Povestea unui ritual din Bali, o reacție a corpului și o revelație despre energia sacră
Am ezitat mult să înregistrez acest Spark în forma asta.
Trebuie să recunosc: am o teamă de a fi judecată și o teamă de a nu fi înțeleasă. Dar aleg să cred că atunci când asculți sau citești un Spark, ești ca un prieten sau o prietenă foarte apropiată. Un om cu care pot să vorbesc de la suflet la suflet, fără să simt că trebuie să mă apăr.
Și motivul pentru care am ales, până la urmă, să înregistrez aceste idei exact așa, brut, raw, cum se întâmplă în mine… este că am trimis un mesaj similar către câteva persoane apropiate care trăiseră experiențe similare în ultima perioadă. Și am simțit că mesajul acela a ajuns în ele ca un fel de vindecare. Ca o alinare. Ca un „nu ești singură”.
Așa că intenția mea pentru tine, cel sau cea care citești, este o intenție de vindecare. Împărtășire. Și poate, dacă ești într-un loc potrivit, o deschidere către o vindecare mai mare decât noi.
Te invit să te așezi confortabil. E o poveste mai lungă. Și e foarte personală. Este despre trăiri și transformări pe linie feminină.
Un dans sacru, o vrăjitoare și forța distrugerii
Pe 28 decembrie, în satul în care stăm în Bali, a avut loc o ceremonie sacră la templu, în cadrul festivalului templului. Un dans sacru care se întâmplă doar o dată la cinci ani.
Povestea din spatele dansului este tulburătoare și profund simbolică.
Există o vrăjitoare care practică magia neagră – iar în povestea asta, ea poartă un nume specific tradiției locale. Vrăjitoarea are o fiică frumoasă, atrăgătoare, deșteaptă, o fiică ce ar putea deveni soția prințului. Dar prințul refuză să se căsătorească cu ea din cauza judecății față de mama ei – pentru că mama ei este „vrăjitoare”.
Vrăjitoarea se supără și trimite peste regatul prințului molimă, boli, prădători, elemente naturale distructive – apă, foc, animale care distrug recolta. Iar prințul este apărat de un preot „alb”, un preot al protecției.
În dans sunt invocate forțe cosmice:
– forța distrugerii (cu o componentă specific feminină)
– și forța protecției, a luminii
Dansul durează aproximativ cinci ore, este însoțit de muzică balineză – percuție, ritm repetitiv – și creează o stare de transă. Nu doar în dansatori. Ci și în spectatori. Pentru că este ritual sacru: conectare la spirite, la forțe mai mari, la ceva care depășește mintea.
Eu ar fi trebuit să particip la ceremonie.
Dar nu am putut.
Reacția corpului meu: ca o arsură, ca o furie
În ziua aceea am avut o reacție alergică foarte puternică. Pete mari, ca și cum aș fi fost opărită. Dureroase, cu mâncărime puternică. Nu am putut suporta hainele pe care ar fi trebuit să le port la ritual.
Așa că nu m-am dus.
Dar am rămas conștientă de ceea ce se întâmpla în noaptea aceea în sat. Și m-am întrebat, foarte direct:
dacă reacția corpului meu are vreo legătură cu invocările din ritual?
Ei se pregătiseră pentru acel dans. Era ziua a treia a ceremoniei templului, după alte două zile de pregătire. Și în mine… corpul explodase.
Am început să mă uit diferit la ceea ce se întâmpla în corpul meu. Nu doar ca la o alergie. Ci ca la un mesaj.
Din interior, reacția se simțea ca o furie pură. Încărcată cu resentimente. Ca furia unui animal încolțit, disperat, distructiv, pregătit să facă orice.
Și, cumva, această energie mi se părea că rezonează perfect cu povestea din dans: forța distrugerii, forța întunecată, partea aceea feminină care nu este „drăguță”, nu este „cuminte”, nu este „acceptabilă”.
Am început să caut în mine:
ce m-a dus la acest nivel de supraviețuire?
De unde vine această furie oarbă, acest amestec de ură, resentiment, disperare?
În noaptea aceea mi-am calmat sistemul nervos și am simțit că trecuse vârful. A doua zi eram pe o pantă descendentă. Energia se stabiliza.
Dar nu găseam „momentul”. Nu găseam acea cauză clară care să fi declanșat o manifestare atât de brutală în corp.
Medici, antihistaminice și senzația că nu e rezolvat
Am fost la medic. Am primit antihistaminice naturale pe bază de plante. A fost mai bine, dar nu bine.
Apoi m-am dus iar și am făcut un tratament intravenos (IV) care m-a ajutat să îmi calmez sistemul nervos și reacțiile.
Și cu toate astea, în mine era o certitudine:
nu e rezolvat până la capăt.
Sursa era încă acolo. Latentă.
În seara de 30 am vorbit cu un prieten medic, foarte apropiat, care practică și medicină homeopată și cu care lucrez și la nivel spiritual, când am nevoie de ghidaj.
Eu aveam în casă remedii homeopate, pentru că am mai avut reacții alergice înainte. Mă uitasem și pe internet, încercând să înțeleg ce s-ar potrivi. Și apoi medicul mi-a enumerat patru remedii – iar eu pusesem deja mâna pe ele. Mă întrebam dacă să le iau sau nu.
Pentru mine, faptul că instinctul meu „ajunsese” la ele a fost un semn: sunt conectată. Nu sunt în fantezie. Trăiesc intens, dar sunt lucidă.
Și apoi mi-a spus: „Da, poți lua cele patru. Dar mai e ceva.”
Mi-a povestit despre experiența lui cu ayahuasca – despre acel nivel de supraviețuire și furie care poate ieși în procesul de vindecare.
Și mi-a spus: „Cred că ți s-ar potrivi și ție – ca remediu homeopat.”
Eu știam exact ce spune, pentru că am mai făcut asta cu el: apă informată cu remediu homeopat. Nu iei substanță activă. Nu iei „planta”. Bei apă informată.
Am făcut asta și pentru mine înainte. A funcționat. Am făcut-o și pentru alte persoane, pe care le-am susținut, și a funcționat.
Așa că am informat apa cu remediul homeopat ayahuasca și am băut.
Și ce s-a întâmplat în noaptea aceea… a fost unul dintre cele mai intense procese interioare pe care le-am trăit.
Valuri de emoții transgeneraționale: femei reprimate, neexprimate, nevăzute
Toată noaptea am procesat emoții extrem de puternice. Am avut stări și viziuni interioare legate de generații de femei.
Femei reprimate.
Furii neexprimate.
Dureri neexprimate.
Neputință.
Nevăzute.
Neapreciate.
Supuse.
Valuri întregi.
Era ca și cum emoțiile a milioane de femei se exprimau în interiorul meu: în minte, în corp, în inimă. Am simțit enorm. Am simțit mai mult decât am văzut.
Nu am dormit până la 4:30 dimineața. Pentru că procesam, iar și iar, și iar.
Și în tot acest proces, pentru că eu cunosc legile universale, căutam echilibrul. Căutam lumină. Foloseam legea dualității. Sincronicitatea. Întrebarea: „unde este puterea în această aparentă lipsă de putere?”
Era ca și cum în mintea mea se continua acel dans: bine și rău, lumină și întuneric, vrăjitoare și preotul alb.
Masculinul, puterea cedată și „stai în banca ta”
La un moment dat, procesarea s-a mutat și în relația mea cu masculinul, de-a lungul timpului.
Mi-am dat seama de modurile în care am renunțat la puterea mea ca să mă potrivesc.
Ca să primesc atenție.
Ca să primesc afecțiune.
Ca să mă simt în siguranță.
Pentru că multe femei au fost crescute într-o cultură în care singure „nu se simțeau suficient”.
Și m-am dus în trecutul meu. Și am văzut momente de reprimare pe care le-am trăit:
„Stai la loc în banca ta.”
„Nu ar trebui să fii tu așa deșteaptă.”
„Lasă bărbatul să răspundă.”
„Cum îți permiți să spui asta ca femeie?”
„Ar fi trebuit să taci.”
„Poate ai testicule, nu ești femeie.”
Lucruri primite, spuse, aruncate… care rămân undeva în sistem. Și se adună.
Și am început să echilibrez, moment cu moment:
când am perceput că nu am putere… unde era puterea mea de fapt?
După câteva ore, mi-a devenit clar:
toate relațiile în care am intrat cu acest tipar de „feminin înfrânt” au avut, de fapt, rolul de a-mi aduce puterea înapoi.
Fiecare luptă cu masculinul m-a împins să îmi asum suveranitatea interioară.
De aici mi-a venit și ideea: să creez un program / curs / webinar despre cum vindeci acest bloc în feminin – femininul furat, înfrânt – cum îl vindeci și cum îl întregesc.
Și dacă rezonează cu tine, spune-mi.
Revelația: energia mea feminină este sacră
Într-un punct al nopții, după procesări transgeneraționale și personale, am ajuns la un moment de liniște.
Și acolo am simțit ceva foarte clar: energia mea feminină este întreagă și sacră.
Și nu doar a mea. A fiecăruia dintre noi, indiferent de gen: energia noastră este întreagă și suverană.
Este energia care poate vindeca.
Care poate crea.
Care poate naște.
Care poate construi ceva relevant în lumea aceasta.
Care are dreptul să se manifeste ca întreg, în orice formă consideră.
Și mi-am dat seama că datoria mea primară este să o onorez.
Să o onorez fiind conștientă de ea.
Să o protejez.
Să fiu atentă cu cine o împart.
Să o trăiesc în deplină conștiență în relația mea cu Ștefan – inclusiv în intimitate, dar nu doar acolo. În tot ce facem împreună. În schimbul de energie care există între noi în fiecare acțiune.
Și asta a adus vindecare și în relația mea cu Ștefan, și în relația mea cu mine însămi.
Cum am ajuns aici: energia împrăștiată și senzația de „sete”
Mai târziu, după ce am devenit conștientă de sacralitatea acestei energii, am înțeles și un alt lucru: importanța limitelor ferme. A lui „nu” și a lui „da” spus din adevăr.
Viața mea cu Ștefan este, în mod normal, foarte liniștită. Petrec mult timp cu Elena – simt că ea face parte din energia mea. În rest, ne întâlnim cu puțini oameni, pentru puțin timp.
Dar în perioada aceea, spațiul a fost încărcat cu mulți oameni. Și am simțit că energia mea se împrăștie. Ca și cum nu mai era adunată în jurul meu.
Și am simțit asta… ca pe o sete. Ca și cum nu aș fi băut apă de o săptămână.
Așa simțeam energia: scursă. Lipsită. Împrăștiată.
Pântecul: vindecare, dar nu cu „tunurile”
Spre dimineață, o parte importantă a ghidajului a fost legată de pântec. Am fost direcționată să trimit energie către zona aceasta: vindecare a pântecului, a femininului, cu tot ce este depozitat acolo emoțional.
Copii pierduți.
Copii nenăscuți.
Traume.
Abuzuri fizice.
Tot ce rămâne în corp, chiar și atunci când mintea „a trecut mai departe”.
Și eu… am început să trimit energie cum fac eu de obicei: cu toată forța, cu energie care mută munții din loc.
Doar că reacția corpului a fost imediată:
“Nu. Nu. Nu. E prea puternic. Nu asta avem nevoie. Avem nevoie de energie blândă.”
Și aici a fost o altă revelație: eu nu sunt obișnuită cu energia blândă. Sunt obișnuită cu energia de forță, de acțiune, de „fac să se întâmple”. Cel mai probabil mai mult masculin. Mai mult „vreau”.
Așa că am făcut acest dans interior: pas în față (energie puternică), pas în spate (energie blândă). Până am stabilizat. Poate o jumătate de oră. Poate o oră.
Ca și cum am învățat accesul la o energie pe care vreau să pot crea, să pot susține oameni, să pot ține spațiu, să pot construi programe… fără să scot de fiecare dată „tunurile”.
Și după ce am stabilizat energia blândă… am putut să adorm.
Ce înseamnă pentru mine acest Spark
Mi-am pus sufletul pe tavă. Inima pe tavă.
Dacă simți să dai cu roșii… e ok și asta.
Dar dacă nu, sunt foarte curioasă: cum e mesajul acesta pentru tine?
Ce ai adus în spațiul tău?
De ce ai devenit conștientă?
Cum te susține?
Pentru mine, mesajul este despre cum îmi gestionez energia și din ce energie creez.
Să fiu atentă unde am nevoie de intensitate și forță.
Și să fiu atentă unde am nevoie de blândețe.
Pentru că nu de fiecare dată trebuie scoase tunurile.
Uneori… se poate și cu o briză blândă și liniștitoare.
Dacă simți că rezonează cu cineva – o femeie care nu se vede ca întreg, o femeie cu răni, traume, pierderi de copii, dureri vechi – te rog, trimite-i acest mesaj. Cu intenția de vindecare.
Sunt Monica Ion și îți mulțumesc că ai citit Spark-ul de astăzi. 🤍