Skip to content Skip to footer

Friday Spark #93 Esența Sărbătorii Paștelui: Cum lași judecata în urmă și îți înalți mintea

Monica: Hei, salut! 

Sunt astăzi aici împreună cu soțul meu Ștefan și suntem în…

Ștefan: Cipru. 

Monica: Suntem cu câteva zile înainte de Paște, iar aseară am ieșit la masă povestind despre ce ar trebui să fie sparkul acesta sau ce ar fi inspirațional să discutăm în acest spark.

Și la masă, Ștefan mi-a împărtășit două dintre poveștile lui preferate din creștinism, dintre care zice că o spune numai pe a doua, din discuția noastră de aseară de la restaurant.

Și mi s-a părut o poveste inspirațională în contextul semnificației sărbătorilor de Paște. Așa că l-am invitat să fie alături de mine și să împărtășească această poveste.

După cum probabil știi deja, din celelalte povești ale mele și ale noastre, Ștefan are un master în teologie și are un background spiritual foarte bogat, aș spune. 

Cred că e una dintre contribuțiile lui majore în viața mea și în tot ce face el.

Ne spui, te rog, povestea la care te-ai gândit, pe care mi-ai împărtășit-o ieri?

Ștefan: E povestea mea preferată din tradiția creștină.

Cred că am aflat-o când aveam vreo 10 ani și în momentul în care am aflat povestea asta a fost ca și cum cineva mi-ar fi dat cheia de la cea mai prețioasă încăpere din casă… în care sunt ascunse toate bunătățile.

Probabil ai avut și tu sentimentul acesta când erai copil că e un loc secret, unde mama ține toate dulciurile sau toate lucrurile bune din casă. Că stau într-un sertar secret sau într-o încăpere care de obicei nu era vizitată, mai ales dacă erau case mai mari, se întâmpla asta.

Și asta a fost percepția mea când am aflat povestea asta, că am găsit cheia la camera cu secrete.

Monica: Nu crește suspansul, zi-ne povestea!

Ștefan: În poveste e un om care era foarte păcătos, care avea toate viciile posibile și imposibile și toată viața lui a fost o viață irosită și de nimic.

Moare omul, ajunge la poarta Raiului și îl întreabă pe Sfântul Petru dacă este locul lui acolo.

Sfântul Petru îi arată niște catastife mari, și zice: 

𑁋 Uite, vezi toate catastifele astea mari?

𑁋 Da.

𑁋 Ei, sunt scrise toate păcatele tale aici, în catastifele astea. Vezi cât de multe sunt? Oamenii normali au numai câteva, un pic, câteva pagini. Tu ai sute de pagini aici. Ce ai făcut toată viața ta? Nu-i locul tău aici!

Și omul stă un pic, se gândește și zice:

𑁋 Poți să îmi spui dacă în toate acele sute de pagini cu păcatele mele este și păcatul judecării aproapelui, judecării altor oameni?

Se uită Sfântul Petru… îi ia câteva ore bune să studieze, să parcurgă fiecare pagină… și într-un final zice: 

𑁋 Uimitor, dar nu este păcatul judecării în viața ta.

𑁋 Păi atunci ar trebui să intru în rai, zice omul.

𑁋 Ce? Cum? Nu vezi câte păcate ai?

𑁋 Da, dar Iisus Hristos a spus ”Nu judecați și nu veți fi judecați”.

Așa că în momentul acela un fulger de sus a venit și a ars toate catastifele, cu toate sutele de pagini, cu toate păcatele lui de-o viață și omul a putut intra în rai.

Și îți spuneam că în momentul în care am aflat povestea asta a fost ca și cum am găsit shortcut-ul, scurtătura prin tot sistemul foarte complex, creștin, de ce ai voie să faci și ce n-ai voie să faci și cum o să fii judecat. 

Și asta mi s-a părut efectiv scurtătura la tot sistemul, ca și cum mi-ar fi dat cheia la sertarul cu dulciuri.

Mai bun decât cheia la sertarul cu dulciuri.

Monica: Și vorbeam ieri, după ce mi-ai împărtășit povestea, că povestea asta și concluzia ei este foarte aliniată cu Legile Universale și cu locul acela de non judecată, respectiv recunoștință. 

Non judecată nu doar ca neutralitate, ci ca iubire a tot ceea ce se întâmplă, iubirea aproapelui și iubirea ta, până la urmă, față de tine, că nici pe tine nu te judeci, ci cauți punctul acela de echilibru.

Și discutasem ieri, când ai împărtășit povestea, și despre semnificația acestei povești, în pragul acestor sărbători de Paște, când Paștele e asociat cu ideea de sacrificiu și cu ideea de a lăsa o parte din tine să moară, ca să poți să îmbrățișezi o altă parte din tine.

Și vorbeam despre simbolul, semnificația a ceea ce înseamnă sărbătoarea Paștelui și sacrificiul, despre faptul că de Paște lași să moară…

Ștefan: Judecata, judecățile, ca să poți să-ți înalți mintea.

Pentru că sunt foarte multe cântări în slujba de Paște despre înălțarea minții, despre ridicare. Una dintre cântări este ziua Învierii.

Simbolul Paștelui nu e doar despre sacrificiu este și despre înviere. E mai mult despre înviere de fapt, despre ridicare, despre ridicarea minții decât despre sacrificiu.

Monica: Și discutam aici că e ca și cum trebuie să lași să moară o parte din tine, acea parte care judecă.

Ștefan: Acele judecăți vechi care nu îți mai servesc și care te țin blocat în locul în care ești ca să poți să-ți înalți mintea.

Monica: Și spuneai de cântări.

Ștefan: Da, una dintre cele mai importante cântări se numește Ziua Învierii. Și spune acolo… ”Să spunem fraților și celor ce ne urăsc pe noi”… Adică să-i numim frați și pe cei ce ne urăsc pe noi. 

Cu alte cuvinte, să nu-i mai judecăm și să iertăm toate pentru Înviere. Adică să lăsăm judecățile în urmă și să ne ridicăm mintea odată cu Învierea.

Pentru că zice ”și așa să strigăm Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. 

Deci practic totul este despre o ridicare, de jos din, metaforic, morminte înspre viață, înspre sus, înspre un plan spiritual mai înalt.

Monica: Și morminte înseamnă gravitație, gravitas, grave, mormânt, care gravitația, e creată de judecată, judecată de sine, judecata altora.

Ștefan: Ce fain ai spus-o, că practic judecata te bagă în mormânt, te îngroapă. Și în engleză e foarte clar, grave este mormânt în engleză.

Monica: Grave-Gravity

Ștefan: Grave și Gravity au aceeași rădăcină. Ny m-am gândit la asta până acum.

Monica: Și ceea ce ai mai spus ieri când am povestit a fost, și a fost foarte surprinzător pentru mine, este că în fiecare Duminică, de fapt, există ceva în slujba de Duminică…

Ștefan: Este sărbătoarea Învierii. Duminică, practic comemorăm ziua Învierii, pentru că ziua Învierii a fost Duminica și e acea ridicare a minții, de fapt, într-un plan superior, într-un plan spiritual mai înalt și lăsarea judecăților în urmă.

Monica: Adică, dacă luăm esența acestei sărbători, luăm cu noi înălțarea minții, lăsarea judecăților în urmă, și cel puțin o dată pe săptămână, cum e Duminica – dar poate să fie practic orice formă în care lași judecata în urmă și îți înalți mintea. Și ”lași judecată în urmă” înseamnă să îți faci ordine în minte, echilibru, să ajungi în spațiu de aliniere interioară – și practic, dacă faci asta, poți să spui că ai luat esența acestei sărbători cu tine, ai încorporat-o în existența ta.

Ștefan: Exact.

Monica: Mulțumesc frumos, Ștefan

Ștefan: Cu drag!

Leave a comment

error: Content is protected !!