Skip to content Skip to footer

Când iubești ce te-a durut îți accesezi potențialul maxim. Binecuvântarea pe care o vezi în durere co-creează GENIUL tău.

Mi se pare miraculos de-a dreptul, cum UNIVERSUL și VIAȚA se întâmplă pentru tine ca să îți dea cadouri pe care altfel, nu ai reuși să le scoți la suprafață și cum întreg Universul complotează ca să scoată aceste daruri din tine, la suprafață. 

Și, uneori, poți să etichetezi aceste modalități de complot a universului sau aceste experiențe prin care treci, ca fiind extrem de negative, traumatizante și să le etichetezi ca fiind: “Uite ce lucruri rele mi s-au întâmplat!” 

Desigur, dacă faci asta, dai puterea ta unor factori exteriori și rămâi într-o zonă în care universul ți se întâmplă. Adică, lucrurile ți se întâmplă și nu ai control asupra lor. 

Cealaltă modalitate de a vedea lucrurile este: să găsești binecuvântarea divină în ceea ce ți se întâmplă și să transformi “mi se întâmplă” în “cum am co-creat. Să vezi în această percepție de binecuvântare, cum Universul lucrează pentru tine, pentru ca tu să strălucești în cea mai frumoasă modalitate posibilă. 

Astăzi aș vrea să îți spun 3️⃣povești reale legate de rana de abandon și cum ele au creat ceva incredibil de frumos în viața a 3️⃣ oameni

1️⃣ Aș vrea să îți spun prima dată despre o clientă care este foarte, foarte dragă mie, care de mică avea senzația că ea nu aparține locului acela. 

S-a născut la țară, avea senzația că acolo este locul ei, dar, și acolo nu se potrivea, pentru că era băiețoasă. Nu era ca celelalte fete și simțea că nu aparține cumva, nici de gașca de fete frumoase, nu aparține nici de gașca de băieți, pentru că era fată.  

De la țară, s-a dus la oraș și în contextul de oraș a simțit că nu aparține, că nu este locul ei acolo, că celelalte persoane cu care interacționează sunt mai frumoase, sunt mai educate, sunt mai deștepte. Un lucru care a fost programat în mintea ei de mică, când mama ei spunea despre celelalte persoane, celelalte rude din familie că: “Uite, el este de la oraș. Este deosebit! Uite ce mâini finuțe are! Uite ce haine finuțe are!” și așa mai departe. 

Cumva, în această clientă a mea a fost programată sau poate fost de la început această senzație că nu aparține. Apoi, mai târziu, când a crescut și a fost adolescentă, a avut un stil mai degrabă băiețos, mai degrabă sportiv și nu se potrivea cu celelalte fete mai finuțe care au fost crescute în zona aceasta mai feminină, ea fiind atletică și fiind mai degrabă băiețoasă, sportivă, un alt fel de fire. 

Mai apoi, ea a plecat din țară, ca dovadă încă o dată că nu simțea că aparține locului în care este. Și această percepție de “nu aparține locului în care este” sau “nu aparține”, i-a dat libertatea să își croiască o viață pe care o vrea ea. Deși este plecată din țară, nu este prietenă cu acel acel tip de oameni care pleacă din țară cu resentimente față de țară, că acolo nu se poate, că în România nu este în regulă. 

Nu este prietenă cu acel tip de oameni care vin, lucrează, se duc înapoi să își cheltuie banii, ci este prietenă cu oamenii care, puțini la număr, între noi fie vorba, adică, 1% din populație, care caută să își croiască destinul acolo unde sunt și caută să aprecieze binecuvântările cu care vin din trecut. Învață, se dezvoltă, cresc, obțin certificări și își croiesc o viață extraordinară acolo unde sunt. 

Deci această clientă a mea, din faptul că avea senzația că nu aparține, și-a dat voie să își croiască o viață a ei și o lume a ei, care este foarte diferită de cea ai membrilor familiei. Iar fratele ei, care a căutat să răspundă așteptărilor părinților și a fost băiatul bun care se potrivea, a rămas în țară și are o viață mai degrabă predictibilă și mai degrabă în “căsuța” lui. 

Nu vorbim de bine și rău în termenii aceștia, vorbim de capacitatea de a-ți realiza potențialul. Și dacă clienta mea a ales să plece, înseamnă că această plecare a ei a susținut-o să își manifeste potențialul. Însă, acel sentiment de “nu aparțin”, acele respingeri pe care le-a perceput când a fost în diferite contexte mică și a suferit, i-au dat libertatea să aleagă unde vrea să trăiască și cum vrea să trăiască.

2️⃣A doua poveste pe care aș vrea să ți o spun, legată de felul în care Universul te antrenează, este a lui Alain Cardon. Probabil că știi până acum că Alain este unul dintre mentorii mei importanți și este o persoană extrem de apropiată sufletului meu. 

Alain s-a născut într-o țară care a fost străină lui, în esență, din părinți străini. S-a născut în țara respectivă și, când a fost mic, tatăl lui a plecat. Alain a rămas în familie cu mama lui, care s-a recăsătorit de mai multe ori și el a avut în familie frați care i-au fost frați de mamă, dar din tați diferiți. Și a avut un tată vitreg și a avut percepția aceasta că nu aparține sistemului în care s-a născut. Pentru că tatăl lui a plecat, s-a trezit cu un tată vitreg, cu frați vitregi și nu simțea că aparține, că acela e sistemul lui, după care a fost trimis la internat. 

Din nou, a fost exclus din familie, a fost trimis la internat. Nu simțea că aparține nici acolo. Apoi a plecat în Statele Unite, la facultate și din nou era un outsider, vorbitor de franceză, engleză, născut și crescut în Africa. Era un outsider, era altfel decât ceilalți, era din afara sistemului. 

Dar ce i-a dat această calitate extraordinară? 

A fost că poate să observe sistemele din afară. Pentru că nu a aparținut cu adevărat niciodată unui sistem i-a dat capacitatea să creeze această teorie sistemică pentru coaching și pentru organizații și s-o ducă de la «systemic therapy» în familie, la abordare sistemică în coaching, în organizații.

A fost toată viața lui un outsider, inclusiv atunci când s-a întors în Europa și s-a stabilit la Paris. Alain a fost un outsider: educație în engleză, trăiește în Paris, în Franța. 

Practic, a fost din nou într-un sistem unde și-a creat o existență, un sistem de care nu aparținea, iar toate aceste cadouri de a nu aparține i-au dat perspectivă asupra a ceea ce face: capacitatea de a observa din afară sistemele, de a le vedea cum funcționează, de a le înțelege ca mecanisme și de a avea putere asupra schimbărilor, de a avea efectiv putere de a transforma sistemele. E ca și cum toată viața l-ar fi antrenat pentru asta. Toate întâmplările relevante și marcante ale existenței lui, care la un moment dat cu certitudine au fost dureroase, i-au permis să aibă geniu în observarea sistemelor.

 Și da, poți să spui: ”Monica, cum poți să spui despre Alain Cardon așa ceva? Nu ai vorbit cu el?

Ba da, i-am cerut acordul explicit să vorbesc despre el în comunitatea noastră. 

3️⃣ Ultima poveste pe care aș vrea să ți-o împărtășesc este povestea mea.

Când m-am născut în familia în care m-am născut, am avut certitudinea când am început să devin conștientă, că am fost schimbată în maternitate și că eu aparțin altei familii, iar părinții mei au luat pe altcineva, din greșeală.

Și aveam convingerea că părinții mei, nu sunt părinții mei adevărați. I-am tot bătut la cap și i-am întrebat dacă nu cumva m-au adoptat, i-am întrebat dacă nu cumva m-au schimbat în maternitate și dacă sigur sunt eu copilul lor. Și părinții mei au spus: ”Da, da, ești copilul nostru!” dar nu am simțit că aparțin familiei respective. 

Mai mult, datorită felului meu foarte puternic emoțional de a fi și a puterii sentimentelor pe care le am în mine și emoțiilor pe care le am în mine, testate și validate mai târziu de către un psiholog care a spus: ”Monica, tu simți de zece ori mai puternic emoțiile decât o persoană normală.”, singura modalitate a mea de de supraviețuire din copilărie până relativ recent, până în ultimii 10 ani ai existenței mele, a fost să mă deconectez de corpul meu ca să pot să supraviețuiesc. Am avut nevoie de această deconectare pentru că intensitatea cu care îmi simțeam emoțiile era atât de mare încât pur și simplu nu puteam să le tolerez. 

Mi se păreau atât de grele încât în unele momente, mai degrabă aș fi vrut să nu fiu în corpul meu fizic. Adică să mor, mai pe șleau spus, decât să simt intensitatea respectivă. 

Imaginează-ți tot ce poți să-ți imaginezi ca durere, înmulțește cu 10 și gândește-te că asta era felul meu de a experimenta și plăcerea și durerea la cote maxime. Ca atare, o bună bucată de vreme am trăit în deconectare de corpul meu ca să pot să supraviețuiesc. Deci, din nou partea aceasta de “nu aparțin”, “nu sunt în contact cu corpul meu fizic”, “nu aparțin acestei lumi fizice”, a existat multă vreme în viața mea. 

Apoi, abia am așteptat să plec de acasă, pentru că mi s-a părut extrem de dificilă relația cu părinții și nu puteam să mă manifest, nu puteam să fiu eu, simțeam că nu aparțin, voiam să plec la Cluj. După care, probabil știi deja povestea, că a fost o serie de plecări succesive. 

Am plecat din Satu-Mare în Cluj, din Cluj am plecat, mai apoi, după o bună bucată de vreme în Spania. Din Spania am plecat în Londra. Din Londra am plecat, după aceea, în jurul lumii. 

Și, din nou, acest sentiment de a nu aparține mi-a dat libertatea să trăiesc un stil de viață pe care o bună parte din lume și îl dorește. Mulți spun: “Oh! Cât mi-aș dori să călătoresc în jurul lumii și să am diferite experiențe!” Și nu vorbim în termeni de bine și rău, nu vorbim nici măcar în termeni de aroganță: «Eu fac ceea ce mulți își doresc» 

Vorbim de: Uite! Viața m-a pregătit pentru asta! Am această capacitate, pentru că viața m-a pregătit pentru asta. Și mai mult, acest fel de a fi și acest antrenament pe care l-am avut îmi permite, pentru că sunt din afară, mă uit dinafară la lucruri, nu sunt conectate la nivel identitar cu foarte multe lucruri, cum ar fi: nu sunt conectată la nivel identitar cu imaginea tradițională de familie, cu imaginea tradițională de a fi român, cu imaginea tradițională de a fi patriot într-un fel.

Faptul că am o perspectivă mai largă a lucrurilor și nu neapărat cu identificarea identitară îmi dă voie să văd lucrurile din afară. Îmi dă voie să văd echilibrul și perfecțiunea în momentul în care lucrez cu clienții. Pot să văd echilibrul pentru că sunt în afară și pentru că, deși simt ceea ce spui cu intensitate mare, nu cumpăr povestea ta, nu intru în povestea ta, nu mă identific cu povestea ta. 

Iar pentru ce am fost antrenată din copilărie, cu a nu aparține și cu emoțiile extreme, a fost să înțeleg exact despre ce vorbești și să pot să văd echilibrul, ca mai apoi să te susțin, să vezi și tu echilibrul. Și capacitatea aceasta este foarte importantă, pentru că, practic și clienta de care ți-am povestit și Alain Cardon și eu o am.

Atâta vreme cât ai senzația că nu aparții, ai o perspectivă specială, unică, deosebită, asupra întregului, asupra unei situații. Poți să vezi cu mai mare obiectivitate. 

Acum te invit să faci un mic exercițiu în care să închizi ochii și să imaginezi că te uiți la pământ ca întreg, pornind de la locul în care ești născut sau în care trăiești acum. Te îndepărtezi și vezi cartierul în care trăiești, te îndepărtezi și vezi orașul în care trăiești. Te îndepărtezi și vezi țara în care trăiești din ce în ce mai de sus. 

Te îndepărtezi și vezi continentul pe care trăiești din ce în ce mai sus. Te îndepărtezi și vezi globul și te îndepărtezi de glob încet, mergând mai departe și mai departe și îl vezi ca și cum l-ai vedea de pe o rachetă de departe, de undeva din sistemul solar, din afara atmosferei terestre. Și îl vezi albastru, rotund și vezi că este casa a miliarde de oameni și undeva acolo este și locul tău. Și când ești aici și te uiți de la distanță la Pământ, nu poți decât să-l vezi cu iubire.

Ca atare, această capacitate, trăsătură, experiență de a nu aparține îți permite, dacă vrei să o folosești, să te uiți la lucruri de la distanță, cu obiectivitate și să le pui în inima ta cu iubire. 

Iar prin ce facem noi în Inspired Life, misiunea noastră este: să te susținem pe tine, să vezi lucrurile cu obiectivitate, de la distanță, în echilibru și cu iubire.

Cu iubire,

Monica❤️

Leave a comment

error: Content is protected !!