Unul din primele lucruri pe care le-am remarcat în Bali este că oamenii cer permisiunea și apoi mulțumesc.
Când Wayan, butlerul care servește mesele anunță că masă e pregătită, fie că pregătește scaunele ca să te așezi, că pune șervetele de masă în brațe sau că pune mâncarea în fața noastră, zice cu zâmbetul pe buze “May I, please?” adică “Îmi permiteți, vă rog?”
Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat de la Alain Cardon, în Fundamente, a fost să cer permisiunea de a întrerupe și să cer voie să pun întrebări: “ Îmi dai voie să te întrerup? ”, “ Îmi dai voie să-ți pun o întrebare? ”.
Cele două sunt interconectate cu un fel de a fi pe care Alain îl numește “low positioning”. Atunci când respecți geniul celui din fața ta, realizezi că ești acolo pentru a îi servi și ceea ce faci este să îi propui, cu permisiunea sa, să deschidă o nouă perspectivă asupra poveștii pe care și-o spune. Cu blândețe, cu iubire, ca și cum divinitatea s-ar fi întrupat în fața ta în formă umană.
Respir adânc și lung când am văzut ce am scris pe laptop și ochii mi s-au umezit. Da, sunt foarte sensibilă și când inspirația vine, ochii mei îmi semnalează imediat.
Urmatorul lucru pe care l-am aflat si care m-a surprins foarte mult este numele și ciclicitatea lui.
Sunt 4 nume balinese: Wayan pentru primul născut, Made pentru al doilea născut, Nyoman pentru al treilea născut și Ketut pentru al patrulea născut. Numele sunt aceleași, indiferent dacă sunt fete sau băieți (există o adresare care îi diferențiază ca gender, dar numele rămâne același).
Și acum urmează partea interesantă…
Al cincilea născut va fi Wayan, adică va avea același nume ca primul născut. Al șaselea născut va fi Made, la fel ca al doilea născut. Și ciclul se repetă după 4 copii, pentru fiecare multiplu de 4, luând șirul numerelor de la început.
Tot 4 sunt și castele în care se împart 95% dintre balinezi. Casta preoților și a înțelepților – cea mai înaltă castă, casta războinicilor sau a aristocraților, casta comercianților sau a proprietarilor de terenuri, casta a-4-a- cea a oamenilor obișnuiți, servitori sau lucrători ai pământului.
În mod similar, în coaching avem 4 etape: definirea obiectivului, ascultarea, schimbarea cadrului de referință și planul de acțiune, iar acum urmează să îți spun modul prin care toate persoanele pe care le-am cunoscut în Bali sunt integrate în sistemul de coaching pe care îl folosesc.
Avem un singur Wayan (prim născut) în preajmă, este butlerul de la vilă. Este deschizătorul de drumuri, prima persoană care te întâmpină dimineața, te întreabă ce vrei să mănânci, care e planul tău pentru ziua respectivă. Prietenos și zâmbitor, ne invită în fiecare dimineață să oferim claritate obiectivelor noastre pentru ziua respectivă.
E ca și cum Wayan ne-ar invita la “conectare și aliniere”, adică la a clarifica de la început obiectivele pentru ziua respectivă. Această invitație este simetrică cu prima etapă dintr-o ședință de coaching.
Avem 3 Made (al doilea născut) la vilă: 2 paznici de noapte permanenți și o doamnă care are grijă de grădină. Cei doi vorbesc puțin, către deloc. Ei sunt păstrătorii liniștii, poate chiar păzitorii ei, în timp ce doamna Made este păstrătoarea liniștii și a armoniei din grădină.
Exact ca în coaching, unde etapa a doua este ascultarea, liniștea, observarea tiparelor fără judecată.
Interesant, nu?
Nyoman este chef-ul care ne gătește de 3 ori pe zi. Este o doamnă. A învățat să gătească de la un chef japonez și NU gătește mâncare balineză specifică, ci mai degrabă fusion. Aduce pe masă în fața noastră o mâncare atât de bună, diversă la gust, bogată, sățioasă, dar simplă și suplă – exact cum sunt întrebările bune de coaching. Dar ce este magic la mâncarea pe care o pregătește Nyoman e faptul că te invită la a fi …
Iau o pauză de liniște și încerc să integrez ceea ce tocmai am spus mai devreme.
Așa se face deci că schimbarea cadrului de referință este adusă de Nyoman prin plinătatea și surpriza gustului, dar și prin prezența în explorare la care te invită mâncarea ei.
Similar, în procesul de coaching, această schimbare are loc prin întrebări, și știu că am întrebat ce trebuie atunci când se lasă tăcerea în spațiul dintre mine și client, exact așa cum nu pot să vorbesc în timp ce savurez plinătatea gusturilor pregătite de nyoman
Al patrulea născut, Ketut, este managerul vilei, adică omul bun la toate, driver-ul și omul acțiunii. Merge, cumpără, instalează, mă duce și mă aduce, îmi găsește servicii pentru înfrumusețare, ne-a adus două doamne care să ne facă masaj (una dintre ele tot Ketut se numește). Se gândește la soluții și la acțiune🙂
Îi spui un gând, o mică idee și deja a dat telefoanele să se întâmple, să întrebe sau să rezolve. Dar, exact ca într-o ședința de coaching bine făcută, niciodată nu se grăbește.
Ultima etapă a procesului de coaching este planul de acțiune și angajamentul față de acesta, iar Ketut onorează cu brio acest loc, al 4-lea în proces.
Acum, partea care a mai rămas de discutat după cele 4 etape este ciclicitatea însăși.
Atunci când în procesul de coaching caut să identific tiparele, nu mă concentrez asupra conținutului, ci asupra ritmului, pauzelor, timpului, greutății sau ușurinței unor cuvinte, modului de a vorbi. Adică mintea îmi este setată să vădă, să identifice, să caute fractalul.
Pentru mine, după cele 15k de ore plătite de lucru cu clienții, fractalul este modalitatea unică, genială, prin care clientul și-a organizat gândurile, emoțiile și acțiunile, că să obțină ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că vrea.
Fractalul este manifestarea ordinii pe care o are în relația cu viața și modalitatea prin care caută să se sincronizeze cu ea, căutând să evite durerile experimentate în trecut și să reproducă exclusiv plăcerile trăite anterior. Fractalul unei persoane este modul în care ea înțelege să se alinieze cu ritmurile vieții, cu Dumnezeu, cu Universul.
Simt nevoia sa iau o pauză, să inspir, expir. Prezență. Recunoștință…
Now this is where magic happens 🌟
Practicarea celor 4 sferturi în relația de coaching aduce un ritm și un echilibru între planificare, liniște, gândire expandată și acțiune. Un ritm, o ordine, un fel de a fi care te sincronizează cu viața însăși. E magic. Când se întâmplă această aliniere în ședința de coaching, am senzația că lucrez dintr-un space of pure consciousness și că ședința decurge de la sine.
Această aliniere cu cadența vieții se vede în ritmurile practicate de balinezi și în viața lor spirituală. Își încep dimineață cu ofrande și rugăciuni, după ce gătesc oferă ofrande zeilor din mâncarea gătită.
Zilnic trece prin curte o doamna care e ca o zână, și știm că vine, căci mirosul betisoarelor parfumate o dă de gol. Nu zice nimic, doar traversează grădina dintr-un colț în altul și dă mulțumire zeilor.
Lunar se celebrează două ceremonii la templu: luna nouă și luna plină și anual au loc două ceremonii majore, despre care încă nu m-am documentat bine, dar urmează.
Una dintre cele mai interesante celebrări mi s-a parut Silent Day. Anual, timp de o zi, nu ai voie să ieși, nu sunt deschise magazine sau restaurante, trebuie să stai în casă, în grădina ta…și nimic nu mișcă, e liniște perfectă. Tăcere. Pace.
Ieri la coafor am povestit despre această zi anuală cu terapeuta de la masaj, care mi-a vorbit despre puterea transformatoare a liniștii și că, după acest Silent Day, vezi și simți lucrurile altfel. Pentru cei care ați făcut Vipassana, poate știți, eu nu am avut încă această experiență.
Dar să revin la fractali și la ciclicitate.
Balinezii își construiesc realitatea puternic spirituală prin alinierea ritmului personal zilnic, lunar, anual, cu ritmurile cosmice. Și toți fac asta. Imaginează-ți mii de oameni care trăiesc după un anume ritm și aduc ordine și liniște în jurul lor prin asta.
Poate că de aceea Bali este considerat printre cele mai spirituale locuri din lume.
Nu vreau să merg mai departe fără să mai aduc o precizare legată de fractali.
Una din modalitățile de identificare a unui fractal este să urmărești comportamentele unei persoane și să le împarți pe sferturi (exact ca cele 4 caste și ca cele 4 nume pe care le poartă ciclic). Eu fac asta prin observație sau împreună cu clientul, iar cei din programul Inspired Leaders și din Școală de Legi Universale învață să facă asta în curs.
Cele 4 sferturi din coaching ca etape de lucru, așa cum le-am învățat de la Alain Cardon, sunt similare celor 4 sferturi atunci când identifici fractalul cuiva și corespund, la rândul lor, cu ritmurile mari ale vieții (solstițiile și echinoxurile). Este despre aliniere.
Ori nu poți să faci asta dacă judeci…
Nu pot să mă aliniez cu clientul dacă îl judec. Nu pot să mă calibrez cu el. De aceea e important să caut să văd perfecțiunea din el, geniul lui.
Exact așa fac balinezii când îți mulțumesc sau când te primesc. Își împreunează mâinile în dreptul pieptului, ca și cum s-ar ruga și te salută. Am aflat de la Joseph Campbell, expertul în mituri, că acest gest simbolic înseamnă că ei onorează divinitatea din tine, sau mai precis, te onorează pe tine ca manifestare a divinității. Se închină în fața divinității din tine.
În coaching, principiul este că omul din fața ta este expert în conținutul său, adică în povestea pe care și-o spune despre viață.
Întrerupere din realitate, tocmai a venit Ștefan să îmi spună că sunt iubirea vieții lui. Ce fain se potrivește cu a-l vedea pe celălalt așa cum este, a-l iubi pentru cine și ceea ce este și a fi în ritm cu el.
Îl apreciezi pentru ceea ce este🙂 (despre client vorbeam aici)
Nu este despre bine sau rău, despre corect sau greșit, ci despre aliniere cu cine este el cu adevărat, alinierea cu geniul său, misiunea sa. Aliniere cu ritmurile vieții.
Astfel, în ședințele de coaching, îi felicit pe clienți pentru modul genial în care se manifestă, chiar dacă aparent consideră că au greșit sau se judecă pentru asta.
Caut să văd acea ordine și aliniere care poate să fie surprinzătoare pentru el și care aduce ușurință și lumină în viața clientului, iar uneori o reorganizare a perspectivelor.
Iar balinezii sunt învățați prin educația religioasă să nu judece. Să accepte oamenii așa cum sunt. Să îl vadă pe Dumnezeu manifestat prin ei.
Acum, ultimul lucru pe care aș vrea să ți-l spun este despre Prezență.
Sunt diferite nivele ale prezenței (ca tăcere și ascultare, atunci când îți oprești gândurile tale), despre care am vorbit în Friday Spark #83.
Prezența balinezilor am văzut-o în primul rând atunci când îți mulțumesc. Se uită la tine în ochi, își împreunează mâinile, se închină. Cu corpul complet orientat spre tine. Full presence. Dar asta se întâmplă nu doar când îți mulțumesc, ci când își fac activitățile curente. Fac un singur lucru odată, conectați cu ce este în jurul lor.
Nyoman nu ascultă muzică când gătește, ci e atentă la ce face și atât.
Wayan iese în fața casei, verifică vremea, știe dacă să adune sau nu mobila ce se poate uda, dacă vine furtună. Când mătură, mătură și nu face nimic altceva. Când curăță piscină, o face într-un ritm de curgere a apei, nu în grabă.
Când Ketut pune florile în vaze, pe care le-a adus proaspete de la piață, își ia timpul să le aranjeze cu răbdare, până sunt aliniate cu ritmul vieții din această insulă.
Am învățat multe de când am venit aici. Lucrez de afară, cu excepțiile webinariilor. Ador să fac asta, mă ajută la prezență.
Nu mă grăbesc.
Spun NU la ceea ce simt că îmi perturbă ritmul, dar totuși mă mai surprind grăbindu-mă să ajung la ședința de coaching, în loc să am încredere și să fiu atentă la ritmicitatea vieții.
Mă mai forțez să fac lucruri care nu sunt în valorile mele cele mai înalte, în loc să le fac loc în mintea și inima mea dintr-un spațiu de aliniere.
Aleg însă să mă văd cu blândețe, așa cum îi văd pe clienții mei, ca manifestare a geniului din ei.
Aleg să mă recalibrez și să iau conștient timp pentru conectarea cu mine.
Aleg să mă las ghidată de viață și de semne, atunci când lucrez. Aleg să trăiesc din a fi.
Cu iubire,
Monica
