Skip to content Skip to footer

3 întrebări cu care îți deblochezi banii în business

Te îmbrățișez! 

Acesta este FRIDAY spark-ul, gândul meu care să te însoțească pentru weekend, care să te invite să gândești din perspective diferite lucrurile sau să găsești răspunsuri și să găsești soluții. Sau poate în adâncul sufletului meu sper că pot să îți dau câteva răspunsuri la întrebările pe care le ai legat de viață, legat de viață, legat de felul în care funcționează mintea, și legat de cum poți să aplici Legile Universale pentru a-ți transforma prezentul și viitorul, dar și trecutul. 

În acest spark am să îți povestesc despre cum l-am susținut pe clientul meu, Nik, ca să încaseze banii. 

Clientul meu aștepta o sumă mare de bani care, dacă nu venea, îi bloca business-ul. Și aștepta această sumă mare de bani deja de o bună bucată de vreme, iar cei care urmau să-i plătească această sumă îi promiteau: ”Urmează săptămâna viitoare, urmează luni, urmează să-ți trimitem banii…

Însă banii nu apăreau și nu apăreau în cont. 

Am să îți descriu în continuare procesul pe care l am făcut cu Nik ca să își încaseze banii. 

În contextul în care sunt multe firme care își încasează foarte greu banii acum, dar uite că soluția este în mintea ta și soluția pe care ți-o dau poate să transforme mindsetul, ca mai apoi în realitatea ta fizică să se întâmple foarte repede aceste transformări. 

Acum am să-ți spun care sunt întrebările, însă felul în care pun aceste întrebări și cum lucrez cu clienții mei, necesită puțin mai multe detalii și mai multă implicare. 

Adică e posibil că dacă aplici singur această metodă, să nu funcționeze 100%, ci poate că ai nevoie de puțin ajutor din afară, pentru că tu ai creat această problemă cu mintea ta. 

Ca atare, ai nevoie de o altfel de minte, de o altă minte, ca să poți rezolva această problemă.

Prima întrebare pe care i-am pus-o clientului meu, Nik, a fost: cum și-a co-creat această situație de a nu încasa banii.

Întrebarea aceasta aduce foarte multe probleme la nivel intelectual, pentru că clienții spun: ”Cum? Eu nu am creat-o! Ceilalți sunt neserioși! Ceilalti sunt de vină. Ceilalți nu au făcut ce au promis că fac.” 

Ceilalți greșesc în esență. 

Și știi? Nu-i așa! Pentru că dacă se întâmplă ceva în realitatea ta, asta se întâmplă pentru că și tu vrei cu o parte din tine. 

Adică ai niște beneficii din asta și tu vrei cu o parte din tine că acea situație să se întâmple.

Deci dacă nu ai încasat o sumă de bani, este pentru că la nivel subconștient, tu ți-ai co-creat această situație, pentru că percepi această problemă ca fiind o soluție pentru altă problemă. 

În momentul în care pun această întrebare: Cum ți-ai co-creat această situație? scopul nu este ca să arăt cu degetul vinovatul, ci scopul este ca să vezi că ești responsabil pentru realitatea ta și ca să îți asumi puterea, ca să vezi că puterea de transformare a situației este la tine. 

Dacă această situație de a nu-ți încasa banii ți s-a întâmplat, nu ai cum să o schimbi, pentru că nu ai niciun fel de putere asupra ei. 

Însă, dacă situația de a nu-ți încasa banii este o co-creare a ta, așa cum ai co-creat poți să co-creezi altceva. 

În momentul în care i-am pus această întrebare clientului meu, au venit două răspunsuri foarte repede. 

1️⃣ Primul este că nu și-a asumat ferm cine este el și nu a stabilit limite ferme în relație cu ceilalți. 

Și aici vorbim despre angajații lui, vorbim despre relația lui personală, vorbim despre relația cu partenerii de business, vorbim despre relația cu investitori și multe alte persoane implicate, în care a văzut că nu își asumă cine este cu adevărat.

Și nici în contextul acesta de relație cu persoanele care îi datorau banii, nu și-a asumat cine este cu adevărat și nu a pus limite ferme.

2️⃣ Al doilea lucru care a reieșit ca răspuns interesant din cum și-a co-creat această situație a fost că nu voia să dea banii cuiva căruia el, la rândul lui îi datora bani pentru că, considera că acel furnizor nu și a făcut cum trebuie treaba și avea o încărcătură emoțională foarte mare legat de acel furnizor.

Și pe acel furnizor putea să îl pedepsească că nu-i dă banii prin faptul că el nu și-a încasat banii și spunea în continuare furnizorului: ”Nu mi-am încasat banii, nu am de unde să te plătesc.”

Dar în sinea lui se bucura că poate să dea această ”pedeapsă” acelui furnizor care nu i-a livrat și nu și-a onorat angajamentele față de el. 

De asemenea, se simțea dator cu o promisiune pe care o făcuse, o promisiune pe care acum nu mai voia să onoreze, pe care trebuia să o onoreze, dacă acum și-ar fi încasat banii, față de un membru al familiei puțin mai distante.

Deci, cum și-a co-creat situația: a avut trei răspunsuri, toate foarte importante, care ne-au dus mai încolo la echilibrarea acestor percepții. Pentru că fiecare din cele trei răspunsuri importante, pe care le-a dat la întrebarea: Cum ți-ai co-creat situația?, necesitau dizolvarea emoțională a percepțiilor.

Spre exemplu, în relația cu furnizorul care nu și-a onorat angajamentul, nu a livrat ce trebuia și clientul meu considera că nu își merită banii, am mers mai departe și am echilibrat să vadă:

Ce beneficii a avut că acel furnizor n-a livrat, 

care e forma în care a livrat 

Ce i-a dat furnizorul de valoarea banilor pe care el trebuia să-i dea

în așa fel încât, să se împace cu situația respectivă, să devină recunoscător pentru situația cu furnizorul și să nu pună piedici proprii pentru încasarea banilor în compania lui, bazat pe faptul că nu avea o relație încheiată armonios ca schimb echitabil, cu unul dintre furnizorii lui.

Un alt răspuns pe care l-am primit la întrebarea: ”Cum ai co-creat situația respectivă?” a fost faptul că el considera că business-ul este greu și nu mai voia să îl ducă la nivel de subconștient.

Considera că managementul este greu și că el nu era făcut să facă management. Nu-i plăcea să facă management. 

Da, într-un fel vorbesc și de mine, recunosc!

Deci, pentru că avea percepția că business-ul a crescut, sunt multe de gestionat echipe, oameni, clienți, prin asta business-ul devenise greu. Percepea că dacă business-ul crește mai departe și încasează banii respectivi, business-ul va deveni și mai greu.

Asta însemna mai multă suferință pentru clientul meu.

Adică trebuia să facă în continuare mai mult lucrurile care nu-i plăceau, el fiind făcut să vorbească în public, să inspire oamenii, nu să facă management. 

O altă modalitate prin care si-a co-creat situația este că: a fost dezamăgit de echipă și de oamenii lui și nu voia mai multe asemenea dezamăgiri. Pur și simplu, oameni pe care s-a bazat să livreze părți din proiect au dat-o în bară, nu au livrat.

A fost o durere pe care a trebuit să o echilibrăm împreună ca să vadă care a fost felul în care acești oameni l-au susținut de fapt în creșterea business-ului prin acele lucruri pe care nu le-au făcut și nu le-au livrat la timp. 

Vezi?

Dintr-o singură întrebare : Cum ți-ai co-creat situația aceasta? obții foarte, foarte multe răspunsuri prin care practic îți explici cum la nivel subconștient ai creat tu această situație și cum ai ajuns la acest rezultat pe care tu l-ai co-creat pentru că o parte din tine a vrut acest rezultat. 

Mai departe, m-am dus și am echilibrat cu clientul meu și am pus întrebarea: Ce beneficii specifice ai că nu încasezi?

Întrebarea aceasta, este o întrebare care trebuie pusă corect.

Și toate răspunsurile la întrebarea aceasta care încep cu ”pot să” sau sunt în viitor nu sunt valabile pentru creierul tău.

Pentru că. dacă tu spui ce beneficii ai că nu încasezi și spui:” Pot să găsesc soluții alternative, dar nu le-ai găsit, acest ”pot să găsesc soluții alternative în viitor”, mintea nu crede acest lucru ca fiind un beneficiu. 

Este doar o speculație mentală, nu este un beneficiu adevărat. 

Beneficiile adevărate sunt cele care s-au întâmplat până în momentul în care ți-ai pus această întrebare. 

Deci, dacă ți-am pus întrebarea: Ce beneficii ai că nu încasezi?, Ce ai de câștigat, că nu încasezi? răspunsurile tale, trebuie să se vadă ca beneficii până în momentul de față. 

Și la această întrebare trebuie să dai multe, multe răspunsuri. 

Scopul acestei întrebări este dublu. 

1️⃣ Unul este ca să cazi presiune de pe tine și să vezi că nu ți s-au înecat toate corăbiile. Realitatea nu este doar neagră. Există și partea luminoasă a realității. 

2️⃣ Al doilea motiv pentru care îți pun această întrebare: Ce beneficii ai că nu încasezi? este să descoperim alte motive subconștiente pentru care îți co-creezi această situație și această realitate de a nu încasa. 

3️⃣ A treia întrebare pe care am pus-o clientului meu este: Ce dezavantaje ai fi avut, dacă ai fi încasat sumele respective până în prezent? 

Și aici din nou, scopul întrebării este să te detașezi de varianta ideală, să echilibrezi varianta ideală și să vezi ce alte motive subconștiente poți să ai ca să nu încasezi banii.

Și există din nou, foarte multe asemenea situații în care vezi ce ai de câștigat când nu încasezi banii și vezi ce ai fi avut de pierdut dacă ai fi încasat banii și ar fi mers lucrurile la modul normal mai departe. 

Acum, ce îți permite mintea să faci, odată ce ai răspuns la aceste întrebări la modul serios, este să identifici care sunt cauzele, să acționezi asupra lor, să poți să transformi această situație într-o oportunitate de creștere extraordinară.

Și, dacă faci aceste exerciții și răspunzi la aceste întrebări corect și complet, sunt șanse foarte bune ca în câteva zile, până în 10 zile, să apară rezultate în spațiul tău.

Ideea este, nu răspunde la aceste întrebări în acest fel: răspunzi astăzi cu două răspunsuri, peste o săptămână încă două răspunsuri, peste o săptămână, încă două răspunsuri.

Ci te așezi la masă cu un pix și cu o hârtie și nu te ridici de la masă până nu dai: 👌🏻3️⃣- 4️⃣ răspunsuri la întrebarea: Cum să ți-ai co-creat situația? 

👌🏻 5️⃣0️⃣ de răspunsuri la întrebarea: Ce beneficii ai că nu încasezi? 

👌🏻 5️⃣0️⃣ de răspunsuri la întrebarea: Ce dezavantaje ai fi avut dacă ai fi încasat?

În momentul în care pui aceste întrebări corect, răspunzi corect la ele, așa cum ți-am spus în instrucțiuni, dacă faci asta, sunt șanse bune ca în foarte scurt timp realitatea ta să se schimbe. 

Realitatea se schimbă nu doar prin faptul că o să-ți plătească acea persoană care ți-a promis banii sau care îți era datoare, așa cum s-a întâmplat și în situația clientului meu, ci realitatea se poate schimba prin faptul că:

👉🏻 Găsești o oportunitate de finanțare, 

👉🏻 Găsești o altă oportunitate de a face bani,

👉🏻 Găsești o oportunitate de a valorifica resurse pe care le ai în interiorul firmei sau vin pur și simplu alte oportunități către tine pe care le vezi și le valorifici. 

Nimeni nu poate să-ți garanteze, numai Bunul Dumnezeu, că rezultatul va fi că îți vei încasa banii de la acea persoană care îi datorează. Dar pot să-ți garantez eu, Monica Ion, că dacă face exercițiul corect și complet, vei avea rezultate prin faptul că vei avea opțiuni pur și simplu și vei avea oportunități de a acționa diferit.

Acum am să vă mai dau câteva exemple de dezavantaje dacă clientul meu încasa banii, din răspunsurile lui. 

Un dezavantaj pe care l-a dat clientul meu, a fost că urma să crească exponențial produsul și serviciul și lui nu-i dădea certitudine prin faptul că acesta nu era suficient testat și s-ar fi expus unui risc mult mai mare. 

Ori el nu voia să se expună riscurilor mai mari. Era mai degrabă genul precaut și calculat. 

De asemenea, trebuia să angajeze mai mulți oameni, ori lui deja îi displăcea să gestioneze numărul mare de oameni pe care îl avea. 

Intra în altă ligă și prin astea pierdea prieteni, familie, cunoscuți și câștiga judecata lor, ceea ce nu voia nicicum s-o facă. 

După ce am aplicat cu clientul meu aceste exerciții, pe parcursul a câteva ședințe intense, ce s-au întâmplat în jur de 10 zile, în două săptămâni, clientul meu, în a treia săptămână de când am început să lucrăm împreună, a primit banii pe care-i aștepta.

Așa că merită să vezi:

👉🏻 Care este beneficiul pentru că nu ți-ai încasat banii;

👉🏻 Ce dezavantaje ai fi avut dacă i-ai fi încasat;

 👉🏻Cum ți-ai co-creat această situație în care nu ai încasat banii. 

Cu iubire și recunoștință,

Monica

Leave a comment