Skip to content Skip to footer

Prima zi cu Alain Cardon

Mi-a fost dor să scriu, așa din inimă, și am atâtea să-ți împărtășesc…

Dar le voi lua pe rând. 

Am organizat împreună cu Ștefan și cu echipele din firma mea și a lui, Workshop-ul de Transformare Organizațională facilitat de maestrul coaching-ului sistemic, Alain Cardon.

Recunosc că am avut super mari emoții înainte de workshop și sinceră să fiu nu știam în ce vom intra. Aveam o idee despre direcția înspre care mergem, dar Alain a ajustat cursul atelierului după fiecare zi, după straturi și straturi de experiențe, informații și reacții ale participanților.

În prima zi am fost împărțiți pe echipe, iar capi firmei (în cazul firmei mele eu și Raluca) am stat pe margine și am observat de pe margine, fără să intervenim, cum lucrează echipele, în termeni de proces. 

Am învățat două din cele 4 roluri din Delegated Processes, facilitator și pacer, care trebuiau aplicate în lucrul pe echipe. Iar sarcina a fost ca fiecare echipă să vină cu câteva idei strategice, clar articulate, care să contribuie la obiectivele firmei.

DAR fără ca liderii sau managerii să interfereze direct în echipă.

Dacă mi-aș fi ros unghiile, în prima zi sigur aș fi ajuns cu ele până la sânge, căci să nu intervin este foarte, foarte contraintuitiv. 

ȘI M-AM ABȚINUT, adică nu am intervenit.

Aici a contribuit mult și ghidajul lui Alain și prezența Oanei Paveliuc, care l-a însoțit pe Alain Cardon în această experiență transformațională.

Așa că în timpul acesta am început să mă gândesc la idei creative, și am început chiar să mă simt bine că nu sunt prinsă în vârtejul curent al lucrurilor.

Cel mai mult timp, în prima zi, a fost alocat debriefing-ului. Adică, fiecare echipă a împărtășit NU CEEA CE a lucrat ci CUM a lucrat, începând să primească oglindiri sistemice de la Alain Cardon. Aici a început să se simtă magia transformării. 

Declicuri și aha-uri faine au avut loc în fiecare echipă, iar ziua a fost epuizantă. 

Ce a fost fascinant pentru mine este că, pe măsură ce fiecare echipă împărtășea despre procesul de lucru împreună, participanții au devenit din ce în ce mai conștienți de componenta sistemică a interacțiunii. 

Întrebări precum: “pe cine din familie îi reprezintă membrii echipei tale?”, “cine a vorbit primul, ultimul, cine nu a vorbit și cum a influențat acest lucru rezultatul și procesul?”, “care a fost gradul de mulțumire față de proces și care a fost gradul de mulțumire față de rezultat?” ne-au pus pe gânduri și ne-au susținut să ne vedem pe noi în fiecare din celelalte echipe. Fix așa cum suntem: cu defecte și calități, în plin proces de învățare și transformare.

Personal, prima zi a fost cea mai grea. Pe lângă faptul că am dormit foarte puțin, pentru că tocmai am ajuns din Ibiza, emoțional a fost dificil să mă adaptez la întâlnirea cu atât de mulți oameni. Desigur, îmi doream mult să îmi întâlnesc colegii, însă mi-a luat efort să mă ajustez, să fiu atât de mult timp în spațiu fizic cu colegii (noi lucrând exclusiv online). Plus că îmi doream să IASĂ bine lucrurile și să învățăm și să aplicăm ceea ce am primit. Așa că aveam și o miză pentru investiția din aceste 4 zile. 

Dar, când mă întrebau colegii sau prietenii din echipa lui Ștefan cum mă simt, am observat că le tot spuneam povestea că am dormit puțin și sunt obosită, încât începeam să o cred. Așa că am încetat să o spun și m-am concentrat.

La final de zi, am luat cina cu colegii și ne-am conectat și în spațiu informal, de la om la om. 

Offf, să știi că mi-a lipsit asta! Să mă întâlnesc cu oameni, să îi îmbrățișez, să fim împreună, să râdem, să plângem, să împărtășim aha-uri. 

Să cunosc și să întâlnesc oameni în spațiu fizic, cu care nu m-am întâlnit sau cu care nu m-am văzut niciodată a fost extraordinar. Și să ne cunoaștem în acest spațiu de descoperire, transformare și lucru împreună, creat de Alain Cardon, a fost de-a dreptul fabulos.

Cu iubire,

Monica

PS: Voi reveni în zilele următoare cu prezentarea celorlalte zile, aha-uri și rezultatele pe care le-am obținut din acest workshop, mai ales că DEJA se văd în firmă aceste rezultate.

PPS: Dacă ar fi să îi pui o singură întrebare lui Alain Cardon, despre fractali, care ar fi aceea?

2 Comments

  • Bianca
    Posted 24 octombrie 2023 at 18:48

    Acesta este un material super valoros! Doar citindu-l am avut parte de 2,3 aha-uri…. e genial! Cred ca impartasirea, chiar si partiala, a unui asemenea proces da dovada de multa incredere in autenticitatea brandului si inspira cititorul sa caute si dincolo de aceste cuvinte. Daca ar fi sa adresez o intrebare aceasta ar fi: Care este rolul fundamental al acestei Legi a fractalilor? Intuiesc ca ar fi vorba de o valorificare la maxim de eficienta dar intr-o forma foarte subtilă a resurselor?

    • Monica Ion
      Posted 26 octombrie 2023 at 14:09

      Multumesc, Bianca pentru gandurile tale. Despre Legea Fractalilor poți afla mai multe în cursul de Legi Universale dar și în cadrul Școlii de Legi. Despre ea, cu siguranță știi câte ceva din cadrul programului Putere pe Tocuri pe care l-ai parcurs și „așa cum faci un lucru, așa le faci pe toate”.

Leave a comment

error: Content is protected !!