Monica: Am vorbit săptămânile trecute despre un subiect legat de care am fost extrem de surprinsă că avem opinii similare, pentru că linia pe care am ajuns la subiectul respectiv a fost foarte, foarte diferită.
Noi amândoi am studiat împreună călătoria sufletului în acest Univers și cum arată Universul nostru, rolul nostru, ca oameni, în acest Univers și ce facem noi aici, pe pământ. Și avem o cunoaștere comună.
Însă când a venit vorba de acest subiect pe care nu l-am învățat împreună, dar e o cunoaștere împărtășită, a fost o surpriză maximă. Vrei să zici tu despre ce e vorba?
Ștefan: Undeva în adolescență, am început să mă întreb care e sensul vieții și ce e fericirea, pentru că mi se părea că orice om își dorește să fie fericit. Și cred că prin clasa a zecea m-a apucat pe mine căutările. Atunci mi-a venit această informație de care vrei tu să vorbim astăzi.
Monica: Este vorba despre contractele sacre.
Și teoria legată de contractele sacre este că sufletul, înainte să se conecteze cu această experiență fizică pe care o are prin corpul cu care se conectează, semnează, agreează o serie de întâmplări, un demers al lucrurilor care sunt ca niște milestones în experiența acelui suflet pe care știe că le va parcurge. Adică știe că va avea anumite experiențe, și alege să aibă experiențele respective.
Ștefan: Întorcându-mă la povestea mea din adolescență, când am primit această informație, era foarte diferită de tot ceea ce întâlnisem până atunci și cu ce eram obișnuit, pentru că dintr-o dată sufletul era puternic, nu mai era la voia lui Dumnezeu, în cel mai bun sens al cuvântului, nu mai era la voia soartei, nu mai era influențat de forțele binelui și răului, ci era un suflet puternic.
Era un suflet care avea puterea de a alege: unde să vină pe pământ, în ce familie să se nască, ce părinți să aibă, ce fel de experiență să aibă de-a lungul vieții.
Și chiar dacă era o informație atât de contradictorie cu tot ceea ce știam eu până în acel moment, am simțit o că era foarte adevărată pentru mine.
Monica: Acum, tu ești copil care provine pe o linie din asta de educație teologică de acasă, ai făcut și teologia. Și o să-ți pun o întrebare care mie nu-mi dă pace.
Cum se împacă acest concept de contract sacru în care sufletul e puternic, alege ce experiențe să aibă, cum se împacă asta cu liberul arbitru, cu free will?
Ștefan: Bună întrebare.
Monica: Putem să o luăm poate de la nivel de suflet că alege aceste experiențe. Nimeni nu îl forțează să le semneze să le agreeze.
Ștefan: Da. Adevărul e că problema liberului arbitru e o problemă foarte delicată, care nu cred că are un răspuns cu cap și coadă în tradiția creștină. Pentru că, pe de o parte se pune foarte mare accent pe liberul arbitru, pe de altă parte spunem că Dumnezeu este omniscient, atotștiutor.
Dacă este atotștiutor, înseamnă că știe tot ce o să faci tu. Și atunci unde e liberul arbitru?
Pentru că dacă știe deciziile pe care o să le iei tu înainte, cum este liber arbitru?
Și problema asta m-a frământat foarte mult încă de la 12 ani, 14 ani. Și răspunsul care l-am primit atunci este că e o problemă de perspectivă.
Adică dacă tu vezi o furnică pe jos de la înălțimea ta de om, vezi cam toate opțiunile pe care le are furnica respectivă, că poate să meargă în orice colț al camerei și tu poți să anticipezi ce o să se întâmple cu furnica respectivă dacă o ia în orice parte a camerei.
Monica: Ce dificultăți o să aibă, peste ce va trebui să treacă, ce capcane pot să fie în calea ei.
Ștefan: Exact. Și cât de departe poate să ajungă până la urmă.
Deci, pentru, să spunem, următoarele 10 minute nu poți să ai surprize. Dacă camera e suficient de mare și sunt puține obiecte în cameră, poți să anticipezi asta. Iar diferența între noi și furnică este o diferență pe care putem să o măsurăm, nu e atât de mare.
Diferența între noi și Dumnezeu e o diferență pe care nu putem să o măsurăm, este de infinite ori mai mare.
Și atunci, din perspectiva lui Dumnezeu, El vede cam tot ce putem noi să alegem, încotro putem să mergem.
Acum lucrurile se complică dacă vrei să mergem pe partea asta, pentru că dacă vedem cum funcționează biologia noastră, vedem că suntem foarte predictibili. Îți dau un pic de alcool și știu cum o să faci. Te țin nedormită, știu cum o să faci.
Monica: Pentru cei care ne ascultă, să știți că Ștefan nici nu mă ține nedormită, nici să îmi dă alcool.
Ștefan: Nu e vorba despre tine, orice om. Suntem extrem de predictibili.
Știm exact ce persoane ne pasă ce butoane. Aproape putem să prezicem cum o să se desfășoare dinamica când mergem de Crăciun acasă, la familie sau când ne întâlnim cu anumiți prieteni, și atunci te întrebi cât de mult avem liber arbitru și cât de programați suntem.
Pentru că cei mai mulți oameni eu cred că sunt ca niște roboței. Pur și simplu își trăiesc viața pe pilot automat și urmează niște programări dinainte și e foarte puțin liber arbitru acolo.
Monica: Ipotetic este. Pentru că ai alegerea și nu au alegerea să facă altfel, și în munca noastră, până la urmă, știi că programele de bază ale noastre sunt despre a-ți da libertatea să-ți spui povești diferite despre trecutul tău și despre relația ta cu banii, ca să nu mai rulezi pe pilot automat și ca să te eliberezi și ca să poți să iei cu adevărat decizii diferite și să mergi pe căi diferite.
Deci, opțiuni există. Adică ajungi în fața acelor bifurcături de drum în care poți să o iei la dreapta sau poți să o iei la stânga.
Și dacă există programarea mai puternică decât vocea interioară și decât chemarea, o să o iei pe drumul care e cel mai confortabil și replici viața părinților tăi, a bunicilor.
Și nu mai devreme de dimineața asta, când am discutat despre tipare care se repetă în familie peste generații și te miri de exactitatea cu care se repetă tiparele.
Așa că, într-un fel, există această programare și acest dat pe care îl alegi în momentul în care te naști în căsuța în care te naști.
Ștefan: Dar hai să explorăm mai mult zona aia. Ce înseamnă contract sacru?
Deci e sufletul care alege să vină pe pământ. Și dacă stai doar să compari ce se întâmplă în lumea noastră civilizată în care ai de-a face cu adulți independenți…
Când ai de-a face cu adulți independenți, nu cu copii care acționează ca adulți sau adulți care de fapt sunt copii… le vei da libertatea de alegere, le vei respecta această libertate de alegere.
Și mi e foarte greu să cred că Dumnezeu nu ar respecta unui suflet libertatea de alegere, care un suflet este, mi se pare, mult peste nivelul unui adult „independent” din lumea noastră.
Monica: Ca și cunoaștere, ca și înțelegere a lucrurilor, ca și capacitate de a se conecta cu Dumnezeu și cu Universul.
Ștefan: Da. Și ce am primit și ce am învățat atunci a fost că sufletul alege.
Sufletul e „ atotputernic”, în sensul că are libertatea asta de alegere și alege de la început ce fel de experiență o să aibă pe pământ. La fel cum atunci când te întâlnești cu un prieten care e adult, alegeți împreună ce experiență o să aveți în întâlnirea respectivă. Mergem să bem o cafea sau mergem să bem un ceai. Îți place restaurantul ăsta? Cât stăm? O oră, două? Ce povestim…
E o alegere ce facem în acea întâlnire, în acea experiență. Și cred că la fel e și dinamica între sufletul respectiv și Dumnezeu.
Mult mai subtilă și mult mai altfel decât ne imaginăm noi, dar folosesc metafora asta a întâlnirii dintre doi prieteni care își respectă libertatea de alegere unul altuia.
Și dacă acceptăm, dacă gândim că avem liberul arbitru, înseamnă că este o dinamică, adică metafora asta se aplică cumva în dinamica dintre suflet, și sufletul alege în ce experiență o să vină pe pământ.
O să folosesc o altă metaforă acum, a unui om, a unui om care joacă un joc pe calculator și alege ce personaj o să aibă, ce îmbrăcăminte o să aibă personajul respectiv, ce culoare, o să fie femeie sau bărbat, ce fel de sabie îi pune, armură și…
Monica: Cine îi e prieten, pe ce teritoriu se joacă, ce provocări are…
Ștefan: Și inclusiv cum o să moară. Dacă de data asta o să moară sărind de pe o stâncă sau o să îl prindă un uriaș și o să îl rupă în bucăți sau… Alegi toată experiența respectivă când intri într-un joc. Și scopul este să devii mai bun la acel joc, și să ai acea experiență a acelui joc care, culmea, orice joc are limitări.
Adică tu, ca adult, când intri în acel joc, îți pui anumite limite. Trebuie să respecți regulile jocului, pentru că altfel nu poți să joci jocul fără acele limite.
În momentul în care am primit informația asta a fost foarte empowering. Nu știu alt cuvânt în română, efectiv să îți dai seama… Stai un pic! Eu am ales. Noi alegem.
Și mai târziu am fost într-un exercițiu cu mai mulți oameni în care au fost întrebați toți, câți ani vor să trăiască și când vor să iasă de pe planetă. Și fiecare om știa, din camera respectivă.
Și am legat asta cu contractul sacru, că alegem, știi, când povestim fără atașament emoțional și fără frică și fără. Știm: aș vrea să trăiesc atâția ani, aș vrea să mor atunci.
Uneori se întâmplă accidente și unii mai repede și convingerea mea este că sufletul ales de dinainte pentru cât timp vine pe pământ și ce fel de experiență are și cum iese de pe pământ.
Monica: Mai vreau să aduc la ce spui tu un lucru foarte, foarte important, pentru că dacă admitem această perspectivă a contractelor sacre, în momentul în care ai experiențele în lumea terestră, pe care le-ai ales, nu mai poți să faci disocierea, separarea între bine și rău, Dumnezeu și diavol. Pentru că experiențele sunt doar experiențe, nu sunt tentații ale cuiva. E o experiență pe care tu ai ales-o înainte.
Și atunci Dumnezeu Atotcuprinzător are și această experiență nu este delegată către partea întunecată a existenței. Are sens ce zic? Îți dă o perspectivă cu totul diferită asupra experienței umane și nu te mai lasă la nivel mental să separi pozitivul de negativ, binele de rău.
Și aici îmi amintesc de unul din interviurile pe care le-a avut Joseph Campbell. Știți seria aia de interviuri în care… chiar unul din ultimele interviuri în care el zice – Totul este o experiență divină, inclusiv acele lucruri pe care poți să le etichetezi ca fiind negative. Fac parte din Dumnezeu, toate acele experiențe.
Tu ai ales să ai acele experiențe. Nu sunt decât alte modalități de a experimenta, de a trăi divinitatea. Și atunci poate că liberul arbitru este în cum interpretezi acea experiență: ca fiind integrativă, în care ești una cu tot, în care evoluezi din experiența respectivă, în care cauți să vezi cum experiența aia se întâmplă pentru tine, în care cauți să vezi cum acea experiență este manifestarea divinității în viața ta, sau experiența opusă la acea integrativă, disociativă în care spui – „Ah, asta e o tentație din afara mea. Nu sunt eu responsabil, e diavolul care m-a tentat să fac această alegere.”
Una e variantă empowering, cealaltă variantă disempowering pentru că nu îți asumi puterea pe care o ai.
Dar poate că liberul arbitru, după această alegere a sufletului este în semnificația pe care o dai experiențelor prin care treci, și dacă alegi să vezi și să sporești lumina din experiențele respective sau întunericul.
Ștefan: Schimbă foarte mult paradigma în momentul în care… Și dacă, doar îți pui întrebarea – Ar fi posibil contractul sacru? Ar fi posibil ca sufletul să aleagă unde vine? Ar fi posibil ca Dumnezeu să ne respecte liberul arbitru de la bun început? De ce ar face-o după, dacă nu o face de la de unde vii pe pământ.
În momentul în care, doar îți pui întrebările astea și începi să te întrebi dacă ar fi posibil, începe să se schimbe foarte mult paradigma din care funcționezi și cum vezi lucrurile și cum îl percepi pe Dumnezeu.
Monica: Stai un pic, încă mai vreau să te rog să-mi mai spui încă un lucru foarte important.
Când am vorbit săptămânile trecute despre contract sacru, tu mi-ai spus că avuseseși o conversație cu un coleg despre contractele sacre și despre alegeri și ai dus într-un mod extraordinar de frumos și simplu ideea aceasta de contract sacru în viața ta, de aici în viața noastră umană, într-un mod foarte empowering.
Aș vrea să te rog să prezinți perspectiva respectivă ca și modalitate de asumare a locului în care ești și de a-ți crea realitatea. Îți mai amintești? Că despre asta era vorba. Exact așa cum ai povestit-o atunci, pentru că e foarte revealing și foarte powerful.
Ștefan: Dacă tu îți alegi unde vii în lume și experiența care o ai înseamnă că tu ți-ai creat toată realitatea asta în care ești. Tu o creezi, tu o alegi. Înseamnă că dinamica pe care o ai la serviciu, dinamica pe care o ai în familie, casa în care stai…
Monica: Provocările pe care le ai.
Ștefan: Provocările pe care le ai, calitatea conversațiilor pe care le ai și a relațiilor, toate sunt creația ta de la bun început.
Monica: Mi se pare incredibil de puternic ce spui. Simt că mă atinge la nivel de ființă și îmi dau lacrimile pentru că îți dă o perspectiva de liber arbitru și de capacitate de a-ți crea realitatea cum rareori reușești să o ai ca existență umană.
Ștefan: Da, și am o glumă preferată, dacă îmi dai voie să o spun.
Bulă, dimineața trebuie să se trezească. Și vine tatăl lui să îl trezească.
Și spune: „Bulă, trezește-te și du-te la școală. Bulă, trezește-te și du-te la școală.”
„Nu vreau să mă duc la școală, nu-mi place acolo. Copiii râd de mine, nu-mi face plăcere să fiu acolo, nu vreau să mă duc la școală.”
„Bulă, adu-ți aminte că ai 40 de ani și ești directorul școlii, trezește-te și du-te la școală.”
Cred că asta se întâmplă cu noi. Uităm că suntem directorul școlii. Uităm că e școala noastră. Uităm că de fapt, toată realitatea este școala pe care noi ne-am creat-o ca să evoluăm, ca să învățăm că business-ul pe care l-am făcut e de fapt școala care ne-am făcut-o noi singuri, familia care o avem e școala care ne-am făcut-o noi singuri și toată realitatea este de fapt ce am creat noi, ce am făcut noi pentru evoluția noastră.
Monica: Și asta vine și cu o putere incredibilă de schimbare. Nu ești prins în capcana propriei tale realități, pentru că în momentul în care îți dai seama că tu ți-ai creat-o, tot tu poți să o schimbi.
Și una din persoanele pe care le respect cel mai mult, și am văzut că face asta în mod ușor, ești tu. Ții minte că îți spun că îți dai seama că ceva ce ți-ai spus până acum nu mai funcționează, dai jos ca pe o cămașă pe care nu o mai folosești și îți iei altă haină, cu ușurință incredibilă, știi? Cum te văd eu de afară. Eu mă lupt mai mult cu viața decât o faci tu.
Ștefan: Aici aș vrea să semeni tu mai mult cu mine.
Monica: Trebuie să-mi amintesc că sunt directorul școlii.
Ștefan: Dar toți avem nevoie să ne amintim de asta din când în când.
Monica: Ca un gând de încheiere, un mesaj de încheiere, ce vrei să lăsăm la finalul acestui Spark.
Ștefan: Adu-ți aminte că ai 40 de ani și ești directorul școlii.
Monica: Mulțumesc foarte frumos, Ștefan, pentru conversație.
