Cand ai fost mic, ai învățat o mulțime de lucruri despre cum ar trebui sa fie viața… și probabil nu toate au fost 100% adevarate.
Dacă ai fost fetiță, ai învățat că fetele nu se bat, că vine un prinț și le salvează, că nu prea sunt prințese fără prinți, că fetițele trebuie să fie frumoase și cochete.
Și mai presus decât toate, când vine prințul, vei trăi cu el fericită până la adânci bătrâneți.
Apoi ai învățat de la modelele din media, ce forme ar trebui să ai, câte kilograme, cum trebuie să îți fie talia, sânii, picioarele, pomeții. Să nu ai riduri, greutate extra, să nu strigi, să fii înțelegătoare. Să fii o mama bună și să nu cumva să îți lovești copilul, să fii o soție minunată și să îți asculți bărbatul și alte povești care spun doar jumăte din adevăr. Povești pe care nici cei care ți le-au spus nu le credeau, dar se amăgeau gândindu-se că probabil doar lor nu le-a reușit marele vis, marea iluzie.
Dacă ai fost băiat, ai învățat probabil că nu e bine să plângi, că trebuie să fii puternic, și că bărbații nu își arată emoțiile. Prinții omoară întotdeauna dragonii, binele căștigă întotdeauna. Eroii din poveste, biruiesc și nu se dau bătuți niciodată. Poate ai învățat că trebuie să poți să decizi singur, că tebuie să fii suficient de puternic ca să iți asumi orice luptă singur. Apoi ai învățat că barbatul trebuie să fie mai puternic, să câștige mai mulți bani. Că bărbatul trebuie să facă primul pas. Și cumva, printre altele, poate ai aflat că bărbații trebuie să fie respectați, pentru că au *întotdeauna* dreptate. Ultima am spus-o doar ca să te tachiez 😉
Da, da. Știu că exagerez puțin. Dar, te rog, ascultă-mă până la capăt.
Atunci când suntem mici, ni se prezintă o imagine despre cum ar trebui sa fie viața noastră. Imaginea asta, conturată de cărțile de povești, de filmele pe care le-am văzut, de sfaturile parinților și bunicilor, este o imagine idealizată a vieții. Iar când ai fost mic, ți s-a prezentat preponderent partea bună a lucrurilor, cum ar trebui să fie, nu cum este viața în mod real.
Când eram mică, bunica mea vorbea despre bunicul V foarte frumos. In descrierea ei, bunicul era bărbatul perfect. Îmi plăcea mult să o ascult pe bunica cum spunea ”Doar trebuie să îmi pună el mâna pe față și adorm imediat.” Peste ani de zile, bunicul a murit. Iar bunica a schimbat povestea despre el și a relatat mai multe neajunsuri ale relației lor.
Am trăit un șoc!
Chiar crezusem că poate exista o relație ideală, iar acum bunica mi-a distrus această iluzie! Cred că a fost un mare pas spre maturizarea mea.
Iluziile sunt vise despre cum ar trebui să fie viața. De obicei, ele cumulează doar partea pozitivă a proiecției despre viață, adică nu sunt adevarate.
Sunt doar jumătate din adevar.
”Viața mea de familie ar trebui să fie perfectă: să nu ne certăm niciodată, să nu strigam, să ne iubim, să ne respectăm, să ne ajutăm unii pe alții, să fim înțelegători unii cu alții. Nu ar trebui să ne supărăm, să pedepsim copilul, să mințim, să lovim.”
Cunoști vreo persoană îndeaproape care poate să traiască așa cu adevărat, tot timpul? Subliniez, îndeaproape.
Dacă ai raspus cu ”Nu”, oare crezi că e întamplător?!
Iluziile sunt unele dintre cele mai toxice fantezii, pentru că ne comparam viața așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu un vis pe care nu l-a atins nimeni cu adevărat. Și, zilnic, ne spunem lasă că poate mâine va fi mai bine.
Dar undeva, în adâncul sufletului, încolțește nemulțumirea că viața nu e așa cum ar trebui să fie. Că eu nu sunt așa cum ar trebui să fiu, pentru că ar trebui să am răbdare întotdeauna cu copiii. Că soțul nu este așa cum ar trebui să fie, pentru că ar trebui să câștige bine și să stea mai mult timp cu familia.
Iar acest ”ar trebui să fie” devine o apăsare care transformă un gand și o iluzie, într-un standard care nu poate fi atins. Iar acesta este sursa suferinței multora dintre noi.
”Să-ți dorești ceea ce nu poate fi atins (iluzie), și să eviți ceea ce nu poate fi evitat (tot iluzie) este sursa suferinței oamenilor” – proverb zen atribuit lui Budha.
Opusul iluziei este recunoștința.
Recunoștința apare când vezi că tot ce se întâmplă este perfect pentru tine, cu bune și cu rele. Recunoștința apare atunci când vezi întregul cu partea lui pozitivă și cu partea lui negativă simultan, și vezi cum lucrurile se întâmplă pentru tine.
Imaginează-ți acum că în loc să îl compari pe soțul tău cu iluzia de cum ar fi trebuit să se poarte atunci când a strigat la tine, nu te-a îmbrățișat și a ieșit val vârtej din casă…
Imaginează-ți că în loc să te compari pe tine cu imaginea ta ideală, aceea în care ar trebui să ai cu 5 kg mai puțin, și în care nu ar trebui să ți se vadă burtica și ai vrea să arăți ca vedetele din pozele de pe coperta revistelor…
Imaginează-ți că în loc să te gândești că nu ar fi trebuit să strigi cu furie la copilul tău când ai venit acasă după o zi grea, în care nu ai avut timp nici să respiri și ai dat peste clienți dificili și poate ai avut și o ceartă cu un coleg înainte, iar copilul a fost doar ultima picătură din pahar…
și…
În loc să te compari sau să compari pe alții cu imaginea ideală, cu iluzia de a fi perfect având doar o latură a vieții,
În loc să îi judeci pe ceilalți că nu sunt așa cum ți-ai imaginat sau să te judeci pe tine că nu ești tot timpul perfect,
poate e momentul să vezi că ești OM.
Iar un OM adevărat, are ambele jumătăți, și cea luminoasă și cea întunecată.
Uneori ești calm și răbdător, uneori ești impulsiv. Uneori îți exprimi emoțiile, uneori le reprimi. Uneori oferi susținere, alteori oferi provocări. Uneori primești susținere, alteori primești provocări.
Și, în loc să te compari cu idealul pe care nu îl trăiește cu adevarat nimeni, dar care ți s-a vândut cu mult efort de o lume întreagă, alegi să te accepți așa cum ești, alegi să îl accepți pe celălalt așa cum e, cu ambele jumătăți, ”bună” și ”rea”, întunecată și luminoasă.
Ești un om adevărat și ai ambele jumătăți (și luminoasă și întunecată) și tocmai asta te face perfect. Dă-ți voie să fii recunoscător pentru tine ca întreg, cu ambele jumătăți – și cea pozitiva și cea negativă.
Iar când ești recunoscător pentru ceea ce ai și ceea ce ești, exact în forma în care ești, îți transformi viața în sursă de inspirație, pentru tine și pentru ceilalți.
P.S. Care este lucrul ”negativ” pentru care ești recunoscător azi?
Monica ION
