Despre trăsăturile negative sau de ce e bine să fii un om dificil

Shape your brain, shape your Universe

În ședințele de coaching, una dintre cele mai aprig dezbătute teme de clienții mei, este atunci când facem echilibrări și ajungem la întrebarea ”Cum ai manifestat și tu trăsătura pe care o judeci la persoana X?”

Aici, probabil ca m-ai auzit deja, când am spus că toți avem toate trăsăturile, doar că forma lor de manifestare este diferită, în funcție de IPP-urile (ierarhia prioritatilor personale) fiecăruia.  Adică, eu pot să fiu ambițioasă în a asista clienții să aibă un moment de transformare, un manager poate fi ambițios în a atinge cifra de afaceri pe care și-a propus-o, un antreprenor poate fi ambițios în pornirea businessului său, iar fiica mea în a obține note maxime la examene.

Forma de manifestare a ambiției e diferită (în funcție de IPP-urile fiecaruia), dar esența rămâne aceeși – ambiția.

Și aș vrea să subliniez din nou, toți avem toate trasăturile, oricât de incredibil ar părea.

Vestea proastă este că avem și toate trăsăturile pozitive și pe cele negative. 🙂

Toate bune și frumoase la nivel teoretic, dacă nu trebuie să recunoști că esti la fel de critic ca mama ta, la fel de agresiv ca tata, la fel de perfecționist ca șeful, la fel de neglijent ca partenerul de viață, sau la fel de rebel ca ai tăi copii.

Dacă în general este mai ușor ca cineva să accepte sau să vadă ca are o trăsătură pozitivă, uneori devine foarte dificil de acceptat că cineva are o trăsătură negativă, în special una pe care o judecă la altcineva.

Cu cât te lupți mai mult pentru a-ți ascunde trăsătura negativă, cu atât mai vizibilă devine ea… pentru ceilalți.

Acest principiu se numește legea escalării eristice, care spune ca cu cât mai mult vrei să impui ordinea, cu atât mai multă dezordine vei crea. Forțând un lucru, vei obține opusul.

Știi doamnele mai în vârstă, care se machiază excesiv, ca să ascundă vârsta? Cu cât mai mult se străduie să o ascundă, cu atît mai mult ceilalți o vor observa.
Cu cât mai mult cineva se străduie să ascundă că minte, cu atât mai vizibil va fi pentru ceilalți că minte.

Cu cât refuzi mai mult sa accepți că ai o trăsătură, cu atât mai evidentă va deveni.

Despre trăsăturile *negative* sau de ce e bine să fii un om dificil - Photo by Rad Pozniakov on Unsplash

Photo by Rad Pozniakov on Unsplash

Povestea bâlbăitului și morala ei

A fost odată un bâlbâit, care a făcut tot ce i-a stat în putință să scape de bâlbâială.

A cumpărat și a citit cărți. A aplicat cu conștiinciozitate toate exercitiile, timp de 21 de zile. Nimic nu s-a schimbat. Tot bâlbâit era.

Se uita în oglindă, așa cum spuneau cărțile de dezvoltare personală și repeta afirmatiile pozitive. “Vorbesc fluent” spunea în mintea lui de cate o sută de ori în fiecare dimineață. A făcut asta 60 de zile. După acest timp, spera să vadă o schimbare. Până la urmă, era foarte frustrant! Totuși, nici o îmbunătățire. Mai rău, a început să se bâlbâie și în visele sale.

Și-a luat un terapeut, a vorbit despre toate traumele lui din copilărie, despre șocuri și momente în care s-a făcut de rușine. A vorbit despre situațiile stresante și tensionate din viața lui, timp de 4 ani, și nu a observat nici o schimbare.

Au urmat 2 ani de meditație și yoga. Lecții de actorie. Coach de voce si dicție.

După fiecare experiență făcea eforturi majore să  aplice ceea ce a învățat, și dacă nu reușea, încerca să mascheze bâlbâiala cum știa mai bine.

Era prea mult deja. Nu reușea să aibă o relație, pentru că lua prea mult timp să îi spună unei fete ”V-v-v-v-rere-i s-s-s-s-s-ă ie-ie-ie-și-și-șim la-la-la-la-la ci-ci-ci-ci nă?

La interviuri nu îndrăznea să meargă, pentru că lua nu reușea să treacă de interviul telefonic. Nu era invitat de colegi la berea de vineri seara. Nu făcea nici un sport cu mingea pentru că nu putea să strige repede ”aici” si prietenii lui nu îl mai chemau la meciurile de fotbal sau de baschet, pentru că pierdeau deseori din cauza lui, crezând că aduce ghinion. Până și mama lui îl repezea la telefon ”Spune mă mai repede că mi se arde mâncarea!”

Ce mai! Omul se simțea pierdut!

În toți anii aceștia, poate nu s-au schimbat multe cu fluența cu care vorbea, dar știa mult mai bine să își ascundă “defectul”. Și totuși relațiile lui cu ceilalți nu s-au schimbat, chiar mai mult, a rămas cam singur…

Într-una din zilele cele mai întunecate ale vieții lui, într-o zi de toamnă cețoasă, omul sătea în vitrina unei cafenele. I s-au înnecat toate corăbiile. A rămas fără job și era singur, fără prieteni și fără iubită. Stătea în vitrină și se intreba ”De ce tocmai mie?”,  ”De ce tocmai eu am pățit asta?”.

Tocmai atunci, a trecut prin fața cafenelei un cunoscut, care cum l-a văzut pe bâlbâit, a intrat bucuros să îl salute.
”Ce mă bucur că te-am întâlnit! Chiar m-am gândit la tine zilele astea. Am nevoie de cineva… ca tine… într-un film. Știu că te bâlbăi, doar că în acest film, va trebui sa te bâlbâi de 10 ori mai tare. Va trebui să fii un profesionist în bâlbâială.”

Neavâd nici o alterntivă de lucru, omul a acceptat rolul. Timp de 10 luni s-a bâlbâit ca un profesionist, în fața camerelor de filmare și a microfoanelor. A exersat bâlbâiala zilnic, fără urmă de vină sau rușine, în fața tuturor colegilor actori și a echipajului de filmare.

Și… surpriză! Dupa 10 luni i-a trecut bâlbâiala și vorbea fluent. Da, vorbea clar, cursiv, fluent.

Dacă te lupți cu trăsătura, și vrei să o ascunzi, ea va deveni mult mai vizibilă, în special pentru ceilalți.

Dacă nu încerci să scapi de o trăsătură și îți dai voie să vezi că o ai, asumând-o (owning the trait), această trăsătură își va schimba forma, și nu te va mai deranja.

Doar atunci când admiți că ai o trasătură, poți să faci ceva legat de ea.

Concluzii:
1. Nu te strădui să ascunzi o trăsătură negativă, ceilalți stiu deja că o ai.
2. Transformă trăsătura, iar pentru asta, primul pas este să admiți ca o ai.

P.S. Trimite-mi un mesaj cu o trasatură de care ți-ar plăcea să scapi și modul în care poți să o asumi.

Monica Ion

Shape your brain, shape your Universe

2019-02-08T13:10:50+00:00

Leave A Comment