În acest spark am să îți povestesc o experiență extraordinară pe care am avut-o în Tallinn și cum făcând o regresie către începuturile mele, am descoperit iubirea în separare.
Pentru cei care aveți rană de abandon sau rană de respingere, acest spark va rezona foarte profund cu voi.
Pentru cei care lucrați pe vindecarea trecutului, acest spark va rezona foarte profund cu voi.
Iar pentru cei care sunteți în căutări astrale și în înțelegerea mai profundă a lucrurilor, din nou acest spark va avea câteva răspunsuri pentru voi.
Știți probabil că în ultimele 3 săptămâni am fost în Tallinn la Mindvalley University, și în Tallinn am avut o experiență extraordinară.
În primul rând mi-a plăcut extraordinar de mult orașul. Mi-a plăcut foarte mult orașul și mindsetul cu care m-am dus acolo la început a fost puțin îndoit pentru că aveam de lucru cu trainerii. Lucrez cu trainerii din echipa All About Parenting pentru a-i pregăti către o nouă formă de livrare și conectare cu clienții.
Și în momentul în care am ajuns în Tallinn, cumva inima mea era împărțită între experiența de Mindvalley pe care nu o mai avusesem înainte în formatul acesta, la Mindvalley University și conștiința faptului că am de lucru cu trainerii, de 3 ori pe săptămână, sesiuni de câte 4 ore sau 3 ore.
Ca atare, în momentul în care am intrat în această experiență, inițial, atunci când am decis experiența Mindvalley, mă gândeam că ”Wow, va fi extraordinar de fain. Vor fi 3 săptămâni de învățare”, care învățarea e între valorile mele. Iar când am ajuns acolo și îmi asumasem să lucrez cu trainerii din All About Parenting, lucrurile deja au stat puțin diferit.
Așa că a trebuit să găsesc locul de aliniere din mine ca să pot să iau decizia dintr-un spațiu de claritate legat de ce îmi doresc în aceste 3 săptămâni pentru mine.
Ce îmi doresc să se întâmple în această experiență de 3 săptămâni pentru mine și cu mine.
Și pentru că prioritățile au fost clare lucrul cu trainerii, bătea ca prioritate, experiența de Mindvalley, mi-am pus câteva repere importante de experiențe la care să particip în Mindvalley, câteva pe săptămână, în așa fel încât să am o senzație de împlinire atât pentru munca mea, cât și pentru experiența de învățare pentru care eram de fapt acolo.
Printre aceste experiențe, una pe care am ales-o și care a fost foarte importantă pentru mine, a fost cu Marisa Peer. Am avut-o cu un an înainte în Dubai. Am avut o sesiune cu Marisa Peer în care am experimentat ceea ce face ea și am constatat ulterior că am avut câteva transformări relevante ca urmare a muncii pe care am avut-o cu Marisa acum un an în Dubai.
Ca atare, această ședință cu Marisa, această sesiune cu Marisa Peer simțeam că este deosebit de importantă pentru mine.
Așa că m-am prezentat la sesiunea cu Marisa și eram perfect împăcată că sunt la locul potrivit în momentul potrivit și simțeam că ceva important se va întâmpla pentru mine.
Nu știam despre ce va fi sesiunea Marisei, dar eram foarte curioasă, deschisă și dispusă să primesc ceea ce urma să ofere în toată ființa mea.
După cum știi, probabil, Marisa lucrează cu hipnoză și cu meditație, și modalitatea în care lucrează este să inducă o hipnoză, nu știu dacă profundă sau nu, dar să inducă hipnoză și de acolo, din acel mod de funcționare al minții, să te susțină, să operezi schimbări în mintea ta.
Așa că asta a fost setup-ul în care m-am prezentat în întâlnirea cu Marisa, dar ce a urmat a fost mult peste așteptările mele și mult peste ceea ce consideram că ar trebui să se întâmple și era normal.
Iar acum urmează să îți împărtășesc o experiență extrem, extrem de personală, foarte dureroasă și transformațională în același timp. Și trebuie să ții cont de faptul că am avut nevoie de puțin timp ca să pot să integrez această experiență, ca să pot să vorbesc despre ea.
Așa că te rog frumos să mă ierți dacă în unele momente voi deveni poate emoțională sau o să simt că mi se umezesc ochii și începe să-mi curgă nasul, dar este o experiență reală pe care simt nevoia să o împărtășesc cu tine.
În sesiunea cu Marisa, munca Marisei în sesiunea respectivă era legată de inner child- de copilul interior.
Și scopul era, în sesiunea respectivă, să mergi înapoi în momentele din trecutul tău și să dai copilului interior ceea ce percepi ca lipsit.
Este o modalitate diferită decât operez eu. Dacă eu aș fi făcut același lucru, aș fi făcut altfel, folosind Legile Universale, pentru că e posibil. Și am și folosit în meditațiile din Putere pe Tocuri, atunci când lucrez pe rana de abandon sau respingere, această tehnică de a aduce sincronicitatea într-o stare de meditație și a opera cu sincronicitatea în momente specifice de durere.
Dar nu comentez tehnica ei atâta vreme cât ea funcționează. M-am bucurat foarte mult de experiența respectivă.
În această metodă pe care a folosit-o am fost invitați, după ce am trecut prin hipnoză, să mergem în trecutul nostru, în momente în care am simțit că nu suntem iubiți, că nu suntem adorați, că nu suntem suficient de buni ca și copiii, momente în care nu am simțit poate iubirea sau faptul că suntem bineveniți în familiile noastre.
Și ne-a invitat să mergem în trecut, în momente din copilărie de care poate nu ne-am amintit în mod conștient, dar pur și simplu să căutăm momentele din copilărie în care am avut aceste experiențe.
Prima memorie din copilărie la care m-am întors a fost când eram într-un pătuț, în casa în care trăiau bunicii și părinții mei. În momentul acela, părinții trăiau împreună cu bunicii mei și am avut senzația aceea de confort și de căldură și de iubire, și am avut o senzație extrem, extrem de plăcută.
Simțeam mai mult prezența bunicii mele, nu am văzut o pe bunica mea, dar simțeam mai mult prezența protectoare a bunicii mele decât a mamei mele. Era și mama acolo, dar memoria evocată de momentul respectiv aducea foarte multă emoție, de căldură și de plăcut. Și observarea, observația minții mele conștiente asupra situației respective a fost ”Wow, cât de fain e momentul acela din copilărie”.
Nu simțeam că nu sunt destul, nu simțeam că nu sunt iubită, nu simțeam că nu sunt binevenită. Și era un moment în care, cel mai probabil, aveam până în doi ani de zile.
Nu-mi amintesc să fi fost sora mea prezentă acolo, deci cel mai probabil voi fi avut vreun an și jumătate sau era puțin înainte de venirea surorii mele pe lume. Eram micuță. Și am simțit bucuria de a fi împreună cu familia mea.
Și am spus ”Well done, mintea Monicăi”, în timp ce treceam prin experiența respectivă, pentru că în foarte multe din poveștile pe care mi le spusesem despre trecut a fost că a fost destul de dureros trecutul, iar memoria asta evocată a fost destul de luminoasă și plăcută și călduroasă. Și a fost foarte fain ca în puzzle-ul trecutului meu să pot să pun această pietricică de memorie luminoasă.
A doua emoție, a doua situație de care mi-am amintit a fost din nou afară, în joacă, cu părinții mei și cu bunicii mei, din care efectiv am simțit bucuria de a fi acolo. Faptul că părinții mei s-au bucurat de existența mea. Bunicii mei s-au bucurat de existența mea. Vecinii de vizavi ai bunicilor mei, care nu aveau copii, nu aveau nepoți, s-au bucurat de existența mea ca și cum aș fi fost primită într-o familie mult mai largă decât doar familia mea.
Și din nou, emoția pe care a simțit-o copilul de atunci a fost de bucurie că exist, bucurie în viața celorlalți.
Și a fost din nou o senzație plăcută în care nu simțeam că am ceva de integrat. A fost doar ca o pietricică luminoasă pusă în trecutul meu, în puzzle-ul existenței mele.
Mai apoi invitându-ne să mergem mai în trecut, mai în trecut, m-am trezit cu o percepție de dublă sau triplă de conștiență în momentul în care mama mea era însărcinată cu mine. Era în spital și trebuia să nască, urma să nască.
Ce am văzut și ce am simțit a fost, din interiorul pântecului mamei, că nu vreau să vin în lumea asta fizică.
Și a fost o reacție atât de puternică de atașament față de interiorul mamei, încât simțeam cu toată ființa mea că nu vreau să vin pe lumea asta fizică și simțeam că urmează o experiență grea neplăcută atunci când vin în lumea fizică. Nu voiam să plec din burtica mamei.
Și în același timp, după ce m-am văzut acolo și simțeam că nu vreau să plec de acolo, am simțit și am văzut din afară toată povestea și am văzut-o pe mama mea singură.
Și acesta e un moment foarte emoționant, pentru că știu că tata era în armată în momentul acela și mama mea era singură.
Era seară, avusese o zi întreagă de contracții și nu reușea să nască. Eu nu cooperam cu asta, căci nu voiam să vin în lumea fizică. Și am văzut-o pe mama singură, speriată, obosită și cu resentimente în spital: resentimente față de faptul că e singură, resentimente față de faptul că trebuie să ducă greul singură, resentimente față de mine că nu voiam să mă nasc, ceea ce înțeleg perfect pentru că am chinuit-o se pare că timp de peste douăsprezece ore cu travaliul.
Așa că am văzut-o pe mama mea, și am simțit foarte multă iubire față de ea în momentul respectiv, și empatie și recunoștință că, chiar dacă am chinuit-o atât de mult, a rămas acolo în experiența respectivă și a trecut prin ea.
Până la urmă, medicii au decis să-i facă cezariană mamei când a văzut că nu se va întâmpla nașterea naturală și i-au pus capăt chinului mamei și încăpățânării mele de a veni pe lumea asta.
În momentul acela am trimis iubire către mama mai mult decât către mine, pentru că nu mă simțeam în momentul acela nicicum rănită sau dezavantajată. Simțeam doar că nu vreau să am această experiență terestră și imaginea respectivă s-a îmbunat cu iubirea pe care am trimis-o către imaginea respectivă. A rămas however suferința mamei în contextul acela.
Dar uitându-mă acum din nou la imaginea asta, văd că există o supra conștiență a mamei prezentă acolo, care știa că va avea un copil pe care și-l dorea și pe care îl iubea și știa că într-un fel mă lupt cu venirea în viață și a avut suficientă răbdare cu mine în acel travaliu care a durat mult și a fost chinuitor pentru ea să mă aștepte și să mă bine primească în lumea aceasta fizică.
Iar apoi au fost invitați să mergem mai în profunzime și mai în trecut. Iar în gândul meu rațional a apărut întrebarea ”Unde vrei să merg mai în trecut, căci în trecut… Unde pot să fiu în trecut, înainte să mă nasc?”
Și lucrul care a venit în mintea mea a fost momentul conceperii mele și a fost un moment extraordinar de frumos.
Îmi amintesc că mama mi-a povestit despre felul în care a avut loc conceperea mea și felul în care am ajuns de la intenție la materializare în lumea fizică. Și-mi amintesc că mama mi-a povestit că eu am fost concepută în Oradea, la părinții tatălui meu, acasă, și memoria acelui moment a revenit în spațiul meu atunci, în meditația respectivă.
Și a fost un moment foarte frumos, în care eu îmi amintesc că eram la nivel de suflet și am fost chemată în această dinamică dintre mama și tata să vin în lumea fizică.
Și îmi amintesc că am refuzat să vin în lumea fizică, nu voiam să vin în lumea aceasta fizică și îmi amintesc chemarea către lumea fizică și rezistența mea de a veni în lumea aceasta fizică.
Și a fost o experiență foarte frumoasă, pentru că i-am văzut pe părinții mei de acolo, de la nivel de suflet, cum se iubeau și am simțit chemarea către corpul fizic a ceea ce urma să fiu ulterior eu și nu reușeam să vin, mă opuneam, nu voiam să vin.
Însă în momentul în care, în acel film, am văzut iubirea profundă a părinților mei, a unuia față de celălalt, din nou m-am simțit copleșită de emoție și am plâns mult acolo, în meditația cu Marisa.
Și datorită iubirii, am ales să vin în viața asta fizică, datorită iubirii între părinții mei.
Iar în momentul în care am simțit iubirea respectivă de acolo, de la nivel de suflet, instant am acceptat să vin în lumea aceasta fizică. Instant m-am conectat cu acel viitor corp și cu acea viitoare ființă care urma să se întâmple în lume sub formă de Monica.
A fost extraordinar să văd iubirea dintre părinții mei, căci în viața mea conștientă nu am reușit să simt iubirea lor atât de clar cum am simțit-o în momentul acela. Și a fost copleșitor să simt atât de multă iubire între părinții mei.
Iar asta a fost un element extrem de important, căci de-a lungul vieții mele conștiente, alături de părinții mei, au fost mai multe momente în care am simțit tensiune și nemulțumire între ei. Decât să fi văzut manifestare a iubirii.
Era ca și cum memoria resentimentelor, a durerilor, a frustrărilor, a nemulțumirilor din relație a devenit mai importantă sau mai vizibilă decât iubirea care a fost la baza relației lor.
Dar să mă întorc la iubirea aceea inițială dintre ei, care iubire, care transcende spațiul și timpul a fost extrem de revelator pentru mine. A fost înălțător și am fost bucuroasă să văd că asta a stat la baza relației dintre părinții mei.
A fost înălțător momentul și copleșitor din punct de vedere emoțional să simți atâta iubire.
Iubirea, universul întreg între doi oameni e extraordinar. Era ca și cum eternul feminin și eternul masculin ar fi făcut dragoste cu toată iubirea Universului, și acesta este locul în care eu am venit pe lume.
Da, ți-am spus că o să fie un spark emoționant și îți mulțumesc frumos pentru răbdare.
Nu plâng de tristețe, plâng de copleșire a ceea ce am simțit și a iubirii infinite cu care m-am conectat.
După care pasul următor a fost să mergem mai în trecut. Și am spus ”Dumnezeule, unde pot să merg mai în trecut decât asta? Adică deja sunt în spațiul acela cuantic, al posibilităților și al nevăzutului, și a unei lumi pe care o iubesc, către care mintea mea merge atrasă cu foarte mare ușurință.” M-am întrebat ”Ce mai e posibil? Unde mai pot să merg mai în trecut de atât?”
Și m-am dus mai în trecut cu mintea departe, departe, în spațiu și timp, într-un soi de eternitate unde pluteam ca particulă. Eram ca o particulă. Poți să zici particulă de lumină, dacă vrei. Nu știu să spun ceva care să aproximeze mai bine ceea ce simțeam că sunt în momentul respectiv.
Și făceam parte dintr-un soi de plutire, dans universal, liniștit, frumos, armonios, în care toate lucrurile erau conectate. Mă simțeam ca într-un ocean de iubire din care făceam parte și cu care eram una, fără să fiu conștientă de faptul că eram una cu întreg oceanul de iubire.
La un moment dat, în această imagine mi-am deschis ochii, și e impropriu spus mi-am deschis ochii, căci nu aveam ochi ca particulă.
Și imaginea care a venit către mine a fost că această particulă a deschis un ochi imens. Și în momentul în care a deschis ochiul acesta imens a devenit conștientă de ea și momentul în care această particulă, eu în acel spațiu cosmic, a devenit separată de restul.
În momentul în care eu, ca particulă, mi-am deschis acel ochi și am devenit conștientă de mine, am devenit separată de lumea din care făceam parte, de acel spațiu universal de iubire din care făceam parte. Și am resimțit o durere cumplită odată cu separarea asta.
Era ca și cum ceva s-a rupt din mine.
Era ca și cum m-am separat de sursa de iubire care mă ținea în acel spațiu frumos de plutire și de liniște. Și acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să vin către pământ și să urmez toată această cădere în spațiul fizic și toată această experiență în spațiu fizic.
Și, desigur, ca și înainte, atunci când eram în burtica mamei și mă opuneam să vin în lumea asta sau ca înainte, atunci când eram la nivel de suflet, care nu voia să vină în corpul fizic, care am devenit ulterior eu, în momentul acela eram din nou la fel, mă opuneam cu toată forța mea de particulă mică venirii mele pe Pământ înspre viața asta fizică.
Și ce a fost cel mai dureros, cel mai cumplit în experiența respectivă a fost senzația de abandon, de desprindere, de separare, de locul în care îmi era bine și cu care erau una.
Și în același timp, în acest spațiu în care eram, existau două perspective opuse și paradoxale până la urmă.
Unul era că eu înțelegeam că în acea imagine în care eu eram separată de restul lumii și de restul dumnezeirii din care făceam parte, eu înțelegeam că nu m-am separat în fapt, ci că eram una cu toți și cu toate, chiar dacă doar am deschis ochiul și am devenit conștientă de existența mea, eram una cu toți și cu toate.
Pe de altă parte, vedeam asta doar cu mintea rațională, iar ceea ce simțeam foarte profund era senzația de separare de dumnezeire, de toți și de toate.
Și atunci cele două imagini erau într-un conflict foarte puternic între ele, în mine. E un paradox pe care mintea mea nu a reușit să îl cuprindă în momentul acela.
Am ieșit din meditație cu acea durere cumplită de separare, pentru că oricât m-aș fi întors în zona respectivă, nu reușeam să dau suficientă iubire particulei respective, după ce și-a deschis ochiul, ca să pot să mențin starea de iubire de la nivelul acela.
Și am avut acea senzație de durere cumplită, de separare, de ceva care îți este foarte drag, dar cuvântul foarte drag sau expresia foarte drag aproximează foarte puțin senzația respectivă.
Imaginează-ți că ești într-o stare de beatitudine, una cu toți și cu toate. Și dintr-odată se întâmplă ceva că deși ești în același loc, practic nu mai simți senzația aceea de apartenență. Dintr-odată ai senzația de singurătate, de separare și de pierdere a ceva foarte drag ție, a unei stări foarte dragi ție.
A fost incredibil de dureros.
Am ieșit din meditație cu această durere foarte puternică.
Am ieșit din sală înainte de Q&A pentru că pur și simplu aveam o migrenă incredibilă datorită faptului că nu puteam să cuprind paradoxul ăsta.
Știam că sunt una cu toți și cu toate la nivelul ăla, dar la nivel emoțional eram foarte conștientă de separare. Am ieșit, am căutat să beau puțină apă, am căutat să mă adun cumva, pentru că eram mai mult în durere după meditația asta decât într-un spațiu de integrare.
Așa că m-am dus acasă, am căutat să beau multă apă, am căutat să mă ancorez, am căutat să găsesc soluții în mine și m-am dat bătută pentru că mi-am dat seama că mintea mea rațională nu o să rezolve această problemă.
Așa că soluția mea a fost shut down pentru mintea rațională și conștientă și hai să lăsăm mintea subconștientă să rezolve problema asta și să o integreze, pentru că pur și simplu, de câte ori mă gândeam la problema asta îmi revenea migrena.
Iar acum, când vorbesc despre asta, din nou mă apucă durerea de cap, atât de puternică a fost starea respectivă.
Ei, cum îți spuneam, nu reușeam să vorbesc despre situația asta, nu am reușit să vorbesc despre ea și să o articulez. A fost o experiență foarte puternică și m-am simțit foarte fragilă și foarte puternic emoțională după meditația aceasta și nu am putut să vorbesc cu nimeni.
Aveam oameni și aveam suport foarte apropiat. Era Ștefan lângă mine și doctorul Kim, care a fost cu noi în experiența aceasta de 3 săptămâni în Tallinn, însă nu reușeam să vorbesc cu ei.
Am reușit să-i spun câte ceva la Ștefan, dar în momentul în care eu i-am spus care e experiența prin care am trecut.
Mi-am dat seama că foarte greu se poate înțelege, mai ales că avea încărcătura încă foarte puternic emoțională, toată situația respectivă de separare.
Cea mai mare emoție am avut-o la particulă, la percepția aceea de ”Oooh, când devii conștient de tine, ești separat de ceea ce există în jurul tău”.
Și e o iluzie, o mare iluzia asta și nu reușeam să împac asta în mintea mea. Și mi-am dat seama când încercam să vorbesc rațional despre asta, că e ca și cum nu sunt coerentă. Și îmi spuneam că dacă eu aș fi în afara mea și eu aș spune ceva despre mine și mi-aș pune un diagnostic, ar fi cel mai probabil că ar trebui să mă duc într-un spital psihiatric, pentru că aveam un episod din acesta în care lucrurile nu erau în ordine în interiorul meu.
Așa că am tăcut cât se poate de mult despre asta și am ales să dorm. Și am dormit 10- 12 ore noaptea și am mai dormit încă șase ore ziua. Și pe măsură ce dormeam, simțeam că mă simt mai bine și mai bine, pentru că la nivel subconștient, cumva se integrau informațiile respective în ființa mea și simțeam că e lucrul corect pe care puteam să îl fac.
Am reușit până la urmă să articulez și către Ștefan ce s-a întâmplat, iar într-o dimineață, la câteva zile după experiența respectivă, l-am sunat pe tata.
Mă plimbam în port și l-am sunat pe tata. I-am povestit despre experiența mea, despre toată experiența mea. Am povestit și despre cum am văzut-o pe mama și cum a fost când nu voiam să mă nasc și despre cum i-am văzut pe ei că se iubesc și cum am fost chemată de iubirea lor, i-am povestit și de experiența respectivă de particulă, care dintr-odată devine conștientă de ea și începe căderea către lumea asta fizică.
Și i-am spus că mă doare foarte tare cu momentul ăla de particulă în care m-am separat de toți și de toate.
Și tata a zis Nu te-ai separat? E individualizare.
Și avem senzația, când vorbește tata cu mine, că vorbește aceeași limbă pe care o cunosc și eu, este ceea ce am studiat și eu și știam că procesul acesta se numește individualizare, dar nu mi-a venit în minte decât atunci când tata a articulat asta.
Și mi-a zis ”Știi, individualizarea nu e chiar separare. Este un alt fel de separare”.
Nu am reușit să articulăm în cuvinte astea, ce înseamnă individualizarea ca altfel de separare, dar ca și cum ce mi-a spus tata, a mers efectiv la inima mea.
Apoi tot în perioada respectivă, dar știi cumva zile la rând au venit informații. Pentru că n-am reușit să rezolv la nivel conștient problema, am trimis-o la nivel subconștient și mi-am dat seama că nu o să ajung să rezolv o problemă cu mintea care a creat-o, ca atare, trebuie să am o altă perspectivă asupra lucrului și nu mintea rațională să ajungă la soluție pe tema asta, ci mintea subconștientă.
Și atunci am avut încredere pur și simplu că mintea mea subconștientă e capabilă să integreze experiența asta și să take the best of it – să ia ce-i mai bun din această experiență.
Așa că am lăsat zilele să treacă una după alta și am avut grijă să primesc ce am nevoie, pentru că eram într-un spațiu fragil, să primesc ce am nevoie, să mă hrănesc cu ce am nevoie, să petrec timp în natură, să nu îmi încarc spațiul cu oameni, cu informații, cu povești, cu nimic care să fie un efort în plus de rezolvat de către corpul și de către mintea mea.
Într-una din aceste zile care au urmat, imediat după meditația cu Marisa, am primit un mesaj de la Ștefan, de la fratele lui, de la Mihai, care Mihai este coleg cu noi și comunicăm foarte bine în spațiul acesta spiritual de existență, fiind background-ul lor, și a lui Ștefan și al lui Mihai de teologie, plus învățare la care am avut acces și pe care o împărtășim cu toții, vorbim aceeași limbă.
Și într-unul din mesajele pe care Mihai le trimisese la Ștefan a fost că în meditație, Mihai a primit o informație relevantă pentru mine și informația aceasta relevantă pentru mine a fost legat de faptul că am nevoie să mă iubesc și că ceea ce mă ajută cel mai mult în existența asta este să mă iubesc pe mine.
Și a fost o picătură de informație pe care am dus-o imediat la nivelul acela de particulă.
Deși era pentru lumea asta fizică, am dus-o la nivelul acela de particulă, pentru că în imaginea respectivă de particulă căutam să văd care-i formă în care există iubirea, pentru că separarea am echivalat-o cu lipsa iubirii aceleia infinite pe care o simțisem înainte de separare, înainte de individualizare.
Pe urmă am căutat să văd unde este iubirea la nivelul acela de particulă, pentru că dacă văd unde este iubirea și las iubirea respectivă să se expandeze, e vindecat momentul în timp și spațiu și e rezolvată problema.
Și în momentul în care Mihai a spus că lucrul de care am nevoie cel mai mult în lumea asta este să mă iubesc pe mine însămi așa cum sunt eu și să-mi dau voie să fiu eu însămi, așa cum m-a văzut el într-un context anume, în momentul acela am dus această informație la nivelul de particulă.
Am spus ”Oh, my God, iubirea aceea, pentru că particula reflectă întregul, cum picătura de ocean reflectă întregul ocean, și cum vorbim despre Legea Fractalilor precum în cer, așa și pe pământ, Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui, înseamnă că iubirea de sine în acea particulă este oglindirea iubirii Universului față de mine, a iubirii lui Dumnezeu față de mine, e prin iubirea Universului în mine, prin iubirea mea față de mine, la nivel de particulă.
Și în sine informația aceasta a adus o transformare importantă în percepția mea din momentul acela de particulă și s-a făcut lumină în spațiul respectiv, însă nu complet. Era ca și cum ”Bine, am văzut. Rațional sunt acolo, dar încă nu am simțit plenitudinea iubirii”, aceeași iubire pe care am resimțit-o atunci când am fost una cu toți și cu toate.
În aceeași imagine, puteam să mă duc în zona aceea de iubire de una cu toți și cu toate și pe urmă în zona de particulă în care am văzut că am iubirea în mine la nivel de particulă, dar nu era plenitudinea aceea și beatitudinea aceea de conectare pe care puteam să o am în conectarea cu totul, cu Universul.
Dar în sine, informația asta a fost perfectă. Și chiar dacă Mihai nu a trimis informația respectivă către mine, știind ce s-a întâmplat la nivelul acela de particulă, informația a venit la momentul potrivit, în forma perfectă pentru ca eu să pot să îmi rezolv problema.
Și cum să nu iubești Universul în contextul acesta, atâta vreme cât vezi aceste sincronicități și vezi cumva că lumea în sine se întâmplă ca să te susțină să integrezi părțile de lipsă de iubire și să le transformi în iubire.
Așa că am fost foarte recunoscătoare și am și trimis lui Mihai un mesaj în care am zis uite la ce m-a ajutat, ce mi-ai trimis tu, de fapt ce îi trimiseseși la Ștefan și mi-a dat Ștefan să ascult.
Asta a fost o experiență extraordinar de puternică.
Peste câteva zile am ieșit cu Kim și cu gașca cu care am participat la eveniment în săptămâna a treia și a fost ultima piesă de puzzle care s-a reașezat în mine.
Kim are această viziune despre Trinitate ca fiind întregul care devine conștient de el însuși și se întâmplă separarea. Și asta înseamnă că avem două particule. E ca și în Ying și Yang, în care cele două jumătăți creează un întreg, dar în același timp, cele două jumătăți care creează un întreg sunt un trio, pentru că este Self, Non Self – Non Sinele și Întregul, realizat din sine și Non Sine.
Și Kim are această poveste pe care a împărtășit-o și într-unul dintre webinariile noastre de comunitate, în care el povestește că… Face desenul și povestește această experiență a lui, pe care a trăit-o de Sine, Non Sine și Întreg… Într-o experiență puternic spirituală, în care el a realizat că felul în care Dumnezeu și-a manifestat iubirea față de umanitate a fost să le dea liberul arbitru.
El spune că cel mai mare, cel mai puternic mod de a-ți arăta iubirea față de cineva este să-i dai liberul arbitru, capacitatea de a alege ce face, cum face și înspre ce merge.
Și dacă stai să te gândești la nivel de relație cu copilul sau la nivel de cuplu, când iubești cu adevărat pe cineva, nu pentru tine, ci pentru el, îi dai libertatea să greșească, să sufere, să dea cu capul și să învețe din propriile experiențe, să plece și să se întoarcă, dacă asta este pe calea lui. Și iubirea pură este atunci când îl iubești pe celălalt și îi dai dreptul să aleagă, îi dai liberul arbitru.
Când m-am reconectat cu această informație și cu felul în care Kim am spus-o, s-a făcut lumină complet în imaginea mea, aceea de particulă separată. Pentru că în momentul acela în care am deschis ochiul și am devenit conștientă de existența mea, în momentul acela am avut liber arbitru.
Până în momentul acela, în momentul acela de plutire, înainte de momentul de deschidere a ochiului, în momentul de plutire și de conectare cu tot și cu toate, n-am avut liber arbitru. Nu am avut capacitatea de a fi conștientă de mine și de a decide.
Așa că iubirea din a fi una cu toți și cu toate s-a transformat în iubirea de du-te, fă-ți calea ta, fă-ți propriile decizii, fă-ți propriile alegeri. De acum încolo ai liber arbitru și ai capacitatea să alegi pentru tine.
Și când toate astea s-au legat, s-a făcut lumină incredibilă în imaginea aceea de separare, de individualizare și toate lucrurile s-au așezat la locul potrivit.
Am simțit iubirea infinită în particulă și în una cu toți și cu toate, în egală măsură.
A fost o experiență extrem, extrem de puternică și transformațională.
Așa că îți spun ție la final de spark: indiferent care e iluzia în care trăiești, în fapt ești una cu toți și cu toate. Și dacă îți dai voie să simți asta și să vezi că liberul arbitru, adică capacitatea ta de a alege unde ești și ce faci, este iubirea eternă a divinului față de tine, parcă nu mai ești niciodată singur.
Iar dacă cumva ai rană de abandon sau rană de respingere, e posibil ca memoria acestei răni să vină din acea separare pe care ai avut o față de întreg la un moment dat, poate în existența eternă, poate în spațiu și timp, dar te invit ca, cu acest proces prin care am trecut să lași ca lumină la care am ajuns în această descoperire și în această transcendere a spațiului și timpului înspre eternitate, să ajungă și la momentul tău de separare și să pună lumină și pe momentul tău de separare, în așa fel încât să nu mai simți niciodată rană de abandon sau rană de respingere.
Îți mulțumesc foarte frumos că ai ascultat spark-ul acesta până la capăt și te rog lasă-mi un mesaj cu ce te-a atins cel mai mult din acest spark.
Te îmbrățișez cu infinită iubire, Monica.
