Skip to content Skip to footer

Un tipar nu este bun sau rău. Tiparul sau fractalul tău iți dă o putere fantastică dacă îl recunoști și știi când să îl folosești

Astăzi vreau să-ți vorbesc despre puterea fractalilor și as vrea aici să fac puțină introducere înainte să merg mai departe cu puterea fractalilor. Și anume cuvântul fractal, tipar sau arhetip fac referire toate la aceeași modalitate de operare. 

Un fractal este o serie de obișnuințe mentale, emoționale și comportamentale care scriu o anumită poveste a existenței tale. Secretul cu fractalul, sau cu arhetipul, sau cu tiparul este că în momentul în care ești într-un fractal tipar sau arhetip rezultatele tale, problemele pe care le vei întâmpina, calea vieții tale este predictibilă. 

Dacă vrei, putem să facem referire la arhetipuri și o să te invit să te gândești la Sisif, adică acel erou care a fost condamnat să rostogolească în sus, să împingă pe un munte un bolovan care imediat ce-l rostogolea până sus pe munte acest bolovan cădea înapoi, se rostogolea înapoi, iar Sisif trebuia să se întoarcă și să rostogolească din nou bolovanul sus pe munte, acest lucru find interminabil, un șir interminabil de a lucra din greu. 

Acest tipar sau acest fractal corespunde tiparului working hard din lumea noastră. Și ce este predictibil în această poveste este că ești condamnat să repet din nou și din nou și din nou aceeași muncă incredibil de grea de a împinge bolovanul pe culmile unui munte. Și povestea nu se termină niciodată pentru că a doua zi te trezești și iei povestea de la bun început. Adică vei împinge un alt bolovan pe un alt munte dacă vrei și vei lucra din greu. 

Tipar, arhetip sau fractal este același lucru spus cu alte cuvinte. Și ce este foarte important de reținut la fractal sau la tipar este că povestea este scrisă încă înainte să intrii în ea. Și rezultatele pe care poți să le obții din povestea respectivă sunt predictibile, de asemenea limitările pe care le are povestirea respectivă,a fractalului, este limitată și problemele pe care o să le înfrunți în acea povestire, în desfășurare poveștii, povestirea fiind desfășurarea fractalului, din nou sunt predictibile.

 Însă, realizarea mea din ultimele săptămâni a fost: care este puterea incredibilă a unui fractal. Și aici e foarte important ce urmează să spun și anume: În momentul în care intri într-un fractal, într-un tipar te invit să-ți imaginezi ca acel tipar are o putere din ce în ce mai mare pentru că a fost repetat de un număr foarte mare de oameni. Deci puterea unui fractal stă în faptul că el a fost repetat de foarte multe persoane înainte. Și aici am să fac o analogie cu rugăciunea Tatăl nostru, care este o rugăciune pe care probabil că toată lumea o știe și cu cât mai mult această rugăciune a fost repetată, cu atât mai mare putere ea va avea, pentru că în fiecare repetare pe care am făcut-o și tu și eu și miliarde de oameni, am pus ca un grăunte de energie în ce stă în spatele acestei rugăciuni. E ca și cum ar fi un sac de energie care cu fiecare rugăciune se umple mai mult și mai mult. Și fiecare rugăciune pune un grăunte de energie care dă putere și mai mare acestei rugăciuni. 

La nivel de circuite neuronale acest lucru se obține prin repetiție și știi că cu cât repeți mai mult un lucru cu atât mai mult devii maestru în a face lucrul respectiv. Așa se întâmplă și cu rugăciunea Tatăl Nostru sau cu un fractal, fiind același principiu, cu cât l-ai spus mai mult, cu cât s-a spus mai mult cu atât va avea putere mai mare de manifestare. 

 În momentul în care tu trăiește un fractal și îți duci existența în el, poți să folosești în mod conștient energia depusă, implicată, conținută de fractalul acela, dată de mii de oameni, zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni sau milioane de oameni care au repetat acel fractal înaintea ta. Și o modalitate prin care pot să accentueze partea luminoasă a fractalului sau să o potențeze este asumându-ți conștient fractalul și gândindu-te că această poveste a fractalului în care trăiești a fost repetată înainte de zeci de mii de oameni sau milioane de oameni și că ai puterea acestor oameni investită în acest fractal în momentul în care tu te hotărăști să îl manifești și o faci în mod conștient.

Și acum revenind la Sisif și la bolovanul lui. Sisiful are tiparul working hard cu care poate te identifici tu. Și working hard înseamnă că ești dispus ca în fiecare dimineață să urci un bolovan pe un munte, să rostogolești un bolovan pe un munte. Când este util să folosești acest tipar și să-ți investești toată energia precum și să folosești toată energia acelor milioane de oameni care au fost înainte de viața ta, de existența ta în tiparul working hard. Când ești cel mai eficient să accesezi acest tipar și să îl folosești în viața ta? Nu este eficient întotdeauna. 

Asta nu face ca tiparul să fie bun sau rău, dar de exemplu este extrem de eficient în start-up-ul unui proiect; e eficient la început de o firmă, poate în primii doi ani de zile, primii doi ani nu mai mult; e eficient într-o situație în care demarezi un proiect; este eficient într-o situație de criză, când ai nevoie să faci asta și să fii pe baricade. Și ăsta este momentul în care tu poți să folosești din plin energia fractal lui, pentru că o așezi atunci când este eficientă și folosești toată energia depusă de milioane de oameni din generații anterioare care au fost pe aceeași cale ca tu să poți rostogolește ditamai bolovanul pe ditamai muntele și știi că alegi să faci asta o perioadă de timp. 

Am vorbit mult deja, ca mesaj de weekend așa că îți las o întrebare pe final: Care este fractalul pe care alegi să-l accesez și să îi manifest puterea deplină conștient fiind de tot ce au făcut generațiile anterioare pentru ca tu să poți să manifești fractali cu toată energia și forța lui? 

Leave a comment

error: Content is protected !!