Salut! Suntem în ultima zi în București și vom pleca astăzi către Indonezia, către Bali.
Am pregătit pentru voi un Spark special. E un subiect pe care lucrez frecvent cu clienții mei, dar astăzi îl am pe Ștefan, soțul meu, cu care vom discuta despre rușine și mândrie, și cum rușinea și mândria, și jocul dintre ele, determină reacțiile oamenilor în business, în familie și în viață.
Ștefan, bine ai venit la acest spark.
Trebuie să vă mai spunem că suntem pe canapea, într-un AirBnB, în centrul Bucureștiului, și e Luni dimineața, devreme devreme, când înregistrăm sparkul acesta.
Urmează să ne facem bagajele și să plecăm la prânz către aeroport.
De unde povestea ta, Ștefan, cu mândria și cu rușinea?
Ștefan: Păi așa cum știi, am crescut într-o familie foarte religioasă și cu tradiție în zona asta creștină și am auzit de mic „nu judecați ca să nu fiți judecați”, ce spune în Biblie și în alte și alte texte pe lângă asta, în aceeași idee, și mă preocupa foarte mult.
Adică, pe de-o parte mi s-a părut că cineva mi-a dat cheat sheet-ul, mi-a dat fițuica pentru examen, de „cum să ajungi în rai? Uite ce ai de făcut! Doar atât. Nu judeca și nu o să fii judecat” E ca și cum ai primit răspunsurile la examen pe sub mână.
Și pe de altă parte, mă întrebam dacă e posibil. Adică, oare chiar e posibil să nu judeci? Sau nu-i posibil? În ce măsură e posibil?
Mai erau alte texte gen „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”. Și iar mă gândeam cum e asta?
Pe urmă am realizat că de fapt și noi facem asta. Adică, dacă vine cineva mândru la tine și înfoiat în pene, și arogant, imediat îl ajuți să se echilibreze.
Știi, vine copilul sau soțul sau soția și zice ”Ia du gunoiul”.
Monica: Îl pui la punct, da!
Ștefan: Și din contră, dacă vine jos, doborât și trist, și poate și plânge, încerci să-l ridici.
Și nu doar Dumnezeu face asta, și noi, oamenii, facem asta.
Anyway de acolo e povestea mea cu judecata și cu mândria și rușinea, și mi se pare jocul suprem.
Și multă vreme nu am legat mândria de judecată. Erau două chestii separate.
Era partea cu mândria, care era foarte greu de ținut în frâu, pentru că vedeam că de fiecare dată când mă umflam în pene, mi-o luam. Și am observat asta la școală, în familie… și eram foarte atent la dinamica asta și mă gândeam cum poți să te bucuri de realizările tale fără să ți-o iei, fără să urmeze un jos.
Că de fiecare dată când mi se părea că mă urc pe vârful dealului urmează o vale, și mi-era teamă de valea care urmează, de josul care urma după fiecare așa zis moment de bucurie, pentru că nu făceam distincția între a mă bucura, și a celebra ceva, și a fi jos.
Multă vreme am respins ideea de a celebra orice succes în business, ani de zile mai târziu, pentru că mi se părea că dacă facem asta o să ne-o luăm. Așa că mai bine capul la cutie și continuăm să lucrăm, să facem ce avem de făcut.
Monica: Hai să definim cei doi termeni rușinea și mândria.
Rușinea este atunci când percepi că tu pe tine te judeci cu mai multe negative și vezi, adică ești conștient de negativele, de aspectele negative în ceea ce privește trăsăturile tale, și nu vezi pozitivele. Asta este rușinea.
Mândria este atunci când vezi preponderent pozitivele, trăsăturile pozitive ale tale și nu le vezi pe cele negative.
Și mândrie este atunci când, de exemplu, ai realizat ceva, indiferent că este outstanding, spectaculos sau este pur și simplu un lucru normal, ești mândru că ai făcut ceva și vezi doar pozitivele tale în realizarea respectivă. Adică vezi cât de deștept ai fost, cât de isteț ai fost, ce decizii bune ai luat.
Și rușinea este atunci când se întâmplă opusul și nu îți vine să ieși de sub plapumă dimineața, să nu te vadă nimeni, pentru că percepi că ai făcut lucrurile cu judecată față de tine. Adică vei spune că ai luat decizii proaste, nu ai știut să gestionezi o situație, ai reacționat cum nu trebuia să reacționezi, și există multă judecată de sine.
Și ce e important în business este că cele două se cocreează reciproc și urmează una după cealaltă.
Ștefan: Sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Pur și simplu sunt inseparabile. Nu poți să scapi de ele. Adică dacă faci una, o atragi pe cealaltă în același moment și secvențial.
Monica: De exemplu, dacă faci un lucru în business și ai reușită, pe care tu o consideri extraordinară, și te vezi în momentul acela în care zici „Bravo! Ce decizii bune ai luat!” Simți că ți se umflă inima în piept și vezi doar pozitivele rezultatului muncii tale acolo. Ce bine ai acționat ca să ajungi acolo. Inevitabil urmează un jos în care vei trăi opusul.
De ce? Pentru că viața tinde către echilibru și dacă nu vezi echilibrul în moment, atunci el se întâmplă în spațiu și timp. Și acesta e momentul în care ești sus, ești pe val.
Și ce am văzut este că se întâmplă pe urmă un scandal public. De exemplu, un articol care te lovește și pe care îl simți că se focalizează doar pe aspectele tale negative și vezi doar negativul în situația respectivă.
Ștefan: Asta dacă ești prea inflamat. Adică dacă… Era o vorbă la țară – se umflă pipota în tine… Tu ai zis că se umflă inima dar nu cred că-i inima, cred că-i altceva…
Monica: Da, este bună expresia!
Deci poate să ia forma asta, în care vine o corectare din afară, o echilibrare din afară.
Sau poate pur și simplu pierzi cel mai bun client al tău și a fost o un lucru la care ai contribuit tu. Ai luat o decizie proastă și pe urmă nu îți mai vine să dai ochii cu nimeni. Poate să fie și sub forma asta.
La fel se întâmplă și în viața de familie. Dacă vine copilul sau adultul cu aroganță acasă, partenerul sigur va face ceva ca să-i oglindească opusul mândriei și îl pune la punct, ca să-l aducă înapoi la echilibru.
Ștefan: I-a du gunoiul!
Monica: Da. Exact!
Ștefan: Ai luat pâine? Ai luat lapte? Iar ai uitat!
Monica: Da, și de ce e important să ieșim din jocul ăsta? Din valurile astea?
Ștefan: Pentru că te face cu capu.
Monica: Zi un pic mai specific.
Ștefan: Pur și simplu nu te poți bucura de viață. Ești ca un yoyo. Știi când ești… când se umflă pipota în tine, când ești ultimul om de pe pământ…
Și-i foarte dureros, foarte costisitor emoțional să treci prin prin susuri și josuri de genul ăsta.
Și apoi, al doilea motiv, și mai important, este pentru că nu poți să crești.
Adică, pe măsură ce ai realizări mai mari, și te umfli mai tare în pene, ai vinovăție sau rușine și mai mare. Și ele două cresc.
Ei, la un moment dat te oprești, nu mai poți să ai realizări mai mari, pentru că presiunea și distanța dintre cele două, în spațiu și timp, te face cu capu.
Monica: Adică nu poți duce emoțional reglările alea între sus și jos, și ajustările între sus și jos.
Dar hai să le luăm pe rând, bine?
Prima ai zis că te costă foarte mult emoțional și ce se întâmplă este că atunci când ai mândrie, îți ocupă gândurile în spațiu și timp, în mintea ta, nu mai poți fi prezent cu ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Știi că atunci când ești îndrăgostit, rulezi în mintea ta gândurile respective, și ce se întâmplă este că, din mândrie, din zona aia iei decizii și te crezi mai bun decât ești și vei lua decizii mai îndrăznețe, mai riscante, unde sunt șanse bunuțe să o dai în bară. Să nu poți să livrezi ceea ce promiți din starea respectivă. Asta este un aspect.
Al doilea aspect este că, având în vedere că trăiești momentul acela de mândrie, nu poți să fii atent la alte lucruri care sunt relevante pentru că ocupă spațiu și timp. Îți tot spui povestea ce bine ai făcut ce ai făcut.
Și urmează apoi căderea, care este pe măsura susului. Deci, vei cădea la fel de mult pe cât de sus ai fost.
Vine momentul de rușine și în rușine, din nou gândurile respective ocupă spațiu și timp în mintea ta, produc gravitație. Nu poți să mergi înapoi la echilibru și nu poți să acționezi strategic, ci reacționezi.
Din nou când ești jos, vei lua decizii mult mai cumpătate și mai restrânse ca potențial, pentru că creezi mai puține despre tine.
Adică, practic, dacă planifici de acolo sau dacă iei decizii de acolo, iei pentru mai puțin decât efectiv ai putea să faci.
Ei, distanța între cele două, între sus și jos, te costă enorm emoțional, pentru că e o distanță mare între două stări. Și de sus să ajungi la mijloc, la echilibru, te costă mult, de jos să ajungi la mijloc, la echilibru, te costă mult.
Iar dacă pui întreaga distanță între sus și jos ca să te centrezi și să ajungi în echilibru, înseamnă că ai de muncit foarte mult în mintea ta și te consumi foarte mult emoțional ca să poți să te repoziționezi în banda aceea de echilibru care este optimă pentru ca să poți să iei decizii obiectiv și să acționezi strategic.
Deci, când ești sus reacționezi, când ești jos reacționezi.
Deci când ai mândrie, reacționezi, când ești în rușine, reacționezi, și te costă foarte mult să te reglezi între cele două, emoțional și energetic. Se plătește cu foarte multă energie.
Ștefan: Un alt aspect, legat de costul ăsta emoțional, este când te reglează alții din afară.
Adică te crezi mai mare decât viața – cum e în engleză ”You’re greater than life” – și vine poate soția sau părinții sau cine știe să-ți apese cel mai bine butoanele. Partenerul de viață de regulă…
Monica: Tu ești!
Ștefan: Sau chiar din afară: presă, critici, social media.
Monica: Clienți nemulțumiți care își exprimă public opiniile.
Ștefan: Și, pentru că nu te-ai reglat singur și s-a umflat pipota în tine, atunci ți-o iei puternic din afară și aia doare din nou.
Bătaia din afară, iarăși, e foarte costisitoare emoțional, strică relații și nu e despre relație, ci e despre jocul tău interior între mândrie și rușine.
Nu e despre relația cu partenerul de viață, nu e despre clienții nemulțumiți, nu e despre oamenii din presă sau din social media. Este despre echilibrul tău interior.
Monica: Perfect. Mulțumesc pentru completare.
Al doilea subiect pe care l-ai spus este că, jocul acesta între mândrie și rușine împiedică creșterea. Pentru că la un moment dat vei fi obosit și nu mai poți să duci această distanță între sus și jos, și te costă emoțional, și te împiedică să crești.
Poți să spui mai multe?
Ștefan: Nu știu ce pot să spun mai multe decât am spus. E ca și cum, când ai o realizare mare, ție ți se pare că e doar realizarea.
Adica, când te umfli în pene pentru o realizare mare ți se pare că-i doar aia.
Și este ca și cum ai o greutate, ridici ceva. Imaginează-ți că ridici un trofeu deasupra capului și că te bucuri de acel trofeu. Dar odată cu acel trofeu ridici și o greutate pe aceeași măsură, de aceeași greutate, care e opusul trofeului, e rușinea.
Greutăți mai mici sau trofee mai mici poți să ridici, dar la un moment dat nu le mai poți ridica, nu le mai poți duce pentru că sunt la pachet.
Oamenii nu văd că sunt două fețe ale aceleiași monede.
Cum să zic? Pe măsură ce evoluăm… nu-ți imagina că gata, de-acum te gândești tu, „Gata, o să renunț la mândrie și rușine, și sunt iluminat, și de azi numai. Îmi asum meritele și nu-mi asum vinovăția pentru reușite sau pentru eșecuri, și merg înainte ușor.”
Nu. Nu o să scapi de jocul ăsta, pentru că ai nevoie să echilibrezi asta la fiecare nivel la care crești, ca la școală. Știi, în clasa întâi, în clasa a doua, în clasa a treia…
O să ai același joc la alt nivel.
Deci da, îți echilibrezi mintea conștient și poți să scapi de jocul ăsta și din cauza asta să ai realizări din ce în ce mai mari, pentru că nu te mai blochezi în greutatea lor, nu le mai ridici cu forța ta, nu te mai trag în jos, și poți să mergi cu ele… dar oricum o să te întâlnești cu ele pe măsură ce evoluezi.
Monica: Da, și aici aș veni și cu completarea din experiență, care spune că nu mai vrei să crești un business când ai mai multă durere decât plăcere asociată cu el.
Pentru că atunci când ai experimentat durerea, legată de business, și nu ai dizolvat durerea respectivă, oricare ar fi durerea respectivă (care e asociată cu rușinea în contextul acesta): n-ai făcut, a apărut un articol despre tine, te-au criticat clienții…
Când apar lucrurile acestea, percepțiile acestea, și nu sunt echilibrate, să crești business-ul înseamnă să experimentezi mai mult din acel tip de durere. Și la un moment dat mintea o să zică „Gata, numai! Nu mai pot să duc asta, pentru că e prea mult!”
Și indiferent că e conștient sau nu, lucrul acesta – de cele mai multe ori nu e conștient când începem să vedem ce se întâmplă în ghemul acela de emoții și gânduri ale clientului – de cele mai multe ori ajungem pe urmă să descoperim aceste dureri și o bună parte dintre ele sunt rușini.
Oamenii le spun failures adesea, eșecuri: n-am putut să țin omul respectiv, n-am putut să livrez la clientul ăla.
Știi, lucrurile alea pe care nu le spui cu drag nimănui, dar nu mai vrei să le experimentezi în business, nu mai vrei să mai trăiești acel tip de durere și asta te împiedică de multe ori să crești.
E ca și cum aproape toată lumea vrea faima, reușita, partea sclipicioasă a rezultatului, dar asta vine la pachet cu capacitatea de a-ți asuma durerile respective și poți să crești până la nivelul la care poți să suporți durerea în business. Asta-i una.
Ștefan: Când eram mic, am avut o boală și o relație cu un medic și i-am mulțumit la sfârșit că m-a vindecat.
Și medicul respectiv s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit: „Nici un medic nu a vindecat niciodată pe nimeni. Credința ta te-a vindecat.”
Și exact asta spunea în Biblie, Iisus Hristos. Nu-și asuma meritele pentru vindecările pe care le-a făcut.
„Credința ta te-a vindecat!”
O dădea înapoi.
Și am avut câțiva prieteni în zona asta de vindecare, care spuneau am vindecat pe cutare sau am vindecat pe doamna respectivă sau pe domnul respectiv și am spus: „Măi, nu mai spune asta. Pentru că îți asumi meritele, îți asumi și vinovăția și o să te blochezi, o să te îmbolnăvești, o să-ți faci rău. Nu-ți mai asuma asta”.
Monica: Deci, în momentul în care spui că eu am făcut ceva clientului, cumva eu l-am vindecat, oricare ar fi… eu l-am rezolvat…
Ștefan: Eu am crescut business-ul, eu am…
Monica: Rezolvat relația lor.
Ștefan: Da. Cutare are succes datorită mie…
Monica: Asta înseamnă că îți asumi o mândrie și inevitabil este o rușine acolo.
Nu este conștientă, iar dacă nu ești conștient de această rușine, o vei crea în viitor, tu însuți cu mânuțele tale… mă rog, cu gândurile tale.
Ștefan: Câteodată suntem și conștienți de ea, adică suntem conștienți că am luat-o pe scurtătură pe acolo, sau ” we cut corners” sau puteam să facem ceva mai bine, mult mai bine, și n-am făcut…
Monica: Sau am făcut o șmecherie care nu face, și am ajuns așa…
Ștefan: Și deci avem rușinea aia, în spatele minții noastre acolo, există.
În momentul în care cineva… Uită-te, doar data viitoare când cineva te laudă, să vezi cum ai rușinea aia în spatele capului, acolo, în spatele minții tale care îți șoptește ”da, dar….”
Monica: O rușinică mică care zice ” da, dar știi că nu a fost chiar așa. Nu a fost întotdeauna așa. Și sunt momente în care s-a întâmplat și opusul.”
Ștefan: Da, și ăsta-i jocul suprem între mândrie și rușine. Și eu am am descoperit asta pentru mine… e „take no credit, take no blame, just keep focus on the aim”.
Nu-ți asuma meritele, nu-ți asuma vinovăția. Rămâi dedicat misiunii tale.
Monica: Adică să nu te atingă nici una, nici cealaltă, ci să rămâi pur și simplu focusat pe munca ta.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că mă duc în ședințele de coaching cu clienții și fac ceea ce trebuie făcut.
Ceea ce se întâmplă este rezultatul clientului, meritul clientului și progresul clientului, pentru că el a putut să facă ce a putut să facă în ședința respectivă.
Dacă nu a putut să facă clientul, din nou, este meritul și rezultatul clientului. Procesul funcționează, cel pe care îl aplic și stau acolo și îl însoțesc până reușește să iasă din situația în care este, unii mai încet, alții mai repede.
Dar ceea ce se întâmplă acolo este de fapt rezultatul lui, nu este rezultatul meu, pentru că mintea lui lucrează, el depune efortul să răspundă la întrebări și este partea lui de contribuție și rezultatele lui.
Și se și simte mult mai bine, când simte că e rezultatul lui, și nu eu l-am ajutat, ci el a găsit răspunsurile, el a făcut transformarea.
Ștefan: Unul dintre președinții americani a avut un un citat extraordinar. Zicea că „poți să realizezi aproape orice în lume atâta timp cât nu îți pasă cine își asumă meritele.”
Monica: Ce frumos!
Ștefan: E foarte profund.
Adică e despre energia ta interioară, nu e despre doar politics. Aparent pare o chestie despre politics, despre politică, despre cine are dreptate și ce partid își asumă meritele și cine… Da, nu e despre asta. Este despre echilibrul tău interior.
Dacă e meritul tău, dacă e a clientului, dacă… Mai puțin contează. Pentru că atunci când ești dedicat misiunii tale, orice răspuns, orice rezultat, orice „merit sau rușine” este feedback.
Este feedback pe calea ta, că ești pe calea ta, că ești pe misiunea ta, și să ajustezi poate mai la stânga, poate mai la dreapta, pentru că tu vrei să ajungi acolo. Ești pe calea ta.
„You’re a man on a mission.”
Monica: Or a woman.
Ștefan: or a woman. Men în sensul de om.
Monica: Nu, nu, nu insistăm!
Monica: Și ce poți să faci practic ca înțelepciune din acest Spark este: atunci când ai mândrie și ai percepția că ai făcut ceva extraordinar, ca să nu te regleze viața – și eu zic să nu te muște de fund ulterior – ce poți să faci este să vezi exact în același aspect în care ai mândrie și spui „Am făcut ceva grozav”, să vezi în exact același aspect al vieții tale și în micro nișa în care ai acționat, să vezi unde ai opusul în același timp.
Respectiv spui ai luat o decizie înțeleaptă care te-a dus la dublarea vânzărilor, e un exemplu.
În același timp unde, tot legat de vânzări, ai luat o decizie proastă care a dus la o scădere? Ca să vezi că tot tu ai opusul, în același timp.
Dacă te vezi un foarte bun negociator și definești în mod specific ce ai făcut – că ai câștigat într-o negociere – vezi în exact același moment unde, tot pe aspect de negociere în business, ai făcut opusul și nu ai adus, nu ai valorificat un potențial care exista acolo. Și atunci te poți regla singur tu și nu mai urmează josul.
La fel poți să faci și când ești jos și ești în rușine să vezi, în același moment, pe ce te judeci și unde ai opusul, tot tu, pe același subiect al vieții.
Nu compara mere cu pere.
Nu spune că sunt jos emoțional sau mental sau relațional și sunt foarte bine cu business-ul, pentru că nu o să compenseze durerea respectivă.
Trebuie să fie opusul în aceeași arie, pe același subiect, în același moment. Se numește sincronicitate.
Și când vezi pe judecățile micuțe unde ai opusul, judecățile de sine micuțe, unde ai tot tu opusul, și faci asta de 20-30 de ori, vei vedea că starea ta se schimbă foarte repede și te centrezi înapoi în optimul de funcționare.
Ștefan: Se numește viteza la care funcționează mintea ta.
În exemplul de mai devreme al Monicăi, cu negocierea.
Te bucuri poate că ai câștigat pe termen scurt, dar nu îți dai seama că ai pierdut pe termen lung. Pentru că aparent e o victorie, că ești tu, că tu ai ”dreptate” în negocierea respectivă, dar omul de fapt s-a supărat, a plecat cu resentimente din întâlnirea respectivă și aia o să te coste pe termen lung.
Ei, n-o vezi atunci. O să o vezi poate peste jumate de an, poate peste un an, poate peste doi.
Durata asta, cât de mult durează să vezi cealaltă parte, este cât de prost ești. Adică cât de încet funcționează mintea ta, cât de slow, cât de încet, frecvența la care funcționează.
Dacă mintea ta funcționează la o frecvență înaltă, o vezi repede.
O să vezi, cum spunea Monica, sincronicitate.
Vezi că ești jos, vezi în același timp, în aceeași arie unde ești sus, unde faci opusul.
Vezi că ești sus, te uiți în același timp, în aceeași arie, unde ești jos.
Și cu cât vezi astea mai repede, cu atât mintea ta funcționează mai repede și integrează opusele complementare, integrează mândria și rușinea și le aduce la centru.
Monica: Și dacă le aduce la centru, asta înseamnă că toată energia pe care ai consumat-o între susuri și josuri, de fapt, poți să o folosești pentru decizii strategice și să crești.
Creștere înseamnă să mergi către misiunea ta cu viteză mai mare, căci tot combustibilul acela de energie pe care l-ai fi pierdut între susuri și josuri este acum acolo disponibil ca să te ducă către obiectivul tău și către împlinirea misiunii tale.
