș vrea să fac o precizare. E adevărat ce spui tu din perspectiva valorilor, dar cumva, dacă nu lucrezi baza emoțională la acest lucru, e imposibil să faci ceea ce știi că te duce acolo, că nu ai susținerea interioară.
Elena: Sau dacă nu lucrezi la partea emoțională, îi și greu să înțelegi că alții au alte valori.
Monica: Așa e, clar.
Am terminat subiectul de astăzi. Zi-mi dacă ai una, două concluzii de astăzi, lucruri care au rămas cu tine sau dacă ai vreo recomandare din experiența ta de lucru cu Legile Universale pe partea de emoții.
Elena: Mie mi-a plăcut foarte mult să aflu despre aceste trei tipuri de relații. Cel de care nu știam era cel de indiferență. Adică l-am văzut, dar nu am știut că este un tip anume de relație.
Monica: Dacă ar fi să-ți dai un sfat, pentru Elena de acum 3 ani de zile, aveai 17-18 ani atunci, din punct de vedere al emoțiilor în relații, ce sfat ți-ai da?
Elena: În mare parte mi-aș spune că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, cum vrea Universul să se întâmple și cum sunt menite să se întâmple și pur și simplu să am răbdare, să îmi înțeleg emoțiile, să înțeleg că viața are o traiectorie și o să se întâmple așa cum este menit să fie pentru mine.
Monica: Super! Mulțumesc frumos, Elena!
Concluzia mea din această discuție este că, oricare ar fi situația în care te afli, nu înseamnă că ai doar o relație împlinită și nu ajungi niciodată în zona aia de supraviețuire, sau partenerul nu-ți apasă butoanele.
Cred că avem împreună o viață de trăit cu un partener, sau cât o fi din timpul acesta, cu un copil, cu un șef, și celălalt e acolo, ca să îți arate ce ai tu de lucru, unde sunt butoanele tale.
În momentul în care vezi asta și-l vezi pe celălalt că te susține să lași deoparte ceea ce nu îți mai servește, și transformi acele emoții într-un carburant care te ajută să trăiești o viață împlinită, poți să spui că ești stăpân pe destinul tău și pe viața ta.
Dacă îl vezi pe celălalt ca pe un inamic care iar te face să te simți nu știu cum, atunci o să trăiești o viață în povestea de victimă.
Depinde foarte mult de tine ce vrei să alegi.
Elena: Ce e fain în perspectiva asta este că persoana îți arată la ce mai ai de lucru, fără să vrea.
