Interviu de suflet cu Elena, fiica mea și Eva, sora mea
Monica: Hello și bine ați venit! Mă bucur să fiu astăzi aici cu Elena, fiica mea, si cu Eva, sora mea, pe care nu o vedem decât foarte răruț.
Astăzi vorbim despre un subiect care ne implică pe toate, și este un subiect despre care voiam de mult să vorbim. Tema este relația dintre mâncare și emoții, între a mânca și emoții.
Și de ce este relevant asta? Este pentru că noi trei avem în background-ul nostru de familie acest obicei de a ne conecta în relație cu mâncarea. Și asta s-a întâmplat din copilăria noastră. Nu știu dacă și Elena simte la fel, pentru că nu neapărat am gătit foarte mult eu, dar am ieșit destul de des și a fost fain asta.
Elena: Exact. Așa era cu bunicii…. când ne strângeam cam toată familia, așa era. Adică ne strângeam să mâncam.
Monica: Și acolo erau momentele de pace și de liniște și echilibru emoțional.
Elena: Distracție. Atunci parcă totul era super aery și drăguț.
Eva: Sărbătoare de multe ori.
Monica: Da, așa că toate avem aceste ancore de mâncare egal plăcere, liniște, siguranță. Și am invitat-o pe Eva astăzi să contribuie și ea cu inputul ei, atât personal cât și ca expert.
Eva a făcut un curs la Harvard. Poți te rog să spui, te rog frumos, câteva cuvinte despre cursul pe care l-ai făcut?
Eva: Da, am făcut un curs la Harvard de 9 săptămâni, foarte intensiv. Era vorba că o să fie câteva ore pe săptămână. Ei bine, au fost câteva zeci de ore pe săptămână și am învățat foarte multe lucruri, inclusiv pe subiectul emoții, legătura între emoții și mâncare.
Am aflat niște lucruri interesante care au venit pe lângă toate celelalte lucruri pe care le-am învățat și din experiență și din multe alte surse.
Cursul, a fost cumva cireașa de pe tort după o perioadă foarte lungă de pregătire, pentru că e un subiect care mă interesează de mulți, mulți ani și am urmărit de-a lungul anilor, când apare odată, când ajunge știința să se ocupe de mâncare.
Și subiectul nu este science based. Pe mine mă interesează tot ce e bazat pe știință și nu păreri sau ce am citit în reviste. Aici e domeniul care mă interesează pe mine. Si de aia m-am dus direct la sursă pentru cireașa de pe tort.
Monica: Poți să spui cum se numea cursul?
Eva: Se numea: Design Your Sustainable Nutrition Plan
Monica: Cool! Aș vrea să începem cu două subiecte dacă sunteți de acord și o să râdeți când o să le spun: cafeaua și castraveții murați. Pentru că ei sunt două dintre lucrurile mele preferate…
Elena: Dintre toate lucrurile de pe planeta asta, te-ai gândit să alegi castraveți murați?
Monica: Ador castraveții murați. Poate există ceva în spate pentru care corpul cere murăturile acestea, și în mod special murăturile neîndulcite, acrite în mod natural.
Dar aș vrea să încep cu cafeaua. Și unul dintre momentele mele de conectare cu cafeaua, din copilărie, este… Eva, poate îți amintești… Când eram mici, trăiam încă în casa bunicilor, cu părinții în casa bunicilor, și Sâmbătă, Duminică dimineața, bunicul nostru făcea cafeaua pe când se trezea mama și tata, și noi ajungeam de multe ori să ne trezim pe mirosul de cafea. Era un aparat din acela care face cafeaua.
Eva: Expresor…
Monica: Și mirosul de cafea pătrundea în toată casa. Și momentul acela de trezit în zona aia de siguranță, pentru ca atunci eram în cel mai safe space… trezit în zona aia, pe mirosul de cafea și pe urmă liniștea din dimineața respectivă, când bunicul ne pregătea micul dejun… Și interesant că n-a rămas ce pregătea la micul dejun, deși știm că făcea ouă la mic dejun, condimentate într-un fel anume, dar a rămas mirosul de cafea forever cumva. Și conectarea mea cu cafeaua duce exact în momentul ăla de siguranță de când am fost mici.
Rezonează cu careva din voi asta. Aveți ceva similar?
Elena: Eu cu cafeaua, de exemplu, nu, sunt mare fană de cafea, overall. Adică nu pot să beau espresso, nu pot să beau nimica tare. De aia latte cu extrem de mult lapte, gen un shot și extrem de mult lapte.
Dar pentru mine cafeaua îi un fel de conectare cu tine, mama, că știi că tu ești foarte pe cafea și atunci când ne vedem îi foarte mult gen ” oK, înainte să facem orice, hai să mergem să luăm o cafea,” știi? Și tot timpul e un moment așa de fain când, nu știu, cum a fost la Blackship ultima dată când ai venit. Cum stăteam la coadă și ne gândeam că ”Oh, my God ne luăm cafeaua și după aia mergem nu știu unde. Și atunci era momentul în care ne gândeam unde mergem, pe unde ne plimbăm și ce facem în ziua respectivă. Și nu știu, cumva am intrat și eu într-un ritual din astea de cafea.
Monica: Când suntem împreună.
Elena: Și și după, și it’s a way of remembering you și momentele pe care le-am avut împreună. Îmi și iau șuturi în fund de la cafea, că îmi bate inima de nu mai știu de mine, dar e partea a doua.
Monica: Eva?
Eva: Interesant că am făcut conexiunea asta cu cafeaua, cu mama și am pățit o chestie foarte interesantă, că eu nu am fost băutoare de cafea. Și mai știți, că nagymama, bunica ta, Elena, și mama noastră era o mare băutoare de cafea, mare amatoare de cafea, chiar dacă medicul îi spunea să o lase ușor cu cafeaua dacă poate să o elimine. Si ea era mare băutoare.
Ce s-a întâmplat? Foarte interesant. Când a murit mama.
Într-un context interesant. Eram la Roma, foarte scurt timp după. Și îmi zice Fabian, ”hai să bem o cafea!” Și am băut o cafea.
N-aș fi făcut…nici el nu m-ar fi întrebat vreodată dacă beau cafea, că eu nu eram băutoare de cafea. N-aș fi băut în mod normal. Am băut o cafea să am devenit băutoare de cafea uite așa.
Și a durat o săptămână, două până când mi-am dat seama că s-a transferat de la mama la mine plăcerea pentru cafea. Și de câte ori beam cafea mă gândeam ”Nu pot să cred. Nu pot să…eu beau cafea acuma, nu pentru că vreau cafea, pentru că cumva mama vrea o cafea.”
Adică nu, nu venea de la mine, din mine, ci venea pe undeva care… Nu pot să-mi explic.
Monica: Dacă-mi permiți, aș interveni aici, pentru că asta e Legea Transformării și e foarte fain că ai articulat-o.
Că Legea Transformării în esență, spune când o persoană pleacă de pe lumea asta, trăsăturile ei sunt dispersate și sunt preluate de alte persoane din jur și nimic nu dispare, și e o modalitate prin care acea persoană este nemuritoare, doar că nu-i sub formă de una, cu toate trăsăturile cumulate într-o singură persoană, într-un singur being, ci sunt dispersate.
Așa că va mulțumesc și preluat tu băutoarea de cafea, căci eu nu mai pot să beau mai multă.
Eva: Foarte interesant, foarte interesant. Beau espresso două pe zi. By the way recomand la toată lumea să bea un espresso, sau două pe zi.
Monica: Asta din studii științifice?
Eva: Da, da.
Monica: Serios.
Eva: Da, da, da, da.
Monica: That”s a new one, pentru că sunt mulți care spun…. Și acum, dacă tot rămânem la cafea, sunt mulți care spun….
Acuma nu știu dacă sunt păreri sau studii, dar… Că băutul de cafea taps in your anxiety…și e ca și cum merge direct la rezervorul de anxietate și activează rezervorul de anxietate din creier. Și personal… La tine-i așa?
Elena: Continuă și după aia zic și eu…
Monica: Personal am diferite experiențe și pot să evaluez calitatea cafelei în funcție de dacă face asta sau nu.
Știți că merg în diferite locuri din lume, caut locuri cu cafea de specialitate și simt unele că îmi fac bine, unele cafele, și simt unele că mă agită și îmi dau seama că îmi ajunge deloc sau numai o cafea să beau și aia e. Iar semnalul este seara. Când seara simt că respirația nu e liniștită, înseamnă că cafeaua nu a fost bună.
Elena: Wow ce interesant.
Eu am auzit, am auzit o chestie că unele persoane cu anxietate le ajută cofeina să își relaxeze cumva sistemul nervos.
Nu știu how it works, da nu știu, mi s-a părut interesant.
Monica: Și expertul ce zice? Eva?
Eva:OK, atenție. Deci am spus Espresso. Cafeaua în stil american, aceea lungă, trecută prin filtru, cât și celelalte…Că eu înainte am fost ani de zile băutoare de cafea. Am început cu cafeaua din casă și la un moment dat, când a fost studentă, mi-am dat seama că nu-mi face bine cafeaua. Mă agita, palpitații, stări de anxietate inexplicabile.
Și când am început să beau espresso, am observat că… Eu mi-am asumat beau espresso ăsta și după aia să vezi…Și nu a fost așa. Nu a fost așa, după ce ani de zile, nu băusem cafea.
Și după aia am pornit un pic în recunoaștere, să aflu și eu ce se întâmplă cu cafeaua asta. O fi altfel?
Da, espresso este altceva. Când se creează presiunea aia mare și trece repede aburii ăia din cafea ies anumite substanțe, se pare, în cazul ăsta cele benefice și celelalte care îți creeaza stresul ăla se pare că e nevoie să fiarbă în expresorul ăla, să stea mai mult timp la temperatura aia mare și să fiarbă practic, cum se face și la ibric, are același efect. Adică îți dă stările anxietate.
Espresso este altfel. Espresso o ies alte substanțe și pe mine mă echilibrează. Eu simt o echilibrare în momentul în care beau o cafea. Și o beau dimineața și nu mai târziu de ora 15. Deci poate să interfereze cu somnul.
Apropo, somnul… Alt subiect foarte important, pentru că dacă vrei să ai o abordare holistică, trebuie să te gândești și la somn. Și nu e ok să bei cafea după ora 15 pentru că interferează cu somnul.
Monica: Deci, în concluzie, 1-2 espresso pe zi, adică din ăla scurt italian, spui? Din ăla care-i esență de esență?
Eva: Espresso simplu de la o mașină. Fiecăruia îi place altfel. Sunt care iau mașina, care ia cafea măcinată sau care macină cafeaua proaspăt și face…
Nu contează, dar să iasă espresso. Trebuie mașină, nu poți să faci altfel.
Monica: Unul din lucrurile pe care le-am observat când vine vorba de food addiction și de mâncat compulsiv și de… pentru că asta este și conectat cu cafeaua… de mâncat compulsiv sau de adicție de un anumit tip de mâncare, poate zahăr, poate cafea, oricare ar fi, este componenta asta emoțională.
[00:13:04] Și din observațiile mele, până nu dizolvi componenta asta emoțională pe care ți-o dă de fapt la bază alimentul pe care îl consumi, în situația noastră cafeaua, până atunci e foarte greu să renunți la alimentul respectiv din puterea voinței.
Pentru că programarea aia subconștientă, de exemplu, de conectare pe care o are Elena cu mine în relație cu cafeaua sau pe care o am eu în relația cu familia de origine, cu bunicii și cu casa părintească, bate puterea voinței.
Și aici aș vrea, dacă sunteți de acord și dacă ai chef Elena, să faci un mic exercițiu, doar ca idee, și să aplicăm Legea Dualității. Pentru că ce înseamnă?
Înseamnă că dacă ai o conectare, înseamnă că ai asocieri pozitive mai multe legate cu a bea cafeaua împreună decât negative. Și până acele asocieri existau până atunci mintea ta nu o să fie dispusă să dea drumul cafelei.
Și atunci putem să luăm momentul ăla fain în care ne-am dus la Black Ship împreună în Londra. Și e moment, fain de conectare, ne gândim la ce o să facem împreună… Care era partea negativă a acelui moment pentru tine, știi? E ca și cum…
Elena: Fix în momentul ăla?
Monica: Fix în momentul ăla. Ca să vezi și cealaltă jumătate.
Elena: Ok, știi că nu mă mișc repede cu astea, deci o să dureze un picuț.
Monica: Nu-i bai, că e un exercițiu pentru toată lumea. Eu mă gândesc la partea mea de negativ din zona aia de siguranță din copilărie.
De exemplu, negativ la mine atunci era că mă percepeam singură.
Nu mai știu dacă era și EVA acolo sau nu, dar momentul de care mi-amintesc legat de cafea era :toți adulții erau în cameră, poate și EVA era în bucătărie și pregăteau cafea, mic dejun, și eu mă simțeam în siguranță, dar în esență eram singură.
Deci filling nu era de ”ok, sunt singură atunci”. Asta e o parte negativă la imaginea mea de atunci. Poți să te gândești și tu la o parte negativă.
Poate ai sacrificat ceva ce era important pentru tine, pentru momentul ăla…
Elena: Știi ce-i posibil să se fi întâmplat?… Ultima dată când ai venit ai fost în Aprilie? Era fix înainte de examene. Deci ce am sacrificat atunci, a fost perioada de timp de învățat.
Monica: Și o vezi acum? Dacă duci asta „am sacrificat perioada de timp de învățat, examenele mele pentru timpul cu tine se echilibrează imaginea, încet încet?
Elena: Cred că mai trebuie altele, dar încep să vezi, mă rog eu încep să văd.
Monica: Eva, pot să te provoc și pe tine? Pentru că tu ai asociere cu cafeaua și mai veche decât momentul ăla.
Dacă ții minte, când erai mica, furai din cafeaua bunicului, care era super îndulcită și bună. Pe ascuns, beai câte o înghițitură.
Îți amintești de un moment specific de atunci?
Eva: Da, da, îmi amintesc. Îmi amintesc că nu ajungeam, nu vedeam peste masă cu ochii, și trebuia să întind mâna să iau cafeaua de pe masă.
Monica: Așa mică erai. Ce înseamna pentru tine cafeaua atunci?
Eva: Era asociere cu bunicul. Vroiam să fac tot ce făcea bunicul. Eu cu bunicul erau așa. Cred că săracu nu stătea niciodată fără mine, pentru că mă țineam după el în continuu. Și când citea ziarul, citeam ziarul cu el și chiar am învățat să citesc în felul ăsta. Uitându-mă în ziar, gândindu-mă ce-i acolo… La un moment dat l-am rugat să citească cu voce tare că eu nu înțelegeam nimic. Așa am învățat să citesc, vrând să fac ce făcea el.
Elena: Asta e tata lui Nagymama sau lui Nagytata. Nagymama?
Monica: Deci atunci, practic băutul de cafea era conectarea cu bunicul.
Poți să mergi într-un moment din ăsta de băut de cafea și să vezi și partea negativă care era acolo? Doar ca exercițiu mental, stii?
Adică, ai văzut partea asta – înseamnă că mă conectez cu el. Poți să vezi și tu latura negativă? Doar de dragul exercițiului, să descompunem așa încet încet și să arătăm practic cum se face această recalibrare a creierului în relație cu mâncarea.
Eva: Dacă e un exemplu bun, pot să zic că era cu spatele de fiecare dată, și așa că mi s-a întipărit în memorie, nu fața lui, ci el în halatul lui albastru și cu spatele, pentru că altfel nu puteam să mă întind să fur.
Și îmi amintesc mult mai tare asta decât în momente în care stăteam față în față și practic nu mi s-a întipărit chipul lui, atât cânt mi s-a întipărit imaginea aia cu el cu spatele. Și câteodată mă gândesc oare se întorcea intenționat?
Monica: OK, super, super cool! Mulțumesc frumos pentru că ați fost dispuse să faceți câte un pas înspre a transforma conexiunile pozitive pe care le aveți în relație cu cafeaua și a le începe să le vedeți puțin diferit.
Pentru cei care sunt interesați cum să lucreze la asta, primul lucru care e recomandat să-l faci este să faci 100 de beneficii pentru a bea cafea.
Și când faci asta, o dată vezi de fapt ce e în spatele acestor beneficii. Adică, de fapt, de ce faci ceea ce faci? Care este condiționarea din spate a minții?
Pentru că numai dacă le scrii pe alea 100 o să ajungi: mă conectez cu acel moment de siguranță din copilărie. Numai atunci o să ajungi la răspunsuri de genul asta.
Al doilea pas este să mergi înapoi la momentele acelea de puternice asocieri pozitive și să începi să le dizolvi. Găsim și cealaltă jumătate negativă pe care nu ai văzut-o atunci.
Mai vreți să completați ceva legat de tema asta?
Elena: Câte dezavantaje îți trebuie? Pentru că dacă ai 100 de beneficii la a bea cafea și după, ai 10 dezavantaje la…
Monica: unul din acele beneficii…
Elena: La unul din acele beneficii, nu o să fie de ajuns, adică nu o să ajungi în mijloc.
Monica: Foarte bună întrebarea.
Eu merg pe principiul 20/80 pentru că mintea mea e focusată pe rezultate.
Și atunci o să ai 100 de beneficii. Din alea 100 de beneficii o să fie unele care sunt puternic emoționale și alea le faci cumva cu bold sau cu altă culoare când le scrii.Și pe fiecare din ale care nu sunt 100, o să fie poate 20, o să fie 15, vei găsi dezavantaje pentru momentele respective până ai echilibru și nu mai vezi situația aia mai mult roz, mai mult pozitivă, până ajungi la neutralitate. Și când ajungi la neutralitate, simți că se transformă în corpul tău ceva.
Elena: OK, super! Merci.
Monica: Eva, mai vrei să adaugi ceva lega de subiectul cafea și emoții legate de cafea?
Eva: Da, am vrut să te întreb dacă abordarea este diferită, având în vedere că totuși cafeaua este un drog care creează dependență, el prin substanțele pe care le conține sau nu contează asta în abordarea pe care o folosești?
Monica: E foarte faină întrebarea. Pentru că exact procesul de dependență de dizolvare a dependențelor îl folosim aici. Și e super misto asta, pentru că mintea efectiv e dependentă, poate să fie dependentă de pâine, la fel cum este de zahăr, la fel cum este de cafea, dacă ai asocierile respective, la fel cum este de alte substanțe adictive. Exact același proces e.
E pur și simplu agățată de pozitivul pe care îl dă consumul acelui produs sau acelei substanțe și mintea percepe că în felul acesta îți împlinești în cel mai eficient mod valorile. O să revin pe subiectul ăsta.
Văd că Elena vrea să zică ceva.
Elena: Voiam numai să întreb dacă asta se aplică doar la substanțe sau chestii pe care le mănânci sau dacă se aplică, de exemplu, și la gambling sau comportamente.
Monica: Aceleași proces este și la gambling, inclusiv la… dacă vrei, la adicția de sport.
Pentru că și sportul, dacă te uiți la comportamentele unor oameni, sportul este o adicție, în unele situații, în care de la un moment dat poate să îți facă mai mult negativ decât pozitiv, și sigur aveți în spațiul vostru oameni la care ați văzut asta.
Elena: Și sunt multe persoane care merg în așa extremă încât le cauzează inclusiv eating disorder, again back to bad relationship with food.
Monica: Da, așa e. Mai voiam să spun ceva legat de asta.
Mai e un element foarte important aici, pe care poate l-ați observat și voi …Și putem să rămânem la cafea, că e cumva foarte evident și cred că foarte multă lume poate să relate to it!
În momentul în care nu ești pe calea ta și nu ești bine cu tine, e mult mai ușor să fii tentat să consumi mai mult, mai multă cafea, mai mult din adicția pe care o ai.
[00:22:58] De exemplu, dacă sunt stresată și nu sunt centrată, intru într-un loc din ăsta de consum mai mare de cafea, care creează și mai mult stres. Și este o spirală din asta de epuizare de energie, pentru că pompez energie în mine cu cafeaua, dar pe urmă, intru în consum și mai mare, în agitație interioară și mai mare și nu ies din bucla asta.
Și voiam să punctez, să subliniez lucrul ăsta. Și voiam să întreb, cum se vede asta de la voi?
Dacă ești bine cu tine, ești aliniat, tinzi să iei decizii mai aliniate cu corpul tău și cu nevoile tale și mai puțin să fii descentrat și pe urmă să consumi mai mult substanțele sau produsele de care ești addicted. Cum se vede asta de la voi?
Eva: Aici probabil intră în scenă un lucru… Există așa-numitele blue zones, unde sunt oameni mulți care trăiesc până la peste 100 de ani și au o calitate a vieții foarte bună. Nu vorbim de să extindem o viață care nu e de calitate, Vorbim de viață la 100 și ceva de ani, cu capacitățile mintale, fizice și așa mai departe.
Și una din chestiile comune pe care le au găsit în aceste cinci sau câte sunt ele blue zones este scopul. Că dacă tu ești, cum zici tu, legat de tine, de scopul tău, de esența ta, ai un purpose.
Cum zici românește frumos?
Monica: Scop, misiune.
Trebuie să spun că nici Elena, nici Eva nu vorbesc în mod curent limba română, ambele trăind în țări străine și vorbind majoritatea timpului în altă limbă.
Elena: Eu am română până în clasa a șaptea, așa că îmi pare rău, engleza e limba mea.
Monica: Eva nu o are. Eva are germană de la grădiniță.
Monica: Scuze Eva, deci ziceai de blue zones…
Eva: Da ziceam de purpose și ziceam de social connections, de conexiunile sociale, că una din chestiile care te scoate de pe drumul tău poate să fie singurătatea.
Contactele sociale contează foarte mult, izolarea socială.. poate dacă ….cu siguranță există excepții la orice și sunt oameni la care li se potrivește, sunt așa-zișii „lone wolves” sau cum vrem să le zicem – lupi singuratici, dar și ei, mai devreme sau mai târziu, au nevoie de anumite contacte.
Majoritatea avem nevoie de contacte sociale regulate, frecvente și un scop, o misiune și poate uneori o misiune pe care o ai împreună cu alții, prin asta cimentându-ți contactele sociale.
Cu siguranță te aduce mai aproape de esența ta și te ține pe drumul tău. Și cred că te ajută să nu dezvolți comportamente adictive sau să bei prea multă cafea, prea mult alcool. Unii apelează la alcool încercând să estompeze lucruri care cu care nu sunt 100%.
Monica: Super, merci tare mult.
Elena?
Elena: Asta se vede foarte, foarte des, mai ales în Londra. Nu vreau să zic că majoritatea lumii din Londra e în depresie, pentru că nu, nu vreau să cred asta despre orașul meu de suflet, dar it is true, pentru că mi se pare că foarte mulți oameni aleg Londra doar ca să aleagă Londra, pentru că-i Londra, și nu li se potrivește cu adevărat. Și după aia vezi că toți ori ies exagerat de mult în club și bagă abuz de alcool ori droguri…iar sunt probleme cu multe droguri.
Și ideea e că they blame it on gen ”this is our society, our culture… ”
Și mă gândesc că nu cred că cultura ta e să bei în fiecare Miercuri 17 beri. Dar ok. Dacă tu spui, fine.
Și cumva se vede atâta de clar conexiunea asta între depresie, anxietate, tristețe, pur și simplu că nu-s centrați pe scopul lor în viață și orice sort of abuse de substanțe…
Adică se vede că nici o persoană, care-i 100% OK cu ea însăși nu o să abuzeze chiar în halul ăsta.
Monica: Și cred, în același timp, și mulțumesc frumos pentru inputurile voastre, că am un AHA acum.
Cred în același timp că dacă tu ești bine cu tine și dacă consumi, de exemplu cafea, impactul negativ pe care îl poate avea cafeaua pe tine e mai mic decât dacă ești descentrat.
Elena: Ok asta e super! Mă gândeam că… Deci eu în momentul de față mă simt cel mai bine cu mine din toată viața mea, știi? Dar tot am chestia asta cu cafeaua și mă gândeam gen… basically I”m F** că am o problemă cu cafeaua.
Elena: I feel better!
Monica: OK. Cool! Mai vreți să ziceți ceva aici sau mergem la subiectul următor de castraveți murați și gusturi?
Elena: Care sunt castraveți murați, ăla e subiectul următor?
Monica: Da, Asta-i tema de la care pornim. Da, e intenția asta pentru gust de acru.
Și vorbim, de fapt, într-un spectru mai larg despre gusturi. Eva știi ceva cumva despre ce înseamnă atracția pentru anumite gusturi, dacă există vreo nevoie în corp care cheamă asta? Pentru că nu știu dacă ții minte, Elena, când mergeam la doctorul homeopat în Cluj, ne întreba dacă avem atracție pentru dulce sau pentru acru. Știi? Și mai am aici încă o poveste pe care să v-o zic dar sunt foarte curioasă de ce înseamnă asta, că ne atrage vreun gust anume.
Eva: OK legat de gusturi și pentru că am vrut să atingem și subiectul emotional eating. Cum să mă exprim?
Elena: În germană.
Monica: În română și tu te rog.
Elena: Aici mi se pare că una dintre cele mai comune e dulcele. Și dulcele e în toată regula o dependență. Nici nu se pune problema.
Am o prietena, nu dam nume, dar ea e persoana care e cel mai cu dulcele și și tatăl ei. N-am mai văzut așa ceva în viața mea.
Adică se gândește la un desert, începe să saliveze, nu, cât să văd, dar se vede pe ea că efectiv she’s melting whilst thinking of the desert.
Și la un moment dat ne-am întors acasă după cină și aveam ciocolățele de la Eva pe care tu mi le-ai adus când ai venit în vizită. Și erau niște pătrățele din astea de la Lindt, știi?
Le-a ras, cred că 12, una după alta.
Și după aia am văzut ambalajele… eu am mâncat numai una. După aia am văzut ambalajele și le-am numărat și i-am zis „Tu, tu ai văzut câte ai mâncat?”
Și a zis că ”Ioi, dar nici nu mi-am dat seama că le-am mâncat efectiv așa… ”
Mi se pare că chestia asta nu numai cu dulcele se întâmplă, că se întâmplă în general, pur și simplu binge eating, și you don’t realize how much you’re doing it.
Eva: Da, acuma și zahărul este un drog, clar. Sună foarte tare a… Exact dependența de zahăr.
Ce am vrut să spun despre gusturi este că ne hrănesc părinții într-un anumit fel când creștem și ne formează practic gusturile. Întotdeauna, nu cunosc pe nimeni care să nu zică mâncarea de acasă e cea mai bună, până la o anumită vârstă. Atâta timp cât trăiești acasă.
Elena: Asta-i de mici? De mici se formează chestia asta?
Eva: Sigur, pentru că tu primești anumite mâncăruri, mama ta, tatăl tău gătesc într-un anumit fel și tu mănânci mâncarea aceea preponderent.
Acuma, în cazul tău, nu știu până la ce vârstă s-a întâmplat asta, concret. Dar în cazul generației noastre…
Monica: Nu știm până la ce vârstă ai mâncat…
Eva: Nu știu până la ce vârstă ai mâncat mâncare de acasă, vroiam să zic…
Elena: Păi până la 17 ani… și chiar i-am scris la mama acum două săptămâni sau o săptămână, că ce mă bucur că m-ai îndopat cu legume.
Eva: Nu știu ce să zic, că numai eu de câte ori am fost cu voi la restaurant… Când erai mică către mare, pe toată plaja la tine. La tine probabil că a contribuit și asta, dar oricum mama gătea la restaurant, adică foarte bine. Pe vremea noastră, generația noastră mâncam mâncarea făcută în casă de mama, mainly de mama.
Și mâncarea aia era cea mai bună. Mergeai la cineva și mâncai aceeași supă, supa de salată, salata de vinete. Nu era așa bună ca și aia de acasă. De ce? Pentru că așa ți s-au format papilele gustative.
Și la un moment dat, în cazul meu, următoarea a fost bucătăria italiană. Și când papilele mele gustative au dat peste full time bucătăriei italiană, când am fost un an în Italia, au început să se schimbe și să se schimbe lucrurile care îmi făceau plăcere, gusturile care îmi făceau plăcere și să se elimine din gusturile vechi.
Monica: Asta pentru că ți-au plăcut cele din Italia.
Eva: Da, pentru că mi-au plăcut. Dar cine zice că nu și pentru că erau mai sănătoase?
Cine zice că organismul meu nu a recunoscut faptul că mâncarea asta este mai sănătoasă și m-a făcut să o simt mai gustoasă sau în același timp a simțit-o mai gustoasă și ambele lucruri sau s-au întâmplat simultan? Nu poți să știi cum…
Ce e clar e că de multe ori când am făcut o trecere la mai bine, că nu a fost asta singura dată…
Și ultima dată s-a întâmplat anul trecut, când am început din Ianuarie să trec pe complet alt fel de mâncare, adică nu complet, dar mare diferență. Și dacă mi-ai fi spus înainte ”să vezi că asta o să-ți placă mai mult decât ce mâncai înainte”, aș fi zis, ” No way, no way, pentru că eu vreau să mănânc cu carne, vreau să mănânc cu grăsime, mie îmi place porcul, mie îmi place totul”. Mâncam orice și îmi plăcea tot. Acum încep să poftesc.
Poți să-ți reeduci papilele gustative, e ce vreau eu să zic.
Că uite, nu vreau să judec oamenii care au binge eating, care mănâncă compulsiv, indiferent că e zahăr sau altceva. Nu cred că e ok să pui o ștampilă negativă pe acest fenomen, pentru că nu-i ajută pe ei cu nimic.
Dar ce pot să zic… fă binge eating, dar încearcă încet încet să-ți orientez papilele gustative către lucruri mai sănătoase. Încearcă să reduci zahărul. Încearcă să introduci mai multe legume, mai multă salată. Nu schimba de pe o zi pe alta totul. Fă schimbări treptate și vei vedea că corpul tău ține cu tine și te va duce în direcția de sănătate.
Și inclusiv gusturile. La un moment dat o să zici ”acum vreau să rup frigiderul”. Ei bine, dar nu cu ce aș fi rupt acum un an, nu ce știu cu un steak de ceafă de porc, ci îl rup cu guacamole și pâinea integrală.
Da, sau sushi.
Acum îmi pică exact la fel de bine.
Monica: Eu vreau să te întreb ceva. Cred că e o distincție foarte importantă de făcut.
Atunci când corpul tău cere ceva și ești capabil, capabilă să-l asculți, și este un tip de a spune că poftesc ceva și celălalt tip este o programare care te duce pe tine acolo fără să îți dai seama. Știi cum este asta pentru zahăr sau asta pentru pâine… Sau nu pot să trăiesc fără pâine, fără pâine albă. Știi, e diferit ca și calitate.
Eva: Le mai zici încă o dată, te rog frumos? Că something didn’t click.
Monica: Deci e o variantă în care corpul tau cere ceva. Corpul tău are o nevoie anume și îți semnalează că are o nevoie anume. Dar nu cred că corpul tău o să-ți ceară Doboș de la patiserie sau de la cofetărie. Și atunci când rupi ușa de la cofetărie și iei trei Doboș-uri, nu cred că aia e cu adevărat chemarea corpului tău.
Și atunci care e diferența între cele doua? Cum faci diferența între cele două? Să nu fie o obsesie sau o dependență, ci să fie o chemare reală a corpului tău către o nevoie pe care ți-o semnalează. Cum știți voi asta?
Eva: Întrebarea pornește de la premisa că există fenomenul ăsta că corpul îți cere ceva. Eu am auzit treaba asta numai la femei însărcinate în timpul sarcinii și asta de când am fost mică. Deci cred că există. În anumite contexte corpul îmi cere ceva. În schimb nu cunosc fenomenul în alte contexte și eu nu am fost în situația respectivă, așa că nu cunosc deloc fenomenul. E posibil …
Elena: Mie mi s-a întâmplat, de obicei cu legume.
Mi se întâmplă să mă gândesc că vai, vreau roșii acuma sau ceapă. Cu fructe nu prea. Scuze. Continuă.
Monica: Și la fel mi se întâmplă și mie cu castraveți murați, cu murături.
Elena: Vai, you need to drop that!
Monica: Zi Eva mai departe. Te ascultăm.
Eva: Uite și alimentele fermentate natural sunt foarte sănătoase și ar fi bine să consumăm săptămânal diverse alimente fermentate. Varză murată natural, castraveți murați, kimchi, fiecare ce-i place. Posibil că organismul tău îți cere ceva ce este acolo, în special vorbim de intestine care au nevoie de microbii respectivi, de bacteriile respective.
OK, să fie, nu știu ce să zic. Eu nu fac diferența. Și tocmai de aia, pentru că amândouă ați spus de lucruri sănătoase. Când ați simțit că organismul vă cerea chestia respectivă era ceva sănătos. Eu nu fac diferența între o poftă care îți vine pofta…
Monica: De chipsuri.
Eva: Da de chipsuri… Pe care am avut-o și pe aia… atâta timp cât mâncam chipsuri. Asta încerc să zic.
Dacă papilele mele gustative sunt obișnuite…
Eu am avut de exemplu… La un moment dat era un sandwich la un anumit lanț de fast-food, unde am mâncat o dată sandwich-ul respectiv. Nu era un sandwich de fiecare zi, era sezonier. L-am mâncat pe ăla.
Aproape în fiecare zi îmi trebuia să mă duc înapoi, nu mă întreba ce au pus în el, da ceva a pus în el.
Aproape în fiecare zi îmi trebuia să mă duc înapoi. Și de multe ori m-am dus. Până când am zis ”Las-o în colo de treabă că nu o fi chiar așa bun.
Oricum, eram încă la o vârstă la care nu îmi păsa foarte mult de partea cu vai de mine, să mănânc totul sănătos. Dar realizez acum și mai mult ce aberație!
Dar de ce? Papilele gustative au fost expuse la ceva care mi-au creat probabil o plăcere enormă și după aia continuu vor.
OK, dar dacă eu îmi expun papilele gustative la alte lucruri care, știi, mă duc încet încet spre sănătos, după aia te trezești că asta îți e pofta. Când ai o poftă n-aș putea să gust măcar ciocolată… Cum îi zice la aia mai deschisă la culoare? Ciocolată de lapte sau cu lapte?
Monica: Albă, cu lapte…
Milk chocolate. Pentru că m-am obișnuit cu ciocolata neagră cu peste 80% cacao, și dacă poftesc ciocolată acum.. Super! Pot să mănânc și o jumătate de tabletă, că nu vine sfârșitul lumii.
În schimb, dacă tu ți-ai obișnuit papilele gustative cu milk chocolate, care are o tonă de zahăr și mănânci o tabletă, că mănânci, e și dependența de zahăr, în momentul ăla, nu numai gustul de ciocolată.
Monica: Vroiai să zici ceva Elena?
Elena: Da, asta mie personal mi se pare greu de crezut.
Pentru că, cel puțin mie, mi s-a întâmplat să nu fi mâncat o anumită chestie, nu știu, 6 luni sau un an, nu-mi vine fix acum în minte ce, cred că pește sincer, și după aia, dintr-o dată, I’ve got a craving. Adică mi se pare destul de unrealistic să spui că dacă nu mai mănânci chestia asta, nu știu 2-3 ani, atunci you won’t crave it ever again.
Elena: Nici nu cred că am făcut afirmația că you won’t crave it ever again.
Elena: Pai nu dar ai zis ca vroiai chipsuri numai atunci când mâncai chipsuri. Sounds like you won”t crave it again.
Monica: Să încerc să traduc poate eu și dacă îmi permiți Eva, te rog.
Poate că Eva zice că poți să îți recondiționezi gusturile exact așa cum faci cu recondiționarea minții, cum fac eu.
E ca și cum creezi noi conexiuni pozitive pentru minte, că să ai suficient de multe asocieri pozitive acolo, să le înlocuiești pe cele vechi sau să le bată pe cele vechi.
Da, mi se pare foarte similar cu ce fac eu pe partea asta mentală… cu ce zice Eva.
Elena: Am înțeles. Mulțumesc.
Monica: Scuze Eva, zi.
Eva: Elena, fiind încă foarte tânără, probabil că nu a trecut prin atâtea lucruri prin câte am trecut eu sau noi. Că nici eu nu cunoșteam chestia asta acum 20 de ani și nu știam că o să-mi schimbe gustul după ce… Asta am și spus, că dacă mi-ai fi spus înainte să vezi că o să-ți placă mai mult mâncarea aia… Când am pornit în căutarea de a mânca mai sănătos, dacă tu mi-ai fi zis să vezi că o să-ți placă mai mult mâncare aia la un moment dat.
Știi că tu îți imaginezi când ești în capătul celălalt, la pornire, îți imaginezi că… Trebuie să mănânc chestia aia forever? Ah, că aia e chestia sănătoasă? ” Dar după aia începi să mănânci și fără să îți dai seama, la un moment dat realizezi că îți place mai mult.
Și da, ok, să zicem. Da, am mâncat inclusiv chipsuri. Adică le-am gustat. De ce? Că nu mi-au mai plăcut. Le-am gustat. Deci craving-ul poate să apară și poate că o să apară și peste 5 ani sau un an. Dar îl gust și… oare de ce are gustul…
Și câteodată… și am făcut împreună cu Fabian și câteodată încercăm o chestie care înainte ne plăcea și gustăm și să zicem ”E posibil să nu mai fie bune? Sau pur și simplu gustul nostru e altfel? Și de fiecare dată nu are cum. Sunt prea multe lucruri care au gustul altfel ca să ajungi la altă concluzie.
Eva: OK, ok, now it makes sens.
Mi-am adus aminte de mama care a zis că mâncarea din România nu mai are același gust pe care îl avea ea în minte și pe care îl ținea ea minte.
Monica: Da, și chiar am avut o experiență de genu în Cipru pe care voiam să o împărtășesc.
M-a apucat dorința de dulce și m-am dus la cofetărie și am cumpărat… și voi știți că nu sunt mare fan de dulce. Nu mănânc ciocolată, nu mă atrage ciocolata, nu sunt mare fan de dulce … Dar am vrut să iau prăjituri și am luat cred că vreo 3 tipuri de prăjituri, în ideea în care o să-mi placă și nu mă gândeam că o să le devorez pe toate dacă o să mănânc din fiecare.
După ce am gustat dintr-una mi-am dat seama că de fapt căutam un gust de dulce care era familiar pentru mine, care e din România, din trecut, și gustul pe care l-am primit a fost atât de diferit față de gustul ăla încât efectiv am aruncat toate prăjiturile și i-am zis și la Ștefan ”Te rog, nu mânca, Nu sunt bună pentru noi”. Pur și simplu am simțit că nu e ceea ce aveam nevoie.
Și deși cumva mintea zicea că vreau ceva dulce, nu am primit satisfacția aia de care simțeam că am nevoie și am renunțat pentru că mi-am dat seama de fapt ce caut.
Dacă nu îmi dădeam seama ce caut și nu eram prezentă, nu eram bine cu mine, cel mai probabil că aș fi mâncat toate prăjiturile sau le-am fi împărțit toate cu Ștefan, cele trei pe care le luasem.
Dar așa a fost foarte ușor să zic. ”Ahhh…știi, după o jumătate de… am mâncat o jumătate de macarons ceva… voiam ceva bun și am gustat din eclerul lui Ștefan, dar de fapt, „Îhh, nu a fost bun”.
Crezi că asta se încadrează tot acolo unde zici tu, Eva.
Eva: Da, da. Și pentru faptul că ți se schimbă gustul… Practic, e ca și când ai avea altă limbă. Ai mâncat cu limba aia de copil de 7 ani prăjitura aia care te-a înnebunit și ți-a rămas gustul ăla undeva în creier, undeva în minte, că nu e în gură. Undeva se salvează fișierul respectiv cu gustul de Cremeș, gustul de Doboș. Și la un moment dat tu treci prin tot felul de experimente culinare, ai ani întregi în care mănânci într-un fel, după aia poți să mănânci în alt fel. Și la un moment dat ai altă vârstă, ai altă limbă, ești altă persoană, cum se regenerează corpul, nu? La fiecare x ani, practic, ai un corp nou.
Elena: Fiecare șapte ani.
Monica: Din câte știu…
Elena: Inclusiv limba.
Monica: Din câte știu eu, dacă țin minte vecina de vizavi, obișnuia să spună că gusturile se schimbă odată la șapte ani de zile. Nu mai știu dacă de acolo, dar tot așa spunea că gusturile se schimbă la șapte ani de zile și lucruri care ți-au plăcut nu îți mai plac. Asta poate e și legat de faptul că la șapte ani ai un corp nou.
Elena: Dar și profesoara de bio din liceu spunea, și până în ziua de azi, în cărți citesc aceeași informație. Se pare că aici nu s-a schimbat mult.
Elena: În sfârșit o chestie constantă în lumea asta, că toate opiniile și toate chestiile se schimbă de pe o zi pe alta.
Monica: Și atunci aveți vreo sugestie pentru a vedea dacă un lucru este cu adevărat pentru tine sau nu?
Și aici, Eva aș vrea să capitalizez puțin și pe experiența ta cu lăsatul de fumat, care, ca și cum s-ar fi întâmplat într-o altă viață asta.
Dar felul în care ai făcut-o mi s-a părut atât de fain și cumva nu a fost un training, nu a fost puterea voinței, a fost un mod foarte cooperativ pe care l-ai avut tu cu tine însăți. Și conectarea aia pe care ai avut-o atunci cu tine și dialogul pe care l-ai avut atunci când te-ai lăsat de fumat, cred că poate fi folosit foarte ușor ca reper legat de cum să-ți alegi poate ceea ce-i cu adevărat pentru tine sau nu, și cum să ai dialogurile astea. Și poate și tu poți să intervii pe asta. Elena, dacă simți. Eva te rog.
Eva: Vrei să povestesc cum s-a întâmplat,când m-am lăsat de fumat?
Elena: Eu nu știu povestea.
Elena: S-a întâmplat că din mare prostie m-am apucat la un moment dat de fumat și după aia am constatat că nu-i așa ușor să te lași. Și a durat foarte mult și am încercat multe metode până când, în disperare, am zis hai să încerc o metodă pe care o inventez eu, pentru că orice am citit, orice am întrebat în stânga în dreapta nu a funcționat.
OK. Ce să inventez, ce să inventez?
Am zis, fac așa. Înainte să fumez țigara, ce-ar fi să-mi imaginez că o fumez?
Ce-ar fi să-mi imaginez că iau pachetul, scot țigara, scot bricheta, aprind țigara, trag primul fum…
Ce-ar fi să mă transpun în ceea ce urmează să fac înainte să fac?
Și cu toate… cu mirosul, ca și acum a venit mirosul…, cu mirosul, cu gustul cu… care acum îmi creează repulsie, dar atunci….
Ce s-a întâmplat, și a fost o mare surpriză, era ca și când aș fi fumat, în sensul că nu îmi mai trebuia să fumez.
Am fumat imaginar și a fost suficient. Nu-mi trebuia să fumez real. Nu la fiecare țigară, dar eu aplicam chestia asta de câte ori îmi venea ideea, de câte ori îmi venea… Pentru că e un reflex și ăsta la care ești dependent și de reflex, și de mișcare și de tot.
Și se pare că cu mișcarea, cu gesturile, cu obiectele, cu toate, gustul, mirosul, senzația din corp, toate astea poți să ți le imaginezi mental, și practic îți păcălești creierul. El crede că … zic eu… poate el crede că ai fumat și te lasă în pace până la următorul impuls.
Si așa, încet încet am ajuns la punctul în care am fumat suficient de puțin încât să nu mai îmi pice bine țigara.
Și aici, poate seamănă cu subiectul cu mâncarea, mănânc suficient de rar zahăr, sau am mâncat până când am ajuns într-un loc în care nici nu mai îmi place zahărul.
Monica:Super. Merci tare mult ca ai împărtășit asta. Foarte fain. Elena vroiai să zici ceva?
Elena: Foarte faină chestia asta, dar it also takes a lot of will power. A lot. Și chiar trebuie să put your mind to it to do this. Dar e foarte faină.
Elena: Am zis că în general pentru oameni, că nu toată lumea poate să se țină chiar în halul ăsta.
Elena: Bine a existat dorința de a mă lăsa. Am zis că am încercat în multe feluri, deci dorința era acolo. Și dependența era atât de puternică încât nu am reușit prin alte metode.
Și întâmplător, probabil, poate că există deja metoda asta, eu știu. Eu nu am dat de ea, dar pentru mine am inventat-o și nu aveam de unde să știu dacă o să funcționeze. Am încercat. Am zis hai să văd ce se întâmplă. Și e foarte interesantă puterea minții.
O dată am pățit tot așa, cu imaginația… dar să nu divaghez.
Monica: E tot legat de mâncare, dependență, emoții.
Eva: Nu…
Monica: Merci tare frumos că ai împărtășit asta.
Aici aș vrea să completez faptul că, mi se pare că ce ai găsit tu takes less will power, adică ia mai puțină putere a voinței decât varianta cealaltă în care zici, no gata mă las de fumat, știi?
Pentru că una din trucurile la dependențe este să înlocuiești ceva cu altceva. Nu funcționează să lași pur și simplu.
Nu funcționează pentru că nimic nu dispare, apropo de legea transformării despre care vorbeam mai devreme, și atunci în faza asta de dizolvare de dependențe, inclusiv de mâncare sau de fumat sau de orice, după ce faci lista aia de beneficii, după aceea faci alternative pentru beneficiile respective.
Cum altfel poți să obții aceeași plăcere, același beneficiu prin alt comportament?
Ce a găsit Eva a fost că a găsit beneficiul acela și l-a dat imaginar cu toată ființa ei, fiind prezentă cu actul în sine, ci pe urmă să conectezi alternativa respectivă comportamentală, cum ar fi asta pe care a făcut-o Eva, cu valorile tale cele mai înalte, ca să-i dai șanse minții tale să vrea să facă lucrul ăla. Și atunci încet încet, apa începe să curgă pe acolo, impulsurile electrice din creier încep să meargă pe acolo și se recondiționează mintea.
Necesită un pic de muncă, dar practic Eva ce a găsit a fost foarte smart, că a înlocuit ceva cu altceva și nu funcționează doar să renunți la ceva. De asta mi se pare genial cum a făcut.
Și nu poți să scapi de o dependență, doar să o înlocuiești cu altă dependență, care este mai degrabă acceptabilă social decât cea pe care o ai.
Foarte faină asta. Elena, te simți confortabil să discutăm despre momentul tău de fumat despre care am discutat mai demult sau not really. Nu? Ok.
Bine atunci doar spunem atâta că am avut o discuție faină despre asta, noi două și știam când s-a întâmplat.
Elena: Ok, hai să vorbim. Hai!
Monica: Nu trebuie să poziționăm în timp și spațiu, doar țin minte că am avut o conversație în care ai spus că fumezi, că ai fumat împreună cu niște copii, și te-am întrebat dacă îți amintești ce îți dă de fapt asta.
Elena: Nu-mi aduc aminte de așa ceva. Îmi aduc aminte numai că you tried to use reverse psychology și mi-ai zis că It’s your choice if you want to do it. Dacă vrei să continui, continuă, dacă nu, nu.
Monica: Am văzut din experiența mea cu mama mea că nu merită să te lupți cu lucruri pentru că le faci mai puternice, care-i Legea Escalării Eristice.
Dar eu țin minte că am avut o discuție și te-am întrebat ce îți dă asta? Și ai zis că ești cu copii cool, și acolo e locul în care se vorbește despre asta.
Și te-am întrebat dacă poți să fii cu ei fără să fumezi. Și ai zis că da, și te-ai dus înapoi în același mediu cu ei dar n-ai fumat. Și pe urmă mi-ai spus că ”uite că pot să fiu cu ei fără să fumez”. Asta e ceea ce-mi amintesc eu de atuncea și mi s a părut… Nu-ți amintești?
Mie mi s a părut foarte fain că de fapt ți-ai dat seama ce voiai de fapt, că nu fumatul îl voiai, că voiai să fii cu copiii cool, și ți-ai dat seama că poți să fii cu ei și fără să fumezi. Și mi s-a părut foarte înțelept din partea ta, în experiența pe care ai avut-o la vârsta aia.
Elena: Da.
Monica: Bine, hai să wrap it up și hai să avem câteva concluzii despre relația emoțiilor cu mâncarea, dacă vrei să lași așa un gând de final pentru astăzi, care ar fi?
Elena: Eu? Doar Eva.
Monica: No pressure Eva.
Eva: Aș vrea, poate în contextul ăsta este cam tardiv, că facem wrap up.
Monica: Spune dacă mai ai ceva. Zi, dacă ai.
Eva: Aș vrea să ne amintim și sau să pomenim și oamenii care nu au atât o dependență de mâncare sau comportament compulsiv legat de mâncare, ci din contră, nu pot să mănânce când au o supărare, când au o tristețe. Pentru că am tot auzit de oameni care.. nu vreau să mă exprim urât, care mănâncă foarte mulți care…
Monica: La supărare…
Eva: „Eu când sunt stresată mănânc”.
Am auzit de foarte multe ori chestia asta și n-am auzit niciodată ”eu când sunt supărată nu pot să mănânc și slăbesc și sunt supărată în tot corpul meu și tristețea mă afectează în așa fel încât nu mai îmi trebuie nici mâncare”.
Elena: Mie mi s-a întâmplat.
Eva: Mi-ar plăcea să discutăm și chestia asta. Nu știu în ce… Scuze, Elena. Am vrut să o întreb pe Monica dacă cunoaște fenomenul.
Monica: Am văzut la diferite persoane… La mine au ajuns mai degrabă persoanele care sunt pe tiparul meu evident, care atunci când sunt supărată mănâncă mai mult. Și eu, când sunt stresată sau supărată tind să mănânc mai mult decât în mod normal și atunci genul acesta de clienți au ajuns la mine.
Nu au ajuns clienți care spun ”nu mănânc că sunt supărată”, deci chiar n-am avut experiența asta. Așa că poate ziceți voi.
Elena: Eu am pățit acuma în Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, și a fost prima dată când mi s-a întâmplat asta. Cred că din simplul motiv că n-am mai fost niciodată atât de tristă și supărată și pur și simplu nu eram ok.
Și mi s-a întâmplat asta în Noiembrie, Decembrie, Ianuarie și e atât de interesant că…știți că mie îmi place mâncarea și pentru mine mâncarea nu-i neapărat pentru confort, dar e pur și simplu.. o apreciez ca un… nu știu ca un „fuel for my body”, și cumva când mă duc la restaurant o văd ca și o artă.
Nu-i neapărat că să bag în mine tot ce pot. Și în perioada aia, în lunile alea, nici măcar aia n-am mai simțit. Puteam să mănânc maxim o dată pe zi. Dacă mâncam, îmi era rău, dacă nu mâncam, iar îmi era rău. Deci tot același era outcome-ul.
Erau multe persoane care erau îngrijorate, to say the least.
Elena: Și eu am avut vârsta ta aproximativ când am pățit prima dată. Tot așa, tristețe, supărare și am slăbit foarte mult.
Și am mai pățit… Uite, de exemplu, chiar și când pleacă Fabian în delegație, abia pot să mă conving să mănânc ceva pentru că nu… Sigur acolo poți să zici că e mai complex subiectul, obiceiul de a mânca împreună și așa mai departe. Sau cine plătește…
Dar vroiam să ne gândim și să aducem vorba și de oamenii care au fenomenul acesta, pentru că prea des îl aud pe celălalt și asta nu înseamnă că nu suntem o grămadă printre noi care pățesc exact invers, când se stresează prea mult, când au tristeți și supărări, nu pot să mănânce și nu știu cum ai putea să ajuți asemenea persoane să iasă din impas.
Nu știu, ce abordare ai folosi?
Monica: Aici eram curioasa și voi cum ați ieșit din situația asta, dar aici aș acționa asupra cauzei supărării. Pentru că mâncatul e doar o consecință a acelei lipse de alinieri interioare.
Și atunci dacă acționăm asupra cauzei supărării și dizolvăm practic sursa aceea de durere, atunci mâncatul revine la normal, când se întâmplă alinierea.
Adică, ești supărat că urmează să se întâmple ceva sau ești într-o perioadă anxioasă sau ești într-o perioadă cu depresie, fiecare din acestea au niște tipare specifice, de exemplu și anxietatea.
Anxietatea înseamnă că ți-e teamă că o să experimentezi în viitor o durere pe care ai experimentat-o în trecut și asta înseamnă că trebuie să mergem înapoi la durerile respective din trecut, pe care ți-e teamă să le experimentezi din nou, că le dizolvăm pe alea.
Odată ce alea sunt dizolvate nu mai îți este frică de durerile din viitor sau de outcome-ul din viitor, pentru că nu mai ai baza aia de durere la care să-l raportezi.
Cealaltă parte cu depresia este atașamentul față de o variantă ideală. Asta creează depresia.
Vrei un outcome anume și îl vezi doar pe ăla pozitiv și vezi că unde ești tu este doar negativ și nu ai putere să te miști către outcome-ul ăla, către rezultatul ăla pe care îl vrei.
Și atunci, în situația asta, primul lucru pe care îl facem este să vezi care sunt dezavantajele rezultatului pe care îl vrei și să găsești suficient de multe dezavantaje încât să-l aduci la echilibru, acel rezultat pe care îl vrei, ci celălalt lucru este să dizolvi percepția de neputință că tu nu ai putere să te miști către rezultatul ăla și să vezi ce stă în puterea ta să faci ca să te miști către rezultatul ăla. Și când faci asta, atunci se reglează interiorul tău și după aia. Zi Elena.
Elena: Nu, nu, ascultam. Mă gândeam că efectiv cât de incredibilă e chestia asta și mă gândeam că wow, cât de interesant poate să fie!
Că până la urmă trebuie să te duci atâta de adânc să rezolvi, cum ai spus tu, doar o consecință, știi, dar pe moment te gândești că ”Wow, asta e chestia cea mai majoră”, cum ar fi cu nemâncatul, de exemplu, sau cu anxietatea că ți-e frică de un outcome negativ care ți s-a mai întâmplat înainte.
Și cumva faptul că totul începe de la nemâncat, după aia îți dai seama că vine de la anxietate și după aia îți dai seama că vine de la o chestie care ți s-a întâmplat în trecut.
Deci mi se pare incredibil.
Monica: Asta e unul dintre principalele motive pentru care funcționează ce fac, pentru că adresăm cauza cauzelor și rezolvăm o problemă de la cauză.
Că degeaba aș încerca comportamental să rezolv lucrurile. Toți știm asta, toți știm. Da, toți știm cum ar trebui să mâncăm.
Există niște repere mentale acolo. De câtă apă ar trebui să bei, poate, sau să mănânci fructe în fiecare dimineață, să nu mănânci după masă, și sunt niște reguli la care ai avut acces.
Degeaba faci un plan cu omul ăla și abordezi varianta comportamentală, cât timp există condiționările acelea emoționale interioare, în special atunci când vorbim despre depresie și pe urmă e și anxietate, e imposibil să le duci către acțiune, pentru că nu are energie de unde să acționeze.
Dar dacă mergi și rezolvi cauzele, se deblochează situația pentru persoana respectivă și rezolvi o problemă care are de fapt un ripple effect. Pentru că dacă se schimbă ceva și în relație cu consecința cu mâncarea, nu e doar acel aspect al vieții care se deblochează, că se reașează mai multe și tu știi asta din inclusiv din lucrul nostru împreună, Elena. Că nu s-a rezolvat doar o problemă, se rearanjează cumva toată viața ta.
Elena: E absolut incredibil. Totul ia o formă nouă, erau mai multe chestii acolo, dar basically tot ce am pierdut a fost înlocuit de altceva. Cum ai zis tu la început, Legea Transformării, nu?
Monica: Da.
Elena: Și cumva totul s-a rearanjat și reașezat și e atât de fain când you look back și realizezi că „stai un pic, I put in the work and you held me accountable”. Nu știu cum zic asta în română. Da, pur și simplu you look back și te gândești că wow… Îmi vine să plâng.
Monica: E ok. Dar știi asta e o abordare, și mulțumesc frumos, Elena, pentru că ești așa autentică. Și mă bucur pentru tine că ești…. Nu mă face să plâng.
Elena: Eu nu fac nimica…
Monica: Pe de altă parte, și abordarea comportamentală ajută. Că dacă ne uităm, de exemplu, la Eva, tu ai avut un background de studiu pe partea asta de sănătate și nutriție. Pe urmă ai avut o abordare comportamentală, dar ai avut knowledge-ul în spate, și abordarea comportamentală s-a instalat așa de bine în realitatea ta, încât de acolo ai schimbat și alte aspecte ale vieții tale. Și nu cred că nu a avut impact și asupra psihicului tău, self confidece-ului tău, relației tale, job-ului tău ca energie, ca mod de abordare. Adică și dinspre comportament merge, doar că trebuie mai mult will power acolo. Poți să confirmi că așa a fost, că ai avut transformări și tu și în alte zone?
Eva: Da, da. Și exact acesta a fost traseul și în momentul în care ajungi să aplici și să trăiești experiența, să aplici experiența, să o faci, într-adevăr se schimbă lucrurile pe toate planurile. Absolut. Mental.. Privești totul altfel, parcă se rearanjează totul și ai o altă perspectivă.
Monica: Inclusiv profesional ai descoperit perspective noi, potențiale?
Eva: Da, da, absolut. De asta am și continuat și, cum spuneam, am pus și cireașa pe tort cu acest curs care are o abordare holistică și leagă totul cumva… m-a făcut să fac un pas înapoi și să mă uit la fiecare individ, să nu încerc o abordare one size fits all, că în mare cam știu deja ce îți trebuie înainte să te cunosc. Ei bine, habar n-am. Hai să vedem cine ești. Hai să vedem unde ești și să mă duc acolo unde ești tu și să decidem împreună unde vrem să ajungem și ce e cel mai bine pentru tine, și care e cea mai bună cale acolo.
Asta e abordarea la care am ajuns pâna la urmă, ca și concluzie, că vreau să o am, pentru că se potrivește foarte tare cu felul meu de a fi.
Monica: Sună foarte uman și fain. Elena, voiai să zici ceva.
Elena: Da. Mi-a venit așa o idee în minte despre… toată mâncarea, care este și în supermarketuri, majoritatea sunt injectate cu o mulțime de prostii. Și mă gândeam la chestia asta, whether it clouds our judgement sau nu.
Monica: Un pic de monoglutamat și deja e clouded…
Elena: Asta zic, cumva și de la injecțiile astea ești neașezat cumva în viață.
Monica: Eva, știi tu aici mai multe să zici de cum ne afectează chimicalele, substanțele din mâncarea pe care o ingerăm?
Eva: Sincer este un subiect care încerc să-l evit pentru ca toată planeta mănâncă more or less aceeași mâncare, și dacă punem o ștampilă negativă a tuturor cum e … injectat sau contaminat sau ce știu ce are, atunci practic ne condamnăm pe toți câți suntem pe planetă că săracii de noi suntem niște victime și asta este, suntem terminați oricum… ”Ce-ar fi să mănânc o ceafă de porc cu cartofi prăjiți?”
Exact asta e… Ce, nu poți controla, nu poți controla. Nu pot să mă bag în alimente și să scot chestiile negative. Sigur, foarte multe: fructele și legumele putem să le clătim câteva minute în apă cu 5% oțet sau 5% sare și ies insecticidele și toxinele. Asta poți să faci cu fructele și legumele înainte să le bagi la frigider și după aia le scoți gata rezolvate când ai nevoie de ele.
Încerci pe cât posibil, dacă ai încredere în țara în care trăiești… De exemplu în Germania, pot să am încredere când mă duc la magazinul bio că găsesc ceva bio.
Nu peste tot aș avea aceeași încredere și depinde. Tu știi cel mai bine acolo unde trăiești, unde găsești cea mai bună calitate, dacă găsești o piață sau la magazin sau la magazinul bio.
Legat de chestia asta cu substanțele … nu subiectul ăsta… Nu vreau să mă gândesc prea mult că tocmai… știința nu se ocupă de… sigur nu e ok să mănânci insecticide, nu e ok să mănânci alte lucruri care ajung în mâncare și n-au ce căuta. Asta e clar. Dar nu se ocupă știința cu unde găsește alimentele nesănătoase.
Să fii cât mai aproape de natură. Dacă ai posibilitatea să îți faci propriile legume, să îți crești propriii puii, să ai ouăle tale sau cărnița, fructele, pomișori.
Până la urmă aș vrea să fie toată lumea ok și nu numai puținii care își permit pentru că au grădini mari sau acces la ce știu eu ce miracole din magazine.
Atâta timp cât te apropii de o mâncare cât mai sănătoasă ca și conținut, să fie cât mai aproape, să-i zicem, dietă mediteraneană. Să fie cât mai aproape de dieta mediteraneană. Să te gândești să reduci zahărul, grăsimea. Deci astea deja sunt niște idei mici și pornesti încet pe un drum către o mâncare, un mâncat mai sănătos. Nu, nu poți să te bagi în toate detaliile.
Am văzut și la cursul acesta. Oamenii au tendința… Este un subiect care creează pasiuni, mâncarea. Și am văzut la colegii mei, care au fost 200 de persoane din toată lumea, efectiv.
Există oameni care sunt în stare să facă experimente pe propriul corp, să se priveze de anumite lucruri ca să vadă ce se întâmplă, să exagereze cu alte lucruri, ca să vadă ce se întâmplă.
După părerea mea, nici pentru o persoană care vrea să îi aducă pe alții pe o cale sănătoasă, nu ar trebui să pornească în direcția asta. Pentru că, uite, eu vreau să fiu un exemplu. Dacă eu zic eu vreau să-i învăț pe alții și din acest motiv trebuie să experimentez. OK, atunci o să-i învăț și pe alții să experimenteze până la urmă.
Sau săptămâna asta experimentez un lucru, săptămâna viitoare îi sun și le spun acuma nu mai faceți așa că am experimentat o săptămână…Asta nu e un experiment, astea sunt…
Da, este un subiect care creează pasiuni și oamenii se duc în extreme, ca și în alte lucruri și în alte domenii și cred că e mai bine să rămânem cu picioarele pe pământ și să facă fiecare ce poate mai bine, fără să exagereze.
Monica: OK, atunci dacă sunteți de acord, încerc eu o concluzie pentru astăzi.
Aș spune din ce am învățat de la Eva este că lucrez cu condițiile pe care le ai în mediul în care ești.
Nu te supune la abordări din acelea nerealiste și schimbări radicale și în nici un caz să te compari cu niște standarde din afară, ideale, ca pe urmă să îți creezi depresia. A doua parte este de la mine, pentru că așa se întâmplă.
Și este din nou un cerc vicios care e creat în situația de relație cu mâncarea și partea emoțională. Stabilești niște standarde pe care nu le poți respecta și pe urmă te judeci pentru că nu le-ai respectat.
Merge și abordarea comportamentală, în mod special atunci când ești conectat, conectată cu corpul tău și poți să vezi de fapt care sunt nevoile reale. Dacă adaugi și partea mentală și să vezi de unde vin acele nevoi și ce înseamnă de fapt pentru tine, e un bun pas pentru a putea decide în moment dacă vrei să mergi mai departe cu craving-ul sau cu poftele pe care le ai.
Și există și varianta mentală în care îți recondiționeze conexiunile, legăturile pozitive cu anumite alimente, ca în felul acesta să dai șansă minții tale să facă o schimbare.
Ar mai fi ceva ca și concluzie din ce am discutat?
Eva: Nu. Cred că ai mai spus tot.
Monica: Vă mulțumesc foarte frumos că ați fost partenerele mele în această discuție.
Eva, îți mulțumesc foarte frumos că ai venit cu expertiza ta.
Eva: Mulțumesc de invitație!
Monica: Mulțumesc!
Elena, îți mulțumesc că ai venit cu prezență, autenticitate, cu întrebări faine și cu observații faine din viața ta reală.
Și sper să ne mai revedem. Poate mai găsim subiecte faine de discutat împreună.
Elena: Ce mă bucur că ne-am unit trio-ul din nou.
Eva: Yes, trio.
