În acest spark vorbesc despre procrastinare.
De ce apare procrastinarea?
De ce găsești motiv să faci unele lucruri și altele nu reușești să le faci?
Vei găsi răspuns la întrebarea de ce amâni din nou și din nou lucrurile pe care știi că trebuie să le faci și de ce copiii sau adolescenții amână să facă lucrurile pe care i le ceri.
De asemenea, vei afla răspunsul la ce spune tiparul „a face lucrurile pe ultima sută de metri” despre cel care așa funcționează.
Și înainte să intrăm în detalii, aș vrea să-ți reamintesc de două moduri în care funcționează creierul.
Mintea funcționează în moduri complet diferite atunci când vine vorba despre a lucra dintr-un spațiu de inspirație și despre a lucra sau a face lucrurile dintr-o zonă de trebuie.
Imaginează-ți că la nivelul creierului se activează două părți complet diferite ale creierului atunci când nu acționezi din inspirație sau atunci când tu acționezi din zona de trebuie.
Hai să le luăm pe rând.
Atunci când acționezi din inspirație se activează neocortexul și telencefalul.
Aici sunt acele lucruri pe care iubești să le faci, acele lucruri în care găsești motivația interioară, să faci lucrurile respective, unde nu e nevoie să-ți reamintească nimeni să faci acele lucruri și acele zone pe unde îți curge apa.
Sunt acele lucruri care, deși poate dinafară par grele, ție îți dau o împlinire deosebită să le faci, acele lucruri în care stai cu o problemă, poate o zi, două, o săptămână, două, o lună, două, până găsești soluția la problema care te preocupă.
În zona asta, atunci când trăiești în zona de inspirație și când se activează telencefalul, nu vei amâna lucrurile, se poate conta pe tine, vei livra ceea ce ai promis și e predictibil, în sensul în care lumea se poate baza pe tine.
În zona aceasta de inspirație, acolo unde se activează telencefalul, îți găsești motivația interioară să faci lucrurile și nu ai nevoie de nimeni din afară să-ți spună: ai făcut, nu ai făcut și să te verifice.
La nivelul acesta de funcționare al creierului există autoguvernare. Adică atunci când faci lucrurile în zona aceasta de inspirație, vei mânca cât ai nevoie, vei avea o capacitate de funcționare a creierului și a corpului, care sunt la cote n-aș zice optime, ci mai mult de atât, la supra performanță, acolo unde reușești să dai rezultate extraordinare. Și cu cât stai mai mult în zona aceasta de inspirație, cu atât mai mult vei reuși să faci și rezultatele pe care le vei avea vor fi din ce în ce mai puternice, mai de impact.
În zona aceasta de funcționare, nu există procrastinarea. Există a face lucrurile planificat, strategic și însăși una dintre funcțiile telencefalului este planificare strategică.
Atunci când acționezi în zona aceasta de inspirație, nu amâni. De ce? Pentru că în zona aceasta ai o viziune. Ești capabil să faci un plan strategic pentru obținerea/atingerea viziunii respective, ai disciplină în a implementa planul respectiv, adică nu amâni lucrurile, atunci când ai spus, le faci, le livrezi, și nu doar atâta vei avea și focus și nu te vei lăsa distras de alte lucruri, ci vei avea focus. Adică energia ta va fi canalizată înspre rezultatele pe care ți le-ai propus.
Deci, o concluzie: atunci când trăiești în zona de inspirație și se activează neocortexul și telencefalul, când trăiești în zona aceasta, nu există amânare, nu există procrastinare, pentru că vei face lucrurile dintr-un spațiu optim și de performanță în obținerea rezultatelor pe care ți le-ai propus.
Aici găsești motivația interioară, iar dacă găsești motivația interioară, nu mai ai nevoie de alte resurse din afară sau de alte surse de motivație din afară ca să-ți atingi obiectivele.
Un alt mod în care funcționează creierul este din zona de „trebuie”.
Aici intră acele lucruri pe care le faci și care percepi că trebuie să le faci datorită unor condiționări, cel mai probabil din afară, și percepi că așa se face, așa trebuie și că nu există altă cale decât să faci lucrurile respective, adică să te subordonezi acelui mod de funcționare în care trebuie făcute lucrurile.
Trebuie să gătesc copiilor. Trebuie să fac ordine. Trebuie să-mi termin raportările. Trebuie să spun x client. Trebuie să trimit un video sau niște materiale.
Când vorbim despre „trebuie”, sunt acele lucruri, acele condiționări, acele impuneri din afară pe care le-ai preluat tu, dar mintea tot consideră că sunt din afară, răspund altor criterii decât cele interioare.
În momentul în care trăiești în zona de „trebuie” se activează amigdala creierului, care ține de centrul de supraviețuire al creierului și este locul în care se întâmplă fight or flight response, adică luptă sau fugi.
În momentul în care creierul intră în zona de supraviețuire, atunci nu va mai avea aceeași disciplină și nu va mai avea aceeași motivație interioară de a face lucrurile în detaliu, cu dedicare, cu atenție și focus, ci vei tinde să amâni lucrurile.
Deci, atunci când acele sarcini care vin din zona de „trebuie” le percepi ca fiind din zona de trebuie. Mintea și creierul tău nu te susțin să prioritizezi în mod spontan activitățile, versus atunci când mintea trăiește în zona de inspirație,când vei prioritiza în mod spontan activitățile respective, le vei planifica pe ele primele.
Și acum o să fac o paranteză și revin puțin la zona de inspirație.
Știi, în zona de inspirație sunt acele lucruri care sunt cu adevărat relevante pentru creierul tău și sunt lucruri concrete pe care le faci și care se văd în viața ta și le vei planifica în mod spontan.
Gândește-te puțin care sunt acele lucruri pe care le pui primele în calendar, până la sfârșitul anului. Poate vei pune primele lucruri în calendar, întâlnirile cu clienții și în funcție de asta îți organizezi celelalte activități. Poate vei pune primele lucruri în calendar, concediile cu familia și știi că asta este un lucru important pentru tine, iar celelalte activități le vei organiza după și în funcție de cum ai planificat concediile cu familia.
Deci, în zona de inspirație vei face lucrurile în mod spontan. Vei simți din interior o chemare de a începe cu acele lucruri. De aceea, acele lucruri care sunt cu adevărat între prioritățile tale și sunt din zona de inspirație, nu le vei amâna.
Nu există procrastinare la nivelul valorilor celor mai înalte și la nivelul zonei de inspirație, la nivelul la care creierul tău funcționează din telencefal, condus de talencefal.
În schimb, în zona de „trebuie” simți că există presiune din afară să faci lucrurile din zona aceasta de trebuie și pui în mintea ta, tu pe tine, ca o voce integrată din afară, acest „trebuie”.
Trebuie să fac x lucru, pentru că de fapt așa se așteaptă șeful să fac sau pentru că așa am învățat de la mama, sau pentru că așa am învățat de la bunicul sau de la bunica. Și aceste lucruri sunt din zona de „trebuie”.
Tot ce-i în zona de „trebuie” e de cele mai multe ori preluat ca valori de la alții. Adică nu este cu adevărat o manifestare a sinelui meu autentic, ci este ceva împrumutat, care am învățat că așa se face. Și creierul, pentru că a preluat de la modele în perioada copilăriei, nu a mai pus sub semnul întrebării cu adevărat dacă așa se face sau nu așa se face lucrul respectiv.
Și atunci acest lucru pe care îl ai din zona de „trebuie” va intra în conflict aparent cu ceea ce consideri tu că este relevant pentru tine, adică valorile cele mai înalte.
De aceea, acele lucruri din felul în care funcționează creierul din zona de „trebuie” le vei amâna din nou și din nou, pentru că, de fapt există un conflict între ceea ce vrei tu cu adevărat și care sunt valorile tale adevărate și proiecțiile pe care le-ai luat din afară, proiecțiile altora asupra ta, ceea ce au considerat alții că tu trebuie să faci și mintea ta a integrat acele lucruri cu „tu trebuie să faci” din vocea mamei în vocea ta interioară, în care spune că o femeie trebuie să gătească ca atare, eu trebuie să gătesc sau tu trebuie să gătești.
Atunci când mintea trăiește în zona de „trebuie”, vei avea nevoie de motivație exterioară, pentru că nu vei găsi resursele interioare de energie, de motivație și nu ai găsit chemarea ta interioară de a face lucrul respectiv, pentru că nu e vocea ta.
E ca și cum ai împrumuta de la altcineva un set de reguli care încerci să le aplici pentru tine, dar acel altcineva are un alt sistem de valori decât sistemul tău de valori, ca atare, pentru altcineva poate să funcționeze, dar pentru tine nu, pentru că tu ai o altă aliniere interioară.
În situația asta de „trebuie”, vei face lucrurile ca să fie făcute. Le vei face cu greșeli, le vei corecta din nou și din nou. Vor trebui alții să-ți amintească de lucrurile acelea. Nu vei prioritiza în mod spontan ci pui în calendar, muți lucrul acela care l-ai pus în calendar și nu se poate lumea baza pe tine. Nu pentru că nu ești o persoană de încredere, ci pentru că pur și simplu acea activitate nu este aliniată cu sinele tău autentic și cu valorile tale cele mai înalte, adică acele lucruri care sunt relevante cu adevărat pentru creierul tău.
În situația asta se activează mai degrabă amigdala creierului, care răspunde de supraviețuire, fight or flight or freeze response. Ce se întâmplă de cele mai multe ori în situația asta este, exact așa ca în situații de supraviețuire, vei găsi resurse pentru un sprint, pentru o alergare pe o cursă scurtă, pe o perioadă scurtă de timp și vei găsi resursele interioare să faci lucrul să fie făcut, nu să-ți iei timpul și energia, să intri în profunzime și să faci lucrul respectiv foarte bine.
Și un exemplu foarte clar este când tu îi spui unui adolescent, de exemplu, să își facă ordine în cameră și el face ordine în cameră, cât să nu zici tu că n-a făcut ordine în cameră, dar în fapt nu a făcut cu adevărat ordine în cameră pentru că nu este relevant pentru creierul lui acest lucru, în schimb, este relevant pentru creierul tău, pentru că la un moment dat așa ai învățat. Și în situația asta tu proiectezi valorile tale asupra altcuiva.
Deci, două moduri în care funcționează creierul:
1. modul în care ești inspirat și funcționezi din telencefal.
Aici ai resursele interioare de motivație, planificare spontană, inspirație să faci lucrurile într-un mod cu dedicare, orientat către rezultate, obținând ceea ce este relevant pentru mintea ta să obțină din activitățile respective. Și nu doar atât. Îți găsești împlinire în activitatea respectivă.
2. Din cealaltă zonă, din zona de „trebuie”, creierul funcționează bazat pe fight or flight response.
Faci un lucru să fie făcut să scapi de el. Nu ai răbdarea, determinarea, disciplina și focusul să rămâi acolo cu o problemă suficient de mult încât să ajungi la o performanță deosebită. Și atunci, în situația asta, în zona de „trebuie”, vei avea amânarea și procrastinarea. În schimb în zona de inspirație vei face lucrurile în mod spontan, inspirat.
Și acum hai să dau câte un exemplu pentru fiecare din cele două situații.
Ți s-a întâmplat vreodată să ai o idee care te-a inspirat cu adevărat, o idee ce e legată de lucruri care sunt relevante pentru mintea ta, adică valorile tale cele mai înalte, și în situația respectivă ai luat ideea respectivă, te-ai dus în flow în momentul în care ai pus ideea respectivă în practică și pur și simplu te-ai observat cum ai găsit resursele interioare și ai găsit soluții pentru a pune în aplicare acele gânduri.
Și acele gânduri și acel proiect care ți-a venit în minte, care este inspirațional pentru tine și care e aliniat cu tine, a bătut orice fel de altă idee care ai mai avut-o în spațiu. Adică ai simțit în mod spontan să prioritizezi proiectul respectiv sau ideea respectivă. Asta este acțiune din zona de inspirație.
În situația asta ai găsit și resursele interioare și exterioare ca să poți să pui în practică acea idee pe care ai avut-o, care te-a inspirat. Resurse interioare înseamnă energie, disciplină, focus înseamnă claritate în pașii pe care îi faci în a atinge rezultatul pe care ți l-ai propus.
De asemenea, la energie intră și resursele de mâncare, de odihnă, care toate au fost aliniate cu acest scop, care a fost clar pentru tine, inspirațional.
O altă situație este din zona de „trebuie”. Primești un proiect, fie că e vorba de partenerul tău care îți deleagă ceva, fie că e vorba despre un proiect de la un client sau de la un șef, primești un proiect pentru care nu simți inspirație, motivație din interior să îl faci, dar trebuie să îl faci. Nu ai niciun fel de altă soluție decât să faci lucrul respectiv. Adică nu poți să eviți să faci activitățile respective.
Și știi că în situația asta umerii ți se pleoștesc, îți vine să mergi târâindu-ți picioarele, ai capul mai degrabă plecat și tot corpul tău transmite că nu ai energie în situația respectivă, ca să poți să dai curs acelei activități.
Vei amâna activitatea respectivă, vei căuta tot felul de soluții ca să „get over it”, să o bifezi, să treci cât de repede de ea, să scapi de ea, dar nu este o activitate în care să te afunzi și care să te prindă cu adevărat, în care să-ți găsești resursele interioare.
Ai nevoie de motivație din exterior. Asta înseamnă că, cel mai probabil, după ce termini activitatea respectivă sau în timp ce faci activitatea respectivă, vei căuta să te recompensezi cu o ciocolată, cu cumpărături de vin, cu mâncare de carbohidrați, cu mâncarea ta preferată, cu un pahar de vin poate și simți nevoia de recompensă din afară pentru activitatea respectivă.
Poate chiar, atunci când ți s-a delegat activitatea respectivă, ai avut dialoguri în minte, ceva de genul: ”Nu sunt plătit suficient să fac asta. Nu este asta în fișa postului. Ar trebui să fiu plătit sau plătită mai mult ca să fac activitatea respectivă.” Și ai avut în minte percepția că nu există un schimb echitabil și că cel mai probabil faci o favoare persoanei respective că să rezolvi problema respectivă sau să faci, să performezi sarcina aceea. Și te simți complet diferit decât în prima variantă, atunci când lucrezi în zona de inspirație.
Te simți epuizat la sfârșitul zilei. Simți că nu mai găsești resurse de energie în tine ca să faci și alte lucruri. Preferi să-ți închei ziua și să spui gata, am lucrat destul pe astăzi și e suficient.
Așa se întâmplă când acționezi în zona de trebuie.
Deci, în concluzie, sunt două moduri în care acționează mintea: modul în care e activat telencefalul și acționezi din inspirație – în situația aceasta vei acționa spontan și nu vei procrastina.
În situația în care creierul acționează din zona de „trebuie” și se activează amigdala creierului, vei procrastina și mintea intră într-o zonă de fight, flight, freeze response, adică luptă, fugi, îngheț și vei face activitatea respectivă doar să scapi de ea, dacă nu mai ai soluție din a o amâna destul.
Procrastinarea apare, așa cum spuneam, în zona de „trebuie” și un factor principal la zona asta de „trebuie”, la modul în care funcționează mintea din zona de „trebuie”, este că nu ai motivație interioară să faci lucrurile.
De aceea, uită-te atent la care sunt acele lucruri pe care le amâni în mod repetat, pentru că acestea sunt lucrurile care de fapt nu sunt aliniate cu tine și cu sinele tău autentic și sunt din zona de trebuie.
Și nu doar atât. Vezi că nu ai motivația să faci lucrurile respective: nu ai chef, nu ai tragere de inimă, nu ai, nu găsești resursele interioare de energie, nu reușești să accesezi potențialul tău de energie. Și fii atent ce se întâmplă.
Ai o anumită activitate care e din zona de trebuie și o amâni. În momentul în care apare o activitate care este cu adevărat aliniată cu tine sari imediat și la 3 secunde mai târziu, tot tu, aceeași persoană, găsești în tine resursele de energie să faci ceva care poate să fie mult mai greu decât activitatea pe care ai amânat-o și nu ai nicio problemă cu asta.
Ca atare, trebuie-le sau inspirația e o chestiune de percepție. Dacă percepi că trebuie, înseamnă că nu există o conexiune la nivelul minții tale între activitatea respectivă și ce este cu adevărat relevant pentru mintea ta, pentru creierul tău. Și vei percepe, din această cauză, că nu ai motivație interioară, ai nevoie de motivație din exterior. Și vei percepe că nu ai resursele ca să îți atingi cel obiectiv sau să îndeplinești acea sarcină, în zona de trebuie da.
Motivație egal energie interioară.
Energia pe care o ai este disponibilă pentru acele lucruri pe care mintea ta le percepe ca fiind inspiraționale și nu este disponibilă energia și de aceea procrastinezi, de aceea amâni, în situațiile în care mintea ta percepe că trebuie și că nu este aliniat acel lucru, pe care îl ai de făcut, cu sinele tău autentic.
Deci nu vei reuși să accesezi resursele de energie decât pentru o perioadă scurtă de timp, atunci când mintea operează în sistemul „trebuie”, cât să scapi de activitatea respectivă.
E ca și cum ar trebui să-ți găsești resursele de energie, cât să fugi de urs, să nu te mănânce ursul. Așa funcționează creierul la nivelul acesta.
Adică mintea va percepe că e nevoie de o cantitate de energie mare pe termen scurt ca să scapi de acea sarcină. Dar după aceea, pentru că ai consumat din energia ta vitală și nu ești în zona aceea de încărcare de energie din activitatea în sine, adică ai pompat energie mult, ai folosit energie multă, energie vitală, nu energie din inspirație, vei avea nevoie să îți reconstruiești rezervele de energie. Cu ce? Cu recompense imediate: cu dulce, cu prăjitură, cu carbohidrați, cu ciocolată, cu shopping, cu o recompensă imediată.
Ca atare, în situația în care amâni lucruri și insiști cu mintea ta să facă lucrurile pe care „trebuie”, pe care mintea percepe că trebuie să le facă, dacă mergi pe această cale, vei te vei vedea inevitabil în zona în care să te recompensezi pentru acel „trebuie” cu acei stimuli care aduc energie instantă în sistemul tău.
O caracteristică specifică pentru zona de „trebuie”, adică atunci când procrastinezi, este că nu găsești resurse. Și uită-te un pic ce se întâmplă în realitatea ta atunci când te apuci să faci o activitate care trebuie să o faci, dar care nu este aliniată de fapt cu tine.
În zona aceasta de „trebuie” nu vei găsi în primul rând resursa interioară care este energie. Nu vei avea acces la rezerva de energie care curge prin tine, ci vei folosi din resursele tale de energie limitate. Adică nu ești conectat cu sursa, ci ești într-un spațiu din acesta de folosești din energia ta vitală, plătești cu zilele. Asta este o energie, o resursă interioară care nu îți este la fel accesibilă atunci când ești în zona de „trebuie” versus atunci când ești în zona de inspirație.
Deci, atunci când procrastinezi și ești în zona de trebuie, nu vei găsi nici resursele exterioare. Adică aici sunt șanse să apară situații precum se ia curentul, nu primești un material la timp, depinzi de alții, nu găsești informațiile, nu găsești resursele exterioare de care ai nevoie să duci sarcina la bun sfârșit. Dar tu co-creezi această situație pentru că de fapt nu este aliniată cu tine, sinele tău autentic nu vrea să facă acea activitate care nu-i aliniată cu tine și îți creezi în afară contexte care te împiedică să folosești energia ta vitală, în loc să folosești energia inspirației, care vine din conectarea cu Divinul și din conectarea ta cu misiunea divină.
Un alt aspect foarte important legat de elementele pe care le amâni și pe care le faci din zona de „trebuie” este că nu ai certitudine în elementele din zona asta de „trebuie”, adică din valorile tale joase.
Atunci când nu ai certitudine, e un semn că nu trăiești în aliniere completă cu tine și cu valorile tale cele mai înalte. Ai ezitări în zona de „trebuie” și în zona de procrastinare.
Procrastinarea înseamnă doar că eziți, pentru că nu ai certitudine legat de calea pe care să o iei, nu ai nici resursele interioare, nu ai acces nici la resursele exterioare, nu ai certitudine.
În timp ce în zona de inspirație știi cu claritate ce ai de făcut. Dar acest știut depășește doar cunoașterea rațională. Se bazează pe cunoaștere rațională, se bazează pe experiența ta, dar la asta se adaugă și componenta de inspirație, care înseamnă de fapt conectarea cu divinul.
În zona aceasta de „trebuie” și în zona de valori joase, acolo unde apare de fapt procrastinarea, unul din motivele pentru care apare procrastinarea este că nu știi ce trebuie să faci, adică nu știi care este calea corectă. Și când vorbesc aici de „trebuie”, este un „trebuie” din interior, nu din exterior.
Și hai să vedem ce se întâmplă în situația asta. De ce nu ai certitudine și de ce apare de fapt amânarea?
Când vorbim de zona de „trebuie”, înseamnă că aduci din afară o voce, o aduci în mintea ta și te raportezi la acea voce ca fiind o autoritate, care voce funcționează după un sistem de reguli care e diferit de sistemul tău de valori.
Spre exemplu, ai învățat într-un curs în care ai fost că la o anumită perioadă trebuie să dai feedback și să evaluezi performanța angajaților tăi. Ai învățat din afară. Nu este acest lucru aliniat cu valorile tale cele mai înalte, cu sinele tău autentic.
Ca atare, va exista un conflict între ceea ce consideri tu ca fiind oportun, în modalitate de relaționare cu angajații tăi, și această voce din afară, pe care ai preluat-o și ai integrat-o, în care ai învățat din afară că trebuie să dai feedback și/sau să faci evaluarea performanțelor la fiecare x timp.
Cele două voci sunt în conflict: modalitatea ta autentică de funcționare și modalitatea de funcționare învățată din afară, care nu reprezintă sinele tău autentic.
Lipsa de certitudine care determină amânarea este din conflictul dintre cele două voci.
Dacă, în schimb, ți-ai pune întrebarea, care este modalitatea specifică prin care pot să fac eu evaluarea performanțelor și este aliniat cu mine ca mod de relaționare cu persoana respectivă, și cum îmi servește acest mod în a obține misiunea pe care o am, în a atinge misiune și a manifesta misiunea pe care o am, vei găsi deja resursele interioare și vei găsi certitudinea. Pentru că e acțiune inspirată, spontană versus un trebuie din afară.
Încă o dată, nu este greșit acest „trebuie” din afară și nici procrastinarea în sine. Sunt doar simptome ale lipsei de aliniere cu tine în modalitățile tale de manifestare.
Un alt lucru care se întâmplă în procrastinare și în zona noastră de valori joase sau de „trebuie” este că nu ai criterii clare.
De exemplu, am văzut și eu sunt în situația respectivă, atunci când cineva îmi cere decizii legat de subiecte, legat de care nu am cunoaștere suficientă pentru că nu sunt în valorile mele, nu sunt din zona mea de inspirație, ci sunt din zona de „trebuie”, voi amâna deciziile respective.
Ce sa facem cu PC-ul? Înlocuim ecranul sau îl casăm și luăm un PC în locul lui?
Nu știu, pentru că nu am criterii clare.
Motivul pentru care amâni anumite lucruri și procrastinezi este că nu ai criterii clare legat de „de ce faci și cum faci un lucru”.
Nu ai claritate legat de acel lucru, pentru că nu este cu adevărat important pentru sinele tău autentic. Nu este în valorile tale cele mai înalte. Nu ți s-au cristalizat acele elemente pentru că nu ai operat suficient cu ele, ci pentru că contextual, ești în situația în care e nevoie să ai o decizie la un subiect care nu este aliniat cu tine.
Și de aici apare și „decision fatigue”, adică oboseala în a lua decizii în situația managerilor. Trebuie să ia o mulțime de decizii în contexte în care nu sunt aliniați cu adevărat, cu valorile lor cele mai înalte și nu sunt în sinele lor autentic, nu trăiesc în sinele lor autentic.
Deci un alt motiv pentru care apare amânarea și procrastinarea este pentru că nu ai criterii clare. Ca atare, creierul tău este în conflict în situație de freeze response, nu știe ce să răspundă la o situație anume. Pentru că nu ai criteriile clare, de aceea vei amâna. Dar din nou, nu ai criterii clare, pentru că acel subiect nu este în valorile tale cele mai înalte, adică în zona de inspirație, ci că este în zona de trebuie.
Dacă te uiți la ce am vorbit până acum, procrastinarea apare în două moduri.
Un mod este modalitatea de funcționare a creierului de freeze response, adică de îngheț. Nu știu cum să reacționez, ca atare nu fac nimic și amân acel lucru pe care l-aș avea de făcut. Deci îngheț, freeze response, și nu fac nimic. Asta este procrastinare.
Asta apare atunci când nu găsești resursele, atunci când nu ai criterii clare, atunci când nu ai certitudine, atunci când nu ai motivație.
Cealaltă modalitate în care apare procrastinarea tot din zona de „trebuie”, ea este când ai lăsat ceva, ai amânat ceva suficient și găsești suficient de multe resurse de energie în tine să faci lucrul acela să fie făcut, dar nu este cu adevărat făcut cu toată ființa ta, ci este făcut ca să fie făcut, l-ai bifat. L-ai amânat cât s-a putut, pe urmă te capacitezi, pentru că a nu-l face îți aduce mai multe deservicii în valorile tale cele mai înalte decât dacă nu faci lucru respectiv sarcina respectivă.
O să zică asta încă o dată, pentru că e foarte important.
În situația în care un lucru pe care l-ai amânat alegi să te capacitezi din interior să îl faci și să găsești resursele din interior, chiar dacă e din zonă de „trebuie” și din zonă de supraviețuire, și deci folosești resursele tale vitale, te capacitezi să-l faci pentru că percepi că dacă nu l-ai face lucrul acela, sarcina respectivă, ți-ar afecta în mod negativ prioritățile, valorile tale mult mai puternic decât dacă nu faci lucrul respectiv.
Hai să îți dau un exemplu concret, ca să fie mai clar.
Să spunem că ai de făcut o sarcină care îți displace complet în contextul muncii tale. Ai amânat sarcina respectivă de foarte multe ori și nu mai poți să o amâni.
În situația respectivă ai două soluții: nu mai faci deloc sarcina, o amâni încă o dată la „ad infinitum”, până la infinit. Nu o mai faci.
Dacă nu o mai faci, înseamnă că mintea ta percepe că nu îți afectează cu adevărat valorile tale cele mai înalte, lucrurile care le faci din zona de inspirație. Și îți permiți să nu mai faci sarcina respectivă, pentru că, în fapt, nu te afectează.
Cealaltă variantă este să găsești resursele interioare și să faci sarcina respectivă să fie făcută, să scapi de ea. Asta este varianta de luptă a creierului. În situația aceasta ai luptat cu sarcina, ai bifat-o, ai făcut-o să fie făcută și în situația asta ai găsit resursele de energie în interior ca să faci sarcina.
Motivul real pentru care până la urmă faci sarcina aceea este că dacă nu ai face sarcina, ți-ar afecta cu adevărat valorile tale cele mai înalte. Adică dacă nu faci sarcina care îți este delegată și pe care nu ai nici o disponibilitate interioară să o faci, ai suferi în ce este cu adevărat important pentru tine. Și motivul pentru care găsești resursele interioare este că, până la urmă conectezi acea sarcină cu valorile tale cele mai înalte, conștient sau nu.
Deci, atunci când în sfârșit te hotărăști să faci o acțiune, este că dacă nu ai face-o, ți-ar afecta cu adevărat valorile cele mai înalte.
Acuma s-ar putea să îmi spui bine, bine, dar sunt unele persoane care sunt pur și simplu leneșe și amână cât pot pentru că nu au chef să facă lucruri.
În concepția mea, așa ceva nu există. Nu există persoane leneșe.
Fiecare persoană va fi harnică în zona de valori înalte, adică în zona de inspirație, și va fi leneșă sau comodă în zona de valori joase, în zona de lucru de „trebuie”. Adică le va amâna, nu va găsi resurse pentru ele și va face tot ce ține de ea să scape de acele activități.
Nu există lene la o persoană decât dacă a fost forțată să trăiască în afara valorilor ei.
Am lucrat cu persoane din diferite companii, în relații de șef-subordonat, în care șeful a spus despre subordonat că este leneș.
Ori acel subordonat care este leneș – e o etichetă, nu este realitatea, e percepția șefului – a fost forțat să trăiască în afara valorilor lui. Și nu e că l-a forțat cineva, ci că el a ales să facă ceea ce trebuie, nu ceea ce era inspirat, aliniat cu el. De ce se întâmplă asta? E subiectul unui alt spark. Deci nu există lene în sine.
Fiecare persoană are comoditate și lene în valorile joase, în zona de „trebuie”. Fiecare persoană va avea activitate, entuziasm, inspirație în zonă de valori înalte.
Acum gândește-te un pic ce se întâmplă la copii atunci când trebuie să facă un lucru.
Atunci când trebuie un copil să facă un lucru el are un conflict foarte puternic interior, pentru că este o nealiniere între ce vrea el din interiorul lui și ce este inspirat să facă în mod spontan și ce se vrea de la el, de la mama, de la tata, de la profesori, de la sistemul în care trăiește.
Când cele două nu se suprapun și sistemul îl forțează să facă ceea ce trebuie, acest copil va crește într-un conflict interior în care el învață în esență, că ceea ce vrea el din interior nu este corect, pentru că altceva este valorizat și apreciat în afară, respectiv acele lucruri pe care trebuie să le facă. Pierde conectarea cu vocea lui interioară, pierde conectarea cu ce e relevant pentru el. Și asta este o sursă pentru bolile autoimune, un conflict între ce se vrea de la tine și ce vrei tu.
Mai mult în situația aceasta există și alte simptome care însoțesc acest mod de operare, și anume că nu există limite clare între ce vor ceilalți de la tine și ce le permiți altora să îți facă, și între tine și între ce este relevant pentru tine.
Dacă mintea unui copil a fost condiționată să renunțe la limitele proprii și să lase „trebuie-le” să vină în interiorul spațiului lui, neținând cont de limitele proprii sănătoase, adică face ceea ce i se cere, nu este aliniat cu el, nu își respectă interiorul propriu, calcă peste interiorul propriu, lasă să penetreze în acel spațiu acele lucruri care i se cer, acea persoană nu va avea limite ferme în relație cu ceilalți, va fi permisivă în relație cu ceilalți, va spune da, chiar dacă simte că nu. Și din acest conflict interior apar și bolile autoimune.
Deci mare atenție la copiii pe care îi luați cu trebuie să faci x sau Y lucru. E o posibilă problemă acolo pe termen lung.
Și acum hai să începem să concluzionăm și pe urmă să mergem la zona de soluții legat de procrastinare.
Deci procrastinarea se întâmplă atunci când acționezi din zona de trebuie, adică din zona de valori joase, pentru că nu găsești nici resurse interioare, nici resurse exterioare ca să soluționezi acele probleme sau acele provocări pe care le ai, sau sarcini pe care le ai de rezolvat.
Procrastinarea apare atunci când există un conflict între ce vrei tu cu adevărat și ce e aliniat cu tine și între ce se vrea de la tine.
Procrastinarea apare ca răspuns la lipsă de aliniere și această lipsă de aliniere se poate manifesta în CE, adică ce este aliniat cu tine să faci, valorile tale cele mai înalte. De exemplu, să lucrezi cu clienții, să faci diagnostic în relație cu clienții și altcineva vrea de la tine printr-o voce pe care tu o ai în interior să faci social media, pentru că așa ai învățat tu din afară, că așa trebuie să faci.
Aici aud foarte des: trebuie să-mi fac site, trebuie să-mi fac cont pe social media. Nu există „trebuie-le” acesta. Este doar o iluzie. Faptul că majoritatea fac așa nu înseamnă că asta trebuie să faci și tu. Mai degrabă caută-ți calea proprie.
Deci, lipsa de aliniere apare la CE – ce fac eu ca formă de manifestare autentică a mea, fac lucrurile din inspirație sau fac din zona de trebuie- și mai poate să apară lipsa de aliniere în forma de manifestare, adică CUM – fac cum simt eu că este aliniat cu mine și cum mă simt inspirat spontan să fac, sau fac într-un mod încetățenit, într-un mod în care am învățat din afară, într-un mod care nu este cu adevărat aliniat cu mine.
Spre exemplu, pot să dau feedback unui angajat în modul meu autentic, bazat pe conectare și pe relație, pentru că asta este real pentru mine, sau pot să dau feedback unui angajat- vorbim de CE-ul același, dar cumul diferit – pot să dau feedback unui angajat într-un mod pe care l-am învățat de pozitiv, negativ, pozitiv, care mie mi se pare o gogomăneală. Nu mi se pare un lucru autentic, dar îl fac pentru că așa am învățat.
Tot legat de procrastinare, un lucru important este tiparul de lucru pe ultima sută de metri. Și ți-am promis că o să îți vorbesc și despre asta.
Există un tipar de lucru a face lucrurile pe ultima sută de metri. A face lucruri pe ultima sută de metri poate să fie din zona de procrastinare sau poate să fie un tipar.
În zona de inspirație te simți inspirat, motivat din interior, chemat să acționezi în mod spontan și acționezi în mod spontan atunci. Ești ghidat de conectarea cu misiunea ta, conectarea cu divinitatea, ca atare ai certitudine și ai încredere că mergi pe calea cea bună.
Dacă faci lucrurile pe ultima sută de metri, sunt șanse foarte bune, pe de o parte să fie un tipar și o să vorbim despre asta, pe de altă parte să fie acel acel mod în care îți găsești resursele de energie, pentru că știi că dacă ajungi la limită, adică vezi că dacă nu faci activitatea respectivă vei pierde mai mult în valorile tale decât dacă faci activitatea respectivă, și atunci luăm două situații.
Pe ultima sută de metri dacă este tipar.
Gândește-te că dacă ai tiparul acesta de a face lucruri pe ultima sută de metri, în primul rând, aș chestiona la modul cel mai serios dacă acele lucruri pe care le faci pe ultima sută de metri sunt cu adevărat aliniate cu sinele tău autentic, sunt din zona de inspirație și este cu adevărat un tipar ce se manifestă și în zona respectivă.
Al doilea lucru, dacă faci lucrul pe ultima sută de metri, gândește-te că dacă faci acest tipar este pentru că mintea ta percepe că ai ceva de câștigat din asta. Ai ceva de câștigat din faptul că faci lucruri pe ultima sută de metri. Poate este o modalitate în care tu reușești să-ți iei de acolo suficientă energie să faci lucrurile din zona de trebuie. Poate faci acest lucru pentru că ai avut model părinți care făceau la fel.
Spre exemplu, poate ai avut model părinții care făceau curățenia de Crăciun în ziua cu Ajunul Crăciunului, în data de 24 și ai văzut că faci lucrurile pe ultima sută de metri. Așa ai învățat, așa se face.
Poate că ai învățat la școală sau pur și simplu tu ai făcut, tu te-ai învățat să faci lucrurile pe a doua zi. Nu ți-ai făcut temele când le-ai primit, ci le-ai făcut pe a doua zi. Nu le-ai făcut imediat, ci ai așteptat până pe ultima sută de metri să îți faci temele, că a doua zi aveai nevoie de ele sau poate chiar în ziua respectivă, atunci când dimineața ai avut de făcut teme pentru aceeași zi, dacă ai fost la școală de după masă.
E posibil, de asemenea, ca tiparul de lucru „de a face lucru pe ultima sută de metri”, de a amâna, amâna, amâna până nu mai poți și faci lucrurile pe ultima sută de metri, să fie o dependență de adrenalină.
Din nou, dacă este dependență de adrenalină, este din zona de trebuie, nu este din zona de inspirație. Nu e acțiune spontană inspirată, ci este un tipar de dependență.
Dependențele apar în valorile joase, acolo unde nu există aliniere suficient de mare cu sarcinile pe care le ai de făcut.
Și atunci iată câteva soluții, pentru că am dezbătut subiectul procrastinare suficient de mult. Hai să mergem către soluții acum.
Prima soluție este să afli care sunt cu adevărat inspirațiile tale. Și aici ai patru întrebări la care răspunzi:
1. Ce este în spațiul tău?
2. Cu ce îți cheltui timpul?
3. Care sunt acele lucruri pe care cheltui energie și te energizează?
4. Pe ce cheltui banii?
Aceste întrebări sunt din acronimul STEM: Spațiu, timp, energie, money – materie. Și dacă dai 5 răspunsuri la fiecare dintre cele patru întrebări, vei vedea care sunt inspirațiile tale.
E important să dai răspunsuri specifice. Dacă ai dat răspunsuri specifice, și-ți numeri răspunsurile, vei vedea că primele trei lucruri pe care le faci, ești ghidat de inspirație, de spontaneitate, de acțiune spontană în valorile tale cele mai înalte, adică în zona de inspirație. Asta e prima soluție pe care poți să o aplici.
A doua soluție pe care poți să o aplici este să delegi acele lucruri care sunt din zona de „trebuie”.
Gândește-te că pentru fiecare „trebuie” al tău există în lumea asta o persoană pentru care „trebuie-le” tău este inspirația celuilalt. Și dacă te concentrezi pe a găsi acea persoană pentru care „trebuie-le” tău e inspirația lui sau a ei, acea persoană se va auto guverna și va simți inspirație din interior să acționeze în mod spontan pe acele lucruri care nu sunt aliniate cu tine. Deci, a doua soluție este să delegi acele lucruri care sunt din zona de trebuie către cineva care are inspirație pe lucrurile pe care tu le delegi.
Al treilea lucru pe care poți să-l faci este să conectezi acele sarcini care sunt din zona de „trebuie” cu inspirațiile tale, cu valorile tale cele mai înalte și să răspunzi la întrebarea: Cum a face sarcina respectivă îți servește ție în valoarea 1, în valoarea 2 și în valoarea 3. Nu o să insist pe asta, am mai zis în alte spark-uri despre subiectul ăsta. O să îți dau pe scurt un exemplu.
Cum a merge la sală o oră pe zi îți servește în valoarea numărul 1- lucrul cu clienții, de exemplu? În valoarea numărul doi crearea sistemelor de vânzare. Cum a merge la sală o oră pe zi îți servește în valoarea numărul 3- bani, de exemplu?
Și aici e foarte important să reții trucul că e important să conectezi activitatea de a merge la sală și a face efort, o oră pe zi, cu valorile tale cele mai înalte. Nu faptul că îți iei energie din sală, ca pe urmă să poți să faci activitățile respective. Pentru că dacă conectezi a-ți lua energie cu valorile tale cele mai înalte, s-ar putea să ajungă mintea la concluzia: „dar e mai ușor să beau o cafea ca să-mi fac valorile cele mai înalte. Nu trebuie să merg o oră pe zi la sală.”
Ca atare, e foarte important să conectezi activitatea care este în zona de trebuie cu valorile tale cele mai înalte.
Un truc foarte șmecher este să stabilești consecințe dureroase pentru valorile tale cele mai înalte dacă nu faci sarcina pe care ți-ai asumat-o.
Un exemplu este cu un client cu care am lucrat. Clientul meu are valoare pe bani și îi displace fashion-ul și faptul că prietena lui, iubita lui cheltuie bani pe fashion. Și am stabilit cu el o activitate care nu era în valorile lui cele mai înalte și l-am invitat să facă activitatea respectivă și am agreat împreună o consecință. Consecința era că dacă nu performează activitatea respectivă, atunci va trebui să-i cumpere o poșetă de 4000 de euro iubitei lui. Adică pierde în valoarea lui numărul 1 sau numărul 2 bani și îi dă pe ceva pe ce nu prețuiește. Adică asta e o consecință dureroasă.
Gândește-te că e un truc aici foarte important. A fost un TEDTalk care la un moment dat a fost banned de pe internet, iar acest TEDTalk vorbea despre faptul că ești motivat să faci lucrurile mai degrabă bazat pe durere decât pe plăcere.
Adică dacă consecința pe care ți-o stabilești este mai mare și durerea consecinței pe care ți-o stabilești este mai mare decât durerea de a face activitatea respectivă, vei face activitatea.
Dacă te doare mai mult să dai 4000 de euro pe o poșetă decât să faci activitatea pe care ți-ai asumat că o faci, atunci vei face activitatea respectivă.
În situația TEDTalk-ului acestuia, care de fapt spunea că durerea te motivează, în situația acestui TEDTalk arată că stabilirea consecințelor merge pentru sarcini care nu sunt în valorile tale cele mai înalte atunci când durerea pe care ți-o asumi este mai mare decât durerea pe care o ai performând activitatea respectivă, activitatea care nu este în valorile tale cele mai înalte.
Al patrulea lucru pe care poți să îl fac ca să nu mai ajungi în procrastinare este să stabilești consecințe dureroase dacă nu performezi activitatea pe care ți-ai propus-o, consecințe care să fie mai dureroase decât cât te doare să faci activitatea care îți displace.
A cincea soluție este o soluție care merge la cauza cauzelor, și aici exact pe acest lucru lucrăm în programele Putere pe Tocuri și Brain Remodeling for Men. A cincea soluție este să echilibrezi modelele de la care ai preluat procrastinarea și de la care ai preluat acest mod de ființare bazat pe „trebuie”.
În modul de ființare bazat pe „trebuie” faci lucrurile pentru că așa sunt conveniențele sociale și există de cele mai multe ori o voce autoritară în familie, care te-a programat în felul acesta. Mai mult, este o voce care te-a ghidat să te subordoneze acestor norme și care, cel mai probabil, nu te-a încurajat să îți asumi, în percepția ta, vocea proprie.
Să acționezi asupra cauzei cauzelor în situația respectivă înseamnă să echilibrezi acel model de la care ai preluat procrastinarea și/sau a acționa din zona asta de „trebuie”. Acel model care poate s-a sacrificat, ai perceput că s-a sacrificat, i-a prioritizat pe ceilalți, a făcut tot ce trebuia ca să fie o mamă bună, un tată bun și/sau a amânat multe lucruri. A făcut curățenie de Crăciun pe ultima sută de metri, gătit pe ultima sută de metri, făcut cumpărături pe ultima sută de metri…
Și care este modelul tău de la care ai preluat procrastinarea?
Așa cum deja probabil știi din celelalte spark-uri, foarte mult insist pe echilibrarea modelelor pe care le-ai avut în copilărie, pentru că odată cu echilibrarea acestor modele se duc cauzele pentru care manifești anumite tipare.
Unul din aceste tipare este să faci lucrurile pe ultima sută de metri sau să procrastinezi sau să trăiești în zona de „trebuie”. De aceea e foarte important să faci programul Putere pe Tocuri, în care echilibrezi modelul feminin și masculin și programul Brain Remodeling for Men, în care echilibrezi modelul masculin și modelul feminin.
Deci punctul 5 ca soluție este să acționezi asupra cauzei cauzelor și să faci unul din programele Putere pe Tocuri pentru doamne și Brain Remodeling for Men pentru domni, și să echilibrezi modelele de la care ai preluat ”trebuie” „sacrificiu”, „procrastinare”.
Soluția a șasea se referă la a-ți lua un partener de responsabilizare, un accountability partner. Dar situația asta funcționează, ca să nu procrastinezi, doar dacă accountability partner-ul tău este cineva pe care îl respecți, cineva de care îți pasă, adică o persoană care este mai sus în valorile tale decât sarcina pe care „trebuie” să o efectuezi, pentru că nu vrei să pierzi relația respectivă.
Dacă este cineva pe care îl percepi egal al tău sau nu îl percepi ca fiind o autoritate, nu te vei ține de angajamentul pe care l-ai luat.
Deci, e important ca mintea ta să perceapă că dacă nu te ții de cuvânt, relația cu persoana respectivă, care e accountability partner-ul tău, îți va afecta valorile cele mai înalte în mod negativ. Și vei răspunde pozitiv la un accountability partner doar dacă percepi că există o conexiunea aceasta între valorile tale și relația cu persoana respectivă.
Modul numărul 6 de a ieși din procrastinare este să-ți iei un partener de responsabilizare, dar trebuie să existe o legătură directă în mintea ta între acest partener de responsabilizare și valorile tale cele mai înalte, altfel nu te vei ține de cuvânt nici în relație cu un partener de responsabilizare.
Soluția a șaptea este să faci procesul de dependență pe această situație de procrastinare.
Gândește-te că dacă percepția ta este că doar așa acționezi sau de cele mai multe ori așa acționezi, înseamnă că mintea ta funcționează pe baza unui tipar în relație cu procrastinarea.
Înseamnă cel mai probabil că ai învățat că e normal să trăiești în zona de „trebuie” și să asculți vocile din afară mai mult decât vocea ta interioară. Ca atare, e posibil ca mult din ceea ce faci să fie din zona de „trebuie”.
În situația asta, mintea ta funcționează în relație cu tiparul de procrastinare, ca și cum acesta ar fi o dependență. Mintea nu știe cum să facă altfel decât să amâne lucrurile.
Pașii ca să învingi această dependență:
Primul pas este să scrii 100 de beneficii pentru că ai acest tipar de amânare. Ce câștigi din faptul că manifești amânarea?
Al doilea pas este să identifici care sunt inspirațiile tale sau valorile tale cele mai înalte.
Al treilea pas la dizolvarea procesului de dependență, care și el acționează asupra cauzei cauzelor, este să dezvolți alternative comportamentale prin care obții aceleași beneficii pe care le ai din tiparul de procrastinare, dar prin alte comportamente.
Al patrulea pas este aici să conectezi aceste alternative pe care le-ai găsit cu valorile tale cele mai înalte.
Al cincilea pas este să găsești dezavantaje pentru tiparul de procrastinare, pentru că până acuma deja mintea ta are o soluție pe care să meargă și acuma poți să deconstruiești soluția pe care a exersat-o mulți ani de zile mintea ta.
Al șaselea pas este să echilibrezi cauzele emoționale pentru acest tipar de procrastinare, adică acele cauze ale cauzelor.
Ce vreau să-ți spun este că ai în esență două moduri în care funcționează mintea: 1. Pe inspirație, 2. Pe trebuie.
Când funcționează mintea pe „trebuie” va apare procrastinarea, va apare amânarea.
Cel mai simplu este să alegi să trăiești aliniat cu tine și să conectezi acele lucruri pe care le-ai cu ce este cu adevărat aliniat cu tine, cu misiunea ta și cu valorile tale cele mai înalte.
Acum, la sfârșit, am să te rog să-mi lași un comentariu legat de ce anume din tot ce ți-am spus te-a atins cel mai mult legat de procrastinare.
Care a fost cel mai important AHA al tău sau cea mai importantă transformare care a schimbat poate un milimetru în tine felul în care te vezi?
Te îmbrățișez cu multă, multă iubire. Îți mulțumesc că ai citit până la capăt acest spark despre procrastinare.
