Skip to content Skip to footer

Friday Spark #137 – 9 greșeli pe care le faci în relație fără să-ți dai seama

Nu există cupluri fără tensiuni, fără certuri în relație și, până la urmă, aceste tensiuni sau conflicte pot să fie un semn de sănătate atunci când ele sunt rezolvate cu eleganță. Însă, dacă nu ai obișnuința să vorbești despre aceste probleme, să le înțelegi sau să înțelegi felul în care funcționează celălalt, este foarte greu să îți dai seama ce este în spatele comportamentului celuilalt. 

Așa că poți să ajungi într-o situație în care îl judeci pe partenerul tău pentru comportamentele lui, fără să înțelegi de unde poate să vină, care este de fapt cauza problemei și cum poți să acționezi asupra cauzei în așa fel încât să poți să faci schimbarea necesară odată și pentru totdeauna.

Iată cele 9 greșeli pe care poți să le faci în relație fără să îți dai seama:

1. Te aștepți de la partener ca el să fie ca tine

Și m-ai auzit vorbind de mai multe ori, cel mai probabil, despre ce înseamnă valorile personale sau prioritățile personale. Fiecare persoană are o serie de valori sau priorități personale, care sunt lucruri concrete pe care le face și care sunt importante pentru mintea persoanei respective. 

Spre exemplu, în relație de cuplu este posibil ca ea să aibă businessul în valori, copiii în valori, familia în valori și să aibă sportul și sănătatea în valori. Soțul poate să aibă în valori afacerea, banii, copiii și relația. 

Pentru că nu au aceeași ordine de valori, de multe ori partenerii se așteaptă unul de la celălalt ca comportamentele pe care le au în relație de cuplu și în afară să fie aliniate. Să nu îl respecți pe partener pentru ce este, ci te aștepți de la partener să fie ca tine. Te aștepți să aibă același sistem de valori pe care le ai tu. Dacă pentru tine copiii sunt importanți, acest lucru îl proiectezi asupra partenerului și te aștepți de la el ca el să prioritizeze aceleași lucruri pe care le prioritizezi tu.

2. Te aștepți de la partener să fie ca altcineva

În contextul acesta, este posibil să ai în minte pe cineva cu care îl compari pe partenerul tău sau pe partenera ta. Poate să fie o primă iubire, poate să fie unul dintre părinții tăi, poate să fie soțul sau soția unuia dintre cei mai buni prieteni ai tăi și te aștepți ca partenerul tău să trăiască prin prisma valorilor acelei persoane și să nu fie el însuși. Fără să vrei, îl judeci pe partenerul tău pentru că nu este așa cum este acea altă persoană.

3. Nu îl respecți pe partener pentru valorile lui și îl oprești în împlinirea valorilor lui

Adesea se întâmplă în cuplu acest lucru și generează conflicte. „Nu mai vreau să te vezi cu prietenele tale.” „Nu mai vreau să mergem la familia ta.” „Nu ar trebui să mergi la sală. Renunță la sală și haide să faci altceva cu mine, ceea ce poate nu este valoros pentru tine.” La fel cum te aștepți de la partener să renunțe la una dintre activitățile lui ca să împlinească una dintre valorile tale și nu îl mai lași la fotbal cu băieții, deși este important pentru el, nu mai vrei să meargă în delegații, deși e important pentru el, îi place munca lui.

4. Te aștepți ca partenerul să-ți ghicească gândurile

Ca tipar feminin și ca tipar masculin, în general femeile sunt cele care se așteaptă de la ceilalți să ghicească gândurile lor, pentru că ele între ele și ele în relație cu bărbații, de cele mai multe ori reușesc să intuiască ce este important pentru ei. Femeile culeg informații despre nevoile celor din jur, pentru că sunt menite să facă asta atunci când copilul este mic. Trebuie să ghicească, să intuiască și să își dezvolte abilitatea de a ghici nevoile copiilor, atâta vreme cât ei nu pot să vorbească.

5. Confunzi ideea de familie cu ideea de relație

Mulți oameni cred că dacă petrec timp împreună cu partenerul și copilul, asta înseamnă că își îngrijesc relația. Dar de multe ori, bărbații și femeile percep acest lucru diferit. Femeile văd familia ca parte din relație, dar pentru bărbați, relația cu partenera este distinctă de relația cu copiii.

În general, femeile tind să aibă în ideea de familie inclusă și relația cu partenerul. Însă pentru un bărbat, de cele mai multe ori, a petrece timp cu partenera este ceva total diferit decât a avea timp cu copilul și cu partenera împreună. Deci, atunci când pentru cineva ideea de copil și de familie implică și relația cu partenerul, partenerul nu se simte prețuit, văzut, apreciat și simte că este în plus în relație. Pentru că nu mai ai timp pentru el, nu-i mai acorzi, importanță, nu mai acorzi relației suficient de multă atenție, ca și cum partenerul este doar un accesoriu pentru relația ta cu copilul. Am întâlnit foarte des în situații de familie acest lucru. 

Ce se întâmplă este că acest lucru erodează mult relația și construiește resentimente de amândouă părțile, pentru că soția simte că partenerul nu înțelege nevoia ei de a sta cu copiii și partenerul. Soțul simte că soția lui nu respectă nevoia lui de intimitate și de conectare unu la unu cu el. 

O soluție foarte simplă pe care te invit să o faci aici este să stabilești un date, o dată sau de două ori pe săptămână, în care, oricât de mic ar fi copilul, poți să-l lași pentru un jumătate de oră inițial, pe urmă peste o oră, pe urmă mai mult, până ajungi să faci un weekend împreună cu partenerul tău. Nu în fiecare weekend, dar să poți să ai timpul tău cu partenerul tău. Și acest lucru este benefic și pentru copii. Ca să poți să te ajustezi mental cu această idee, vezi care sunt beneficiile pentru copil sau pentru copiii tăi dacă tu petreci timp de calitate cu partenerul sau dacă relația voastră de cuplu este puternică.

6. Teama de a spune ce vrei, ce simți

De cele mai multe ori, această teamă de a spune ce vrei, ce simți are în spate două cauze principale. Una este tteama de a te exprima, pentru că poate ai avut un părinte autoritar sau profesori autoritari care, atunci când te-ai exprimat și ți-ai spus gândurile, te-au taxat și mintea ta a învățat că nu poți să spui ce gândești și ce vrei și ce simți. Sau poate ai fost criticat când ți-ai exprimat emoțiile. Sau poate ai crescut într-o familie în care nu trebuia să ai emoții, pentru că au fost judecate de către părinții tăi. 

Pe de altă parte, frica de a spune ce vrei și ce simți poate să aibă în spate și teama de a fi respins. Frica de a spune ce vrei și ce simți este unul dintre lucrurile care îndepărtează pe oamenii din cuplu unul de celălalt.De ce? Pentru că asta înseamnă că tu nu crezi că în spațiul respectiv poți să fii cu adevărat. Autentic și sincer. Nu crezi că meriți să fii ascultat, să ți se recunoască sentimentele, emoțiile pe care le exprimi sau că ești suficient de valoros sau valoroasă ca să poți să ceri ceea ce vrei cu adevărat.

Asta înseamnă că tu vrei să pari altcineva decât ești în relație și, de fapt, nu te deschizi complet către partenerul tău și nu-i permiți nici lui să îmbrățișeze toată ființa ta, incluzând și acele părți care poate sunt mai vulnerabile, cum e ceea ce simți, exprimarea a ceea ce simți.

7. Renunți la tine pentru partener

De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă când femeia renunță la ea pentru partener. Dar am văzut și cazuri opuse, în care bărbatul a renunțat la el pentru parteneră. În situația în care renunți la tine pentru partener, asta înseamnă că tu nu vezi suficientă valoare pentru tine și vezi mai multă valoare în partenerul tău. Mai mult, nu crezi că meriți să îți împlinești potențialul la fel de mult cum își împlinește partenerul potențialul. Și acest lucru nu este, pur și simplu, adevărat. 

8. Te aștepți ca partenerul să se schimbe

Este iluzoriu. Oamenii nu se schimbă, oamenii se schimbă atunci când au mai multe motive, mai multe beneficii decât dezavantaje să o facă. De obicei, schimbarea vine cu o durere foarte mare sau se schimbă cu puterea voinței și cu disciplină. Dar de cele mai multe ori, pentru asta au nevoie de motivație din exterior. Acest al treilea lucru se întâmplă mai rar și mai greu. 

În general, durerea te face să te schimbi. Un proces de transformare în care te întâlnești cu durerea, te face să te schimbi și te face să te schimbi dacă lucrezi în mod conștient cu tine. Deci, să te aștepți de la partener să se schimbe înseamnă, până la urmă, în esență, că nu îl prețuiești pe el pentru cine este și te aștepți de la el să fie altcineva decât este. 

Iar felul în care se manifestă lucrul acesta este prin critică față de partener. Îi spui că ar trebui să facă diferit decât face lucrurile. Și acest lucru, când revine la valori, adică la esența ființei celuilalt, este imposibil de rezolvat cu puterea voinței. E ca și cum mintea ta e programată să împlinească valorile, care sunt cele mai importante trei, primele trei valori. 

9. Nu îți asumi responsabilitatea pentru relația ta

A noua greșeală pe care poți să o faci în relația de cuplu fără să îți dai seama este lipsa asumării responsabilității pentru unde ești în relație și să dai vina pe celălalt pentru unde ești în relație. Indiferent care este situația relațională prin care poți să treci, fie că este vorba despre o relație extraconjugală a unuia dintre cei doi sau a ambilor, fie că este vorba despre o trădare, fie că este vorba de faptul că partenerul ține mai mult la familia de origine în percepția ta decât ține la familia ta, fie că ai percepția că el face prea puține pentru relație, în timp ce faci tu prea multe.  

Oricare ar fi percepțiile, nu da vina pe partenerul tău. Să dai vina pe partenerul tău echivalează cu neasumarea faptulului că ești co-creatorul relației. Nu poți să ai relație cu cineva de zece ani și pe urmă să spui că din cauza celuilalt, tu ești în locul în care ești. Tu ai ales în fiecare zi să fii acolo unde ești, să trăiești cu această persoană exact așa cum este. 

Ca atare, dacă tu, după 10 ani de relație, ajungi într-un loc care nu îți place, este în mod egal și responsabilitatea ta. Ceva din tine a creat această situație în care tu ai ajuns. Și ca să poți să transformi situația aceasta, primul lucru este să îți asumi responsabilitatea pentru ea. Așa că, dacă cumva ai ajuns într-o situație care nu îți convine cu partenerul, prima întrebare pe care să ți-o pui este cum am creat această relație? 

Și acum câteva soluții practice pentru a rezolva cel puțin câteva dintre aceste probleme:

Prima soluție este să te gândești că tiparul tău relațional vine din familia ta, așa că, dacă cumva nu ai făcut până acum Putere peTocuri sau nu ai avut acces la informații despre acest program, lasă-mi te rog frumos un comentariu, îți las un link unde poți să afli mai multe detalii. 

A doua soluție este legată de identificarea valorilor.

Ai patru întrebări pentru a identifica valorile. La fiecare dintre cele 4 întrebări, trebuie să dai câte 5 răspunsuri, să numeri răspunsurile și să le pui pe categorii ulterior.
1. Ce a fost în spațiul tău și ce au însemnat lucrurile respective, în ultimele 3 luni?

2. Pe ce ți-ai cheltuit timpul în ultimele trei luni?

3. Pe ce ți-ai cheltuit energia în ultimele trei luni?

4. Pe ce ți-ai cheltui banii în ultimele trei luni?

Numeri răspunsurile și le pui pe categorii. Și apoi poți să iei în calcul semnificația pentru acele lucruri care sunt doar obiecte și nu au în sine valoare pentru tine. În momentul în care tu știi valorile. știi la ce să nu renunți. Știi cum trebuie să fii. Aliniat, aliniată. Și pot să-i comunici partenerului că te aștepți ca el să te susțină în valorile tale. Și nu doar că te aștepți ca el să te susțină, ci să-i spui cum te aștepți ca el să te susțină. Spre exemplu, poți să-i spui „Uite, întâlnirea de vineri cu fetele pentru mine este foarte importantă. Îmi dă o susținere emoțională pe care nu am de unde altundeva să o iau și asta mă ajută să fiu pentru tine și pentru copilul nostru echilibrată. Și să pot să îmi iau resurse fără să te încarc pe tine. Sau fără să încarc copilul. 

Tot aici, la identificarea valorilor, dacă partenerul tău nu vrea să facă exercițiul cu cele patru întrebări – spațiu, timp, energie, bani, atunci poți pur și simplu să te uiți la viața lui și să vezi ce a prioritizat în ultimele trei luni.  

Atunci când te uiți la valorile tale astăzi, la valorile partenerului, sunt șanse bune să existe nemulțumire față de tine însăți, că ai un set de valori care nu îți convin, ai vrea să le ai în altă ordine și, de asemenea, e posibil să te simți nemulțumit față de partenerul tău, care are o serie de valori care nu îți convin, care nu îți plac, dar e un punct de plecare în care tu poți să-ți dai seama cine ești și cine este partenerul tău. 

Și de aici urmează a treia soluție: prioritizează acțiunile tale legate de valorile tale, în așa fel încât să onorezi tu cine ești și susține-l pe parteneru tău să își împlinească și el valorile lui. Dacă faci asta, deja vei avea de câștigat extraordinar de mult în relație. 

Spune-mi, te rog frumos, care dintre cele 9 greșeli pe care le-am pomenit le-ai făcut în ultimul an în relație? Oricât de experimentat ai fi, te prinde viața și poți ajunge în situații în care cazi în aceleași capcane.

Te îmbrățișez. Îți mulțumesc frumos că ai citit până la capăt și te invit să distribui acest articol către acele persoane despre care simți că pot să beneficieze de această informație

Leave a comment